Archive for 7 mai 2010

Totale (47)

7 mai 2010

Am fost înjurat „pocăiește” nu de puține ori în blogosfera evanghelică (știți, după ce un pocăit sfînțoc te urechiază, spune minciuni despre tine în public și prin mahalalele evanghelice, iar tu îi arăți obrazul, iar te urechiază, te mitraliază cu versete biblice, cu binecuvîntări „sfinte”, semnează „cu respect” etc., paleta, deși clișeistică, nu e niciodată încheiată), dar pînă azi nu mi s-a întîmplat să fiu amenințat cu… postul!

„Am să te binecuvîntez într-una pînă o să picure de pe tine…ți-ai găsit nașul, să știi… și am să și postesc… așa că vezi cum îți merge… ori te potolești… ori te potolește Domnul.”

V-aș recomanda să nu încercați să ghiciți despre cine e vorba, să nu vă faceți păcate… Și nu asta e important. Mai toți putem ajunge în astfel de momente… inedite. Mai ales dacă sîntem bîzîiți…

Dar cu această ocazie am putea să ne aducem aminte că Dumnezeu nu e pila noastră de la județ sau de la guvern, care, în virtutea unei relații de amiciție sau clientelare, ar trebui să intervină și să potolească pe cine nu reușim noi să potolim.

Ba chiar ar trebui să ne aducem aminte că uneori are moduri ciudate de distanțare, de ai impresia că te ia dracul…

Acum ar merge aici povestea aia cu două perechi de urme pe nisip, apoi doar o pereche…

Totale (46)

7 mai 2010

Deși sînt obișnuit cu exagerările (și minciunile) din blogosfera evanghelică, trebuie să recunosc că de data asta am rămas cu gura căscată, citind următoarele afirmații ale unui cititor pe blogul Vindecătorului:

„Am revenit pe blogul domniei tale, vrăjit de rotundul unei exprimări făr’ de cusur, de frumuseţea şi ineditul ideilor pe care le postaţi şi nu în ultimul rând de calitatea morală şi intelectuală a celor care vă comentează postările.”

Păi s-avem pardon, atît Pătrățosu cît și Rotundu s-au exprimat cu termeni duri la adresa acestui blog care a adunat jeg atît prin postările Vindecătorului cît și prin comentariile (și minciunile)… mahalagioacelor.

Bleah!

Când leul rage (7)

7 mai 2010

“Faptul că Moabul nu este incriminat pentru vreo deficiență în relația cu Israel sau cu Iuda, ci cu Edomul, este cu totul neașteptat. Mai ales dacă lista popoarelor judecate de Dumnezeu prin Amos trebuia să îi includă numai pe vecinii lui Israel și/sau ai lui Iuda din perspectiva relațiilor acestora cu poporul lui Dumnnezeu, așa cum susțin unii comentatori. Gestul de a arde rămășițele pământești ale unui dușman, probabil ca răzbunare pentru contribuția acestuia la coaliția antimoabită, era ofensatoare. Nu greșim dacă o considerăm cea mai gravă ocară adusă defuncților. În consecință, dezonorarea prin arderea cadavrelor se aplica numai unor categorii speciale de oameni precum prizonierilor de război și celor condamnați la moarte.

Notă: La această practică recurge regele Iosia pentru a descuraja idolatria (2 Regi 23:16). În mod cu totul neobișnuit se putea practica arderea cadavrelor în condiții de asediu prelungit (Amos 6:10). De regulă, mormintele erau săpate în rocă și erau niște peșteri naturale lărgite și amenajate artificial. Defuncții erau depuși pe mese mortuare până când carnea putrezea. Apoi, oasele erau depozitate într-o groapă, împreună cu oasele celorlalți defuncți îngropați în mausoleu. Procedeul era numit ‘a fi culcat împreună cu părinții tăi’ (2 Samuel 7:12)” (159-160)

Când leul rage – Silviu Tatu, Societatea Biblică din România, Oradea, 2010, 361 pag.

Interviu cu Ravi Zacharias la Radio Vocea Evangheliei

7 mai 2010

Natan Mladin prezintă traducerea primei părți a interviului cu Ravi Zacharias realizat de Lucian Despa, care va fi transmis de RVE Oradea și RVE Internațional vineri, 7 mai, la ora 16.10 și duminică, 9 mai, la ora 13.00

gandurar.wordpress.com