Din fabulele lui Alex Nădăban

Fabulă (4)

„Are haita măsuri duble, una pentru fovoriţi şi alta pentru “ăialalţi”? Da. Mai mulţi mieluţi din ultimul an de teologie pastorală au vrut să se mai înscrie la o altă facultate seculară ca să mai aibă o sursă de venit pe lîngă cea prezumtivă de păstor la ţară. Au fost întrebaţi pe un ton ameninţător dacă nu cumva se îndoiesc de “chemarea” lor, care îndoială confirmată de înscrierea la altă facultate, va fi reconfirmată de exmatricularea lor. Aşa că mieluţii au înghiţit în sec şi au renunţat. Cu toate acestea, un alt mieluţ ginere al berbecului şef a făcut excepţie: student la una dintre facultăţile universităţii oiţelor baptiste, s-a putut înscrie şi la altă facultate nebaptistă. Interesant. Dar cine ştie, poate avea gene mai speciale, era de viitor, era de haită…”

Fabulă (3)

„Ne-a vizitat de cîteva ori un berbec mai în vîrstă, ce atunci cînd predica, mai toată adunarea se punea pe rîs. Avea umor, avea accent, spunea lucrurilor pe nume şi nici nu era tînăr ca să fie pus la punct. Cine ar fi îndrăznit. (În plus se adresa direct celor din sală. Avea curajul să te pună să îngenunchiezi cu el în plină stradă, să te rogi. Pe vremea lui Ceauşescu!) Avea stil, era degajat şi culmea sau înainte de toate era spiritual. Să-l numim Berbecus Marcus Nichiforus. Toate bune şi frumoase pînă cînd la una dintre predici la care toată lumea hohotea, mă întorc spre rîndul din spate după ce am pufnit în rîs. Eu eram Berbecus Rigolus. După orgă veghea un berbec ceva mai în vîrstă ca mine, foarte corect, foarte informat, care nu rîdea deloc. Să-l numim Berbecus Tristus. Cu o mină acră, plină de ciudă, mă informă la modul imperativ uitîndu-se direct în ochii mei: – ‘Ce rîzi? Ce-i de rîs? Isus n-a rîs niciodată!'”

Fabulă (2)

„Într-o zi, fiul păstorului s-a urcat la amvon şi ne-a spus tuturor oiţelor că trebuie să-i aducem pe lupi la biserică să se pocăiască. Mda, yes, course! M-am cam pierdut. Credeam că eu trebuie să le ofer lupilor vestea cea bună, că Dumnezeu a murit pentru ei, că sunt iertaţi, că pot să devină oiţe direct, fără biserică, numai prin credinţi, prin har, prin Isus Cristos, Mijlocitorul în faţa Tatălui şi apoi pot să facă cunoştiinţă cu alte mioare deja transformate, la biserică. Aveam o impresie greşită. Nu se făcea aşa ceva! Mi se transmitea oficial, de la purtătorul de cuvînt că greşeam amarnic. Ce era de făcut? O oaie cu experienţă, care fusese lup ca mine, îmi puse mîna pe umăr şi mă linişti spunîndu-mi: “Aşa are el impresia!” Am răsuflat uşurat.”

Fabulă (1)

„Dumnezeu mă transformase dintr-un lup nenorocit într-un berbecuţ a cărui viaţă avea semnificaţie. Aveam noi prieteni, aveam o nouă direcţie spirituală, viaţa mea avea sens: ştiam de unde vin şi încotro mă îndrept. Mă simţeam iertat de toate păcatele vieţii mele de lup. Mă simţeam bine. Pentru prima dată în viaţă eram împlinit pentru că îl găsisem pe Dumnezeu. Sau mai bine zis, el mă găsise. Ei, ce conta, la vremea aceea eram şi naiv.”

Publicitate