Creștinism păgân? (14)

CREȘTINISM PĂGÂN? O explorare a originilor practicilor bisericii – Frank Viola, George Barna, Editura Kerigma, Oradea, 2010, 311 p.

“Deși venerată de cinci secole, predica tradițională are un impact negativ asupra bisericii, din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, predica face din predicator performerul virtuoz al întâlnirilor regulate ale bisericii. Ca rezultat, participarea celorlalți membri ai bisericii la închinare este în cel mai fericit caz stânjenită, iar în cel mai rău caz exclusă. Predica transformă biserica într-un local de predicare. Adunarea credincioșilor degenerează într-un grup de spectatori muți care urmăresc un spectacol. Nimeni nu concepe să-l întrerupă pe pastor sau să-i pună întrebări pe timpul cât acesta își livrează discursul. Predica îngheață și blochează funcționarea trupului lui Hristos. Predica favorizează o stare de docilitate în rândurile adunării, prin faptul că permite obișnuiților amvonului să domine adunarea săptămână de săptămână.

În al doilea rând, adesea predica blochează creșterea spirituală. Fiind un demers într-un singur sens, predica încurajează pasivitatea. Predica împiedică biserica să funcționeze așa cum s-a dorit ca aceasta să se întâmple. Tot predica sufocă slujirea reciprocă și înăbușă participarea deschisă, iar aceasta nu poate însemna decât un singur lucru: eșecul poporului lui Dumnezeu de a crește spiritual.

Ca și creștini, trebuie să funcționăm dacă vrem să ajungem la maturitate (vezi Marcu 4:24-25 și Evrei 10:24-25). Noi nu creștem prin ascultare pasivă săptămână de săptămână. De fapt, unul dintre scopurile predicării și învățării în manieră noutestamentală este să ne pună pe fiecare dintre noi în funcțiune (Efeseni 4:11-16), să ne încurajeze să ne deschidem gura în adunarea bisericii (1 Corinteni 12-14). Predica însă împiedică tocmai acest proces.

În al treilea rând, predica prezervă mentalitatea nebiblică potrivit căreia în biserică există două categorii de credincioși: lucrătorii ordinați și membrii de de rând. Această mentalitate creează o dependență excesivă și patologică a ultimilor de primii. Predica îl face pe predicator specialistul religios – singurul care are calificarea să spună ceva. Toți ceilalți sunt tratați ca și creștini de mâna a doua – simpli încălzitori de bănci. (Chiar dacă acest lucru nu este recunoscut, aceasta este realitatea.)

Cum să învețe pastorul de la ceilalți membri ai trupului lui Hristos, dacă aceștia nu au ocazia să vorbească? Cum să învețe biserica de la pastor, dacă membrii ei nu-i pot adresa întrebări pastorului în timpul bisericii? Și cum să învețe frații și surorile unii de la alții, dacă sistemul limitează libertatea de a lua cuvântul în adunare?

Predica face ca ‘biserica’ să devină atât distantă cât și impersonală. Ea îl privează pe pastor de susținerea spirituală pe care ar putea-o primi din partea bisericii și-i privează pe membrii bisericii de hrana spirituală pe care și-ar putea-o da unii altora. Din aceste motive, predica este una dintre cele mai mari predici în calea exercitării unei preoții sănătoase a tuturor credincioșilor!

În al patrulea rând, în loc să echipeze sfinții, predica îi debilitează. Oricât de mult și de apăsat ar vorbi pastorii despre ‘echiparea sfinților pentru lucrarea de slujire’, adevărul este că predicile rostite săptămâna de săptămână de la amvon au prea puțină putere de-a echipa poporul lui Dumnezeu pentru slujire și funcționare spirituală. Din nefericire însă, mulți oameni din poporul lui Dumnezeu sunt la fel de dependenți de auirea de predici pe cât sunt de dependenți predicatorii să le predice. Prin contrast, predicarea și învățarea în maniera Noului Testament echipează biserica astfel încât aceasta să poată funcționa cum s-a intenționat de la început: fără lucrători ordinați.

De exemplu, eu (Frank) am participat recent la o conferință la care un plantator de biserici a petrecut un weekend întreg împreună cu un grup de biserici în case. În fiecare zi, plantatorul de biserici a expus bisericile câte unei revelații a lui Isus Hristos. În același timp, le-a dat și sfaturi foarte practice cu privire la cum să pună în aplicare învățăturile pe care li le dădea. Apoi a plecat lăsându-i pe cont propriu, și probabil nu s-a mai întors la ei decât peste câteva luni. Bisericile, echipate cum au fost în weekendul acela, urmau să aibă propriile întâlniri în care fiecare membru avea să contribuie cu ce va fi primit din partea Domnului: îndemn, încurajare, învățătură, mărturie, cântare, poezie etc. Aceasta este în esență slujire apostolică noutestamentală.

În al cincilea rând, predica din zilele noastre este adesea inaplicabilă. Nenumărați predicatori vorbesc pe ton de expert despre lucruri pe care ei înșiși nu le-au trăit niciodată. Fie că este abstractă / teoretică, devoțională / inspirațională, poruncitoare / restrictivă sau amuzantă / antrenantă, predica nu reușește să aducă ascultătorii la experimentarea practică a ceea ce li se predică. În felul acesta, predica obișnuită este ca o lecție de înot pe uscat. Îi lipsește orice valoare practică. Se predică mult, dar prea puțin se aplică. În cea mai mare parte, mesajul predicat se oprește la nivelul lobului frontal. În general, predicarea contemporană nu reușește să depășească faza de diseminare a informației, pentru a trece la echiparea credincioșilor în vederea trăirii și a punerii în practică a celor auzite.

Se poate spune, de aceea, că predica reflectă imaginea adevăratului ei părinte – retorica greco-romană. Retorica greco-romană era impregnată de abstract, ‘scopul ei fiind binedispunerea spiritului și etalarea geniului, mai degrabă decât instruirea și cultivarea talentelor în alții’. Predica cizelată din zilele noastre poate încălzi inima, poate inspira voința și poate stimula gândirea, dar numai extrem de rar reușește, dacă reușește vreodată, să arate ascultătorului cum să treacă de la teorie la practică. Predica modernă a eșuat în menirea ei de a promova felul de creștere spirituală despre care vorbește. În sfârșit, predica secătuiește și mai mult biserica, de fapt. Ea acționează ca un stimulent de moment ale cărui efecte sunt de cele mai multe ori de scurtă durată.

Să recunoaștem, există mulți creștini care au ascultat predici zeci de ani, și totuși sunt bebeluși în Hristos. Ca și creștini, noi nu suntem transformați prin simpla ascultare a predicilor săptămână de săptămână. Suntem transformați prin întâlniri regulate cu Isus Hristos. Prin urmare, cei ce slujesc sunt chemațiu să-L predice pe Hristos, nu să prezinte informații despre El. De asemenea, ei sunt chemați la o slujire cu o puternică dimensiune practică. Sunt chemați nu doar să-L reveleze pe Hristos prin cuvânt vorbit, ci și să arate ascultătorilor cum să-L cunoască, să-L urmeze și să-L slujească pe El. Prea adesea predicii contemporane îi lipsesc tocmai aceste caracteristici, atât de importante.” (p. 124-127)

4 răspunsuri to “Creștinism păgân? (14)”

  1. Daniel Lucescu Says:

    Ma gandesc ca sistemul sinagogii era mai eficient decat bisericle de astazi si de ieri … Daca ar veni Isus azi nu ar avea cum sa paota sa spuna ceva din cauzele enuntate mai sus dar ar avea atatea mijloace sa se exprime mai multe decat in sec I

  2. Lucian Cremeneanu Says:

    Excepţional!

  3. Evanghelici în Top 100 WP (25.08.2010) « România Evanghelică Says:

    […] & Adela Craciun (crestintotal.ro) 22. Dialog cu fiica lui Nicky Pop (rascumparareamemoriei) 38. Creștinism păgân? (14) (romaniaevanghelica) 45. Basmele lui Expirescu […]

  4. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: