Răscumpărarea memoriei (2)

Răscumpărarea memoriei. Cultul penticostal în perioada comunistă – Vasilică Croitor, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 437 p.

“În România, mișcarea subterană sau secretă a Bisericii este cel mult un curent sau o mișcare în interiorul Cultului Penticostal. Conducătorii acestei grupări nu au avut ca deziderat activitatea ilegală, în afara Cultului, ci doar scoaterea acestuia de sub controlul Statului și din sfera restricțiilor care vizau manifestarea darurilor spirituale. Evident, la acea oră era imposibil de realizat acest obiectiv, iar Statul deținea controlul absolut asupra instituției în vederea numirii unor conducători supuși și a eliminării celor care dădeau semne de independență față de politica DC [Departamentul Cultelor].

Trebuie făcută o distincție între dizidenții anilor 1950-1960 și dizidenții care au rămas în ilegalitate în anii târzii ai dictaturii. Primii au urmărit obiective corecte din punct de vedere biblic și au avut o viziune penticostală sănătoasă, în timp ce ultimii au căpătat o orientare diferită și s-au îndepărtat de crezul mișcării penticostale.

Soarta dizidenților a fost și rămâne una deplorabilă, din pricina lipsei de coeziune a mișcării și a exceselor care nu au putut fi corectate. Sincretismul care a caracterizat mișcarea a făcut ca inițiativa lor, bazată pe o intuiție corectă, să fie marginalizată.

Credincioșii penticostali dizidenți au avut totuși un rol important, asumându-și activitățile bisericești cele mai riscante: furnizarea bibliilor și literaturii, organizarea cursurilor, informarea reală a Occidentului, perpetuarea unei conștiințe de rezistență față de un stat abuziv etc.” (p. 247-248)

Un răspuns to “Răscumpărarea memoriei (2)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: