Meandrele răscumpărării memoriei (1)

„Răscumpărarea memoriei” este cartea lui Vasilică Croitor, de 500 de pagini, care urmează să fie lansată în curînd. Autorul precizează: „Alături de mărturiile istorice, trebuie făcută precizarea că lucrarea de față urmărește și implicaţiile teologice, ecleziastice și morale ale relației dintre Cultul Penticostal și regimul comunist.”

Astăzi se împlinește o lună de cînd a fost lansat Blogul Răscumpărarea Memoriei.

Și o lună de cînd am emoții cu privire la demersul lui Vasilică Croitor. Mă refer la prezența în blogosfera evanghelică, apoi la apariția cărții.

Acum cîteva săptămîni îi spuneam că nu are experiență în blogosfera evanghelică (referindu-mă la dezbateri). Azi mi-a demonstrat din plin. Pe spinarea mea. :)

Nu mi-a aprobat un comentariu lung, pe care i l-am solicitat apoi pentru a-l afișa aici, pe blogul România Evanghelică.

Într-o lună, așadar, blogul Răscumpărarea Memoriei a avut 35 de postări, care au adunat 370 de comentarii. O medie de 10 comentarii pe postare.

În 2007, Pătrățosu a avut o medie de 17 comentarii pe postare, iar în 2008 de 37 comentarii pe postare.

Pe blogul Răscumpărarea Memoriei cele mai comentate postări au 73, 27, 26, 25 comentarii.

Tocmai postarea cu cele mai multe comentarii, Atitudine de iobag, e locul de unde am fost trimis în altă parte.

Iată îmi ce scrie Vasilică Croitor:

„Dragă Alin,

Este cazul să intervin fiindcă se consumă timp pentru o dezbatere care nu privește subiectul blogului. Fiind mesaje lungi, am mai și scăpat unele în care se foloseau cuvinte și epitete pe care nu ar fi trebuit să le aprob.

Aș dori ca discuțiile care privesc tematica blogului să le găzduim în continuare aici, iar celelalte legate de filologie, cinematecă, figuri geometrice etc. să le mutați pe un site cu o tematică adecvată.

Înțeleg dorința ta de dialog și dezbatere și în acest sens aș vrea să observi faptul că un mesaj în care se pun o sumedenie de întrebări nu contribuie la realizarea unui dialog, la fel cum nu ajută nici comentariile în care atacăm persoana interlocutorului.”

Emanuel Conțac, cel cu care am avut dispute conversaționale acolo în ultimele două zile, completează:

„Vasi, cred că ai dreptate. Am ieşit complet din sfera dezbaterii pentru care a fost creat acest blog. Le cer scuze cititorilor noştri. Discuţiile despre postmodernism ar trebui să aibă loc în altă parte.”

Iată un scurt comentariu al meu ca replică la cel de mai sus:

Nu-i adevărat, tocmai AICI ar trebui să aibă loc discuțiile despre postmodernism, pentru că trăim în postmodernitate și, conform argumentelor pe care le-am prezentat, dar Vasilică Croitor nu a aprobat comentariul lung, demersul său (care s-ar putea să fie de tip postmodernist – Re-prezentarea Trecutului) poate să fie pervertit de reflexele culturale din etapa istorică din care facem parte.

În comentariul meu lung apare probabil cea mai valoroasă idee de pînă acum:

În mod paradoxal, “Răscumpărarea memoriei” poate genera pierderea memoriei realității (Hipermodernism, apoi Simulacru).

Termenii apar în comentariul meu lung, pe care l-am primit la solicitarea mea și îl voi posta pe blogul România Evanghelică.

Nu este adevărat că am ieșit COMPLET din sfera dezbaterii.

Din punctul meu de vedere, dimpotrivă, am avansat în dezbatere, datorită eforturilor mele de conversație.

Desigur, dezbaterea nu e comodă pentru cei înțepeniți în hiperrealitate…

Iată și comentariul meu lung:

Nu am fost și nu sînt “supraîncălzit”.

Iată că încep să apară minciunile.

2. Eu nu am spus că “perspectiva academică minimalistă pe care o propun[e Vaisamar] e arogantă, hiperrealistă şi nu mai ştiu cum”. Și asta e minciună.

Am căutat în comentariile de aici și niciunde altundeva nu apare cuvîntul “arogant”.

3. Cuvîntul “hiperealitate” l-am folosit de două ori:

– De parcă nu ați avea posibilități de a vă prezenta poziția, argumentele, parametrii dezbaterii. Păi nu, dacă vă înțepeniți în punctul VOSTRU de vedere. În hiperrealitatea voastră!

– Emanuel, ieși odată din hiperrealitatea în care te înțepenești: aici, pe la noi, e viața, cu bune, cu rele…

Vaiamar folosește de mai multe ori termenul, FĂRĂ să știe de înseamnă sau, mai concret, fără să fi asimilat mai întîi semnificația cu care am folosit conceptul.

Acum vreo 2-3 ani e singura dată cînd l-am întîlnit pe Vaisamar, ne-am trezit unul lîngă altul la o masă la Băile 1 Mai (lîngă Oradea), unde avea loc o conferință.

Atunci i-am menționat termenul de hiperrealitate, care apare în lucrările despre postmodernism.

Unul dintre aspectele postmodernismului este hipermodernismul: pierderea memoriei realității (care se combină foarte bine cu simulacrul postmodern).

Jean Baudrillard (America – breviar de idei) scria: “America nu este nici vis, nici realitate, ci o hiperrealitate. Ea a fost trăită încă de la început ca o utopie realizată. America este simulacrul perfect, cel al imanenței și al transcrierii materiale a tuturor valorilor.”

Exemplul pe care i l-am dat atunci lui Vaisamar a fost cel al băncii din filmul Forrest Gump pe care a stat personajul principal. Hiperrealitatea apare atunci cînd oameni, care au văzut filmul și se identifică într-un fel cu un anumit discurs mediatic, vor să stea exact pe banca care a fost folosită în film și care capătă astfel semnificații hiperrealiste.

Iată ce scria Vaisamar acum 2 ani: “Pentru sensul termenului “hiperrealitate” cer mereu explicaţii şi mi se dă numai trimiterea la Tom Hanks şi banca din filmul “Forrest Gump”, pe care vor să stea vizitatorii. ”

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2008/10/18/protest/#comment-373

Lui Vaisamar, care e filolog și știe cum să caute semnificațiile cu care este folosit cuvîntul hiperrealitate, nu îi dau alte explicații decît banca forrestgumpiană.

Iată ultimul meu mesaj din conversația noastră de atunci (din care s-a retras):

“vai amar te oboseşti în drum spre-o bancă unde nu te-aştept plecat-am de-acolo de mult timp să vremuiesc vremea ce mi-e dată nu poeme să lustruiesc ci noeme de le-ntîlnesc în drumu-mi dincolo de peşteră umbrele rămase în urmă mă urmăresc dar eu ştiu că norii nu zîmbesc oricui ci celui care ştie să-i deschidă cu cheia magică a lucidităţii da să ştii de unde vine lumina e poarta spre nepătruns dar calea-i lungă oboseala multă praf destul şi inima gîfîie inima asta care nu sînge duce ci atomii înţelepciunii care se rătăcesc uneori iar noi ne gîndim iar şi iar de unde lua-vom lumină că sîntem doar călători doar aripile unor îngeri ce urcă scara spre tărîmul aurit unde căpăta-vom trupuri acum doar spirite sîntem sprinţare uneori alteori ţestoase şerpuind greoi sub raza soarelui bătută-n aripi de inocenţi columbi rătăciţi şi ei într-o lume a ţărînii a morţii a intenţionalităţii autoriale şi a lecturii negociate de parcă lumina ar fi pe bani de parcă la bursele americane japoneze nemţeşti s-ar negocia atomii nu nu e de ajuns să ştim de unde vine lumina trebuie să o putem şi privi în timp ce se îndreaptă spre noi fără toane fără tonele de colb adunate de tînăra minge terestră ce tot fuge pe lîngă soare presupusă sursă de lumină dar inima noastră numai sîngeroasă nu e sîngeroşi sînt meteoriţii care înţeapă lumină dar ei sîngerează că nu ştiu ce tăiş are lumina şi ce blîndeţe cînd ne cade pe obraz cu obrazul trebuie să privim lumina nu cu ochii ochii sînt pentru altceva pentru flori şi copii şi noeme obrazul de-l întoarcem aselenizează lumina că lună ni-e obrazul ars de cei doi sori ars de meteoriţii căzuţi din neuronii noştri mustiţi iudaizaţi grecizaţi matusalemizaţi de nu mai ştim cum e gustul luminii e vai amar”

Mesajul acesta are mai multe legături cu subiectele de pe acest blog, una avînd de a face cu faptul că oamenii produc limbaj / discurs în multe feluri.

Mă întorc însă la termenul “hiperrealitate”.

Comunitățile umane (religioase, academice, din mahala, din pușcării) generează, în condițiile culturale postmoderniste, hiperrealitate.

În mod paradoxal, “Răscumpărarea memoriei” poate genera PIERDEREA MEMORIEI REALITĂȚII.

De aceea îl invitam pe Cercetător să se INTEGREZE în viață, nu să RENUNȚE la vocația sa (aceasta e a treia minciună a lui aici).

Văd că iar se retrage. Cică:

“Am văzut cu cine am de-a face în lumea reală. Mă întorc în bibliotecă.”

Păi fiecare cu hiperrealitatea lui, nu?, că e dureroasă REALITATEA!

Hiperrealitatea funcționează ca un fel de terapie în fața angoasei existențiale, în postmodernitate senzația anxietății căpătînd proporții ample.

Cercetătorul se retrage în Bibliotecă, Pastorul în Ghetoul local, Pătrățosu pe blogul lui unde poate face cumva față presiunilor vieții etc.

Ca să nu mai vorbesc de Vindecătoru, care e paranoic de-a binelea…

Unde e realitatea? Unde e memoria realității?

Voi (vă) recompuneți realitatea.

Termenul consacrat în studiile despre postmodernism este re-prezentarea.

Re-prezentarea Trecutului.

Re-prezentarea Subiectului. Adică a Ființei (umane) ca centru al realității.

“Răscumpătrarea memoriei”, fără să vrea, poate să ducă la așa ceva: la re-prezentarea trecutului.

Termenul nu se referă doar la prezentarea din nou (dar altfel), ci și la reprezentație, spectacol.

Trecutul și Subiectul nu mai sînt prezente, în vectorii postmoderni, decît dacă sînt și Spectacol!

Cîți dintre cititori (și dintre ascultătorii predicilor) nu mai sînt interesați de doctrine decît dacă sînt augmentate cu ilustrații, glume și răstunarea semnificațiilor (ca în Shrek)!

“Răscumpărarea memoriei”, încă înainte de a apărea, este deja… Spectacol!

Dacă nu sîntem atenți, vom genera și… Simulacru.

“În momentul în care nu mai există distincție între reprezentare și realitate – între semne și lucrurile la care se referă ele în lumea reală – se ajunge la simulacru.” (Cîte ceva despre postmodernism)

Jean Baudriallard descrie Simulacrul postmodern în patru pași, citez tot din cartea cu desene de doar 176 de pagini mici, menționată mai sus în paranteză:

“Pasul 1. Imaginea este o reflectare a unei realități fundamentale.

Martin Heidegger: “Un tablou al lui Van Gogh. O pereche de bocanci țărănești și nimic mai altceva. De fapt tabloul nu reprezintă nimic, dar în raport cu ceea ce ESTE în acest desen, te simți dintr-o dată singur, ca și cum tu ești cel care face cu greu drumul spre casă, într-o seară, la sfîrșit de toamnă, după ce ultimele focuri la care s-au copt cartofii s-au stins…” (din Originea operei de artă)

Pasul 2. Imaginea maschează și modifică o realitate fundamentală.

[în imaginea cu două personaje sînt puse două comentarii inventate: 1. Ne aflăm încă în faza preindustrială clasică în care imaginea este copia realității. 2. Arta imită viața.]

Pasul 3. Imaginea marchează absența unei realități fundamentale.

[aici e un desen cu niște bocani, cu un comentariu despre modă în care apare, printre altele, următoarea chestie: Am aflat că pînă și pe Champs Elysees se poarta Timberland. Dacă doriți informații suplimentare despre niște bocanci jerpeliți marca Timberland, sunați-ne…]

Pasul 4. Simulacrul postmodern

O pereche de pantofi de sport… sînt un simnulacru al unor modele costisitoare de încălțări sportive care nu au nici o legătură cu sportul.

Reclama pentru Nike Air Jordan sună așa: “Șo pe ei, șo pe ei, șo pe ei, șo pe ei.”

Poți fi jefuit sau ucis pentru niște pantofi de sport pe care și-i dorește toată lumea. În 1985 la Detroit, Shawn Jones, de 13 ani, a fost împușcat pentru încălțările sale marca Fila.

Houston, 1988, cineva a fost înjunghiat mortal pentru o pereche de pantofi de tenis.

Dertroit, 1989, și Philadelphia, 1990, doi școlari au fost uciși pentru încălțările lor…

“șo pe ei, șo pe ei, șo pe ei…””

Am încheiat citatul.

Vaișamar (ca și alții) nu vede (adică simte) decît o dispută conversațională între mine și el.

Eu văd mai mult, și mai am și experiență de viață (în mediul evanghelic) mult mai mare decît o are Cercetătorul…

Reflexul retragerii trebuie temperat.

Trebuie hrănit reflexul dialogului.

Și reflexul complementarității.

E nevoie și de Cercetător, și de Pastor, și de Pătrățos.

Și de Jurnalist.

Un răspuns to “Meandrele răscumpărării memoriei (1)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: