Creștinism păgân? (11)

CREȘTINISM PĂGÂN? O explorare a originilor practicilor bisericii – Frank Viola, George Barna, Editura Kerigma, Oradea, 2010, 311 p.

“Probabil elementul care a dăinuit cel mai mult și cu care Finney a contribuit în mod involuntar la creștinismul contemporan a fost pragmatismul. Pragmatismul spune că dacă ceva funcționează ar trebui îmbrățișat, indiferent de considerațiile etice. Finney era de părere că Noul Testament nu prescrie nicio formă de închinare. Învățătura lui era că singurul scop al predicării este să cîștige convertiți. Orice mijloace sau instrumente care slujeau acestui scop erau acceptabile. În timpul și sub influența lui Finney, trezirea din secolul al optsprezecelea a devenit o știință, fiind adoptată în bisericile principalelor denominații protestante.

Creștinismul contemporan încă reflectă această ideologie. Pragmatismul însă este nespiritual, și nu doar pentru că încurajează trecerea considerațiilor etice pe plan secundar, ci și pentru că depinde de tehnici mai degrabă decât de Dumnezeu pentru a produce efectele dorite. Spiritualitatea autentică este marcată de înțelegerea și admiterea faptului că în ceea ce privește lucurile spirituale, noi, muritorii, suntem cu desăvârșire și întru totul dependenți de Domnul. […]

Filozofia pragmatismului deschide ușa pentru manipularea oamenilor și pentru o încredere deplină în resursele și capacitățile proprii, mai degrabă decât în Dumnezeu. […]

Mișcarea de trezire din America a transformat biserica într-un local de predicare. A redus experiența a ceea ce înseamnă cu adevărat ekklesia la o misiune evanghelistică. A ridicat la rangul de norme metodele folosite de Finney pentru trezire și a dus la apariția unei specii noi, personalitatea de amvon – atracția dominantă a bisericii. De asemenea, a făcut din biserică un loc de întrunire a individualităților mai degrabă decât a unei comunități.

(Nota 125 – Înțeles corect, scopul predicării nu este mântuirea sufletelor. Este nașterea bisericii. După cum spune un teolog: “Convertirea nu poate fi decât un mijloc; mijlocul este extensia bisericii vizibile.” Karl muller, ed., Dictionary of Mission: Theology, History, Perspectives (Markynoll, NY: Orbis Books, 1997), 431. Un alt teolog, D.J. Tidball, confirmă spunând același lucru: “Interesul primordial al lui Pavel nu era convertirea indivizilor, ci formarea de comunități creștine.” Dictionary of Paul and His Letters (Downers Grove, IL: InterVarsity, 1993), 885. Promotorii trezirii din zona de frontieră [o zonă situată dincolo de cea controlată inițial de europeni: Munții Apalași, Kentucky, Tennessee, Virginia, Connecticut etc. – n.tr.] nu aveau conceptul de ekklesia.)

Altfel spus, obiectivul promotorilor trezirii era să-i aducă pe păcătoșii individuali la o decizie individuală pentru o credință individuală. Ca rezultat, obiectivul bisericii primare – zidirea reciprocă a credincioșilor și aportul adus de fiecare membru la manifestarea colectivă a lui Isus Hristos înaintea domniilor și stăpânirilor – s-a pierdut cu totul. Ironia face că John Wesley, unul din pionierii mișcării de trezire, a înțeles pericolul în care se afla aceasta. Iată ce scria el: ‘Creștinismul este în esența sa o religie socială… A-l transforma într-o religie a solitarilor înseamnă să-l distrugi.’ […]

“Evanghelia lui Moody, ca și cea a lui Whitefield, avea un singur scop – mântuirea păcătosului. El predica evanghelia focalizat pe individ, teologia lui fiind sintetizată în cei trei ‘R’: ruinat de păcat, răscumpărat de Hristos și regenerat prin Duhul Sfânt. Acestea sunt fără îndoială elementele fundamentale ale credinței, dar se pare că Moody n-a admis că scopul etern al lui Dumnezeu trece mult dincolo de răscumpărare. […]

Pentru Moody, biserica era ‘o asociație voluntară a celor mântuiți’. Atât de uluitoare a fost influența sa, încât prin 1874 biserica nu mai era privită ca un mare trup, o mare comunitate, ci ca o adunare de indivizi. Acest accent a fost preluat de toți promotorii trezirii ce i-au urmat, pentru ca în cele din urmă să intre până în măduva creștinismului evanghelic.

(Nota 141 – Moody și ceilalți predicatori ai Marii treziri, precum George Whitefield, făceau din plin apel la emoțiile ascultătorilor. Ei erau influențați de filozofia romantică, gândire care punea accent pe voință și emoții. Aceasta era o reacție la accentul pus pe rațiune, fapt ce a marcat gândirea creștină anterioară gândire modelată de Iluminism (David W. Bebbington, “How Moody Changed Revivalism”, Christian History 9 nr. 1 (1990): 23). Accentul predicatorilor trezirii era pe răspunsul sincer al individului față de Dumnezeu. Convertirea ajunsese să fie considerată obiectivul suprem al activităților divine. După cum arată J. Stephen Lang și Mark A. Noll: “Datorită propovăduirii Trezirii, sentimentul eului religios s-a accentuat. Principiul alegerii individuale s-a întipărit pentru totdeauna în practica protestantă americană, și este încă evident astăzi, atât în rândul evanghelicilor, cât și în rândul altor denominații” (J. Stephen Lang și Mark A. Noll, “Colonial New England: An Old Order, A New Awakening”, Christian History 4, nr. 4 (1985): 9-10).” (p. 96-100)

Un răspuns to “Creștinism păgân? (11)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: