De reflectat (27) – FOARTE IMPORTANT

Shifu (comentariu pe blogul lui Marius Cruceru în 31 decembrie 2010): „Erezia se stabilește în funcție de aspectele fundamentale ale unei dogme, nu în funcție de chestiunile de importanță secundară.”

Teofil Stanciu (comentariul pe blogul său în 29 noiembrie 2010): „Nu cred (…) că e neapărată nevoie să existe un singur punct de vedere, ci o viziune unitară (în care încap și opinii contradictorii) de ansamblu. La ortodocși există dogma (incontestabilă), teologumene (unde se negociază) și opinii teologice (de obicei individuale). Deci măcar în aspectele fundamentale ce țin de dogmă, cred că ar trebui să existe unitate, altfel nu se justifică apartenența la același cult.

Aș mai adăuga că dezbaterile teologice în sine nu sunt o pierdere de vreme. În secolele I-IV, aceste confruntări au șlefuit doctrine fundamentale: a Sf. Treimi, a Întrupării etc. Tot atunci s-a născut și Crezul creștin, de la care doar confesiunile eretice se abat. Inclusiv evanghelicii spun aceleași lucruri pe care le conține Crezul, chiar dacă uneori au pretenția că ei înșiși au descoperit toate astea în Scriptură direct.

Tot în acele zile, se plătea adesea cu sângele fiecare afirmație drept credincioasă. Așadar, dezbaterile teologice nu sunt, prin definiție sterile. De văzut, de pildă, scrierile lui Atanasie (împotriva lui Arie), ale lui Vasile cel Mare sau Grigorie de Nyssa, ale lui Grigorie de Nazianz și chiar Origen. Luptele erau aspre, pericolele mari. Ca să nu mai vorbim despre Atenagora, Tertulian sau Ciprian… Grele vremi.

Nici pe vremea lui Luther n-au fost lucrurile mai simple. Asta poate că și din pricina îndărătniciei reformatorilor care nu erau dispuși să cedeze nimic, nici măcar în fața unor oameni cu care aveau multe în comun.

Normal că și aceste dispute pot fi transformate în sterile discuții de salon.

Cred că trebuie să existe și dialogul teologic real, fertil, și mărturisirea, propovăduirea. De aceea există vocații (și/sau daruri) distincte în creștinism. Nu trebuie desființat un domeniu ca să poată exista celelalte, ci trebuie făcut loc pentru toate. O biserică solidă, are loc inclusiv pentru un dialog serios cu știința (a se vedea atitudinea catolicilor), iar asta fără să simtă că se pierde în savantlâcuri inutile, fiindcă nici misiunea nu e ignorată.”