Dovezi în favoarea învierii (6)

“Dr. Gary Habermas subliniază că există dovezi importante referitoare la moartea lui Isus în surse necreștine. Printre acestea se numără Corneliu Tacit (55-120 d.Cr.), care este considerat de mulți drept cel mai mare istoric roman al Antichității; istoricul evreu Iosif Flaviu (37-97 d.Cr.); și Talmudul iudaic (70-200 d.Cr.). Habermas spune următorul lucru despre aceste scrieri necreștine: “Cel mai frecvent este relatată moartea lui Isus, care este menționată de douăsprezece surse. Aceste surse laice datează dintr-o perioadă cuprinsă între 20 și 150 de ani de la moartea lui Isus, date destul de timpurii conform standardelor istoriografiei antice.”

Acesta este motivul pentru care chiar și cercetători liberali precum John Dominic Crossan afirmă că:

Moartea lui Isus prin execuția ordonată de Pilat din Pont este la fel de sigură ca orice alt eveniment istoric. Căci dacă niciun ucenic al lui Isus nu ar fi scris nimic vreme de o sută de ani de la răstignirea Sa, tot am fi știut ceva despre El de la doi autori care nu se numărau printre susținătorii Săi. Numele lor sunt Iosif Flaviu și Corneliu Tacit.

Încercând din greu să prevină orice încercare frauduloasă ulterioară de a afirma că omul pe care erau pe cale să-l omoare a înviat, dușmanii lui Cristos le-au făcut un mare serviciu cercetătorilor prin furnizarea unor dovezi puternice în favoarea morții Sale certe, pe care altfel nu le-am avea. Faptul că Isus a fost omorât este la fel de sigur ca orice alt eveniment consemnat în istorie.” (p. 186-187)

Josh McDowell, Sean McDowell – Dovezi în favoarea învierii, Editura Scriptum, Oradea, 2010, 287 p.

Reclame

Un răspuns to “Dovezi în favoarea învierii (6)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: