22 Plus: Fuzionismul – Un experiment doctrinar al dreptei moderne

Iată cîteva slecții din Suplimentul revistei 22 din 1 iunie 2010:

Horia Terpe și Ionuț Sterpan: „Se împlineşte jumătate de secol de când mişcarea fuzionistă – alianţa dintre dreapta conservatoare, religioasă şi pro-occidentală şi libertarienii reprezentând valorile liberalismului clasic – reuşeşte să fundamenteze dreapta intelectuală şi politică americană. Fuziunea se menţine încă astăzi în Statele Unite la toate nivelele: al teoretizării doctrinelor, al coalițiilor politice şi al cooperării din lumea civilă. Platforma intelectuală începută de Frank Meyer în paginile National Review în anii ’60 ne ilustrează cum un succes intelectual, o idee de îmbinare a două doctrine, încheagă şi menţine o alianţă politică menită să protejeze indivizii de amestecul nelegitim al statului.”

Grover Norquist: „Mişcarea conservatoare modernă din Statele Unite, adesea numită „republicanism marca Reagan“, e un amestec vital de individualism radical şi respect pentru tradiţie. Acest amestec este mai uşor de realizat decât în Europa. Tradiţia americană, aşa-zisul nostru „naţionalism“, se revendică de la o mişcare radicală constând într-o revoltă cauzată de taxarea excesivă, revoltă care a îmbrăcat şi forma războiului nostru de independenţă de sub tutela britanică. Istoria Americii, tradiţia noastră, întruchipează liberalismul clasic al europenilor. Americanii pot fi în acelaşi timp tradiţionalişti şi individualişti radicali. Aceasta pentru că tradiţia noastră nu este definită de o religie sau de rasă sau de apartenenţa la un trib, cum se întâmplă în multe dintre naţiunile lumii, ci de ataşamentul nostru faţă de libertatea individuală. […]

Cea mai bună cale de a înţelege cum şi de ce în mişcarea conservatoare modernă pot coexista grupuri diverse de indivizi este recunoaşterea faptului că toţi membrii coaliţiei Reagan au vrut şi vor un singur lucru de la guvernul federal, oricare ar fi tema care le determină votul: ei cer pur şi simplu să fie lăsaţi în pace. Oamenii credincioşi a căror preocupare principală este practicarea religiei şi educarea copiilor în religia părinţilor vor ca statul să-i lase în pace. Nu cer de la stat subvenţii pentru bisericile lor şi nici să-i forţeze pe alţii să se închine la zeii lor. Iată de ce protestanţii evanghelici, catolicii conservatori, evreii ortodocşi, musulmanii şi mormonii pot vota cu inima uşoară pentru candidatul şi partidul care promite să-i lase pe fiecare în pace.”

Marcel Garnizo: „Diferenţele şi neînţelegerile dintre conservatori – partizani ai unei societăţi în acelaşi timp libere şi virtuoase – şi libertarieni sunt multiple, dar unul dintre resorturi este cel religios. Pentru că mişcarea conservatoare în Statele Unite nu se defi neşte doar ca anticomunistă şi anti-etatistă, ci şi în favoarea unei ordini morale cu recunoşterea transcendentului. O distincţie relevantă aici ar fi între concepţia teonomică a omului şi, respectiv, concepţia unei complete autonomii a lui, între o existenţă conştientă de dependenţa de Dumnezeu şi, respectiv, o viaţă dusă ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Însă şi înăuntrul taberei religioase există o distincţie importantă, şi aici ajung la o dificultate dinăuntrul conservatorismului occidental. Evanghelicii şi conservatorii protestanţi care au renunţat la ideea de autoritate mediatoare şi la ideea de raţiune în favoarea simplei credinţe pe baza adevărului revelat au reuşit să deformeze percepţia asupra credinţei religioase ca atare. Aceasta se vede astăzi în rândurile liberalilor clasici, libertarienilor şi seculariştilor. Or, naţiunile din estul şi centrul Europei, care nu au un ethos protestant, pot evita aceste probleme.”

Radu Cristescu: „La prima vedere, fuziunea dintre libertarianism (sau ceea ce, în Europa, continuăm să numim „liberalism“) şi conservatorism este relativ uşor de făcut la nivel intelectual. Conservatori şi liberali s-au revendicat de la o tradiţie comună şi au găsit importante elemente comune, cel puţin în ultimele două secole. Ba chiar se poate spune că în lumea intelectuală esteuropeană ceva asemănător fuzionismului există deja. Distincţia liberal / conservator devine nesemnificativă faţă cu adversarul totalitar. Anticomunismul a dus la un oarecare ecumenism în discursul dreaptei intelectuale din Est. Fuzionismul reprezintă însă mai mult decât identificarea unui acord de principiu doctrinar. În America anilor ‘50, fuzionismul a reprezentat o încercare de redefinire a dreptei politice, prin crearea unei platforme intelectuale. Mulţi dintre conservatorii şi libertarienii din Statele Unite au putut recunoaşte un set de vederi comune asupra societăţii americane: cei dintâi recunosc în tradiţia americană pe care o celebrează o tradiţie a libertăţii şi a individualismului, a toleranţei, a spiritului antreprenorial, a scepticismului faţă de expansiunea şi intruziunea statului în sfera privată a indivizilor; la rândul lor, libertarienii recunosc necesitatea unui substrat de practici, valori şi atitudini, dezvoltate în timp, drept necesare pentru perpetuarea instituţiilor libertăţii şi admit rolul statului în îndepărtarea pericolelor care ameninţă aceste instituţii.”

Un răspuns to “22 Plus: Fuzionismul – Un experiment doctrinar al dreptei moderne”

  1. Ionut Sterpan Says:

    Textele in intregime sunt disponibile pe http://www.cadi.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: