Bunătate (7)

“1. Întâi, Vechiul legământ se adresa și conducerii statului Israel, care trebuia să vegheze ca toți cei ce locuiau în țara Israel să respecte strict toate legile și să pedepsească sever orice încălcare a legii. 2. În al doilea rând, Dumnezeu a coborât în Cortul Întâlnirii și a locuit în mijlocul poporului Său. 3. În al treilea rând, Cortul Întâlnirii – înlocuit mai târziu cu Templul din Ierusalim – era locul de întâlnire între israeliți și Dumnezeu, și singurul loc unde I se puteau închina, aducându-I jertfe. 4. În al patrulea rând, preoții erau mijlocitori între oameni și Dumnezeu: numai preoții puteau pune jertfa omului pe altarul lui Dumnezeu.

Noul legământ urma să cuprindă toate națiunile pământului și lucrul acesta impunea o serie de schimbări în natura relației omului cu Dumnezeu. 1. În primul rând, statul își pierde orice rol de impunere a respectării legilor lui Dumnezeu. De fapt,, conducerile statelor se vor dovedi ostile Evangheliei și, în loc să impună, vor persecuta noua credință. 2. În al doilea rând, Templul de la Ierusalim își va pierde funcția de unic loc de întâlnire între om și Dumnezeu. 3. În al treilea rând, funcția preoților de la Templu va dispărea, fiindcă vor dispărea și jertfele, din moment ce Fiul lui Dumnezeu devine Mielul de jertfă al lui Dumnezeu.

Această schimbare radicală a lucrurilor va fi semnalată de Domnul Isus deja aproape de la începutul lucrării Lui de Învățător. Când femeia din Samaria, pe care Isus a întâlnit-o la fântână, și-a dat seama că în fața ei se află un mare om al lui Dumnezeu, L-a întrebat dacă adevărata închinare înaintea lui Dumnezeu este cea din Templul din Ierusalim sau cea din templul de lângă Samaria. Isus i-a dat acest răspuns revoluționar: “Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. […] Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători Își dorește Tatăl. Dumnezeu este Duh și cine I se închină Lui trebuie să I Se închine în duh și în adevăr.” (cf. Ioan 4:21,23-24).

Cu această explicație, Fiul lui Dumnezeu a înlăturat funcția Templului, fie el la Ierusalim sau în Samaria, a înlăturat de asemenea toate ritualurile și jertfele și a adus închinarea lui Dumnezeu și viața cu Dumnezeu înlăuntru, în mintea și în inima fiecărui individ! Observăm așadar totala interiorizare a vieții spirituale a omului.” (p. 143-144)

Bunătate: o teologie bazată pe învățătura Domnului nostru Isus Cristos – Iosif Țon, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2010, 399 p.

Un răspuns to “Bunătate (7)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: