Povestiri cu David (1)

Într-o după amiază spre seară, la ceasul cînd David se plimba pe acoperișul pătrățos, privind de sus la fet(z)ele adunate-n Carte, a zărit o mielușea care nu știa să joace prea bine hora (ca la români), dar numai harul o păzise pînă atunci de privirile indignate ale voievodului blogosferei.

Pînă atunci, turmele bogatului voievod se înmulțiseră cu mulți măgari, berbeci și boi, iar mahalagioaice neostoite, vindecători paranoici și adam(a)ice figuri i-au sădit panseluțe în fața tronului așezat în buricul tîrgului, zonă neliberă de neoconsumism. Din colecția sa de prețioase indignări îi lipsea însă mielușeaua, așa că David a făcut demersurile necesare ca să rămînă însărcinat.

Rămînînd astfel însărcinat cu sensibilizarea conștiinței simpatizanților (în 1 Cronici au fost consemnați cu numele de “haita pătrățoșilor”, iar Samuel, primul care l-a uns pe David, i-a numit “secta pătrățoșilor”) și cu stimularea lehamitei dracilor, pruncul mai mic al lui Isai – ajuns voievod în locul celui căruia îi cîntase cu lauda (sau lăută i se zice instrumentului acum?) spre alungarea duhurilor cam negruțe – s-a delectat cu mielușeaua, de-au izbucnit filistinii și nefilistinii: Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii. Recordurile veneau unul după celălalt, pînă ce David, istovit de atîta delectare, a trimis mielușeaua înapoi în Cartea Fet(z)elor, să caute harul pe la alții.

Domnul a trimis pe cîțiva Natani (în stadiul de începători) la David.

Nu i-au zis povești, dar au fost… utili:

“Trebuie avut în vedere cadrul necesar pocăinței, nu să fugărim pocăința.”

“Suntem chemați să judecăm (…), dar să judecăm cu scopul de a căștiga pe oameni pentru Dumnezeu.”

“Cum vedem un gest de naturalețe, necontrolată recunosc, dar nu extraterestră la urma urmelor, o taxăm ca mutație … ne e frică de viață, cu sublimul și ridicolul ei deopotrivă …”

David făcuse deja post de muzică cu versuri, cuvinte şi voci, ascultînd numai muzică instrumentală (precum cu ani în urmă îi cîntase el altui duh întărîtat).

După invazia nataniană, a stat şi s-a rugat, a cugetat, a ascultat TOATE comentariile TUTUROR. (Aceasta e, de fapt, sursa lui zilnică de oboseală. Fie nu ascultă pe nimeni, fie îi ascultă pe toți.) Tensiunea ajunsese foarte mare și se simțea atmosferă de cafteală. Numai harul făcea posibilă comunicarea cu Palatul regal, cu arcașii voivodului, cu linia întîi a rezbelului, unde Urie 1, însărcinat să ia pulsul inamicilor, căzuse la datorie, Urie 2 făcuse cancer la gît de cît strigase că el nu e însărcinat să fie erou, iar Urie 3 era însărcinat să încerce să recupereze corpurile neînsuflețite ale semenilor săi întru încornorare.

David recunoaște cu cuvintele lui că dimineață, coborîndu-și iar privirile să vadă ce mai face mielușeaua, ajunsese la milă…

Dar apoi a ajuns iar la greață (crezînd că e luat de prost)… Natanii în stadiul de începători încă nu se treziseră așa de dimineață…

Numai harul a făcut, în cele din urmă, ca David să-și regăsească tonul psalmistului:

“Am avut duhul prea întărîtat şi a trebuit să mă domolesc. Mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. […] Fire pămîntească şi la mine. Acum, privind retrospectiv, tot aş fi reacţionat, dar poate că nu îmi luam aşa de tare vînt. Aici este greşeala mea, trebuia să iau floreta şi nu AG7-le. Acum, după ce se lasă fumul, văd şi eu mai limpede.”

Memoria colectivă a înregistrat astfel încă un moment de pocăință a lui David și de redescoperire a harului…

După ce s-a răsucit în mormînt, Nicolae Moldoveanu a revenit la poziția tradițională…

Publicitate