Răscumpărarea memoriei (11)

Răscumpărarea memoriei. Cultul penticostal în perioada comunistă – Vasilică Croitor, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 437 p.

“Când Cultul Penticostal a fost recunoscut oficial, în 1950, nu avea în componența sa oameni a căror formare intelectuală să permită contracararea culturii proletare a Statului Stalinist. […]

Pentru a rezista în fața agresivității propagandei comuniste, era nevoie de persoane educate care să înțeleagă sensul transformărilor din societatea românească. A înțelege valorile democrate, a putea distinge capcanele între ofertele autorităților comuniste, a putea să eviți situații aparent fără ieșire, a poseda un sistem de valori bine articulat, pe baza căruia să refuzi cu demnitate oferte care atentau la valorile și principiile în care crezi, toate acestea sunt apanajul unui om matur spiritual, educat și informat.

Comuniștii au sesizat din prima clipă că liderii penticostali pot fi cu ușurință manipulați și, de aceea, metodele folosite cu privire la aceștia au fost mai blânde și mai de efect. Ademenirea la colaborare a multor lideri penticostali a fost posibilă și pentru că agenții comuniști au știut să îi trateze ca pe niște “domni” pe niște simpli plugari sau muncitori, oameni care s-au văzut dintr-o dată curtați cu multă delicatețe de “tovarășii de la București”. Conform documentelor disponibile astăzi, Securitatea a fost interesată de crearea unor privilegii pentru conducătorii din vârful ierarhiei Bisericii, tocmai din dorința de a-i face să se simtă importanți și pentru a le adormi vigilența față de intenția lor de a subjuga Cultul. Dobândirea statutului de “domn” de la oraș devenise o ispită ce ținea de limitele strict umane, provocând mutații de ordin moral și valoric în structurile slab consolidate din punct de vedere intelectual ale unor lideri. Să nu uităm că în același fel erau promovați de către comuniști, în toate nivelurile societății, oameni cu origine sănătoasă, dar cu o pregătire precară.

Primul lider al Cultului Penticostal, Gheorghe Bradin, și-a făcut un titlu de glorie din puțina sa pregătire și din originea sa sănătoasă, acestea fiind, în noua concepție, virtuți. Fără cultură politică, fără contact cu mișcarea penticostală internațională, făeă să cunoască o limbă străină sau să fi avut posibilitatea de a comunica direct cu formatorii unei opinii diferite de cea a propagandei agitatorilor comuniști, Bradin a fost o victimă ușor de învăluit. Ascensiunea lui socială din comuna Păuliș la București și posibilitatea de a dialoga cu nume grele din conducerea Statului l-au adus în contact cu oameni care fuseseră îndelung instruiți și consiliați de către agenții comuniști ai Moscovei, tocmai pentru a-i seduce pe conducătorii cultelor.” (p. 26-27)

Anunțuri

Un răspuns to “Răscumpărarea memoriei (11)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: