Fenomenul carismatic (7)

“În Galateni 5:22, apostolul prezintă roada Duhului. Oare sunt evitate mintea și înțelegerea în acest loc? Deloc, pentru că fiecare virtute și practică creștină necesită participarea minții și a inimii. Una dintre virtuțile menționate este înfrânarea sau autocontrolul. Credinciosul nu trebuie să piardă controlul niciodată; niciodată să nu fie într-o “beție” extatică. Credinciosul nu trebuie apoi să se lase târât în niciun fel de transă sectantă. Omul lumesc dorește să-și amețească propriile capacități mentale, să evadeze din realitate și să dea voie părții “animalice” să-și facă de cap, dar creștinul, prin ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să crească în înțelegere și autocontrol.

Evanghelicul care devine carismatic împinge mintea spre nivelul inferior și devine treptat genul de persoană emoțională și subiectivă. Începe să analizeze lucrurile dintr-o perspectivă total subiectivă în loc să le privească dintr-o perspectivă obiectivă și biblică. Pentru acest om Scriptura își pierde autoritatea și devine o simplă adunătură de texte scoase in context și folosite în sprijinul ideilor carismatice. Credinciosul carismatic se îndepărtează inevitabil (deși uneori nu-și dă seama) de la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, începând să-și pună încrederea în relatarea unor experiențe ciudate și emoționale și în aparente semne și minuni.” (p. 65)

Fenomenul carismatic – Peter Masters & John C. Whitcomb, Editura Făclia, Oradea, 2010, 114 p.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: