Beniamin Cruceru (pe blogul lui Emanuel Adrian Sârbu): „Fie că ne place sau nu, avem o ierarhie și conducătorii baptiști au vorbit în numele tuturor baptiștilor. Consider a fi aceasta o minimă normalitate (mă refer la existența unei conduceri indiferent de felul în care o face).”
Consider neinspirată folosirea cuvîntului „ierarhie”.
Ar putea fi considerată o instigare la încălcarea Mărturisirii de credință a Cultului Creștin Baptist din România, care precizează, la secțiunea „Despre biserică”:
„Nu recunoaștem grade ierarhice.”
Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România precizează la Articolul 1 principiile după care se organizează Cultul Creștin Baptist din România:
a) Principiul autorității spirituale
b) Principiul asocierii
c) Principiul autonomiei
d) Principiul apostoliei
e) Principiul preoției universale
f) Principiul libertății religioase
g) Principiul egalității cultelor
Principiul autonomiei: „Bisericile baptiste se organizează și funcționează în mod autonom. Celelalte entități ale Cultului Creștin Baptist din România au rolul de a sprijini bisericile baptiste locale să își îndeplinească menirea.”
În treacăt fie spus, avînd în vedere penibilul Comunicat al Consilului Uniunii, s-ar putea spune că, în condițiile date, Consiliul Uniunii NU sprijină bisericile locale să își îndeplinească menirea, întrucît nu a menționar documentele de organizare ale Uniunii Baptiste – Mărturisirea de credință și Statutul, dar după care sînt organizate bisericile baptiste locale.
Articolul 86 din Statut precizează că Uniunea Baptistă este organul național de reprezentare a Cultului Creștin Baptist din România.
Cuvîntul cheie este REPREZENTARE. A doua formulă a lui Beniamin Cruceru este, să zicem, corectă: „conducătorii baptiști au vorbit în numele tuturor baptiștilor”.
Dar „a vorbi în numele tuturor baptiștilor” nu înseamnă că TOȚI baptiștii sînt de acord cu ceea ce vorbesc conducătorii baptiști.
Bunăoară, cu alte ocazii, Marius Cruceru și-a exprimat dezacordul față de anumite luări de poziție publice ale conducerii Uniunii Baptiste.
De asemenea, pastorul penticostal Petru Lascău a avut, lunile trecute, următorul punct de vedere: adevărul nu se supune la vot!
Ce se întîmplă cînd conducătorii pretind că vorbesc în numele baptiștilor, dar aceștia nu îi mai recunosc ca purtători de cuvînt? Ce se întîmplă cînd comunicatele conțin minciuni? Cum e Comunicatul Consiliului de acum…
MINIMA NORMALITATE nu e atunci cînd există o conducere, indiferent cum o fi ea (cum sugerează Beniamin Cruceru).
MINIMA NORMALITATE e atunci cînd conducerea e recunoscută de cei pe care îi reprezintă și cînd comunicatele conducerii conțin corespondența între declarații și realitate.
Dar conceptul de „conducere” trebuie redefinit. Din cele ce scrie Beniamin Cruceru rezultă că ar fi vorba de o conducere ierarhică a Cultului Baptist, ceea ce este o opinie populară printre baptiști, dar nu și conformă cu Mărturisirea de credință și Statutul. Iar baptiștii sînt evaluați ca baptiști după aceste documente.
„Conducerea” Uniunii poate să aibă, în diferite etape istorice, rezultate mai bune sau mai puțin bune, în funcție de anumite condiții din etapele istorice respective. Uneori există un deziderat majore care îi unește pe cei din conducere, alteori există disensiuni și chiar separări – vezi Uniunea Baptistă: Sciziunea din 1932-1935.
Discuția despre autoritate rămîne una centrală atît pentru biserica locală, cît și pentru formele regională și națională de asociere a bisericilor baptiste din România.
Dincolo de cuvintele lui Beniamin Cruceru răzbate o chestiune importantă: ar trebui să existe un for care să decidă asupra chestiunilor de importanță majoră (și care să vorbească în numele celor pe care îi reprezintă).
Emanuel Conțac, în articolul Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi?, arată că a fost constituită o comisie de evaluare, care a avut în componenţă 11 membri: trei pastori, un medic, un psiholog, un capelan al Marinei, doi laici şi doi cercetători biblici. Comisia s-a întîlnit în mai multe rînduri, cerînd un an de prelungire pentru a putea depune raportul final.
Comentariul lui Beniamin Cruceru nu face altceva decît să ne amintească ce NU a făcut „conducerea” Uniunii Baptiste.
16 decembrie 2010 la 10:41
[…] operativă mai flexibilă. (…) Au baptiștii ierarhie?, de Alin Cristea pe blogul România Evanghelică Beniamin Cruceru (pe blogul lui Emanuel Adrian Sârbu): “Fie că ne place sau nu, avem o […]
18 decembrie 2010 la 15:10
[…] from Beniamin Cruceru by Beniamin Cruceru. Posted on 16 decembrie 2010. Ca urmare a postului de AICI de pe romaniaevanghelica am hotărât să dau acest răspuns deschis domnului Alin […]
19 decembrie 2010 la 01:16
[…] existentă în cadrul cultului baptist. Alin Cristea tratează acest subiect această sub titlul Au baptiștii ierarhie?, iar Beniamin Cruceru răspunde că putem vorbi de ierarhie, o ierarhie înțeleasă ca o […]
18 ianuarie 2011 la 00:17
[…] Recitiți: Au baptiștii ierarhie? […]
24 decembrie 2018 la 11:08
A republicat asta pe RoEvanghelica.