Moare viața privată pe Internet? – Dosar Dilema veche

Numărul 337 al revistei Dilema veche din 29 iulie – 4 august 2010 conține un dosar cu articole grupate sub interesantul titlu: Moarte viața privată pe Internet?

Recomand oricui cele 8 pagini cu articole, din care prezint cîteva chestiuni, pe care le-am organizat sub cîteva titluri pe care le-am pus eu.

În primul rînd te izbește o întrebare: Te pricepi să îți gestionezi spațiul privat?

“Mai multe studii arată că oamenii dau drumul mai ușor informațiilor personale în mediul online decît offline.”

„Acest număr din Dilema veche este doar aparent despre natura umană, aceea veche, uzată și uneori ursuză, alteori entuziastă. Natura umană care acum are de-a face cu alte tehnologii și alte provocări.”

PRIVACY / O nouă regulă ontologică

„Despre ce vorbim cînd vorbim despre privacy? Din păcate, limba română nu oferă o traducere adecvată pentru acest concept: poate fi vorba și despre intimitate, dar și despre reprezentarea fiecăruia ca persoană, identitatea și reputația sa, ‘ceea ce vrem să se știe despe noi’. În franceză termenul este tradus prin vie privée (‘viață privată’), iar în germană prin Privatsphäre – sfera privată.

Odată cu web 2.0, sau web-ul interacțiunii sociale, plin de rețele sociale ca Facebook sa hi5, mash-up-uri, Google Street View, baze de date imense etc., am asistat și la schimbarea unei reguli ontologice: dacă în anii ’90 anonimitatea era regula acestui mediu, în 2010 performarea identității a devenit aproape o normă (dogmatică?).”

„Acum nu doar entitățile comerciale și statale au acces la informații personale, ci simple persoane, utilizatorii de web. Astfel, miza dezbaterii nu mai este secretul, ci capacitatea de a controla, prin standarde, circulația informațiilor personale. Nu trebuie să reconstruim Internetul, ci să dăm oamenilor posibilitatea să retragă, să excludă și să modifice cînd doresc informațiile care îi reprezintă.”

„‘Dați-mi șase rînduri scrise de cel mai onest dintre oameni și voi găsi în ele ceva pentru care să-l duc la ghilotină’, spunea Richelieu. Și țineți cont: Cardinalul n-avea net.”

Oferta Internetului

„Cee ce face cu siguranță Internetul este să coboare foarte jos barierele necesare publicării de informație într-un spațiu accesibil publicului. Dacă nu mai departe de 15 ani în urmă trebuia să investești serios pentru a putea să transmiți un mesaj unui public mai larg, în ziua de astăzi un calculator legat la Internet este tot ce îți trebuie pentru a posta orice tip de informație pe Internet. Iar revoluția Web 2.0 din ultimii ani a coborît și mai jos barierele pentru publicare.”

„Dacă punerea unei poze pe Internet durează cinci secunde, scoaterea ei de pe Internet poate dura și ani (și, în unele cazuri, în funcție de cine și mai ales cîți au copiat-o, poți să nu mai reușești niciodată.”

Liberal, libertar, libertarian

„Pentru liberal, există o distincție crucială între sfera publică și cea privată. Marea problemă a liberalului este să blocheze imixtiunile în sfera privată: fie că vin din partea statului, fie că vin din partea opinei publice.

Libertarul pune, în schimb, accent pe bucuria de a împărți cu alții. Mai nou, cu un anglicism strecurat în limbă tot datorită Internetului, se vorbește despre sharing. Sfera privată este pentru libertar un obstacol, iar Internetul ocazia de a depăși obstacolul.

Libertarianul se deosebește și de liberal, și de libertar: libertarianul dizolvă distincția dintre sfera publică și sfera privată, dar nu crede în împărțirea fără opreliști a orice.”

Facebook

Mark Zuckerberg, patronul Facebook (ianuarie 2010): „Epoca vieții private a murit!” – „The Age of Privacy us Over!”

În prezent, cam 90% dintre angajatorii din SUA caută pe Facebook profilurile potențialilor angajați în vederea luării unei decizii.

Facebook cîștigă teren cu mare viteză și în România. Numărul utilizatorilor s-a triplat de la începutul acestui an, depășind 1,5 milioane.

“Facebook-ul e un soi de Pagini aurii cu oameni, doar că firmele prestează servicii.”

Cine are ultimul cuvînt?

“Nu accept determinismul tehnologic care susține că nu mai ai nici un drept de privacy, că privacy nu mai e o normă socială, că gata, sîntem toți conectați la tot, informația e fluxul cae ne-a înghițit, Internetul e o memorie colectivă periculoasă. Prefer să cred, poate utopic, că partida încă se joacă, iar jucătorii sînt din ce în ce mai buni.”

“Dacă vorbești cu tinerii de astăzi poți să remarci că, în ciuda dezvotării Internetului, noțiunea de viață privată nu este modificată major. Ei vor în continuare ca jurnalul lor să nu fie citit de părinți, să poată avea telefonul propriu, să știe doar ei în ce club au fost aseară sau pe cine au întîlnit etc. Problema este că, unepri, pun aceste date pe Internet, doar pentru prieteni, fără să-și dea seama că, de fapt, ele pot fi vizitate și de alții.”

Publicitate