Răscumpărarea memoriei (20)

Răscumpărarea memoriei. Cultul penticostal în perioada comunistă – Vasilică Croitor, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 437 p.

“Apariția mișcării dizidente în rândurile penticostalilor este legată de decizia de unificare a tuturor penticostalilor sub un singur steag. Ingerințele tot mai mari ale Statului în viața Bisericii Penticostale au determinat dezvoltarea rapidă a mișcării dizidente. Pe măsură ce apăreau noi legi, care erau acceptate cu obediență, unii credincioși penticostali părăseau bisericile recunoscute și se alipeau grupărilor dizidente. Evoluția mișcării penticostale dizidente este greu de cuantificat. Datele statistice despre aceștia sunt aproape inexistente, fiindcă, ferindu-se să fie “scriși pe Pământ”, nu figurau pe niciun fel de liste.

Penticostalii dizidenți reprezintă un caz singular prin prisma faptului că nicio altă Biserică nu s-a scindat din pricina obedienței liderilor față de puterea atee. Atât Bisericile tradiționale, cât și cele evanghelice, au fost supuse la presiuni și manipulări până ce s-a reușit instalarea unei conduceri aservite puterii comuniste. […]

Dizidenții din România anilor ’50 sunt corespondentul cel mai apropiat al Bisericii subterane din celelalte țări comuniste. Toate aceste grupări clandestine aveau ceva în comun: negau dreptul Statului de a reglementa viața spirituală a credincioșilor. Cu toate acestea, există câteva diferențe notabile între mișcarea dizidentă din România și Biserica subterană din spațiul sovietic, pe care le vom evidenția în continuare.

În China și în multe zone din Uniunea Sovietică, comunismul s-a remarcat prin represalii furibunde la adresa penticostalilor, întreaga Biserică intrând în ilegalitate, în subteran. Fiind obligate să funcționeze clandestin, bisericile din China au avut avantajul de a se bucura de sprijinul unitar al conducerii. Toată biserica s-a adaptat la contextul persecuției și a dezvoltat tehnici de supraviețuire care au dat roade, reușind să rămână, în cea mai mare parte, sănătoase doctrinar și viguroase. Aceste biserici au avut meritul de a reformula doctrina despre suferință și martiraj. Abia mai târziu, Statul a acordat o parte din libertăți Bisericii, iar unele dintre acestea au devenit Biserici “oficiale”, însă cu același preț, al obedienței față de Stat.

În România, însă, dizidenții români au fost privați în toată existența lor de o conducere bine structurată, acceptată pe plan național și calificată pentru a îndruma Biserica în vremuri de restriște. Liderii mișcării dizidente au fost foate controversați și rareori influența lor a depășit cadrul local sau regional.

Pe lângă lipsa unor lideri cu autoritate, Mișcarea dizidentă din România a avut deficiențe grave și în recunoașterea autorității Scripturii. În toată istoria, Bisericile subterane s-au grupat în jurul Scripturii. Mișcarea dizidentă, însă, nu a avut învățători ai Scripturii bine pregătiți, ci doar persoane înzestrate cu daruri spirituale. Preocuparea unilaterală pentru experiențe spirituale, cumulată cu disprețul față de liderii Bisericii legale, a deschis ușa pentru erezie și populism. Încercând să compenseze ceea ce lipsea în întrunirile publice ale Bisericii legale, și anume un cadru în care să se manifeste darurile vorbirii (vorbirea în limbi, prorocia și tălmăcirea limbilor), dizidenții au uitat de Scriptură. Izolați de restul Bisericii, vânați de Securitate, fără posibilitatea de a se organiza la nivel național, fără niște lideri puternici, dizidenții au devenit în scurt timp o sursă de confuzie doctrinară, fiecare adunare dezvoltând forme proprii de închinare și de organizare locală.

Eșecul principal al dizidenților din România a constat în faptul că nu a reușit să împlinească în mod adecvat funcțiile Bisericii. Creșterea spirituală, închinarea, evanghelizarea, grija pastorală etc., toate erau înlocuite de slujba profetică. Aceasta funcționa ca un panaceu, înlocuind Scriptura, darurile de cârmuire, precum și celelalte slujbe rânduite de Dumnezeu în Biserică. Prorocii puneau și îndepărtau pe păstori, dădeau învățături și conduceau familiile credincioșilor.” (p. 229-232)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: