Nicolae Rădoi: Declarație privind Cazul Iosif Țon

Nicolae Rădoi: ” Frate Alin Cristea, Va rog sa publicati marturia mea despre evenimentele de la Caransebes si despre activitatea lui Iosif Ton. Cred ca marturia mea va aduce lumina cu privire la dezbaterile iscate recent. O sa trimit marturia si la alte bloguri, dar as vrea sa fie publicata si pe blogul dumneavoastra.  Va multumesc, Nicolae Radoi” (31 ianuarie 2011)

DECLARAŢIE  PRIVIND  CAZUL  IOSIF  ŢON

Nicolae Rădoi

Îmi fac o datorie de onoare de a da publicităţii această declaraţie, deoarece sunt un credincios baptist şi am trăit evenimente extrem de importante în perioada comunistă, evenimente ce aruncă o lumină, cred eu clară, asupra identităţii şi activităţilor lui Iosif Ţon din ultimii 40 de ani.

În 1978 eram membru al Bisericii Baptiste din oraşul Caransebeş, şi în acel an am fost ales ca membru al comitetului Bisericii. Cum am ajuns în comitetul Bisericii? Pentru prima dată s-a hotărât ca alegerile să fie făcute cu vot secret, ceea ce a dus la o schimbare de gardă. Oamenii regimului nu au mai fost aleşi, iar cei în care Biserica avea încredere au format noul comitet. Împreună cu alţi credincioşi baptişti am acţionat în ALRC (Asociaţia pentru Libertate Religioasă şi de Conştiinţă) urmând sfaturile pe care Iosif Ţon ni le-a dat în 1973 prin lucrarea „Cine îşi va pierde viaţa”. În lucrarea menţionată Iosif Ţon sesiza o serie de abuzuri efectuate asupra credincioşilor baptişti şi asupra bisericilor baptiste de către Departamentul Cultelor (organul guvernamental comunist de supraveghere a bisericilor) în cooperare cu Uniune Baptistă de la Bucureşti. Astfel, el afirma că statul comunist şi-a extins influenţa asupra bisericilor şi a creat o criză majoră legată de funcţionarea bisericilor. Autorul tractatului îndemna bisericile să spună un NU categoric statului comunist, arătând că opoziţia faţă de amestecul statului în problemele bisericii este o datorie sfântă a bisericilor şi a credincioşilor, chiar dacă această opoziţie ar însemna pierderea vieţii.

Deasemenea, el acuza Comitetul Uniunii Baptiste de amestec abuziv în problemele interne ale bisericilor, decizând cine să slujească în biserici, punând păstori cari nu erau decât „şefi de unitate,” şi iniţiind alte acţiuni samavolnice, prin care Uniunea transformase cultul baptist într-un „cult papistaş unde vârfurile ierarhiei eclesiastice hotărau toate lucrurile în bisericile locale,” şi aceasta după directivele primite de la Departamentul Cultelor. Lucrarea făcea apel la credincioşii baptişti să nu permită reprezentanţilor cultului şi ai guvernului să se atingă de Statutul şi Mărturisirea de Credinţă Baptistă în care se specifica dreptul bisericilor de a decide autonom în problemele de organizare şi activitate.

Noi, cei din comitetul Bisericii din Caransebeş, am hotărât să aplicăm sfaturile date. De aceea am acţionat în ALRC cu convingerea că informarea credincioşilor din România cu privire la abuzurile practicate de reprezentanţii guvernului român va duce la oprirea acestor abuzuri sau cel puţin va determina pe mai mulţi credincioşi să aibă curajul de a se opune unor astfel de abuzuri. Bineînţeles, că acţiunile noastre nu au fost pe placul guvernului, care a intervenit prin reprezentanţii Comunităţii Baptiste de la Timişoara cerându-le înlăturarea noastră (a celor din ALRC) atât din comitet cât şi din Biserică. Conducerea Comunităţii Baptiste de la Timişoara a acţionat imediat decretând excluderea noastră. Biserica locală ştiind că prerogativa primirii sau excluderii membrilor îi aparţine, nu a acceptat hotărârea comitetului Comunităţii de la Timişoara. Aceştia au apelat la comitetul Uniunii de la Bucureşti. Reprezentanţii Uniunii au cerut Bisericii să aibă o adunare generală în care să excludă pe membrii ALRC. Comitetul Bisericii l-a contactat pe Iosif Ţon şi l-a întrebat cum să procedeze, ştiind că dacă adunarea generală va fi condusă de cei de la Bucureşti, nu te puteai aştepta la obiectivitate şi s-ar putea ajunge la decizii ce vor fi luate în acord cu dorinţa guvernului. Iosif Ţon a spus că adunarea bisericii este cea care hotărăşte, şi i-a îndemnat să aibă o adunare generală după cum li s-a cerut. Astfel, Biserica Baptistă din Caransebeş a avut această adunare generală şi şi-a exprimat poziţia fermă de a avea pe acei fraţi nu numai ca membri ai bisericii, ci şi ca membri mai departe în comitet. Fratele Belciu Busuioc a declarat că a fost o adunare generală foarte frumoasă şi cu o decizie de necontestat. Bineînţeles că adunarea respectivă nu a fost recunoscută de cei de la Comunitate şi de cei de la Bucureşti, care au programat să vină la Caransebeş şi să organizeze ei o altă adunare generală peste trei săptămâni.

În duminica în care noi am avut adunarea generală după serviciul de dimineaţă (25 septembrie), ne-am trezit spre seară cu fratele Ţon la uşa bisericii. Fraţii s-au bucurat de această vizită şi l-au poftit să predice Evanghelia. El însă a vrut să ştie dacă membrii comitetului de pe lista neagră a Uniunii mai erau în funcţie. Când i s-a spus că biserica a hotărât să îi reţină, el a afirmat că adunarea generală nu a fost statutară. Conducătorii bisericii i-au cerut să nu se amestece în problemele bisericii, ci mai degrabă să vestească Evanghelia. Ignorând total sfatul care i-a fost dat, Iosif Ţon a declarat de la amvonul Bisericii că decizia luată nu era valabilă, deoarece membrii bisericii nu au petrecut trei săptămâni în post şi rugăciune înainte de a avea adunărea generală! El a cerut să se anuleze decizia Bisericii,  membrii să stea trei săptămâni în post, şi după aceea să aibă o nouă adunare generală în care să decidă soarta celor ce erau atacaţi de autorităţi şi de reprezentanţii cultului. Biserica a rămas foarte dezamăgită de poziţia lui Iosif Ţon faţă de hotărârile adunării generale care au fost în totalitate statutare, dar pe care el voia să le anuleze, acuzând  Biserica de faptul că nu a stat trei săptămâni în post şi rugăciune! De ce voia Iosif Ţon ca biserica să nu acţioneze decât peste trei săptămâni? Nu e un secret. El ştia că reprezentanţii Uniunii îşi propuseseră să vină la Caransebeş peste trei săptămâni.

Aşa s-a ajuns la conflict deschis cu Comunitatea de la Timişoara şi cu Uniunea de la Bucureşti. Biserica însă nu a cedat în faţa presiunilor şi ameninţărilor. Înţelegând că Biserica Baptistă din Caransebeş nu se va conforma cerinţelor Comunităţii de Timişoara, reprezentanţii acestei Comunităţi s-au plâns că nu primesc bani de la Biserica din Caransebeş şi au cerut să facă o verificare a finanţelor. Se urmărea ca Biserica să fie acuzată de nereguli financiare, şi prin aceasta să se facă presiuni pentru înlăturarea comitetului. Noi, cei din comitet, am chemat la întrunirea programată pe fraţii Liviu Olah şi Pavel Nicolescu. În momentul în care reprezentanţii Comunităţii din Timişoara au constatat prezenţa celor doi, au renunţat la verificare, înţelegând că nu pot manipula lucrurile. Între timp, primarul oraşului Caransebeş ne-a spus răspicat: „Noi alegem în comitetul bisericii baptiste pe cei ce sunt loiali patriei” – prin patrie înţelegând partidul comunist, dându-ne de înţeles că toată rezistenţa noastră este zadarnică.

Biserica însă nu a cedat în faţa presiunilor şi ameninţărilor. După trei săptămâni, vineri seara în 13 octombrie, reprezentanţii celor două foruri împreună cu împuternicitul cultelor de la Bucureşti, s-au deplasat la Caransebeş şi împreună cu membri ai securităţii au vrut să organizeze o altă adunare generală în care ei să conducă lucrările, ceea ce Biserica nu a acceptat. Discuţiile cu aceşti reprezentanţi au fost înregistrate şi pot fi audiate. Cu acea ocazie preşedintele Cultului Baptist a spus: „Noi decidem în Biserică!” Secretarul general al Uniunii a declarat şi el: „Dacă nu vă supuneţi, chemăm autorităţile!” – prin aceasta încercând să intimideze pe membrii bisericii să cedeze în faţa organelor de miliţie care erau deja prezente şi care aduseseră împreună cu ei oameni fără căpătâi cu ciomege. Reprezentantul Comunităţii de Timişoara a cerut următoarele: „Noi am decis la Timişoara ca aceşti membrii să fie excluşi, şi cerem să vă supuneţi!” Tuturor acestora li s-a dat voie să vorbească, dar nu li s-a permis să ţină o altă adunare generală şi nici să predice la amvonul bisericii. După încheierea serviciului divin, reprezentanţii Comunităţii şi ai Uniunii au încercat din nou în mod abuziv să îşi impună dorinţele, dar fraţii din conducerea Bisericii au cerut orchestrei să cânte cântări fără să le mai dea ocazia să acuze şi să ameninţe.

Sâmbăta, a doua zi, autorităţile au cerut unor fraţi din comitet să se prezinte la sediul miliţiei, unde miliţia a împărţit cu generozitate amenzi. Câţiva am refuzat să ne deplasăm la sediul poliţiei şi să plătim aceste amenzi. Cei care le aplicau nu aveau nici un temei legal pentru aceasta. Miliţia a emis mandate de arestare pentru aceşti membri ai Bisericii.

A venit apoi serviciul de botez în biserica Baptistă din Caransebeş, duminică 15 octombrie. În drum spre Biserică soţia mea şi cu tatăl meu au fost arestaţi. Cu o zi înainte eu am fost trimis de intreprindere cu un transport de camion la Bucureşti unde trebuia să rămân până luni, ceea ce a dat speranţe conducătorilor Uniunii că vor putea manipula Biserica. În mod providenţial Dumnezeu mi-a ajutat să termin lucrarea mai repede şi să ajung duminică dimineaţa înapoi la Caransebeş. Mai marii de la Comunitate şi Uniune s-au înfăţişat la Biserică împreună cu securitatea, cerând ca ei să conducă serviciile, ceea ce Biserica a refuzat, însărcinând cu conducerea serviciului pe fraţii necompromişi invitaţi cu această ocazie, Octavian Doboş şi Pavel Gavrilovici. Mai erau prezenţi fratele Dimitrie Ianculovici, şi fratele Medrea de la Hunedoara. În cadrul serviciului ce a urmat reprezentanţii cultului au încercat să producă dezordine întrerupând ora de rugăciune, refuzând să se ridice în picioare la citirea Cuvântului, etc. Apoi au solicitat autorităţile să intervină.

La terminarea serviciului de botez miliţia (11 miliţieni) a intervenit încercând arestarea noastră, a celor ce nu plătiserăm amenzile, dar nu au putut face acest lucru deoarece mulţi fraţi erau prezenţi şi făceau cordon împrejurul nostru. De aceea au chemat soldaţi de la pompieri. Noi nu ne-am împotrivit în nici un fel. Poliţia şi pompierii au acţionat în comun şi au brutalizat pe Emeric Iuhasz, pe Dimitrie Ianculovici, pe Petre Cocârţeu şi pe subsemnatul. Mi s-a aplicat o lovitură cu bastonul în faţă, ceea ce a dus la o rană deschisă care mi-a umplut faţa de sânge. Am fost bătuţi în public, arestaţi şi duşi la sediul poliţiei. Printre cei arestaţi a fost şi copilul meu de 17 ani, care bătut fiind, totuşi a reuşit să fugă din curtea miliţiei. La secţia de poliţie am fost bătuţi din nou, sistematic, şi ni s-a cerut să semnăm declaraţii în care securiştii spuneau să recunoaştem că suntem vinovaţi. Refuzul nostru a dus la bătăi şi mai sângeroase.Toate acestea pentru că am refuzat să supunem Biserica autorităţilor şi deciziilor samavolnice venite de la Comunitate şi Uniune.

În aceeaşi seară, împuternicitul cultelor, Cristoiu, şi reprezentanţii Uniunii Baptiste erau pe peronul gării şi vorbeau de cele întâmplate. O soră de-a noastră a fost prezentă la discuţia lor şi a putut auzi pe împuternicit spunând că nu există temei de acţiune judecătorească, întrucât noi, cei arestaţi, nu am călcat nici o lege. Preşedintele Cultului Baptist şi secretarul Uniunii au insistat ca să fim condamnaţi la închisoare, şi să fim daţi ca exemplu, întrucât suntem un pericol pentru societate.

După arestarea noastră membrii Bisericii au venit în faţa sediului miliţiei cerând eliberarea celor arestaţi. Răspunsul miliţiei a fost că au arestat pe fratele Prejban Ionel şi pe toţi bărbaţii pe care i-au putut şi apoi, în faţa noastră fratele Ionel Prejban a fost bătut şi torturat foarte crunt. În timp ce îi smulgeau părul de pe piept, fratele Prejban a leşinat. Pe ceilalţi fraţi arestaţi i-au forţat să spargă lemne în unitate până dimineaţa, când au fost eliberaţi. Cei care am rămas arestaţi am fost supuşi unor interogări şi ni s-a cerut din nou să semnăm declaraţiile formulate de procuror, ceea ce am refuzat.

La proces am avut ocazia să arătăm modul barbar în care am fost torturaţi şi am spus judecătorului că nici hitleriştii nu au dovedit mai multă barbarie. Am fost condamnaţi la închisoare. Ca să înţelegeţi durata detenţiei ce am primit-o, o să expun un episod ce s-a petrecut în 1990. După revoluţia din 1989 m-am întors în România în vizită, şi un vecin mi-a relatat următoarele:

„Domnul judecător Musteţea a mers personal la Bucureşti pentru a obţine o sentinţă mai uşoară decât aceea pe care o cereau preşedintele Uniunii Baptiste şi secretarul Uniunii. Aceştia au cerut 20 de ani de puşcărie pentru cei arestaţi, dar judecătorul a insistat pentru sentinţe mai uşoare.”

I-am mulţumit acestui vecin pentru cele mi-a spus. Am înţeles că duşmanii noştri cei mai înverşunaţi nu au fost organele comuniste, ci „fraţii” noştri de la conducerea cultului Baptist, şi am înţeles că organele comuniste au dat dovadă de mai mult simţ al dreptăţii decât cei ce se declarau reprezentanţii noştri. Fratelui Prejban i s-au dat opt luni de închisoare, fratelui Petru Cocârţeu i s-a dat un an, iar mie mi-a revenit un an şi jumătate, fiind considerat cel mai periculos.

După aceste lucruri a urmat ceea ce a fost mai ciudat. Am ştiut că reprezentanţii Comunităţii şi Uniunii pot face uz de minciună pentru a justifica acţiunile lor abuzive şi cele ale reprezentanţilor guvernului. Ceea ce ne-a întristat este faptul că Iosif Ţon a publicat o scrisoare în care a justificat acţiunile conducătorilor Cultului Baptist şi ale organelor guvernamentale, iar pe noi ne-a declarat vinovaţi de cele petrecute. Iată câteva informaţii din scrisoarea intitulată Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste identificată Oradea, 26 noiembrie 1978.

Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc pe Christos în comunism… Cînd m-am întors în ţară, în anul 1972, am fost propovăduitor al Evangheliei la Cluj apoi profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, apoi pastor al bisericii baptiste din Ploieşti iar în ultimii doi ani, pastorul bisericii baptiste din Oradea, care e cea mai mare biserică baptistă din ţară, 1400 de membri botezaţi. Personal mă consider mai întîi de toate şi mai presus de orice, un propovăduitor al Evangheliei care caută să explice credincioşilor adîncimile şi bogăţiile nespuse ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Paralel cu aceasta, şi numai incidental, am scris cîteva lucrări pentru apărarea drepturilor bisericilor şi ale credincioşilor. În aceste lucrări am căutat cu demnitate şi politeţe să arăt care sînt după legile ţării noastre drepturile noastre şi am cerut respectuos ca aceste drepturi să ne fie acordate. Trebuie să subliniez cu toată hotărârea şi cu mulţumiri conducerii ţării mele că cea mai mare parte din aceste cereri ne-au fost date… Noi nu luptăm pentru drepturi… În cazul în care nu ne sînt satisfăcute cererile, trebuie să ne păstrăm pacea şi demnitatea de copii ai lui Dumnezeu şi să ne mulţumim cu ce avem căci, în vreme ce nu avem tot ce dorim, noi mulţumim lui Dumnezeu şi mulţumim ţării în care trăim, pentru că aici avem multe drepturi şi multe posibilităţi de exprimare a credinţei noastre.

Mai presus de toate revendicările noastre şi mai presus de toate nemulţumirile noastre, noi trebuie să ne iubim ţara în care ne-a aşezat Dumnezeu şi să trăim şi să muncim cu toată energia noastră pentru bunăstarea şi fericirea ei.

Mă opresc aici pentru a face câteva constatări. Nu menţionez decât în treacăt mândria cu care spune că este păstor la cea mai mare biserică baptistă din ţară şi că el este chemat să predice „adâncimile”… Iosif Ţon nu spune nimic despre felul în care a ajuns păstor la acea biserică prin înlăturarea fratelui Liviu Olah, pe care l-a determinat să nu ţină botezul în aer liber pe care acesta îl programase împreună cu biserica! Limbajul lui Iosif Ţon sună ca al unui proletcultist angajat în educarea maselor. Trebuie să îi mulţumim lui Iosif Ţon pentru că ne-a învăţat „să muncim cu toată energia pentru bunăstarea şi fericirea ţării.” Oare ce avea în vedere când spunea „ţara”? O fi avut în vedere pe guvernanţi? Ori pe „fraţii” de la Uniune? Şi care o fi fost fericirea la care se referea? O fi însemnând o situaţie în care credincioşii incomozi vor fi puşi în închisoare? Atunci îi înţelegem râvna pe care a dovedit-o în a ne trimite în închisoare. Iată ce mai spune Iosif Ţon:

Se cuvine aici să spunem cîteva cuvinte despre relaţia noastră cu conducătorii cultului nostru. Ei sunt aleşi de noi prin proceduri democratice şi, pe trei ani, sînt reprezentanţii noştri în faţa autorităţilor de stat… Dar trebuie să arătăm foarte ferm ca indivizi şi biserici noi nu avem dreptul de a-i judeca.

Poate să ne explice Iosif Ţon cât de democratic erau aleşi cei din fruntea cultului? Şi de ce este necesar să ne arate „ferm” că noi nu avem dreptul de ai judeca?  În slujba cui era Iosif Ţon când scria astfel de lucruri? Să continuăm însă cu lectura scrisorii:

Comitetul de Timişoara a rugat Uniunea Baptistă să excludă din cult pe trei sau patru din membrii comitetului bisericii din Caransebeş. Comitetul Uniunii Baptiste s-a întrunit la 30 august şi a hotărît să îi excludă pe aceşti oameni. Rămâne o chestiune deschisă şi nu e locul să discutăm aici dacă Comitetul Uniunii a avut dreptul statutar de a face această excludere.

Poate Iosif Ţon să ne spună de ce nu e locul să discutăm dacă Uniunea a avut dreptul statutar de excludere, din moment ce el ştia precis că Uniunea nu avea acest drept?! Iosif Ţon acuză pe membrii comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeş de tot felul de acţiuni „necreştineşti” ca „vorbirea de rău” a unui lucrător, „obstrucţionarea” lucrărilor bisericii, „negarea dreptului bisericii de a decide în problemele ei majore,” folosirea cuvântului „trădători”  în cazul conducătorilor cultului baptist, etc., etc. El acuză pe membrii comitetului bisericii din Caransebeş că au acţionat ilegal refuzând să plătească amenzile aplicate, că s-au încăierat cu miliţia, că au tulburat liniştea publică, etc. De unde ştia Iosif Ţon aceste lucruri? Cine au fost informatorii lui? De ce era aşa de dornic să creadă aceste acuzaţii ce ne-au fost aduse de „drepţii conducători” ai cultutlui baptist? Dacă a spus în titlul scrisorii că arată poziţia sa faţă de evenimente din cadrul Uniunii, de ce nu voia să discute atitudinea Uniunii?

Nu este cazul să discutăm aici faptul că conducătorii Uniunii au făcut reclamaţie scrisă la miliţie împotriva acestor trei tineri… Dar atitudinea lor faţă de conducerea comunităţii baptiste de Timişoara, atitudinea lor faţă de conducerea Uniunii Baptiste, refuzul lor de a permite bisericii lor să ţină o adunare generală în care să îşi hotărască soarta, dezordinile produse de ei în biserică atunci când conducătorii cultului au voit să discute cu biserica şi refuzul lor de a răspunde la citaţia autorităţilor de stat – toate acestea nu pot fi acceptate de noi, nu le putem apăra. De aceea, eu personal, nu mi-am ridicat glasul în apărarea celor închişi la Caransebeş…

Dacă Iosif Ţon nu şi-a ridicat glasul pentru a apăra pe fraţii lui care au fost puşi la închisoare deoarece aceştia au acţionat într-un fel care nu a fost pe placul lui, de ce în schimb nu şi-a ridicat glasul în apărarea celor ce nu au fost vinovaţi cu nimic, dar care totuşi au fost maltrataţi de miliţie? Soţia mea şi cu tatăl meu au fost arestaţi în drum spre biserică. Oare şi ei erau o ameninţare pentru „libertăţile religioase” din România? Şi de ce nu a sărit Iosif Ţon în apărarea lor? Pe noi ne-a acuzat că eram greşiţi, dar ce greşeli au făcut tatăl meu şi soţia mea? Dacă ar fi fost principial, aşa cum vrea să spună, trebuia măcar pe cei „nevinovaţi” să îi apere! Nu a făcut-o! În slujba cui era Iosif Ţon când fraţii lui erau maltrataţi şi el tăcea, ba mai rău, condamna pe cei care luptau pentru autonmia bisericii? Dar de fapt în numele cui vorbea Iosif Ţon? Ce funcţie avea în cultul baptist de simţea nevoia să ia atitudine faţă de membrii unei biserici la o distanţă de câteva sute de kilometri de cea pe care o păstorea el? Cu toţii ştim acum că avea o funcţie dată de securitatea română, care voia cu orice preţ să înfrângă pe credincioşii loiali Domnului şi să stingă bisericile din România.

Iosif Ţon se face că nu ştie că membrii comitetului bisericii baptiste din Caransebeş au fost aleşi statutar cu vot secret în februarie 1978, că biserica a avut o altă adunare generală în septembrie când a arătat clar Uniunii că nu acceptă imixtiunea acesteia în problemele ei. Atunci biserica şi-a hotărât soarta. De ce credea Iosif Ţon că biserica este „obligată” să aibă adunări generale oridecâteori li se năzărea celor de la Timişoara sau de la Bucureşti? De ce credea Iosif Ţon că biserica îşi poate hotărî soarta numai dacă reprezentanţii Uniunii sunt de faţă şi numai dacă vota cum cereau aceştia? De fapt Iosif Ţon şi reprezentanţii Uniunii de la Bucureşti voiau să oprească procesul democratic al bisericii baptiste din Caransebeş prin care această biserică şi-a ales membrii în comitet prin vot secret şi a decis să îi menţină în funcţie în ciuda presiunilor şi manevrelelor celor din conducerea Cultului Baptist. În conformitate cu care statut al bisericilor baptiste cei de la Uniune aveau dreptul să dea afară membrii unei biserici? În conformitate cu care statut Uniunea putea impune un păstor unei biserici cînd aceasta nu îl voia? De partea cui era Iosif Ţon când lua o astfel de poziţie? Nu de partea fraţilor persecutaţi de  guvern şi de Uniune, ci de partea persecutorilor! O mărturiseşte chiar el cînd se plînge:

…în primul rînd fiindcă mă străduiesc să rămîn în relaţii corecte şi bune cu conducerea cultului şi a autorităţilor de stat, conducătorii aceştia s-au îndreptat împotriva mea şi mă numesc acum „trădător”.

Da, Iosif Ţon a trădat pe fraţii săi, a trădat principiile pe care le-a expus în lucrarea „Cine îşi va pierde viaţa”, a trădat bisericile din România care luptau pentru eliminarea abuzurilor guvernului şi ale Uniunii Baptiste, a trădat pe Domnul Isus, Capul Bisericii. În ce priveşte soarta celor condamnaţi Iosif Ţon a spus:

Deplorăm însă faptul că cei ridicaţi de miliţie au fost bătuţi…

Nu au fost doar bătuţi! Au fost arestaţi pe nedrept şi condamnaţi pe nedrept (inspectorul de culte Cristoiu a recunoscut acest lucru!); au fost torturaţi pentru a semna declaraţii scrise de procuror, au fost făcuţi sânge şi li s-a smuls părul de pe piept! Familiile lor au fost supuse unui regim de teroare şi membrii acestor familii au fost împinşi mereu să dea declaraţii în care să recunoască vinovăţia celor închişi! Iosif Ţon nu a avut nimic de zis despre toate aceste lucruri? De fapt Iosif Ţon a făcut slujba securiştilor când a venit la soţia mea şi a insistat să dea declaraţie că sunt vinovat promiţându-i că de îndată ce va da declaraţia, eu voi ieşi din închisoare! Acelaşi lucru l-au făcut securiştii care ne-au arestat şi bătut şi care au insistat chiar cu cinci zile înainte de a mă elibera din închisoare să recunosc că am fost vinovat. Ei au înjurat-o, au înjosit-o şi au ameninţat-o pe soţia mea spunând că dacă nu dă o declaraţie în care să recunoască faptul că sunt vinovat, nu voi ieşi din închisoare. Tot ei i-au spus că în cazul în care va da declaraţia voi ieţi din închisoare în cinci zile! Pentru cine lucra Iosif Ţon când cerea soţiei mele să dea o declaraţie în care să recunoască faptul că sunt vinovat „de toate lucrurile care s-au petrecut la Caransebeş”? De ce a cerut să vorbească între patru ochi cu soţia mea, dacă lucrul la care o îndemna era corect? Pentru mine nu există nici un dubiu cu privire la stăpânul pe care l-a avut (şi poate încă îl are) Iosif Ţon.

E cazul să ne întrebăm, de ce Iosif Ţon, care a pledat pentru autonomia bisericii în lucrarea „Cine îţi va pierde viaţa” acum voia să anuleze această autonomie? De ce a încercat să schimbe hotărârea unei biserici care nu era pe placul Uninii? Iată ce a declarat Iosif Ţon în lucrarea „Cine îşi va piede viaţa” din 1973. Să vedem cât de bine se potrivesc declaraţiile sale din cartea menţionată cu cele sxpuse în scrisoarea ce condamnă pe credincioşii maltrataţi de miliţia din Caransebeş.

În ultimii ani amestecul statului în viaţa bisericii noastre s-a extins. Decretul pentru organizarea şi funcţionarea tuturor cultelor care fixează ca atribuţie a Departamentului recunoaşterea păstorilor şi a celorlaţi conducători  ai Bisericii încalcă unul din principiile noastre fundamentale, acela că statul nu trebuie să se amestece în viaţa internă a Bisericii în nici un fel. Suntem de fapt în ceea ce se numeşte o criză legală. Ce-i de făcut atunci când statul se amestecă totuşi în treburile interne ale Bisericilor?  Biserica are datoria  sfântă şi vitală de a spune statului un răspicat NU.  Orice s-ar întâmpla după aceea, chiar dacă aceasta ar însemna moarte fizică, statul nu poate decide cine poate şi cine nu poate să ocupe funcţii în conducerea Bisericii.

…Prin urmare, fraţi baptişti, dacă vă iubiţi credinţa, nu permiteţi reprezentanţilor voştri şi organelor cultului să se atingă de statutul şi mărturisirea  de credinţă. Un stat a cărei ideologie este ateismul nu poate pretinde că dispune de criterii care l-ar îndreptăţi să decidă  în probleme interne ale Bisericilor.

…Uniunea se plimbă în străinătate în loc să rezolve problemele…   Uniunea nu respectă hotărârile Congresului…  Uniunea a votat nestatutar bugetul… Uniunea emite circulare nebiblice şi nestatutare… Uniunea  neagă dreptul bisericii locale de a decide cine să slujească şi încearcă să acorde pastorilor titulari autoritate de şefi de unitate… …Uniunea încearcă să transforme cultul nostru dintr-un cult democratic într-un cult papiştaş, unde soarta Bisericii se decide în vârful ierarhiei eclesistice, ceea ce contravine statutului şi mărturisirii de credinţă baptistă.

Iată însă ce spune Iosif Ţon în scrisoarea din noiembrie 1978:

Se cuvine aici să spunem cîteva cuvinte despre relaţia noastră cu conducătorii cultului noştru. Ei sunt aleşi de noi prin proceduri democratice (parcă spunea că statul se amestecă în desemnarea slujitorilor baptişti decizând cine poate şi cine nu poate să ocupe funcţii în biserică), şi pe trei ani sînt reprezentanţii noştri în faţa autorităţilor… Trebuie să arătăm foarte ferm ca indivizi şi ca biserici noi nu avem dreptul de a-i judeca…

Iosif Ţon ne provoacă să arătăm dacă s-a contrazis cândva.

Sînt unii care zic că eu i-am învăţat pe tinerii aceştia să o apuce pe drumul acesta. Eu neg cu desăvârşie acest lucru (faptul că neagă cu desăvârşire nu schimbă cele ce a scris anterior). Îi învit pe cei care susţin asta să arate în care predici sau lucrări am dat eu o asemenea învăţătură (în „Cine îşi va pierde viaţa”). Nu vor fi în stare să o facă (tocmai am făcut-o, sperăm că Iosif Ţon este încă în stare să citească cursiv câteva propoziţii). Dar eu voi putea să arăt tuturor că am predicat o Evanghelie a iertării, a iubirii (mai ales faţă de compromis), a unui caracter drept şi nobil (aşa cum este caracterul care procedează la trădarea fraţilor pentru a sluji statul comunist – probabil acesta este „locul creştinului în comunism,” dar noi nu am înţeles până acum), a unităţii dintre fraţi şi a respectului faţă de autorităţi şi a lepădării de sine, al jertfirii (mai ales aşa cum a făcut-o Iosif Ţon care stătea la cafele cu securiştii în timp ce fraţii lui erau bătuţi şi încarceraţi) pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa.

Este strigător la cer ca un individ ca Iosif Ţon să lectureze pe alţii cu privire la caracter drept şi nobil, la iubire de fraţi şi la jertfire pentru fraţi! La fel au făcut comuniştii când strigau în gura mare că guvernul României respectă dreptul la închinare în libertate a tuturor cetăţenilor!

În 1994 am avut o întâlnire cu Iosif Ţon la Los Angeles, în prezenţa fraţilor Liviu Olah şi Liviu Ţiplea. Acolo i-am arătat toate minciunile pe care le-a strecurat în scrisoarea sa din 1978 şi i-am pus înainte acţiunile care le-a intreprins prin care a determinat arestarea şi condamnarea noastră. A ripostat că el nu a ştiut atunci toate lucrurile pe care i le arătam acum. L-am întrebat de ce a scris atunci scrisoarea, dacă nu a ştiut care era situaţia? L-am îndemnat să îşi corecteze greşala, să îşi exprime regretul şi să ne împăcăm. A refuzat să dea mâna cu mine şi să îşi recunoască greşelile.

Şi acum mă voi adresa direct lui Iosif Ţon.

Frate Iosif Ţon,

Îţi spun frate, poate ultima oară, cu nădejdea că mai este ceva creştinesc în tine şi te va face să acţionezi ca un creştin plângând pentru greşelile făcute. Dacă a-i cunoscut vreodată mântuirea Domnului nostru Isus Christos, dacă ai înţeles acţiunea lui Iuda faţă de Domnul, şi dacă ai luat aminte la soarta de la urmă a celor răi, atunci păşeşte în faţă şi recunoaşte-ţi faptele care au dus la suferinţa atâtor creştini sub comunism în România. Îţi voi pune în faţă cinci situaţii de care eşti vinovat şi se cuvine să te pocăieşti.

1. Acţiunea prin care te-ai pus de-a curmezişul şi l-ai determinat pe fratele Liviu Olah să nu mai facă botezul în aer liber la Crişul Repede. Fratele Liviu Olah împreună cu biserica ce o păstorea a luat hotărârea de a ţine un botez în aer liber în apele Crişului Repede. Acţiunea lui nu contravinea cu nimic legilor ţării. Hotărârea a fost luată cu toată biserica. De ce te-ai opus acestei acţiuni? De ce ai venit la Oradea de la Ploieşti ca să deturnezi pe un om al lui Dumnezeu din activitatea pe care o făcea în Numele Domnului? Securiştii nu au reuşit să îl determine pe fratele Olah să renunţe, dar tu ai făcut lucrul securiştilor.

2. Ai dus o acţiune de denigrare şi de subminare a comitetului pentru liberatea religioasă şi de conştiinţă (ALRC). Ai contactat fraţi care voiau să adereze la comitet şi i-ai capacitat să renunţe. Ai calomniat pe membrii comitetului, printre ei fiind şi fratele Pavel Niculescu. Din acest comitet au făcut parte tineri ce şi-au pus viaţa în joc divulgând crimele făcute de comunişti, iar tu i-ai calomniat, i-ai condamnat şi i-ai prigonit.

3. Ai contribuit la trădarea şi la uciderea lui Traian Bogdan, membru al ALRC, care a fost găsit chipurile – mort după ce s-a spânzurat, dar avea unghiile smulse şi o gaură în spate. Te-ai opus trimiterii informaţiei despre uciderea lui la Europa Liberă. Mesajul trimis de fraţii Doboş Octavian şi Radu Căpuşan a fost oprit de tine ca să nu fie dat publicităţii. În loc să spui adevărul ai lăsat să se creadă o minciună că Traian Bogdan s-a spânzurat. Sângele lui Traian Bogdan strigă din pământ la Dumnezeu împotriva ta!

4. Te-ai opus ca regele Mihai să vină în vizită la Biserica Baptistă Română din Los Angeles în decada anilor 1980. Fratele Pit Popovici nu te-a ascultat, lucru care te-a mâniat foarte tare şi ai făcut presiuni asupra membrilor bisericii să se opună fratelui Pit. De ce te-ai amestecat în problemele unei biserici locale unde nu erai membru, dacă spui că respecţi autonomia bisericii? În slujba cui erai când te împotriveai regelui legitim al României? Cine ţi-a dat misiunea să împiedici contactul regelui cu populaţia română din America?

5. Ai dezinformat şi ai răspândit minciuni cu privire la situaţia Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a fraţilor ce au luptat ca Uniunea să nu îşi impună voinţa samavolnică. Ai spus în scrisoare publicată cu acea ocazie în care ne condamnai, că ai apărat principiul autonomiei bisericii, de aceea ai luat poziţie! Adevărul este că Biserica Baptistă din Caransebeş tocmai îşi afirmase autonomia alegând un comitet cu fraţi care nu erau pe placul autorităţilor. Lupta care s-a dat atunci cu atâta înverşunare (nu avea nimic de a face cu fratele Belciu Busuioc, aşa cum eronat susţii), avea ca miză tocmai autonomia bisericii. Comunitatea de la Timişoara, Uniunea de la Bucureşti, şi Iosif Ţon au lucrat împreună tocmai pentru a suprima autonomia bisericii din Caransebeş. Pentru prima dată sub comunişti Uniunea a fost înfrântă la Caransebeş. Acolo, la Caransebeş, păstorii promovaţi de guvern şi cu carnete de predicatori emise de comunişti au stat pe bancă, iar predicarea Cuvântului şi botezul l-au înfăptuit cei drepţi, care nu aveau recunoaşterea comuniştilor. Acolo şi atunci s-ar fi rupt pentru totdeauna influenţa nefastă a Uniunii asupra bisericilor baptiste, dacă în loc să condamni pe fraţii tăi, te-ai fi alăturat cauzei lor drepte şi ai fi condamnat Uniunea. Acolo guvernul român s-a lovit pentru întâia oară de un zid format din credincioşi statornici care nu au permis imixţiunea celor ce nu erau membri ai bisericii (primar, securitate, reprezentanţii Comunităţii de Timişoara şi a Uniunii de la Bucureşti) în problemele interne. Dacă nu ar fi intervenit trădarea ta, influenţa guvernului asupra bisericilor ar fi fost eliminată, păstorii din ţară ar fi avut curaj să se opună altor imixtiuni, şi toată faţa cultului baptist ar fi fost schimbată.  Dumnezeu să nu îţi ţină în seamă păcatul acesta mare!

După ce ţi-am pus aceste lucruri în faţă la Los Angeles, ai refuzat să dai mâna cu mine, refuzând de fapt împăcarea prin recunoaşterea greşelilor ce le-ai făcut. Ţi-am spus atunci că au trecut 16 ani şi nu ai făcut nimic să te împaci cu cei pe care i-ai împins în închisoare. De două ori mi-ai refuzat mâna întinsă. Te-ai urcat însă la amvon în aceeaşi zi şi ai predicat despre „iertare şi bunătate!” Te-ai lăudat că ai fost miel de jertfă, dar de fapt ai jertfit pe alţii în cooperarea cu Uniunea şi cu comuniştii! Iudo! Pe buzele tale cuvintele „iertare” şi „bunătate” şi-au pierdut orice înţeles.

Eu personal, am pierdut tot ce am agonisit în România şi am ajuns în închisoare, în celula morţii, dar nu mi-am pierdut credinţa din pricina trădării tale. Geamul spart în timpul iernii, apă pe jos, frig cumplit, păduchi din belşug, sare pe pereţii celulei, teroare, iată ce am îndurat în celula morţii. Nu sunt revoltat pentru că am suferit închisoare, ci pentru că am fot trădat de fraţi. Acolo am ajuns datorită trădării tale. Mama mea şi soţia mea s-au rugat pentru mine şi s-au rugat şi pentru tine. Îi mulţumesc lui Dumnezu pentru timpul petrecut în închisoare, şi îi mulţumesc că a îngăduit chiar şi să fiu trădat de fraţi. În închisoare m-am apropiat de Domnul şi am început să tânjesc mai mult după patria cerească. Să ştii că nimic întinat nu va intra acolo, nimeni care trăieşte în minciună, nici măcar teologul şi predicatorul Iosif Ţon, dacă nu se pocăieşte.

Te îndemn să îţi mărturiseşti păcatele, să scapi de povara lor ucigătoare, de ruşinea trădării fraţilor şi a abandonării celor ce şi-ai riscat viaţa pentru că au crezut în ceea ce ai scris în cartea „Cine îşi va pierde viaţa.”  Eu însumi am postit 30 de zile şi m-am rugat ca Domnul să îmi dea putere să te iert. Dar iertarea mea nu contează şi nu te ajută cu nimic, dacă nu ajungi iertat de Dumnezeu. Cine îşi mărturiseşte păcatele şi se lasă de ele, acela capătă îndurare, dar cine îşi ascunde păcatele nu propăşeşte. Încetează să predici! Încetează să vii în faţa oamenilor atâta vreme cât nu ţi-ai rezolvat problema trădării fraţilor! Înceteză să trăieşti în duplicitate şi minciună, ca să nu atragi mânia lui Dumnezeu peste casa ta! Pe cine crezi că poţi înşela? Pe Dumnezeul în faţa Căruia totul este gol şi descoperit? Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! În faţa Judecătorului celor vii şi al celor morţi, te îndemn să îţi mărturiseşti păcatele pentru a fi în sfârşit iertat. Dumnezeu să aibă milă de tine!

Când am acceptat să lupt pentru cauza Evangheliei eram unul din cei mai bogaţi oameni din România. Aveam o familie frumoasă de care mă bucuram foarte mult. Nu aveam nici un interes să îmi tulbur existenţa. Când am citit însă lucrarea ta „Cine îşi va pierde viaţa” am hotărât să acţionez aşa cum ne-ai învăţat. Ai venit în casa mea de atâtea ori, ai mâncat la masă cu mine, te-am iubit şi aş fi fost gata să mor pentru tine. De ce am acceptat să îmi risc averea, familia, libertatea, viaţa pentru o cauză pe care tu ne-ai arătat-o? Pentru că te iubeam şi credeam cu toată inima că eşti un om al lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu să ne înveţe să trăim cu curaj pentru Domnul. Nădăjduiesc că în ciuda mulţilor ani în care ai trăit în minciună, şi ai continuat să trădezi pe fraţii tăi, mai ai totuşi frică de Dumnezeu, mai ales acum că spui că ai fost atins de Duhul lui Dumnezeu şi ai primit daruri speciale de la Duhul Sfânt. Da, eu cel ce am pierdut toată agoniseala mea din România, eu puşcăriaşul de la Caransebeş, te îndemn pe tine, cel care ai contribuit la arestarea şi condamnarea mea, şi apoi m-ai discreditat şi acuzat prin scrisori publice, să vii să te întâlneşti cu mine, să dăm mâna, şi să arătăm lumii ce înseamnă a trăi în lumină şi ce înseamnă a ierta în Christos! Doresc să mă întâlnesc cu tine, şi să ne întindem o mână frăţească. În aşteptarea răspunsului tău, şi în nădejdea că nu eşti un lepădat, doresc ca Dumnezeu să se îndure de noi!

Semnat: Nicolae Rădoi – un întemniţat al lui Christos

P.S. Îndemn pe toţi credincioşii ce au suferit în urma trădării lui Iosif Ţon să declare acest lucru pentru a-l ajuta să se desprindă din cursa Diavolului în care a fost prins ca să-i facă voia.

Reclame

25 răspunsuri to “Nicolae Rădoi: Declarație privind Cazul Iosif Țon”

  1. DECLARATIE PRIVIND CAZUL IOSIF TON via Romania Evanghelica « Istorie Evanghelica Says:

    […] citește mai departe… […]

  2. Alin Cristea Says:

    Iată o scurtă conversație pe care am avut-o pe Messenger cu un tînăr penticostal (de vreo 30 de ani):

    Interlocutor: e cutremurator acest articol
    Interlocutor: si mai ales tonul
    Alin Cristea: :)
    Alin Cristea: cum ai perceput tonul?
    Interlocutor: te omoara
    Interlocutor: nu e ca si al lui Chiu
    Interlocutor: care te revolta
    Interlocutor: ci acest ton este criminal
    Interlocutor: prin blandetea pe care o are
    Interlocutor: desi este foarte trist si indurerat
    Alin Cristea: :)
    Alin Cristea: si eu am simtit un ton inedit :)
    Alin Cristea: de om hotarit si drept
    Alin Cristea: sincer si fara resentimente
    Interlocutor: si care incearca acuma la final de drum sa-l ia cu el pe Ton
    Alin Cristea: :)
    Interlocutor: afirmatia din final „te’am iubit” strabate intreaga epistola
    Interlocutor: chiar daca e foarte dura
    Alin Cristea: :)
    Interlocutor: de aceea am spus ca e criminala
    Alin Cristea: :)
    Alin Cristea: ne ucide rautatea :)
    Interlocutor: da :)

  3. Am trait-o si pe aceasta « Amintiri din studentie Says:

    […] doua surse diferite (una pe email si una pe messenger) mi-a parvenit o scrisoare deschisa. De obicei, nu citesc prea mult despre istoria lui Iosif Ton, insa de aceasta data nu m-am […]

  4. Iosif Ton ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism” « Istorie Evanghelica Says:

    […] Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici. […]

  5. Victor Dobrescu Says:

    Acum, dupa aparitia acestei declaratii a fratelui Nicolae Radoi, este momentul crucial in viata fratelui Iosif Ton. Toata viata fratele a vorbit de la amvon despre „iertare şi bunătate”.

    Amvonul arata intotdeauna cunoasterea adevarului teoretic de catre cel ce predica, dar afirmarea adevarului nu este garantia ca este si trait de cel ce-l proclama. Din momentul coborarii de la amvon incepe „pomul sa dea roade”.

    Domnul Isus Hristos spune in Evanghelia dupa Ioan13:17 Dacă ştiţi aceste lucruri [ teologie], ferice de voi, dacă le faceţi [trairea practica].

    Tot Domnul Isus Hristos ne invata in Evanghelia dupa Matei 5:21-24 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.

    Cati dintre noi n-am predicat din Matei capitolele 5 la 8? Insa, este un nonsens sa predici din „Predica de pe munte” si sa nu te fi impacat cu fratele tau, pe care nu vrei sa-l ierti!

    Neiertarea sau refuzul acceptarii iertarii aduce boala in trupul omului si da un cap de pod demonilor in viata celui ce nu este dispus sa ierte si sa capete iertarea oferita.

    Oamenii refuza acceptarea iertarii fiindca prin aceasta s-ar recunoaste vinovati de acuzatiile aduse. Se ajunge in situatia omului firesc care spune: „ mai bine mort, decat sa recunosc ceva!”

    Imperativul, partial reformulat, pentru noi toti este cel afirmat de Domnul Isus Hristos in Matei 5:23-24

    Aşa că, dacă [vii sa predici la amvon] …, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul [predica].

  6. Florin Puscas Says:

    Nu s-o găsi oare vreun Vasilică Croitor și între baptiști? Sau a fost deja și eu nu știu?

  7. Overseas Says:

    Nu inteleg de ce Iosif Ton nu renunta la statutul de persoana publica pe care il cara cu sine oriunde merge. Sa se dea la o parte, sa predice in parc, sa tina studiu biblic pe malul raului, sa vorbeasca in limbi oricat doreste si sa se bucure de nenumarate viziuni celeste, daca Domnul i-a dat o lucrare atunci oamenii vor da navala la el…

  8. mototey Says:

    De ce a aparut abia acum aceasta destainuire, si nu a aparut inainte ca Iosif Ton sa participe la miscarea Strajerilor? Pe langa aceasta, de ce este dat doar numele lui Iosif Ton, si al celorlalti din comunitate/uniune nu sunt date?

    Pe mine toate acestea imi pun la indoiala credibilitatea acestui mesaj. Nu ca ar fi fals ceea ce scrie, dar datorita momentului ales pentru a fi publicat. Nu este deja destul pentru fratele Iosif Ton ca majoritatea BAPTISTILOR sa fie impotriva lui? De ce trebuie sa i se mai aduca si astfel de acuzatii?

    Tinem asa de mult la denominatia noastra incat daca scapa unul de sub controlul nostru ‘il dam pe mana satanei’…

    Vreau sa imi cer scuze pentru acest ton dur al meu, cu privire la articolul de fata, dar duhul meu a fost tulburat datorita scopului ascuns pentru care a aparut acesta.

    Fratilor, Satana a incercat de-a lungul istoriei crestinismului sa ii nimiceasca pe crestini din exterior prin fel si fel de persecutii si a dat gres. Iar acum, a gasit solutia. Ne ataca din interior pentru a ne dezbina. Si ce bine face lucrul acesta!!!

  9. Un pacatos Says:

    ” Si veti cunoaste adevarul, IAR ADEVARUL VA VA FACE LIBERI” ( Ioan 8: 32).

  10. ascultareacredintei Says:

    @mototey

    1. Si care a fost scopul ascuns pentru care acest articol a fost publicat?

    2. Istoria Bisericii atesta lupte apologetice, dar si polemice in diverse generatii. Nu este ceva nou incercarea de a se dezbina din interior. Vezi si perioada comunista, ca e mai recenta.

    3. Sugerati cumva sa ramanem uniti indiferent cu cine si cu ce pret?

  11. mototey Says:

    Nu sunt suficiente atacurile catre Iosif Ton pana acum, atacuri care nu l-au doborat. Asa ca a aparut si acest articol pentru a-l ataca iarasi, in speranta ca oamenii vor privi la Iosif Ton ca si la un lup imbracat in haina de oaie.

    Nu tin partea lui Iosif Ton, dar mi se pare putin ciudat sa se publice asa ceva tocmai in acest context.
    Imi pare rau pentru ceea ce a facut fratele Iosif Ton. Nu stiu insa daca nu s-a pocait de lucrurile pe care le-a facut. Intr-adevar, ar fi trebuit sa se impace cu fratele Nicolae.

    Nu cumva prin publicarea acestui articol se implineste voia celui rau? Nu vreau sa fiu inteles gresit, tocmai de aceea o sa explic ceea ce am spus. Sunt sigur ca acest articol o sa fie citit de mii si mii de romani (Baptisti, Penticostali, Crestini dupa Evanghelie, Ortodocsi, si altii). Multi o sa ramana dezamagiti de lucrurile prezentate aici si, poate chiar mai rau, aceasta o sa afecteze credinta lor. Pentru mine foarte multe predici sustinute de fratele Iosif Ton au fost o reala incurajare. Eu cred ca Dumnezeu da autoritate in predicare daca viata predicatorului este traita dupa voia lui Dumnezeu. Sunt constient de faptul ca fiecare om greseste, dar nu suntem noi in masura sa atacam greselile celorlalti. Cred ca aceasta problema ar trebui sa fie rezolvata intre fratele Iosif Ton si cei implicati. Nu stiu cat bine va face acest articol celor ce il citesc sau il vor citi.

    Intr-adevar, nu este noua incercarea diavolului de a dezbina din interior Biserica lui Hristos. Dar se pare ca aceasta metoda da roade!!!

    Sugerez sa ne rugam pentru binele Bisericii lui Hristos.
    Sugerez sa ne dorim ca Dumnezeu sa fie CEL care va rezolva lucrurile.
    Sugerez sa ne iubim unii pe altii asa cum Hristos ne-a iubit.

    Dar oare sunt eu in masura sa sugerez atatea lucruri?

    Ceea ce vreau sa spun, la incheierea acestui comentariu, este ca daca acest articol va face bine cititorilor, Slava Domnului! Dar daca va produce tulburare in vietile multor cititori, atunci nu cumva cel rau se va bucura?

    Fiti binecuvantati!:)

  12. Omul Says:

    Eu sunt mai pacatos decat Iosif Ton si totusi nimeni nu ma acuza cum il acuza pe dansul…

  13. Evanghelici în Top 100 WP (01.02.2011) « România Evanghelică Says:

    […] Nicolae Rădoi: Declarație privind Cazul Iosif Țon (romaniaevanghelica) 13. Un SMS care sperie limba română (rascumparareamemoriei) 15. Vasile Ernu, […]

  14. Ionel si Florica Says:

    Vrem sa raspundem frt. sau d-lui mototei la intrebarea De ce a aparut abia acum aceasta destainuire, si nu a aparut inainte ca Iosif Ton sa participe la miscarea Strajerilor? Pe langa aceasta, de ce este dat doar numele lui Iosif Ton, si al celorlalti din comunitate/uniune nu sunt date?

    Il cunoastem pe Fratele Radoi din Caransebes si am luat parte la cele intimplate direct sau indirect. Tot ce spune frt. Radoi este adevarat. De ce au aparut aceasta destainuire doar acum ? aceasta destainuire a aparut de ff multi ani, de cind frt Radoi a ajuns in America si noi personal avem in scris aceste lucruri. Foarte multi frati o au si pot confirma acest lucru. Din pacate mijloacele de comunicare si media nu au fost asa avansate acum 20 de ani si aceasta marturisire s-a raspindid doar de la om la om. Cu sau fara miscarea Strajerilor frt. Radoi ar fi publicat aceasta oricum si chiar a publicat citeva lucruri inainte de a se sti ca Ton se identifica cu Strajerii si vrea sa ajunga in fruntea lor. Un alt motiv a fost ca cearmul lui Ton inca covingea pe multi ca el ca si pastor are dreptate nu un simplul membru ca si frt Radoi. Acum cind lumea vede si se convinge tot mai mult dupa ce umbla frt. Ton poate stati , meditati si va ginditi la cele relatate de frt. Radoi. Incercati cei ce ii tineti parte si ajutati-l pe Iosif Ton sa se impace cu Frt. Nicolae Radoi. O sa va convingeti singuri daca e de acord sau nu. Noi personal ne-am intilnit cu Frt. Radoi de Craciun si Anul Nou, 2010-2011 si a spus ca tot ce-si doreste este sa se impace cu Iosif Ton si sa aiba din nou partasie cu D-l Isus asa cum a avut cind se afla in puscarie. Cu privire la cei din comunitate/ uniune nu este nici un secret si nu s-a omis numele lor cu nici o intentie. Acestea sint informatii publice care le puteti afla.

  15. 14 postări în Top 100 WP (03.02.2011) « România Evanghelică Says:

    […] legea (mariuscruceru.ro) 14. Un SMS care sperie limba română (rascumparareamemoriei) 17. Nicolae Rădoi: Declarație privind Cazul Iosif Țon (romaniaevanghelica) 20. Nicolae Radoi si Iosif Ton (danlucescu) 23. SĂ Spunem AdevĂrul, Dar Care […]

  16. valentin Says:

    Nici eu nu contest faptele despre care vorbeste fr. Radoi. Insa asupra interpretarii pe care el o da acestor fapte am mari dubii. La o prima citire, impresia pe care mi-as face-o despre fratele Ton (dupa parcurgerea postarii de mai sus) ar fi aceea ca el, ca om a Securitatii, ar fi premeditat totul: arestarea celor de la ALRC, uciderea fratelui Traian Bogdan (intr-un comentariu pe un alt blog fr Radoi aseamana cazul lui Traian Bogdan cu cel al lui Urie hetitul – David, cel care l-a ucis pe Urie fiind in acest caz …Iosif Ton!!!), si eventual starea de compromis al Bisericii Baptiste din Romania dupa aceste evenimente…Nu sunt convins ca lucrurile stau chiar asa; nu sunt convins ca fratele Ton este un soi de diavol, asa cum ar sugera ideile de mai sus…In primul rand, nu trebuie uitat ca acea carte ‘Cine isi va pierde viata’, cartea care a influentat pe membrii ALRC a fost scrisa de fratele Ton, nu de cei de la ALRC…Sa fi fost tocmai initiatorul miscarii de ‘curatire’ si eliberare de colaborationismul comunist al bisericii baptiste din Romania el insusi un Iuda – atunci cand a scris aceasta carte? Ce sens avea ca Securitatea sa-si taie atunci, (in 1973 parca), prin Iosif Ton, ‘informatorul ei’, craca de sub picioare (prin incurajarea scrierii unei asemenea carti incendiare la adresa statului)…? Mai tarziu, la cativa ani dupa publicarea acestei carti, ALRC lua fiinta, in mai 1978, si denunta cu curaj amestecul comunistilor in treburile interne ale bisericii. Dincolo de a fi un protest religios, ceea ce ei faceau avea si serioase implicatii politice: declaratia lor era adusa la cunostinta Consiliului de Stat al Romaniei, iar comitetul lor aderase la organizatia ‘Christian Solidaity International’. Care a fost pozitia fr. Ton fata de aceasta declaratie? Desi nu a semnat-o el insusi, si nu era membru ALRC, fara indoiala, a facut un gest deosebit de riscant (sa nu uitam ca el scrisese cartea ‘Cine isi va pierde viata’): impreuna cu fr. Aurel Popescu, in iulie 1978 a scris un document prin care a sustinut demersul celor de la ALRC…Sa fi fost oare – din nou -, in acel moment, fr. Ton un agent al securitatii? Ce sens avea ca Securitatea, prin agentul Iosif Ton, sa sprijine public acest document anticomunist? Nu vad nici unul…Semne de intrebare apar intr-adevar atunci cand Ton, desi initial sprijinea decizia bisericii din Caransebes de a-si alege singura liderii, (conform statutului cultului baptist), revine brusc asupra sfatului initial, si cere ca membrii bisericii sa respecte vointa Uniunii (si a statului comunist). Insa poate fi calificat acest act o ‘tradare’ din partea lui Ton? A trada inseamna a lovi pe cineva de la spate. Insa Ton nu a lovit pe nimeni pe l-a spate, ci mai precis, probabil din lasitate, a revenit asupra ideii pe care pana atunci o aparase, si a cerut ca membrii comitetului (si cei din ALRC care locuiau in Caransebes) sa-si schimbe atitudinea curajoasa de pana atunci, si sa se supuna cerintelor Uniunii si partidului- (asa cum se obisnuia si pana atunci in majoritatea bisericilor baptiste din Romania). Ton a devenit dintr-odata las, si i-a incurajat si pe ei la lasitate; dar nu se poate spune ca i-a tradat; daca i-ar fi tradat, nu i-ar fi incurajat (inainte de represalii) sa se supuna autoritatilor. Asa cum Ton a fost, daca vreti, initiatorul razvratirii lor fata de stat, tot el a fost si cel care a incercat sa ‘stinga’, flacara pe care a aprins-o initial. Ar fi tradat daca i-ar fi condamnat public fara sa incerce initial sa-i faca sa renunte la pozitia lor. Dar de vreme ce i-a incurajat la supunere fata de comunisti, atitudinea sa poate fi calificata drept lasa, dar nu tradatoare…De ce a revenit Ton asupra pozitiei initiale, de ce a fost las in acest context? Pentru ca probabil Securitatea il anuntase ca daca razvratirea continua, vor avea loc represalii. Si probabil amenintase – imi imaginez – ca daca el insusi ii va sprijini pe cei alesi in mod democratic de biserica, incurajand astfel nesupunerea baptistilor din Caransebes -si prin contagiune, si a baptistilor din alte localitati, va avea si el de suferit – poate mai crunt decat ceilalti, ca si initiator al razvratirilor din tara; poate ca l-au amenintat cu tortura sau cu moartea, who knows…? In orice caz, a renuntat la a mai lupta; mai precis a acceptat ca starea de pana atunci (de compromis dintre biserica baptista si comunisti) sa continue. Acum, mi se pare foarte interesanta atitudinea critica a noastra (de acum) legata de acea perioada de compromis, comparativ cu atitudinea mult mai ingaduitoare fata de acest compromis atunci. Pentru multi evanghelici din vremea aceea, un protest precum al celor de la ALRC, precum si atitudinea curajoasa, de exemplu, a fratelui Wurmbrand apropo de comunisti (vezi conferinta cultelor in care Wurmbrand s-a impotrivit pe fata impotriva regimului pe motive asemanatoare celor de la ALCR), toate aceste atitudini ar fi fost taxate ‘politica’, si ideea de baza era ca ‘crestinii nu trebuie sa faca politica’. Se stia ca conducatorii bisericilor ‘dau raport la imputernicit’ despre ce se intampla in biserica, se stia ca exista in biserica informatori – deseori se stia si cine sunt acestia – dar in ciuda acestor lucruri, desi liderii erau considerati a fi ‘manjiti’ iar informatorii erau considerati ‘tradatori’, pe fata evanghelicul obisnuit nu schita mari gesturi de protest. Nimeni (sau aproape nimeni), de exemplu, nu renunta la mersul la biserica pentru ca ‘pastorul da raportul la securitate’, sau pentru ca printre fratii din comunitate se afla informatori. De exemplu, la mine in biserica singurul protest era mai degraba unul pasiv: conducatorul bisericii interzicea tinerilor sa se adune pe la case pentru partasie, si tinerii, in ciuda interdictiilor lui, continuau sa se intalneasca (pe atunci eu eram doar un pusti, dar fratii mei mai mari au participat din plin aceste mici forme de rezistenta locala). Unii mai curajosi, transportau Biblii in mod clandestin. Impotrivirea fata de comunisti se limita in general cam la lucruri ca astea. La foarte putini le-ar fi trecut prin cap sa se impotriveasca fatis comunistilor, prin scrisori de protest adresate guvernului, sau mai ‘grav’, prin proteste adresate unor organizatii din strainatate. Stiau cu totii ca drepturile noastre sunt incalcate de catre comunisti, dar cine s-ar fi asteptat la dreptate din partea comunistilor… Din start, asemenea manifestari curajoase impotriva comunistilor ar fi fost taxate drept ‘politica’, lucru cu care un pocait ‘nu trebuie sa aiba a face’…Cei de la ALRC au fost insa niste barbati curajosi, care au avut taria sa protesteze si politic; dar nimeni nu s-ar fi asteptat, in cazul unor astfel de proteste, decat la represalii salbatice din partea unui regim dictatorial (asa cum s-a si intamplat in cazul ALRC sau Wurmbrand)…In acest context, atitudinea de compromis a lui Ton din contextul evenimentelor de la Caransebes (unde, sa nu uitam, erau implicati cativa membri ai ALRC), nu era altceva decat o (re)acordare a lui cu atitudinea obisnuita a evanghelicilor romani din acele vremuri fata de ideea de ‘politica’. Insemna in fapt o (re)acceptare a compromisului de pana atunci, compromis la care majoritatea a inchis mai mult sau mai putin ochii. E adevarat, unii au fost pe fata, diabolic -cum ar spune fratele Vasile talos, oamenii securitatii. Dar altii, chiar daca prin predici curajoase, evanghelizare, transport de Biblii, etc, s-au opus – daca vreti -, in mod ‘quasi-subteran’, comunistilor, in principiu au tolerat totusi situatia de compromis a bisericii: nu au iesit din cult, desi stiau ca liderii cultului sunt compromisi, si ca alegerile din bisericile locale, sau numirea pastorilor, se fac asa cum se fac…Ce ar fi fost mai bine sa faca Ton in acest caz? Sigur, cel mai bine ar fi fost sa se opuna cu curaj, asemenea membrilor ALRC, comunistilor. Care ar fi fost rezultatul daca ar fi facut acest lucru? O mai mare libertate a baptistilor din Romania? Posibil…Dar poate, si mai posibil, comunistii ar fi putut sa-l bage pe Ton in inchisoare, sau, si mai rau, sa-l omoare (in calitate de cap al razvratirii), iar baptistii care l-ar fi urmat in campania de revendicari initiata de el ar fi fost batuti, maltratati sau omorati. In acest context, probabil toti adeptii acestei miscari (si eventual tot cultul – daca ar fi urmat sfaturile lui Ton) ar fi fost scos in afara legii…Probabil am fi avut aici ceva de genul bisericilor subterane, sau neoficiale din Basarabia (si Rusia, cred). Asta intrucat, personal, eu ma indoiesc ca comunistii ar fi acceptat ca intr-o tara condusa de ei, intr-o dictatura ‘socialista’, sa permita unui cult religios sa scape de sub controlul lor…Dictatura inseamna control. Nu te supui controlului nostru, iesi in afara legii, asta-i regula…Acum, era mai bine pentru biserica sa fi iesit in afara legii? Poate ca da…Poate ca tocmai de aceea, pentru ca (cel putin unii) evanghelici din Basarabia au facut acest lucru, au astazi un succes mai mare (evanghelistic) printre conationalii lor decat evanghelicii din Romania (daca nu ma insel…). Dar asta ar fi insemnat pentru baptistii din Romania mai multi frati care sa infunde puscariile, mai multe batai, torturi si martiri…asa cum a si fost cazul in Basarabia si Rusia. In orice caz, situatia in Romania nu a fost asta. Si de vina nu cred ca e doar Iosif Ton; cred ca de vina sunt majoritatea noastra, a tuturor celor ce au acceptat atunci acest compromis, dar au tacut. Acum il scoatem pe Ton marele vinovat si securist. Dar ar trebui sa recunoastem ca, spre deosebire el, majoritatea noastra nu a facut atunci mai nimic. El cel putin a scris (macar intr-o anumita perioada a vietii lui) niste articole incendiare, a protestat si a sprijinit anumite proteste (cum fost cazul celor de la ALCR – la inceput). Trebuie sa recunoastem insa ca, mai curajosi decat toti, au fost oameni precum cei de la ALCR sau R. Wurmbrand. Altii, precum Ton, au avut curaj mai putin, dar tot au facut cate ceva. Majoritatea insa, inclusiv multi din cei care judeca acum pe Ton, n-au facut atunci mai nimic: cel mult au protestat in forul lor interior, sau prin refuzul de a parasi credinta cand ceilalti ii numeau ‘pocaiti’…Insa mai mult n-au facut, sincer vorbind…

  17. Nicolae Radoi Says:

    Pentru Valentin

    Daca este adevarat ceea ce sustineti despre Iosif Ton, incercand sa il puneti pe acelasi plan cu lasii Cultului baptist, va rog sa raspundeti la urmatoarele intrebari:

    1. De ce sa i se acorde lui Iosif Ton circumstante atenuante ca si celorlalti pastori lasi, cand el a scris Cine isi va pierde viata prin care s-a erijat ca si conducator al luptei pentru revendicari ale credinciosilor baptisti? Conform argumentatiei dv. trebuie sa ii acordam merit pentru prima pozitie, de luptator ce antreneaza pe altii, dar sa nu ii socotim vinovatia cand se retrage din lupta si lasa pe altii sa fie sacriuficati. Mai mult, el ii apasa si ii condamna. Aceasta nu este tradare?

    2. Ce parere trebuie sa avem despre un om care sufere de amnezie cand intreaba: Cine poate dovedi ca eu i-am indemnat pe oameni sa se impotriveasca Uniunii Baptiste si guvernului comunist, cand el a facut tocmai acel lucru in Cine isi va pierde viata? Cum poti purta un dialog cu un om ce nu mai stie ce a scris cu cativa ani inainte? Ce caracter are un astfel de om? De ce nu a recunoscut simplu ca si-a schimbat pozitia? Oricine are dreptul sa isi schimbe opiniile si convingerile. Dar in cazul lui este nu o schimbare de convingere, ci tradare de frati.

    3. De ce a scris o scrisoare in care ataca pe cei care luptau pentru dreptul bisericii la autonomie? Putea cel putin sa taca. De cand atacul pervers al fratilor poate fi calificat altfel decat tradare?

    4. De ce a venit la sotia mea sa ii ceara sa dea o declaratie in care sa recunoasca faptul ca eram vinovat de cele intamplate, ceea ce insemna sa recunosc dupa acuzatiile ce mi s-au adus ca am batut militieni , ca am ultragiat bunele moravuri ale societatii, ca am urmarit sa atacam ordinea politica a Romaniei, etc.? Daca sotia mea recunostea o asemenea vinovatie, documentul ar fi fost aratat tuturor organizatiilor straine care se interesau de soarta noastra, si nimeni nu ar mai fi putut protesta impotriva condamnarii noastre. Iata ce a urmarit Iosif Ton prin cererea catre sotia mea de a recunoaste ca suntem vinovati. Nici aceasta nu este tradare de frati?

    5. De ce s-a impotrtivit difuzarii scrisorii ce relata uciderea lui Traian Bogdan la Europa Libera, asa cum cereau Radu Capusan, Dobos Octavian, Pavel Gavrilovici, Petru Cocarteu si Ioan Teodosie? A cui bunavointa incerca sa o obtina prin astfel de actiuni?

    6. Ce faci cu cele trei declaratii ale lui Iosif Ton catre securitatea romana din care transpare clar ca e un agent al lor si isi cunoaste bine slujba? Nici aceasta nu este tradare? Ele sunt publicate de fratele Daniel Mitrofan. Daca poti citi acele declaratii si nu intelegi ca este un tradator, nu mai am nimic de zis decat ca sunteti incapabil de a analiza rational o realitate ce este evidenta.

    Nu am spus ca in 1973 cand scria Cine isi va pierde viata Iosif Ton era un tradator. El a devenit tradator in 1978 cand Pavel Nicolescu si Aurel Popescu au fost dati afara din cultul baptist, iar el a fost promovat. A devenit tradator cand Filip Dinca, (cel care a sarit in ajutorul lui Iosif Ton cand acesta era atacat) a fost dat afara din Seminarul Baptist iar Iosif Ton a tacut, pentru ca voia sa ajunga profesor acolo.

    Cum se califica atitudinea pastorilor care asupreau pe fratii lor, ii dadeau pe mana militiei pentru a-si mentine confortul si bunele relatii cu persecutorii Bisericii lui Christos? Nu e oare tradare? Daca Iosif Ton ar fi facut doar ceea ce au facut atatia pastori, si tot ar fi fost un tradator, Dar el a facut mult mai mult. A luptat impotriva Bisericii din Caransebes incercand sa nege dreptul acesteia la autonomie, a raspandit informatii false despre noi intr-o scrisoare publica, a incercat sa capaciteze pe sotia mea sa dea o declaratie ca suntem vinovati, cand stia la ce folosea o asemenea declaratie. Acum refuza sa dea socoteala de faptele sale si sa se impace cu cei pe care i-a impins in inchisoare. Dumnezeu sa nu ii tina in seama pacatele si nici celor ce il apara si in felul acesta il fac sa se simta indreptatit in ceea ce a facut tradand pe fratii sai.

  18. valentin Says:

    Frate Radoi,

    In primul rand vreau sa spun ca nu sunt specialist si nu cunosc indeaproape detalii legate de relatia dintre fratele Ton si ALRC. Ce stiu vine doar din auzite si din ceea ce am citit fie in dialogul Ton-Mitrofan (de pe blogul lui Daniel Mitrofan), fie din alte locuri (carti sau bloguri). Nu m-am consultat cu nimeni cand va scriu acum, si nu reprezint pe nimeni decat pe mine insumi. La drept vorbind, nu ma asteptam ca insusi dumneavoastra sa raspundeti postarii mele. Ma simt insa onorat de acest dialog, stiind cat de mult curaj ati avut ca si membru ALRC.

    Vreau sa spun ca am gasit postarea dumneavoastra absolut intamplator, citind un blog, si ca n-as fi scris nimic daca anumite exprimari ale dumneavoastra (in declaratie) nu mi s-ar fi parut exagerate si nedrepte. Cel mai mult m-a socat aceasta acuzatie a dumneavoastra la adresa fratelui Ton:

    ‘Ai contribuit la trădarea şi la uciderea lui Traian Bogdan, membru al ALRC, care a fost găsit chipurile – mort după ce s-a spânzurat, dar avea unghiile smulse şi o gaură în spate. Te-ai opus trimiterii informaţiei despre uciderea lui la Europa Liberă. Mesajul trimis de fraţii Doboş Octavian şi Radu Căpuşan a fost oprit de tine ca să nu fie dat publicităţii. În loc să spui adevărul ai lăsat să se creadă o minciună că Traian Bogdan s-a spânzurat. Sângele lui Traian Bogdan strigă din pământ la Dumnezeu împotriva ta!’

    Vi se pare rezonabila si cinstita afirmatia ca fratele Ton ‘a tradat si ucis’ pe fratele Traian Bogdan? Ce inseamna a trada si a ucide? Ati comparat in alt loc aceasta situatie cu cea a lui David in relatia cu Urie hetitul. Dar oare se poate spune ca in cazul Ton-Bogdan lucrurile au stat la fel? David a ucis pe Urie in mod premeditat, si cu un scop precis: ca sa-i ia nevasta. A dorit oare Ton sa-l ucida pe Bogdan? Pentru ce? Si ca sa-i ia sau sa castige care lucruri de la el?

    Poate prin exprimarea dumneavoastra ati dorit sa realizati doar o exagerare ‘retorica’; dar retorica poate fi uneori – prin lipsa de precizie -, distructiva, rautacioasa si, in ultima instanta necinstita (pentru ca nu respecta adevarul, inflamand in schimb audienta)…

    Nu stiu de ce fratele Ton a interzis difuzarea la Europa Libera a mesajului despre uciderea lui Traian Bogdan. Poate ca in mod sincer i s-a parut la acel moment mai plauzibila ipoteza sinuciderii fratelui Bogdan (chiar daca, asa cum dumneavoastra sugerati, adevarul ar fi fost altul). Sau poate, din cine stie ce motivatii lase, a refuzat aducerea la lumina a adevarului… – In ce ma priveste, cat timp n-am dovezi clare in privinta ascunderii adevarului, prefer, sa-i ofer prezumtia de nevinovatie. In plus chiar daca din eventuale motive meschine ar fi interzis difuzarea vestii respective, asta nu face automat din el un ucigas al fratelui Bogdan, nu-i asa?

    Ati afirmat mai sus: ‘Conform argumentatiei dv. trebuie sa ii acordam merit (fr Ton) pentru prima pozitie, de luptator ce antreneaza pe altii, dar sa nu ii socotim vinovatia cand se retrage din lupta si lasa pe altii sa fie sacrificati. Mai mult, el ii apasa si ii condamna. Aceasta nu este tradare?’

    Eu n-am scris ca ar fi nevinovat fr Ton de faptul ca s-a retras din lupta. Dimpotriva, am calificat aceasta retragere drept lasitate; insa nu-mi retrag afirmatia ca el are merit pentru prima pozitie, cea de luptator, pe perioada cat a fost intr-adevar un luptator. Nu inteleg totusi de ce considerati ca ‘Ton v-a lasat sa fiti sacrificati’ – ca si cum doar Iosif Ton ar fi vinovat de decizia dumneavoastra curajoasa de a spune un ‘nu’ minciunii si compromisului din mediul evanghelic…Cred ca Ton, daca v-a incurajat candva la opozitie fata de regim, a fost un instrument, o ocazie in mana lui Dumnezeu, prin care ati fost motivati la lupta impotriva compromisului. Insa, in sens mai adanc, cel ce va incurajat la eroism a fost insusi Dumnezeu, nu-i asa? Si daca Ton a fost un instrument care ‘s-a defectat’, nu inseamna ca sacrificiul dumneavoastra a fost in van, ca jertfa dumneavoastra n-ar mai fost din cauza asta ‘o jertfa de un bun miros’ inaintea lui Dumnezeu…Cand Ton v-a incurajat la sacrificiu l-ati urmat, nu-i asa? De ce nu l-ati urmat, (daca el era singurul care va influenta), si atunci cand el v-a cerut sa renuntati la lupta, sa acceptati decizia abuziva a conducerii cultului si a autoritatilor (si sa evitati astfel persecutia)?

    Pentru ca, cred eu, ati fost convinsi ca indiferent de pozitia lui Ton, cauza dumneavoastra este dreapta, este in conformitate cu voia lui Dumnezeu…Deci, in ultima instanta, dumnevoastra v-ati sacrificat singuri pe altarul Domnului (pentru ca, cinstit vorbind, per final ‘Ton nu a mai vrut sa va sacrifice’…)…V-a tradat Ton, in acest caz? Eu nu cred ca ‘tradare’ este in acest context cuvantul cel mai corect. Mai precis se poate spune ca el a tradat idealurile proprii si cauza pentru care dumnevoastra ati hotarat sa luptati (la instigarea lui); dar nu v-a tradat pe dumneavoastra ca persoane (pentru ca pe dumneavoastra va sfatuise in prealabil sa renuntati la lupta). Faptul ca v-a retras sprijinul nu a constituit o surpriza pentru dumneavoastra; ori fara surpriza, retragerea sprijinului nu mai poate inseamna tradare, ci doar lasitate (daca boierii moldoveni i-ar fi spus lui Ioan Voda cel Cumplit: ‘in caz de lupta cu turcii, noi vom trece de partea adversarului’, gestul lor – de a schimba taberele atunci cand lupta s-a dat – n-ar mai fi fost considerat tradare, ci mai degraba lasitate)…

    Intr-adevar, fr. Ton se face vinovat ca v-a condamnat apoi public; este o mare intrebare de ce a facut acest lucru…Un posibil raspuns ar fi acela ca securitatea l-a presat sa faca aceasta declaratie, si din lasitate a facut-o….Sa nu uitam ca, in sens ‘ideologic’ toata miscarea de revendicari pornise de la fr. Ton; era de asteptat ca Securitatea sa-l preseze pe el in primul rand pentru a condamna public cele intamplate. Pe de alta parte, din cate inteleg eu, condamnarea actiunii dumneavoastra, cel putin in esenta ei (nu ma refer la detaliile mai mult sau mai putin adevarate) era in conformitate cu pozitia lui personala apropo de relatiile cu comunistii: din cate a marturisit in mai multe ocazii, parerea sa era aceea ca nu trebuie sa ne impotrivim fatis comunistilor, ci doar sa ne cerem drepturile (si daca acestea ni se refuza, sa acceptam situatia ca atare). Din cate se stie, fr. Ton a avut discutii cu fratele Pavel Nicolescu pe aceasta tema si inainte de aceste evenimente, discutii in care ii spunea acestuia ca nu e de acord cu lupta politica pe fata impotriva comunismului, fiind mai degraba pentru o pozitie mai de compromis, ‘flexibila’, in relatiile cu autoritatile.

    In plus, din cate citesc eu, chiar si aceasta declaratie prin care va acuza, el critica totusi, in mod voalat ce-i drept, modul in care autoritatile au actionat asupra voastra: de exemplu, intr-un loc afirma: ‘Rămâne o chestiune deschisă şi nu e locul să discutăm aici dacă Comitetul Uniunii a avut dreptul statutar de a face această excludere’. Era in acel context evident: Comitetul Uniunii nu avea dreptul sa va excluda. Daca lui Ton nu i-ar fi pasat de aceasta nedreptate, putea pur si simplu sa nu aminteasca deloc acest fapt, sa nu spuna nimic despre ‘chestiunea deschisa’ nu-i asa? Totusi l-a amintit… Mai mult, Ton putea sa nu spuna nimic nici despre faptul ca ati fost batuti. Insa el scrie: ‘Deplorăm însă faptul că cei ridicaţi de miliţie au fost bătuţi…’ Ca nu a povestit nimic despre torturi sau arest, sau suferinta unor nevinovati precum fiul dumneavoastra, e adevarat, – dar in aceasta formula ‘batuti’, cine citea putea sa inteleaga ca s-au intamplat mult mai multe lucruri decat se spune oficial…

    Sugerati de asemenea ca fr. Ton nu a facut un joc cinstit cand au avut loc evenimentele din octombrie 1978…Insa tot ce eu pot vedea sunt doua marturii contradictorii: marturia fr. Ton despre evenimente, (pe blogul lui Daniel Mitrofan), si marturia dumnevoastra din scrisoarea de mai sus:

    Marturia fr. Ton este urmatoarea:

    ‘Prin 1979, grupul de la Caransebes au venit la mine la Oradea si mi-au spus ca vor veni la Caransebes Mara si Barbatei si la adunarea generala a Bisericii vor cere Bisericii sa-i excluda pe cei din ALCR. Ei erau convinsi ca majoritatea ii vor exclude. De aceea, m-au rugat pe mine sa merg in vinerea aceea la Caransebes si sa facem o adunare speciala prin care sa nu lasam sa aiba loc adunarea generala.

    Eu le-am explicat credinta mea ca Biserica prin adunarea ei generala este stapana pe destinele ei. Prin urmare, ei sa se pregateasca si la acea adunare generala sa explice cine sunt ei, ce urmaresc ei si sa convinga adunarea generala sa-i mentina in conducere. Sa se puna astfel la vot si, daca nu reusesc sa convinga Biserica si daca Biserica ii scoate din comitet, sa accepte decizia Bisericii.

    Cu aceasta au plecat ei de la mine. L-au convins pe Liviu Olah sa faca ce am refuzat eu sa fac. ‘

    Pe cand marturia dumneavoastra spune parca altceva:

    ‘Comitetul Bisericii l-a contactat pe Iosif Ţon şi l-a întrebat cum să procedeze, ştiind că dacă adunarea generală va fi condusă de cei de la Bucureşti, nu te puteai aştepta la obiectivitate şi s-ar putea ajunge la decizii ce vor fi luate în acord cu dorinţa guvernului. Iosif Ţon a spus că adunarea bisericii este cea care hotărăşte, şi i-a îndemnat să aibă o adunare generală după cum li s-a cerut. Astfel, Biserica Baptistă din Caransebeş a avut această adunare generală şi şi-a exprimat poziţia fermă de a avea pe acei fraţi nu numai ca membri ai bisericii, ci şi ca membri mai departe în comitet. ‘

    Care este marea diferenta dintre marturii? Poate nu inteleg eu bine lucrurile, din cate citesc, Fr. Ton afirma ca el v-a indemnat pe dumneavoastra sa faceti adunarea generala impreuna cu liderii de la uniune, si sa va sustineti acolo cauza, si in acel context sa va supuneti deciziei adunarii generale, oricare ar fi aceasta. El sustine ca nu a fost de acord sa aiba loc o ‘adunare speciala’ inaintea adunarii generale (adunarea generala impreuna cu cei de la uniune). Si dumneavoastra afirmati in marturia ceva asemanator: ‘Iosif Ţon a spus că adunarea bisericii este cea care hotărăşte, şi i-a îndemnat să aibă o adunare generală după cum li s-a cerut.’ Insa la ce va referiti dumneavoastra cand spuneti: ‘adunare generala dupa cum li s-a cerut’ ? Dupa cum li s-a cerut de cine? De catre uniune ? Pai daca asa stau lucrurile, inseamna ca dumnevoastra de fapt nu ati ascultat sfatul lui Ton, cum ar sugera aparent fraza care urmeaza: ‘Iosif Ton a spus…si i-a indemnat…Astfel, Biserica Baptistă din Caransebeş a avut această adunare generală şi şi-a exprimat poziţia fermă de a avea pe acei fraţi nu numai ca membri ai bisericii, ci şi ca membri mai departe în comitet.’; dimpotriva, asa cum sugereaza si cele scrise de Ton, dumneavoastra v-ati opus de fapt dorintei lui Ton de a astepta pana la adunarea generala anuntata initial – unde urmau sa fie prezenti si liderii uniunii (din temerea ca odata acestia veniti, adunarea generala va vota altfel)…Prin urmare, nu e de mirare ca Ton s-a opus deciziei luate de adunarea generala organizata fara liderii uniunii; de la bun inceput sfatul lui fusese acela ca dumneavoastra sa va supuneti hotararii luate in cadrul adunarii generale initial hotarate (adunarea facuta impreuna si cu liderii cultului).

    Mi-e frica ca, prin comunicatul dumneavoastra de mai sus pareti a sugera ca in acea situatie fr. Ton a fost inconsecvent cu propriile opinii, cand, din cate inteleg eu, el a fost consecvent cu pozitia sa initiala, si ar fi dorit ca vointa adunarii generale sa primeze, (insa doar in conditiile in care ambele voci – atat cea a liderilor cultului, cat si cea a dumneavoastra, vor fi fost auzite de membrii adunarii…)

    Ati mai afirmat in postarea anterioara urmatoarele:

    ‘Ce faci cu cele trei declaratii ale lui Iosif Ton catre securitatea romana din care transpare clar ca e un agent al lor si isi cunoaste bine slujba? Nici aceasta nu este tradare? Ele sunt publicate de fratele Daniel Mitrofan. Daca poti citi acele declaratii si nu intelegi ca este un tradator, nu mai am nimic de zis decat ca sunteti incapabil de a analiza rational o realitate ce este evidenta.’

    Am citit declaratiile cu pricina publicate de fratele Mitrofan…le-am citit azi a doua oara. Nici prima data nu am fost convins ca sunt altceva decat o lucratura a securitatii, nici a doua oara: ba chiar citindu-le din nou, convingerea ca Ton nu a fost omul Securitatii (in contrast cu ceea ce sugerati dumneavoastra si Daniel Mitrofan) a crescut in mintea mea si mai mult. Poate sunt mai limitat in gandire, ‘incapabil de a analiza rational o realitate evidenta’: nu am nimic impotriva sa ma lamuriti dumneavoastra in acest sens. Convingeti-ma, dar cu dovezi mai bune decat ale lui Daniel Mitrofan!

    De ce nu cred aceste argumente? In primul rand, un puternic argument ca aceste documente sunt falsuri este, cred, insusi faptul ca Securitatea a permis sa se ‘scurga’ informatiile respective tocmai atunci cand fr. Ton (dupa parerea dumnevoastra si a lui Mitrofan), ar fi fost omul lor in America. Sa fi fost asa de fraieri securistii incat sa-si demaste omul lor de baza in America. Ce rost avea ca ei sa-si taie craca de sub picioare, sa-si distruga planurile pe care le aveau cu el in Occident? (Sau sa inteleg ca motivul lor era unul mai subtil: tocmai pentru ca noi sa credem ca securistii il urasc, si ca de aia vor ‘sa-l lucreze’, ar fi plantat Securitatea acele documente compromitatoare despre el? Noi am crede atunci (prin contrast) ca el nu era omul lor – prin aceasta manevra vicleana -, cand de fapt el tocmai omul lor era…” Eu nu-i vad capabili pe oamenii fostei securitati de o asa alambicata subtilitate. Si in orice caz, multi evanghelici din America n-au fost asa de subtili, daca asta era intentia Securitatii, ci au crezut mai degraba sincer din cauza acestor documente ca Ton era vandut securitatii….). Sau sa inteleg ca Iosif Ton, omul lor, i-ar fi tradat, si de aceea ei au vrut sa-l demaste – pentru al innegri in ochii comunitatii romanesti si a-i bloca astfel planurile de lucru pentru Imparatia lui Dumnezeu? Pai inseamna atunci ca Ton nu era asa de vandut precum se spune; inseamna ca nu prea a lucrat cu entuziasm pentru ei…Marturia ofiterului Zapodeanu poate aduce un plus acestui argument (Daniel Mitrofan incearca sa arunce indoiala asupra sinceritatii lui Zapodeanu – insa argumentarea lui in acest sens nu prea ma convinge). In al treilea rand, mai exista un argument serios in apararea lui Ton: din cate am citit documentul cu pricina, stilul scrisului nu prea pare a fi al lui Ton: limbajul e de lemn, limbaj de propagandist – un limbaj mult mai potrivit unui securist decat un filolog precum Iosif Ton…

    Prin asta nu vreau sa sugerez ca Ton nu ar fi avut dupa 1978 relatii cu Securitatea; din cate spun documentele, a mai cooperat intr-adevar cu ei. Dar asta nu inseamna ca era omul lor. Si asa cum a cooperat el, au cooperat – mai mult sau mai putin, mai murdar sau mai curat, – mai toti pastorii evanghelici din Romania. Cineva, pe un blog, facea o remarca care este, cred eu, corecta: ‘Nu cred ca exista vreun pastor care sa fi ramas in tara si care sa fi slujit vreo biserica mai mult de patru ani care sa nu fi “colaborat”, intr-un fel sau altul, cu autoritatile.’ Fratele Daniel Branzei, cred, nu a colaborat in nici un fel cu ei; tocmai de aceea nu a primit un post de pastor nicaieri – desi multe biserici ar fi dorit poate sa-l aiba drept pastor. In schimb, securitatea – care ii bloca orice acces la un loc de munca, scotea zvonuri despre el ca e ‘vagabond’, ‘certat cu munca’, etc…Inca odata, daca nu acceptai, macar putin, controlul securitatii in vremea aceea, si daca nu inchideai ochii la abuzurile conducerii cultului, nu cred ca puteai supravietui intr-o biserica baptista oficiala. A lupta fara nici un fel de compromis, ca si pastor, pentru curatenie in cult, insemna inevitabil excluderea din cult si persecutia…

    Si inca ceva: e adevarat, Ton nu a intervenit in acel moment critic in apararea dumnevoastra…Dar altii au intervenit? Daca nu, de ce il scot acum doar pe Ton vinovat. Si daca da, au mai ramas dupa aceea in cult sau au fost si ei exclusi la randul lor?

    Inchei acest lung comentariu adaugand, inca odata, ca nu-l consider pe fratele Ton nevinovat de cele ce vi s-au intamplat atunci. Cred ca, asa cum afirmati si dumneavoastra, exista motive serioase ca el sa va ceara acum iertare – in special pentru ca nu a fost consecvent, cand voi ati fost persecutati, cu cele scrise in cartea ‘Cine isi va pierde viata’. Dar in afara de asta, multe din acuzatiile pe care i le aduceti in scrisoarea dumneavoastra mi se par subiectiviste, lipsite de suficiente dovezi, si nedrepte.

    Domnul sa se indure de noi!

  19. Nicolae Radoi Says:

    Domnule Valentin,

    Spuneţii că nu cunoaşteţi faptele ce le-am expus. Atunci de ce vă apucaţi de interpretare? In urma celor scrise pentru mine exista două posibilităţi: fie sunteţi naiv şi v-aţi lăsat dezinformat de cei care încearcă să ascundă adevărul, fie sunteţi rău intenţionat şi slujiţi aceiaşi stăpâni a căror mână Iosif Ţon o sărută de multă vreme. Înclin să cred prima posibilitate, de aceea mă angajez într-un dialog cu dv.

    Iosif Ţon a trădat pe fraţi in mod deliberat ştiind că vom fi prigoniţi şi vom fi aspru pedepsiţi dacă el ne condamnă aşa cum a făcut-o în scrisoarea sa. De aceea este vinovat pentru prigoana celor pe care el i-a condamnat în acea scrisoare.
    Iarăşi, spuneţi că nu ştiţi de ce Iosif Ţon s-a opus publicării scrisorii despre asasinarea lui Traian Bogdan la Europa Liberă. Dacă nu ştiţi, de ce vă antrenaţi în speculaţii menite să îl apere atât cât mai poate fi apărat? Bănuiesc că nu aţi fost major la perioada când aveau loc evenimentele de la Caransebeş. Dacă acesta e cazul, de ce aveţi impresia că puteţi înţelege şi explica acele evenimente mai bine decât noi care le-am trăit? Aveţi interpretarea dv. Ei bine, şi comuniştii au avut interpretarea lor proprie a istoriei, dar acea interpretare nu avea nimic de-a face cu realitatea istorică. E trist că v-aţi postat pe o poziţie ce îl scuză pe Iosif Ţon şi probabil îl încurajează să facă acelaşi joc pe placul securităţii neo-comuniste. Pentru dv. Iosif Ţon este consecvent, principial, onest, etc. deşi a dovedit în atâtea instanţe că ascunde adevărul şi escamotează realităţile pentru a-şi menţine imaginea bună. Cine este de crezut? Cel ce şi-a schimbat mereu alianţele şi loialităţile de câte ori era convenabil, sau unul care a preferat să meargă la închisoare pentru adevăr şi principialitate? Mă mir că ezitaţi în faţa acestei alternative simple.

    Dacă Iosif Ţon a recunoscut (atunci când a fost prins la strânsoare) că a colaborat cu securitatea între 1958 şi 1968, şi apoi s-a dovedit că a plecat în străinătate în urma promisiunii de colaborare în continuare, (lucru pe care nu l-a spus în declaraţia sa la BBC), şi apoi s-a dovedit că şi în 1973 colabora cu ei (a recunoscut în dialogul cu Daniel Mitrofan, spunând că anul 1973 a fost punctul de terminare a colaborării, deşi în declaraţia de la BBC a spus că numai până în 1968 a colaborat), ce îl împiecdică acum să nege autenticitatea scrisorilor care îl arată a fi un colaboraţionist în 1980 şi 1981? De ce să credem că spune acum adevărul când a minţit în declaraţia dată la BBC? De ce să luăm ca bună mărturia unui securist (Zapodeanu), ce, chipurile, a spus că scrisorile au fost contrafăcute, când securiştii au interesul să îl protejeze? Trei scrisori din decada anilor 1980 îl incriminează.

    Pentru nedumeririle dv. trebuie să vă mai spunem odată că Iosif Ţon a încercat în mod repetat să se desprindă din colaborare. A făcut-o în 1973, şi a revenit la colaborare în 1978. Ajuns în America cu misiune precisă, a încercat să rupă relaţiile cu securitatea şi de aceea securitatea a dat pe faţă cele două scrisori. Mai există şi posibilitatea ca scrisorile să fi fost scoase fără aprobarea securităţii prin cumpărarea unor funcţionari ce lucrau cu aceste documente. Oricum ele sunt autentice, expertiza grafologică a stabilit acest lucru, Iosif Ţon a recunoscut că prima îi aparţine, ca apoi să nege acest lucru şi să inventeze explicaţia cu punerea cuvintelor scrise de el în declaraţiile date de el Securităţii. Câte o fi dat, dacă securiştii au avut o gamă aşa de mare de cuvinte scrise de el, încât să compună o scrisoare atât de întinsă? Şi unde sunt acele declaraţii, deoarece ele nu sunt în dosarul analizat de cei care au avut acces? Toată explicaţia este cusută cu aţă albă, şi este crezută de cei care încă mai speră în miracolul salvării reputaţiei lui.

    Invocaţi stilul scrisorilor şi spuneţi că nu este al lui Iosif Ţon, fiind un limbaj, chipurile, „de lemn”. Ei bine, de ce nu faceţi comparaţia cu limbajul folosit în scrisoarea în care ne acuză pe noi cei din Caransebeş? Este acelaşi stil. Oare şi scrisorarea din noiembrie 1978 a fost scrisă de securitate? Sau i-a fost dicatată de securitate, şi apoi i s-a cerut să o semneze? Un lucru e cert, Iosif Ţon nu poate da vina pe securitate pentru scrisoarea din noiembrie 1978.

    Ca să îl apăraţi pe Iosif Ţon de acuzaţia colaborării cu securitatea vă permiteţi să îi faceţi pe toţi păstorii colaboraţionişti. Iată ce spuneţi:

    „Cineva, pe un blog, facea o remarca care este, cred eu, corecta: ‘Nu cred ca exista vreun pastor care sa fi ramas in tara si care sa fi slujit vreo biserica mai mult de patru ani care sa nu fi “colaborat”, intr-un fel sau altul, cu autoritatile.”

    Ar trebui să vă temeţi înaintea lui Dumnezeu să discreditaţi pe toţi păstorii din dorinţa de a-l apăra pe Iosif Ţon! Ar trebui să vi se umplă faţa de ruşine când afirmaţi în public că toţi păstorii au colaborat cu securitatea. O astfel de afirmaţie este un atentat la onoarea atâtor oameni ai lui Dumnezeu care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. Dumnezeu a avut pe vremea lui Ilie 7000 de bărbaţi integri şi Dumnezeu a avut păstori integri în timpul comunismului. Eu am cunoscut şi cunosc pe mulţi din aceştia, iar judecata de la scaunul lui Chritos va mai descoperi şi pe mulţi alţii. După spusele tale şi fratele Liviu Olah a fost un colaborator! Aţi uitat, toţi apărătorii lui Iosif Ţon că securitatea a declarat despre Liviu Olah că au încercat toate metodele de corupere şi nu au reuşit! Încetaţi cu calomnierea tuturor predicatorilor din România comunistă din dorinţa de a-l apăra pe Iosif Ţon! Astfel de încercări de într-ajutorare „frăţească” a lui Iosif Ţon vă acuză şi vă descalifică.

  20. valentin Says:

    Stimate frate Radoi,

    Va multumesc ca nu m-ati incadrat in categoria ‘oamenilor care lucreaza pentru Securitate’. Cei ce ma cunosc ar zambi la suspiciunea ca as putea fi un astfel de om. Poate ca sunt un naiv, asa cum ati sugerat dumneavoastra. E absolut adevarat ca nu cunosc toate lucrurile pe care dumneavoastra le-ati trait ‘pe viu’ atunci. Eu nu sunt decat un simplu spectator: nu am scris o scrisoare oficiala, in care sa-mi exprim parerea asupra adevarului celor spuse de dumneavoastra. Am intrat pur si simplu, ca oricare altul, pe un blog, si mi-am expus propria opinie cu privire la postarea dumneavoastra. Cred ca nu am pacatuit cu nimic: sunt un cititor de buna credinta, care citeste ceea ce se scrie si-si da cu parerea in masura informatiilor care ii sunt date. Initial postarea mea a fost mai scurta, ridicand punctual anumite lucruri care mie mi s-au parut criticabile – si acceptand alte ca plauzibile. In momentul cand dumnevoastra ati intervenit, considerand ca postarea mea merita o replica directa din partea dumneavoastra, am incercat sa-mi argumentez mai riguros, studiind mai atent marturiile pe care le-am avut la dispozitie (pe care le-am gasit pe internet) . In general, prin formatia mea – sunt specializat in filosofia stiintei – tind sa observ imediat diferenta dintre anumite fapte obiective si interpretarea lor. Asta intrucat chiar si in stiinta, care ne-am astepta sa fie locul unde se manifesta prin definitie adevarul obiectiv, se recunoaste ca aproape intotdeauna – dincolo de faptele obiective -, exista o inevitabila zona subiectiva. Eu n-am negat niciodata faptele pe care dumneavoastra le-ati trait; lucrurile asupra carora ma indoiesc, si in anumita masura ma indoiesc si acum, este interpretarea, inevitabil subiectiva, pe care o oferiti acestor fapte. Un cititor ca mine s-au ca oricare altul citeste scrisoarea dumneavoastra. Trebuie automat sa accepte pe langa faptele descrise si interpretarea lor? Nu cred: cred ca trebuie sa aiba o interpretare proprie a acestor fapte, in conformitate cu datele pe care le are, si care, pe cat posibil, sa fie cat mai apropiata de adevar. Daca interpretarea cititorului coincide cu a dumneavoastra, foarte bine. Daca nu coincide, puteti incerca sa-i aduceti mai multe argumente. Dar nu veti avea niciodata garantia ca un cititor de buna credinta, chiar dandui-se mai multe fapte, va ajunge automat la concluzia dumneavoastra. Cred ca ceea ce ne cere Dumnezeu este doar atat: ca in virtutea faptelor si a argumentelor aduse, sa ne formam o imagine pe cat posibil cat mai apropiata de ceea ce in mod sincer ni se pare interpretarea cea mai plauzibila.

    As fi preferat ca scrisorii dumneavoastra sa-i fi raspuns in mod direct fratele Ton. Nu stiu de ce nu o face; dar nici nu ma lansez la speculatii suspicioase in acest sens. Motivul il cunoaste cel mai bine dumnealui si Dumnezeu…

    Asa cum ati spus, nu stiu de ce fratele Ton s-a opus publicarii comunicatului despre moartea fratelui Traian Bogdan. Dar, din nou, asa cum v-a intrebat si fratele Doru Radu, dumneavoastra stiti sigur pentru ce s-a opus el publicarii acestei scrisori? Ati afirmat de asemenea ca atunci cand el a incurajat pe sotia dumneavoastra sa va acuze, caz in care vi s-ar fi dat drumul, o facea pentru a va denigra inaintea fratilor si a celor care va sprijineau din strainatate, astfel ca, in final sa fiti pedepsiti si mai tare, si subminand, in plus, tot efortul dumnevoastra de condamnare a abuzurilor in cadrul uniunii baptiste. Se poate ca asta sa fi fost motivatia lui, dar mie mi se pare la fel de plauzibila si o alta posibilitate: poate chiar vroia, prin aceasta declaratie falsa a sotiei dumneavoastra, ca dumneavoastra sa fiti eliberati si sa scapati de suferinta; chiar daca efectele unei astfel de declaratii ar fi putut fi cele despre care dumneavoastra vorbiti, sunteti absolut sigur ca fratele Ton se gandea la aceste efecte, ca totul era o operatie diabolic-securista premeditata de secursti in cooperare cu fratele Ton? V-ati intrebat deseori in declaratie: ‘de unde stia el o multime de detalii despre situatia dumneavoastra daca nu de la Securitate ?’. Si eu cred ca el le cunostea de la Securitate, dar automat acest lucru il face omul lor? Se stie foarte bine ca avea in continuu interogatorii cu acestia: e foarte posibil ca la acele interogatorii ei sa-i fi spus ceea ce stiau si (sau) aveau de gand sa faca cu privire la dumneavoastra – indiferent cat de false sau adevarate erau acele lucruri. Eu nu am spus deloc ca Fr. Ton a fost ‘consecvent, principial si onest’ in tot ceea ce a facut. Tot ce am spus este ca, relativ la situatia de la Caransebes, legata de adunarea generala de acolo, mie mi se pare ca a fost consecvent – si am adus si argumente in acest sens: din cate inteleg eu, in discutia care a avut-o cu dumneavoastra apropo de venirea reprezentantilor uniunii la adunarea generala de la Caransebes, el a fost de acord cu aceasta venire, si a considerat ca este corect ca adunarea generala sa afle atat pozitia uniunii cat si a dumneavoastra, si in cunostinta de cauza sa decida pentru sau impotriva excluderii dumneavoastra. Din cate mi s-a parut mie – si va rog sincer sa ma iertati daca a fost o neintelegere a mea in acest sens – eu am inteles ca el nu stia nimic despre o posibila adunare generala a dumneavoastra ,alta decat cea facuta in prezenta reprezentantilor uniunii. Si, sincer vorbind, eu nu inteleg de ce era ilegal si rau ca la o adunare generala a bisericii dumneavoastra sa participe si reprezentantii uniunii. Ar fi fost intr-adevar rau daca ei ar fi trecut peste decizia adunarii generale, si in mod fortat v-ar fi exclus din cult. Dar daca ar fi participat reprezentantii cultului, care ar fi adus argumentele lor pentru excludere, si ati fi participat si dumneavoastra, aducand argumentele dumneavoastra pentru neexcludere, de ce ar fi fost acest lucru nedemocratic si ilegal? De ce, prin aceasta, ar fi fost membrii comunitatii manipulati? Nu ar fi decis pana la urma in cunostinta de cauza, cunoscand foarte bine implicatiile deciziei lor, fie ca votau intr-o directie sau alta? Repet, eu nu stiu cum ar fi aratat o asemenea adunare generala, dar ca simplu cititor, ridic aceasta intrebare care, personal, ma nedumereste…

    Nu am avut si nu am nici o intentie sa calomniez pe pastorii baptisti din Romania, (ma refer la cei care au rezistat cu curaj autoritatilor). Daca aceasta s-a inteles, imi cer scuze. Ceea ce am spus este ca, dupa parerea mea – si va rog sa ma iertati daca gresesc – nu puteai sa fii pastor intr-o biserica in vremea aceea, si sa nu cooperezi in vreun fel – daca nu altfel, cel putin pasiv – cu autoritatile (si inevitabil cu securitatea). Se putea sa fii atunci pastor, si sa nu dai declaratii autoritatilor – de exemplu cand venea vreun predicator american in biserica – despre ce a facut si a spus acest predicator acolo? Nu intrau oare declaratii de acest gen automat in ‘job-description-ul’ pozitiei pastorale? Prin aceasta nu vreau sa spun nicidecum ca pastorii respectivi ar fi fost informatorii securitatii. Vreau doar sa spun ca, chiar si in acest mod – care putea fi fie nociv, fie neutru pentru fratii vizitatori – (depinzand de ceea ce au declarat sau nu), pastorii respectivi colaborau (sau poate, mai precis cooperau – nu stiu cuvantul cel mai potrivit aici) cu autoritatile statului. Daca nu asa statea situatia, va rog sa ma iertati. Poate ca exista pastori care n-au dat niciodata astfel de declaratii….dumneavoastra imi puteti confirma mai bine aceasta situatie. Insa, poate ca exista argumente si mai bune pentru o colaborare pasiva – de genul celei despre care insusi fratele Ton vorbea, cu autoritatile – : noi protestam, dar daca nu suntem ascultati, mergem inainte si acceptam situatia. Nu stiu cum se alegeau liderii cultului, cat de democratice erau acele alegeri, de exemplu. Aveau vreun cuvant in aceasta privinta pastorii de buna credinta? Daca da, de ce nu era punctul lor de vedere acceptat la acele alegeri? Apoi, legat de ALRC, cati dintre pastorii de buna credinta, atunci cand dumneavoastra ati fost persecutati, au fost de partea dumneavoastra, nu doar pasiv, ci si activ. Sprea lauda dumnealui, fratele Olah a fost atunci de partea dumneavoastra. Dar dupa ce ati fost batuti si arestati, a scris dumnealui sau alti pastori de buna credinta vreun protest deschis autoritatilor (un soi de replica la declaratia fratelui Ton), prin care sa va ia partea? Si nu ar fi putut deveni oare mai multi pastori membri ai ALRC? Iarasi, nu vreau sa fiu nepoliticos cu aceste intrebari…este doar o nedumerire sincera a mea apropo de aceasta situatie…

    In legatura cu presupusul angajament de colaborare a fratelui Ton cu securitatea, caruia el ii neaga autenticitatea: mie mi se pare de exemplu fraza ‘Aparitia, in ultima vreme, a devastatoarei efervescente islamice arata odata in plus importanta pe care o au in mase si in politica mondiala sentimentele religioase si ce forta de coalizare reprezinta aceste sentimente’ un limbaj mai de lemn decat cel folosit in declaratia din 1987. Iar propozitia ‘Sarcina mea a fost sa stabilesc contacte foarte importante si sa conving mai ales conducerea Aliantei Mondiale Baptiste, unde am gasit destui creduli, ca “avem nevoie de sprijinul lor fratesc”.’ mi se pare prea ‘serpeasca’, prea ‘securista’ ca sa se potriveasca convingerilor fratelui Ton. Din cate inteleg eu, exista la el o convingere reala ca prin relatiile sale in Occident, poate pune o vorba buna pentru Romania, cu conditia ca aceasta sa dea in schimb mai multa libertate credinciosilor de aici. In principiu asa gandeau multi evanghelici romani pe atunci: daca era ca americanii sa sprijineasca Romania, trebuia sa fie conditionat acest ajutor de o acordare mai mare a libertatii religioase in tara. Cine trebuia sa faca intermedierea unei astfel de cerinte daca nu diverse persoane din America sau din Romania (precum fratele Ton sau altii)? eu cred insa ca, daca Ton intr-adevar gandea asa, totusi el avea respect pentru cei pe care dorea sa-i influenteze in bine pentru Romania. Ori unele expresii de aici – de exemplu ‘creduli’ mi se pare ca arata dispret pentru cei contactati…Poate sunt subiectiv cand spun deci ca limbajul de fata nu eii apartine lui Ton; daca ma insel, va rog sa ma iertati: sincer nu mi se pare a-i apartine lui. In plus, n-am stiut ca undeva el ar fi afirmat ca aceasta scrisoare ar fi fost scrisa de el. Daca imi aratati unde si in ce fel ar fi facut el aceasta afirmatie, sunt deschis sa accept ca intr-adevar documentul cu pricina este autentic.

    In legatura tot cu aceasta scrisoare, dumneavoastra ati afirmat: ‘Pentru nedumeririle dv. trebuie să vă mai spunem odată că Iosif Ţon a încercat în mod repetat să se desprindă din colaborare. A făcut-o în 1973, şi a revenit la colaborare în 1978. Ajuns în America cu misiune precisă, a încercat să rupă relaţiile cu securitatea şi de aceea securitatea a dat pe faţă cele două scrisori. Mai există şi posibilitatea ca scrisorile să fi fost scoase fără aprobarea securităţii prin cumpărarea unor funcţionari ce lucrau cu aceste documente.’

    Observ ca intre cele doua posibilitati: dorinta fr. Ton de rupe colaborarea colaborarea’ si ‘cumpararea unor functionari -(de catre CIA?)’ este o mare diferenta…Amandoua pareti a le afirma cu mare certitudine, dar ambele sunt interpretari total opuse ale aceluiasi fapt…Ma gandesc, in acest caz, daca nu ar fi mai potrivit sa folositi expresia ‘poate’ in dreptul fiecareia din ele. Dar intrucat dumneavoastra sunteti absolut sigur ca documentul este autentic, va inteleg de ce faceti aceste afirmatii (cu o asa certitudine).

    Eu nu ma pricep la expertize grafologice, si nu stiu cine a facut aceasta expertiza. Insa mie nu mi se pare ceva imposibil ca un ‘meserias’, pus in fata mai multor scrisori ale aceleiasi persoane, sa poata mima un scris asemanator. Gandindu-ma de exemplu doar la semnatura mea, imi dau seama ca, daca cineva ar vrea, i-ar fi foarte simplu sa o falsifice.

    Apoi, asa cum scriam in mesajul anterior, in afara de scrisoarea cu pricina, asupra autenticitatii careia aveam indoieli, eu nu neg ca e posibil ca fr. Ton sa fi colaborat cu autoritatile (si securitatea) in diferite moduri.
    De exemplu, inainte de plecarea in Anglia, a promis securitatii ca va da informatii despre o persoana (american cred) din Viena. Cum poate fi mai bine catalogata o asemenea colaborare? Era atunci fr. Ton informator, in sensul obisnuit al cuvantului? De obicei informatorii au o relatie de lunga durata cu victima. Apoi, ei nu spun victimei: vezi ca voi da informatii despre tine autoritatii statului meu. Si apoi, din nou, este importanta distinctia (facuta deseori cand se discuta despre aceasta problema), intre informatori care chiar au facut rau persoanelor in cauza, si altii care au dat informatii fara nici o ‘valoare’ pentru securitate. Asta o spun ca unul care am avut si eu un informator pe urmele mele, un coleg care de altfel mi s-a confesat imediat ce a semnat acordul de colaborare cu securitatea (in armata).

    Inca odata, mie mi-e greu sa cred ca fr Ton a dorit, a vrut premeditat sa va faca rau dumneavoastra; la fel, ma indoiesc si mai mult ca el ar fi premeditat uciderea fr. Traian Bogdan. Mi-e foarte greu sa cred ca un ale carui predici aveau atata putere, ale carui mesaje au fost atat de incurajatoare pentru mine de atatea ori, ar fi fost in realitate un personaj atat de odios pe cat sugerati dumneavoastra.

    Eu nu spun ca colaborarea sa cu securitatea ar fi fost un lucru bun. (sincer vorbind, ma intreb cati dintre dizidentii politici din tara noastra (nu ma refer la ALRC) ar putea fi dovediti, daca sunt luati la bani marunti, absolut curati in relatiile cu autoritatile). Personal, eu nu cred ca compromisul este calea de obtinere a drepturilor. Si nu cred in permisiunea de a face apel la minciuni (decat poate in cazuri extreme de genul: spun ca nu ascund un evrei de Gestapo, intrucat, daca as marturisi ca i-am ascuns le-as cauza moartea; cu alte cuvinte, exista cazuri – dar absolut extreme – cand dragostea de aproapele poate fi mai importanta decat adevarul…)..Cred insa ca ‘minciunelele obisnuite’, de rutina, ‘pentru ”cauza” ‘ (oricat de inalta sau meschina ar fi aceasta cauza), nu sunt de la Dumnezeu….Incerc sa inteleg insa doar motivatia celor care uneori fac apel la ele…

    Inca odata, poate ca aveti dreptate in tot ceea ce spuneti. Unele lucruri – de exemplu ideea ca insusi fr. Ton ar fi afirmat candva ca documentul – asa zis falsificat – ar fi autentic, s-ar putea sa ma faca sa-mi schimb pozitia, cel putin in acest punct din declaratia dumneavoastra (daca nu cumva si in privinta altora)…

    In incheiere, imi cer o permisiune, si sper sa nu mi-o considerati ca lipsita de respect. Insa, pentru ca acest document al dumneavoastra este de mare importanta, si prin el aduceti niste acuzatii grave la adresa unui frate care este pentru multi crestini un lider important al evanghelicilor di Romania, indraznesc sa va pun o intrebare: mie mi s-a cerut de catre fratele Tica sa spun cine sunt. Am fost deschis sa-mi revelez aceasta identitate, intrucat nu am nimic de ascuns. Ati putea si dumneavoastra, in acelasi sens, sa-mi spuneti identitatea persoanei care v-a ajutat sa editati scrisoarea dumneavoastra?

    Inca odata, vreau sa spun ca admir curajul pe care l-ati avut ca si membru ALRC. Domnul sa va rasplateasca lucrarea plina de sacrificiu pe care ati facut-o pentru Imparatia Lui.

  21. Nicolae Radoi Says:

    Domnule Valentin,

    Observ că oricâte răspunsuri vi s-ar da la multele întrebări pe care le ridicaţi (cu intenţia de a arunca îndoială asupra celor spuse de mine), reveniţi pe blog cu o perseverenţă şi încăpăţânare (de neînţeles în cazul unuia care are nelămuriri sincere), pentru a începe acelaşi joc din nou şi din nou. Jocul se rezumă la următoarele faze:

    1. Oferiţi mai întâi o notă în introducere prin care încercaţi să spulberaţi orice bănuială din partea cititorilor că aţi fi interesat să îl apăraţi pe Iosif Ţon. În scopul acesta vă descrieţi „naivitatea” şi „necunoaşterea” cu privire la lucrurile în dezbatere, şi spuneţi cititorilor că aţi ajuns în mijlocul discuţiilor total întâmplător. Repetaţi mereu că sunteţi sincer, dezinteresat, etc.

    2. Apoi vă prezentaţi calificările pentru a da cititorilor impresia greutăţii opiniilor pe care le veţi expune în continuare.
    „In general, prin formatia mea – sunt specializat in filosofia stiintei – tind sa observ imediat diferenta dintre anumite fapte obiective si interpretarea lor. Asta intrucat chiar si in stiinta, care ne-am astepta sa fie locul unde se manifesta prin definitie adevarul obiectiv, se recunoaste ca aproape intotdeauna – dincolo de faptele obiective -, exista o inevitabila zona subiectiva”.I

    Ce vreţi să comunicaţi cititorilor? Că nu trebuie să se aştepte la adevăr în cazul mărturiei mele, ci doar la subiectivism. Daţi-mi voie să vă spun că faptele sunt grăitoare, chiar dacă un filozof pretinde că trebuie interpretate. „Interpretarea” ce o intreprindeţi are ca scop să submineze credibilitatea faptelor pe care le-am prezentat în mărturia mea şi pentru care am sute de martori. Aceasta vă este intenţia şi nu puteţi înşela pe nimeni.

    3. Treceţi apoi la atac direct semănând neîncredere în mintea cititorilor cu privire la cele mărturisite de mine insinuând necesitatea „interpretării proprii.” În înţelegerea dv. interpretarea proprie e automat opusă celor afirmate în mărturie.

    „Un cititor ca mine sau ca oricare altul ce citeste scrisoarea dumneavoastra. trebuie automat sa accepte pe langa faptele descrise si interpretarea lor? Nu cred: cred ca trebuie sa aiba o interpretare proprie a acestor fapte, in conformitate cu datele pe care le are, si care, pe cat posibil, sa fie cat mai apropiata de adevar.”

    Ca şi cum faptele nu sunt suficiente pentru stabilirea adevărului!

    Mai rămâne de stabilit care „adevăr” îl aveţi în atenţie? Cel care îl scuză pe Iosif Ţon? Atunci înţelegem de ce ţineţi să impuneţi cititorilor interpretări proprii. Conform unor astfel de interpretări Iosif Ţon a vrut să ne facă bine şi atunci când o presa pe soţia mea să depună o mărturie mincinoasă! Artificiul pe care vreţi să îl faceţi este să scuzaţi faptele reprobabile ale lui Iosf Ţon prin „ghicirea” unor intenţii nobile în spatele fiecăreia din acţiunile sale compromiţătoare. Probabil aceeaşi „intenţie nobilă” au avut-o şi conducătorii cultului când au dat mărturii mincinoase cu privire la cele petrecute la Caransebeş!

    4.Treceţi apoi la atac împotriva celor ce nu s-au pătat în slujba Baalilor, ca prin hulirea lor să estompaţi vinovăţia trădătorilor reali. Iată ce spuneţi:

    „Nu stiu cum se alegeau liderii cultului, cat de democratice erau acele alegeri, de exemplu [chiar nu ştiţi? Iosif Ţon spunea în „Cine îşi va pierde viaţa” că erau o farsă, ca apoi în 1978 să spună că erau democratice!]. Aveau vreun cuvant in aceasta privinta pastorii de buna credinta? Daca da, de ce nu era punctul lor de vedere acceptat la acele alegeri?” [Unde vrea să conducă babilonia asta de întrebări?]

    „Apoi, legat de ALRC, cati dintre pastorii de buna credinta, atunci cand dumneavoastra ati fost persecutati, au fost de partea dumneavoastra, nu doar pasiv, ci si activ… ”

    „Dar dupa ce ati fost batuti si arestati, a scris dumnealui [Liviu Olah], sau alti pastori de buna credinta vreun protest deschis autoritatilor, un soi de replica la declaratia fratelui Ton, prin care sa va ia partea?” [Iată cum se aruncă cu noroi pe cei ce nu şi-au plecat genunchii… Scopul este clar acela de a discredita pe cei neîntinaţi pentru ca vinovăţia lui Iosif Ţon să pălească]

    „Si nu ar fi putut deveni oare mai multi pastori membri ai ALRC?” [Cu siguranţă ar fi devenit dacă Iosif Ţon nu ar fi atacat ALRC]

    „Iarasi, nu vreau sa fiu nepoliticos cu aceste intrebari…este doar o nedumerire sincera a mea apropo de aceasta situatie…” [Am constatat deja cât de sinceră]

    „Se putea sa fii atunci pastor, si sa nu dai declaratii autoritatilor – de exemplu cand venea vreun predicator american in biserica – despre ce a facut si a spus acest predicator acolo? Nu intrau oare declaratii de acest gen automat in ‘job-description-ul’ pozitiei pastorale? Prin aceasta nu vreau sa spun nicidecum ca pastorii respectivi ar fi fost informatorii securitatii.” [Tocmai lucrul acesta îl spuneţi pentru a scuza colaboraţionismul lui Iosif Ţon ]

    Astfel, fiecare acţiune ce îl incriminează pe Iosif Ţon îşi găseşte în ochii dv. explicaţii din cele mai nobile. De exemplu,
    „Din cate inteleg eu, exista la el o convingere reala ca prin relatiile sale in Occident, poate pune o vorba buna pentru Romania, cu conditia ca aceasta sa dea in schimb mai multa libertate credinciosilor de aici. In principiu asa gandeau multi evanghelici romani pe atunci [ce bine că cunoaşteţi şi ce gândeau evanghelicii români]: daca era ca americanii sa sprijineasca Romania, trebuia sa fie conditionat acest ajutor de o acordare mai mare a libertatii religioase in tara.
    Cine trebuia sa faca intermedierea unei astfel de cerinte daca nu diverse persoane din America sau din Romania (precum fratele Ton sau altii)? eu cred insa ca, daca Ton intr-adevar gandea asa, totusi el avea respect pentru cei pe care dorea sa-i influenteze in bine pentru Romania.”

    Iată cum sub ochii noştri acţiunile de trădare ale lui Iosf Ţon se transformă îm acţiuni pozitive, necesare pentru binele credincioşilor, acţiuni pentru care era nevoie de personalităţi ca Iosif Ţon! Cui servesc astfel de analize eronate?

    5. În sfârşit, ajungeţi la concluzia pe care v-aţi propus să o atingeţi. Care este aceasta?
    „Inca odata, mie mi-e greu sa cred ca fr Ton a dorit, a vrut premeditat sa va faca rau dumneavoastra; la fel, ma indoiesc si mai mult ca el ar fi premeditat uciderea fr. Traian Bogdan. Mi-e foarte greu sa cred ca un ale carui predici aveau atata putere, ale carui mesaje au fost atat de incurajatoare pentru mine de atatea ori, ar fi fost in realitate un personaj atat de odios pe cat sugerati dumneavoastra.”

    Cu alte cuvinte toată mărturia mea este o impresie falsă despre un om foarte virtuos. Înainte de a trece din nou la argumentare cu unul ca dv. ca să vă arăt modul eronat de analiză pe care o faceţi, vreau să vă pun eu întrebări la care cer un răspuns sincer (aţi folosit cuvântul sincer de multe ori în pledoaria pe care aţi făcut-o pentru Iosif Ţon.) De pus întrebări, vă pricepeţi foarte bine. Dar oare ştiţi să şi răspundeţi la întrebări? Ori, mai bine zis, vreţi să răspundeţi? Că de putut poate oricne are raţiune intactă.

    1. De ce în 1968 când „s-a pocăit” Iosif Ţon nu a mărturisit păcatul colaborării cu securitatea? Era normal să o facă, dacă era pocăit şi dacă nu mai colabora cu securitatea.

    2. De ce nu a mărturisit păcatul trădării farţilor săi când a revenit în ţară, după 1972, când avea prieteni apropiaţi pe Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Vasile Taloş, şi alţii? Nu a fost nici unul din aceştia demn de a primi o asemenea confesare?

    3. De ce nu a mărturisit păcatul de a fi fost agent de securitate imediat după revoluţia din 1989? Ce îl împiedica să o facă, dacă colaborarea era de domeniul trecutului?

    4. De ce a refuzat să aibe un dialog cu Daniel Mitrofan luni de zile, până în momentul în care acesta i-a comunicat că a avut acces la dosarul său?

    5. De ce şi-a mărturisit colaborarea de abia în 2007 după ce Daniel Mitrofan a obţinut acces la dosarul său şi l-a somat să poarte un dialog pe această temă?

    6. De ce în mărturia făcută la BBC antrenează mereu pe alţii în vinovăţia colaborării şi nu se referă strict la sine? De ce trebuia să împăneze mărturisirea păcatului său de a fi fost agent al securităţii cu exemplele altor „fraţi” colaboraţionişti pe care îi scuză mereu? De ce până în 1989 i-a condamnat pe aceşti colaboraţionişti pentru a-şi picta sieşi un autoportret meritous, când ştia bine că şi el a fost agent cu nume conspirativ?

    7. De ce spune în mărturia de la BBC că a fost colaborator între 1958 şi 1968, când ştia foarte bine că până în 1973 dăduse note informative la securitate despre fraţii săi? Daniel Mitrofan i-a cerut să recunoască faptul acesta, şi strâns cu uşa a mărturisit. De ce nu a fost transparent în mărturia de la BBC?

    8. De ce a recunoscut iniţial că una din notele de informare ale securităţii din anii 1980 ce aveau scrisul său de mână şi semnătura lui era într-adevăr a sa, ca apoi să nege acest lucru?

    9. De ce credeţi că sunteţi mai calificat ca un grafolog şi puteţi declara cele două note ca fiind false, când expertiza grafologică a stabilit cu certitudine că cele două note îi aparţineau, iar posibilitatea falsificării scrisului de mână era zero? În chestiune nu sunt câteva cuvinte şi o semnătură, ci pagini întregi care certifică faptul că Iosif Ţon era din nou în slujba securităţii în anii 1980 şi 1981.

    10. De ce refuză să răspundă la întrebările care i se adresează? Un om cinstit nu are de ce să se teamă de un dialog şi de nişte întrebări.

    11. De ce a spus mereu în Apus că a fost expulzat din ţară, când la informaţiile pe care i le-a pus în faţă Daniel Mitrofan a recunoscut că el a cerut securităţii să plece în Apus şi securitatea i-a aprobat cererea?

    Dacă veţi răspunde sincer la aceste întrebări vom putea continua dialogul ce l-am început. Altfel voi concluziona că nu sunteţi interesat să aflaţi adevărul, ci sunteţi interesat să creaţi o reputaţie bună unui om care şi-a trădat fraţii, Biserica şi credinţa.

  22. Alin Cristea Says:

    Domnule Nicolae Rădoi,

    1. În primul rînd v-aș sugera să luați în considerare următoarea chestiune: există o diferență între polemica dvs. cu comentatorul Valentin și dialogul dvs. public cu cititorii.

    Dacă comentatorului Valentin puteți să îi puneți 11 întrebări care încep TOATE cu „De ce”, dacă vreți să convingeți cititorii de valabilitatea argumentelor dvs. atunci va trebui să găsiți o modalitate mai puțin interogativă de prezență în spațiul public și, mai ales, să prezentați argumente care să-i facă pe cititori să reflecteze asupra punctului dvs. de vedere.

    2. S-ar putea ca diferența de stil între discursul dvs. și discursul comentatorului Valentin să ducă la înmulțirea formulelor interogative.

    Dar s-ar putea ca unul dintre cei doi implicați în polemică să aibă argumente mai solide decît celălalt.

    E în interesul cititorilor ca acest dialog să continue.

    3. Iosif Țon are o reputație bună. Dvs. sînteți cel care vreți să ne convingeți că „și-a trădat frații, Biserica și credința”.

    Pentru dvs. e evident că nu are o reputație bună.

    Dar părerea dvs. despre Iosif Țon nu este o părere larg răspîndită în mediul confesional baptist / evanghelic.

    Ba chiar și în societatea românească există cîțiva care știu că Iosif Țon este baptistul nr. 1 din România.

    Și asta datorită proiectelor pe care le-a inițiat și le-a promovat și, desigur, datorită personalității sale care s-a impus de-a lungul deceniilor.

    Din cîte observ, dvs. renunțați la o abordare echilibrată a vieții și activității unei persoane publice de notorietate pentru a impune o viziune reducționistă care are de a face doar cu anumite momente din viața acelei personalități și, mai grav, insistați asupra chestiunii personale pe care o aveți în (non)relația cu Iosif Țon.

    Iosif Țon a fost recent la Phoenix și de mîine e la Chicago. Pastorii Petru Lascău și Cristian Ionescu sînt cei mai celebri pastori penticostali români din SUA (și Canada), din cîte știu.

    Faptul că acești pastori îi acordă girul lor lui Iosif Țon ar trebui să vă facă să înțelegeți anumite aspecte din cum funcționează spațiul confesional evanghelic. Nu puneți cititorii să aleagă între punctul dvs. de vedere și cel al unor pastori foarte cunoscuți. Decît dacă aveți argumente solide, care pot fi verificate și, mai mult, dacă aveți mijloacele necesare să le faceți cunoscute.

    Contează, de asemenea, dacă această direcție de acțiune are de a face cu o anumită vocație a dvs. sau e doar încă un subiect de bîrfă (în blogosfera evanghelică).

    Nu comentatorul Valentin trebuie să răspundă „sincer la întrebări”. Cel puțin nu pe acest blog. :)

    Dvs. ați inițiat subiectul, faceți efortul să dialogați. Sau dați bir cu fugiții la primele chestiuni incomode pe care vi le ridică cineva?

    Nu voi pierde această ocazie pentru a menționa, din nou, faptul că pocăiții nu sînt pregătiți pentru spațiul public, întrucît reacționează pripit la stimuli interni și externi.

    Desigur, acțiunea dvs. se încadra foarte bine ca una dintre Cruceriadele de pe blogul Pătrățosului.

    Dar se potrivește și în Mahalaua Vindecătorului, cel mai jegos blog al evanghelicilor.

    Nu uitați, nu toți sîntem la fel de… noroioși.

    Unii sîntem oameni serioși. Și plătim prețul pentru asta.

    După părerea mea, pe ăștia i-ați pierdut deja…

  23. valentin Says:

    Frate Radoi,

    Raspunsul dumneavoastra este foarte lung si contine o multime de supozitii si intrebari. In aceasta postare voi incarca sa raspund doar la prima parte. Sper sa pot raspunde, in masura timpului, si la o parte a intrebarilor dumneavoastra. Mi-ar place sa raspund la toate, desi nu cred ca am suficiente informatii disponibile ca sa pot face acest lucru.

    Voi lua pe rand cateva din afirmatiile dumnevoastra:

    ‘Observ că oricâte răspunsuri vi s-ar da la multele întrebări pe care le ridicaţi (cu intenţia de a arunca îndoială asupra celor spuse de mine), reveniţi pe blog cu o perseverenţă şi încăpăţânare (de neînţeles în cazul unuia care are nelămuriri sincere), pentru a începe acelaşi joc din nou şi din nou. Jocul se rezumă la următoarele faze:’

    Frate Radoi, va intreb si eu la randul meu: De ce nu as avea voie sa revin pe un blog in care mi-am expus parerea si dumneavoastra mi-ati raspuns? Sa inteleg ca raspunsul pe care dumneavoastra sau altii mi le dati nu mi-ar mai da nici un drept la replica. Si daca eu sunt incapatanat in a raspunde, de ce nu ati fi si dumneavoastra sau altii incapatanati in a-mi da replica. Eu nu am pus niciodata – atunci cand v-am raspuns dumneavoastra sau altora – buna credinta a dumneavoastra ca interlocutor. De ce dumneavoastra o puneti la indoiala pe a mea?

    ‘1. Oferiţi mai întâi o notă în introducere prin care încercaţi să spulberaţi orice bănuială din partea cititorilor că aţi fi interesat să îl apăraţi pe Iosif Ţon. În scopul acesta vă descrieţi “naivitatea” şi “necunoaşterea” cu privire la lucrurile în dezbatere, şi spuneţi cititorilor că aţi ajuns în mijlocul discuţiilor total întâmplător. Repetaţi mereu că sunteţi sincer, dezinteresat, etc.’

    Da, o repet din nou, nu cunosc subiectul de fata decat in masura in care mi-a fost expus de dumneavoastra mai sus si din ce am gasit pe internet legat de acest subiect. Nu reprezint nici o agentura, si nu am discutat – tocmai pentru a avea constiinta curata – cu nimeni cand v-am dat replica. Sunt sincer, dar daca dumneavoastra nu credeti acest lucru nu am cum sa va conving de contrariul. La judecata din urma Domnului, atunci cand toate lucrurile se vor da la iveala, se va vedea (in masura in care acest lucru ar mai fi atunci de interes pentru dumneavoastra) daca am fost sincer sau nu.

    ‘2. Apoi vă prezentaţi calificările pentru a da cititorilor impresia greutăţii opiniilor pe care le veţi expune în continuare.
    “In general, prin formatia mea – sunt specializat in filosofia stiintei – tind sa observ imediat diferenta dintre anumite fapte obiective si interpretarea lor. Asta intrucat chiar si in stiinta, care ne-am astepta sa fie locul unde se manifesta prin definitie adevarul obiectiv, se recunoaste ca aproape intotdeauna – dincolo de faptele obiective -, exista o inevitabila zona subiectiva”.

    Ce vreţi să comunicaţi cititorilor? Că nu trebuie să se aştepte la adevăr în cazul mărturiei mele, ci doar la subiectivism. Daţi-mi voie să vă spun că faptele sunt grăitoare, chiar dacă un filozof pretinde că trebuie interpretate. “Interpretarea” ce o intreprindeţi are ca scop să submineze credibilitatea faptelor pe care le-am prezentat în mărturia mea şi pentru care am sute de martori. Aceasta vă este intenţia şi nu puteţi înşela pe nimeni.’

    Cred ca a da greutate opiniilor mele prin calificarea pe care o am este un lucru legitim. Dumneavoastra nu credeti ca intre anumite fapte si interpretarea lor este o diferenta? Daca o persoana spune sau face un anumit lucru, trebuie sa inteleg ca motivatia actiunilor sale va este dumneavoastra limpede ca lumina zilei? Cand Copernic si oponentii sai discutau daca pamanatul se invarte in jurul soarelui, ambele parti aveau aceleasi date, dar interpretarea pe care ei o dadeau lor acestora era diferita. Avem cu totii aceeasi Biblie, aceleasi versete: si totusi, unii sunt sinceri calvini, iar altii sincer arminieni cand vine vorba despre predestinare. Interpretarea mea nu are nici o intentie sa spulbere credibilitatea faptelor expuse de dumneavoastra. Am spus foarte clar ca accept faptele asa cum le-ati descris: singurul lucru pe care il pun la indoiala este interpretarea lor: mai precis, ma indoiesc de credibilitatea interpretarii, nu de cea a faptelor. Cred ca am fost foarte clar in mesajul meu anterior asupra acestui lucru.

    ‘3. Treceţi apoi la atac direct semănând neîncredere în mintea cititorilor cu privire la cele mărturisite de mine insinuând necesitatea “interpretării proprii.” În înţelegerea dv. interpretarea proprie e automat opusă celor afirmate în mărturie.

    “Un cititor ca mine sau ca oricare altul ce citeste scrisoarea dumneavoastra. trebuie automat sa accepte pe langa faptele descrise si interpretarea lor? Nu cred: cred ca trebuie sa aiba o interpretare proprie a acestor fapte, in conformitate cu datele pe care le are, si care, pe cat posibil, sa fie cat mai apropiata de adevar.”

    Ca şi cum faptele nu sunt suficiente pentru stabilirea adevărului!’

    Frate Radoi: Da, opinia mea este aceea ca faptele nu sunt totdeauna suficiente pentru stabilirea adevarului. Asta o stie foarte bine orice judecator la un proces: de aceea este nevoie in multe cazuri de mai multe fapte pentru a se da un verdict, de accea este nevoie de un avocat al acuzarii si de un avocat al apararii. Si interpretarea mea nu este ‘automat’ opusa interpretarii dumneavoastra: am aratat doar ca este o alternativa plauzibila pozitiei dumneavoastra, si am adus argumente in acest sens. Nu spun ca ea reprezinta adevarul, pentru ca nu am certitudine absoluta ca am dreptate – spre deosebire de dumneavoastra, care nu aveti – din cate se vede – nici un fel de indoieli.

    ‘Mai rămâne de stabilit care “adevăr” îl aveţi în atenţie? Cel care îl scuză pe Iosif Ţon? Atunci înţelegem de ce ţineţi să impuneţi cititorilor interpretări proprii. Conform unor astfel de interpretări Iosif Ţon a vrut să ne facă bine şi atunci când o presa pe soţia mea să depună o mărturie mincinoasă! Artificiul pe care vreţi să îl faceţi este să scuzaţi faptele reprobabile ale lui Iosf Ţon prin “ghicirea” unor intenţii nobile în spatele fiecăreia din acţiunile sale compromiţătoare. Probabil aceeaşi “intenţie nobilă” au avut-o şi conducătorii cultului când au dat mărturii mincinoase cu privire la cele petrecute la Caransebeş!’

    Cred ca faceti o analogie nejustificata intre marturiile conducatorilor cultului, si actiunea compromitatoare a fr. Ton. Nu am facut nici un ‘artificiu’ si nu am ‘ghicit’ nici o intentie in spatele aciunii fr. Ton: am spus doar ca pentru mine o motivatie nobila in spatele actiunii sale (dincolo de moralitatea ei indoielnica) nu este exclusa din start. Vi se pare prin asta parerea mea irationala, sau mai rau, perversa? Am spus doar atat: ca e o interpretare posibila – cel putin la fel de posibila ca interpretarea dumneavoastra ca in spatele actiunii respective s-ar ascunde vreo intentie odioasa.

    ‘4.Treceţi apoi la atac împotriva celor ce nu s-au pătat în slujba Baalilor, ca prin hulirea lor să estompaţi vinovăţia trădătorilor reali. Iată ce spuneţi:

    “Nu stiu cum se alegeau liderii cultului, cat de democratice erau acele alegeri, de exemplu [chiar nu ştiţi? Iosif Ţon spunea în „Cine îşi va pierde viaţa” că erau o farsă, ca apoi în 1978 să spună că erau democratice!]. Aveau vreun cuvant in aceasta privinta pastorii de buna credinta? Daca da, de ce nu era punctul lor de vedere acceptat la acele alegeri?” [Unde vrea să conducă babilonia asta de întrebări?]’

    Din nou: am spus ca nu stiu cum aveau loc alegerile in cultul baptist. Daca erau o farsa, asa cum afirma si fr. Ton, eu personal nu stiu in ce mod se manifesta aceasta farsa. Sa inteleg ca nu se vota? Sau ca era propus un singur candidat (cum era cazul cu Ceausescu)? Nedumerirea mea, daca adunarea era un asa gen de farsa – este de ce membrii de buna credinta ai adunarii acceptau aceasta farsa. La drept vorbind, m-as fi putut interesa pentru a afla mai multe amanunte la cineva care cunostea mai bine situatia de-atunci, dar am evitat acest lucru pentru a nu fi ‘influentat’ de nimeni in acest dialog – in care, dat fiind sensibilitatea problemei, as putea fi imediat acuzat ca reprezint anumite interese oculte.

    ‘“Apoi, legat de ALRC, cati dintre pastorii de buna credinta, atunci cand dumneavoastra ati fost persecutati, au fost de partea dumneavoastra, nu doar pasiv, ci si activ… ”

    “Dar dupa ce ati fost batuti si arestati, a scris dumnealui [Liviu Olah], sau alti pastori de buna credinta vreun protest deschis autoritatilor, un soi de replica la declaratia fratelui Ton, prin care sa va ia partea?” [Iată cum se aruncă cu noroi pe cei ce nu şi-au plecat genunchii… Scopul este clar acela de a discredita pe cei neîntinaţi pentru ca vinovăţia lui Iosif Ţon să pălească]’

    Nu am nici o intentie a discredita pe cei care nu si-au plecat genunchii in fata lui Baal in acea situatie. Am facut o observatie cu privire la o realitate: pastorii de buna credinta, dupa cate se pare, nu au protestat public in legatura cu situatia de la Caransebes. Inseamna acest lucru ‘a arunca cu noroi in ei’? Ideea mea era doar una singura, pe care am prezentat-o cred destul de clar: prin faptul ca in acel moment pastorii nepatati nu au protestat activ, ei se racordau, daca nu prin gandire, cel putin prin fapta, perspectivei fr. Ton, conform careia: ‘Protestam la autoritati pentru a cere drepturile, dar atunci cand acestea nu ne sunt date, acceptam situatia ca atare…’. Inca odata, opinia mea esta ca, daca un crestin in acele vremuri ar fi fost intransigent – ca dumneavoastra, fara compromisuri, in sustinerea drepturilor sale, – nu putea ramana in cult sau in libertate, sau intr-o pozitie pastorala: ori ar fi fost dat afara din cult, or ar fi stat in inchisoare, or ar fi fost expulzat din tara. Daca vroia sa-si faca slujba pentru imparatie intr-un cult oficial, trebuia sa mai inchida ochii la anumite lucruri.

    ‘“Si nu ar fi putut deveni oare mai multi pastori membri ai ALRC?” [Cu siguranţă ar fi devenit dacă Iosif Ţon nu ar fi atacat ALRC]’

    Aceasta afirmatie a dumneavoastra este interesanta. De ce conta atat de mult in acest context pozitia lui Ton fata de ALRC? Nu erau pastorii din vremea aceea stapani pe propriile decizii? Cine era fr. Ton, de toti trebuiau sa-si racordeze deciziile la pozitia lui?

    ‘“Iarasi, nu vreau sa fiu nepoliticos cu aceste intrebari…este doar o nedumerire sincera a mea apropo de aceasta situatie…” [Am constatat deja cât de sinceră]’

    In ce mod ati constatat ca este opinia mea ‘nesincera’? Ce va face sa puneti la indoiala buna mea credinta in privinta celor afirmate mai sus? Puteti fi mai clar, puteti sa aratati unde am aratat vreo atitudine ‘perversa’ in opiniile de mai sus?

    ‘“Se putea sa fii atunci pastor, si sa nu dai declaratii autoritatilor – de exemplu cand venea vreun predicator american in biserica – despre ce a facut si a spus acest predicator acolo? Nu intrau oare declaratii de acest gen automat in ‘job-description-ul’ pozitiei pastorale? Prin aceasta nu vreau sa spun nicidecum ca pastorii respectivi ar fi fost informatorii securitatii.” [Tocmai lucrul acesta îl spuneţi pentru a scuza colaboraţionismul lui Iosif Ţon ]

    Astfel, fiecare acţiune ce îl incriminează pe Iosif Ţon îşi găseşte în ochii dv. explicaţii din cele mai nobile. De exemplu,’

    Prin asta eu nu scuz colaborationismul lui Ton. Prin asta am aratat – si am spus-o clar in mesajul meu, ca genul de ‘colaborationism’ prin care un pastor dadea informatii autoritatilor despre vreun musafir, a existat la toti pastorii de atunci; nu am spus nimic mai mult. Este acest lucru fals? Din cate se pare, nici macar dumneavoastra nu negati aceasta situatie.

    ‘“Din cate inteleg eu, exista la el o convingere reala ca prin relatiile sale in Occident, poate pune o vorba buna pentru Romania, cu conditia ca aceasta sa dea in schimb mai multa libertate credinciosilor de aici. In principiu asa gandeau multi evanghelici romani pe atunci [ce bine că cunoaşteţi şi ce gândeau evanghelicii români]: daca era ca americanii sa sprijineasca Romania, trebuia sa fie conditionat acest ajutor de o acordare mai mare a libertatii religioase in tara.
    Cine trebuia sa faca intermedierea unei astfel de cerinte daca nu diverse persoane din America sau din Romania (precum fratele Ton sau altii)? eu cred insa ca, daca Ton intr-adevar gandea asa, totusi el avea respect pentru cei pe care dorea sa-i influenteze in bine pentru Romania.”

    Iată cum sub ochii noştri acţiunile de trădare ale lui Iosf Ţon se transformă îm acţiuni pozitive, necesare pentru binele credincioşilor, acţiuni pentru care era nevoie de personalităţi ca Iosif Ţon! Cui servesc astfel de analize eronate?’

    Eu nu am spus ca tradarea fr. Ton transforma aceste lucruri in actiuni pozitive. Am spus doar ca aceste lururi contin si un aspect pozitiv. Dumneavoastra negati acest lucru? Problema dupa parerea mea, nu este daca fr. Ton a pus o vorba buna ptr Romania in strainatate. Eu personal nu vad nimic rau in asta, daca cele spuse de catre fr. Ton despre Romania chiar ar fi reflectat adevarul. Nu e nimic rau sa fii patriot. Marea problema este daca fr. Ton facand acest lucru a fost sau nu tradator. Acest lucru e nevoie ca dumneavoastra sa-l dovediti. Pana acum dovezile dumneavoastra pe mine nu m-au convins. Dar sunt deschis, in caz ca-mi aduceti argumente mai puternice, sa-mi schimb pozitia. Pentru mine adevarul -, sau mai precis, interpretarea lui, – nu este evidenta nici in cazul pozitiei mele, nici in cazul pozitiei dumneavoastra. Si nu am spus ca cunosc foarte bine cum gandeau ‘toti’ evanghelicii de atunci in privinta principului ‘libertati’ contra ‘o vorba buna pentru Romania’. Am spus doar ca ‘multi’ evanghelici – dintre cei pe care eu i-am cunoscut atunci – gandeau asa. Credeti ca mint`?

    ‘5. În sfârşit, ajungeţi la concluzia pe care v-aţi propus să o atingeţi. Care este aceasta?
    “Inca odata, mie mi-e greu sa cred ca fr Ton a dorit, a vrut premeditat sa va faca rau dumneavoastra; la fel, ma indoiesc si mai mult ca el ar fi premeditat uciderea fr. Traian Bogdan. Mi-e foarte greu sa cred ca un ale carui predici aveau atata putere, ale carui mesaje au fost atat de incurajatoare pentru mine de atatea ori, ar fi fost in realitate un personaj atat de odios pe cat sugerati dumneavoastra.”

    Cu alte cuvinte toată mărturia mea este o impresie falsă despre un om foarte virtuos. ‘

    Da, continui sa cred ca fr Ton nu este un personaj odios, cum il descrieti dumneavoastra. Inca odata, nu sunt infailibil – si cred ca nici dumneavoastra nu sunteti infailibil. Si nu am afirmat nicaieri ca ‘aveti o impresie falsa despre un om foarte virtuos’, pentru ca nu am sustinut vreodata ca fr. Ton a fost in acel context ‘foarte virtuos’

    Nu stiu ce ati dorit sa insinuati prin expresia ‘unul ca dumneavoastra’. Unul din care sunt eu?

    Intr-o postare viitoare (probabil peste cateva zile, pentru ca in acest week-end voi fi plecat cu probleme intr-un alt oras) , voi incerca sa raspund si la unele din intrebarile dumneavoastra.

  24. Doru Radu Says:

    In urma publicarii scrisorii deschise a domnului Nicolae Radoi catre domnul Iosif Tzon, i-am adresat celui din urma citeva intrebari. Dl. Tzon mi-a raspuns dar a cerut ca raspunsul sau sa nu fie publicat. Ii respect dorinta. Dinsul a decis sa nu mai raspunda atacurilor la adresa sa si crede ca un raspuns ar continua doar atacurile/polemica.

    La insistentele mele, mi-a permis sa public doar urmatoarea concluzie:

    „Potrivit fratelui Tzon, declaratia pe care el a prezentat-o sotiilor celor [condamnati din biserica baptista] din Caransebes a fost o cerere de amnistiere si a facut-o la cererea exclusiva a fostului secretar general baptist, Barbatei, si nu la cererea Securitatii sau a altor organe comuniste.”

    …poate ajuta la impacare…

  25. valentin Says:

    Incerc sa va raspund in continuare si la intrebari:

    ‘1. De ce în 1968 când “s-a pocăit” Iosif Ţon nu a mărturisit păcatul colaborării cu securitatea? Era normal să o facă, dacă era pocăit şi dacă nu mai colabora cu securitatea.’

    A marturisi public pacatul colaborarii in acele vremuri nu era chiar atat de simplu. Colegul care informa la securitate despre mine m-a rugat din tot sufletul sa nu spun nimanui despre confesiunea care mi-a facut-o. Daca cineva afla ceea ce el mi-a spus, ar fi fost trimis – spunea el – in fata curtii martiale (cel putin asa l-a amenintat – sau mai degraba speriat – securistul unitatii militare).

    ‘2. De ce nu a mărturisit păcatul trădării fraţilor săi când a revenit în ţară, după 1972, când avea prieteni apropiaţi pe Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Vasile Taloş, şi alţii? Nu a fost nici unul din aceştia demn de a primi o asemenea confesare?’

    Nu stiu de ce nu a marturisit acest lucru prietenilor apropiati. Dar din cate am inteles, l-a marturisit altora (in 1970?). A fost criticat ca marturisirea ar fi facut-o in fata unor informatori: insa stia oare pe atunci fr. Ton ca respectivii erau informatori (sau, mai precis, ca ‘toti’ acestia – daca asta ar fi adevarat – eu nu cunosc indeaproape aceasta problema – ar fi fost informatori)?

    ‘3. De ce nu a mărturisit păcatul de a fi fost agent de securitate imediat după revoluţia din 1989? Ce îl împiedica să o facă, dacă colaborarea era de domeniul trecutului?
    4. De ce a refuzat să aibe un dialog cu Daniel Mitrofan luni de zile, până în momentul în care acesta i-a comunicat că a avut acces la dosarul său?
    5. De ce şi-a mărturisit colaborarea de abia în 2007 după ce Daniel Mitrofan a obţinut acces la dosarul său şi l-a somat să poarte un dialog pe această temă?
    6.De ce în mărturia făcută la BBC antrenează mereu pe alţii în vinovăţia colaborării şi nu se referă strict la sine? De ce trebuia să împăneze mărturisirea păcatului său de a fi fost agent al securităţii cu exemplele altor “fraţi” colaboraţionişti pe care îi scuză mereu? De ce până în 1989 i-a condamnat pe aceşti colaboraţionişti pentru a-şi picta sieşi un autoportret meritous, când ştia bine că şi el a fost agent cu nume conspirativ?
    7. De ce spune în mărturia de la BBC că a fost colaborator între 1958 şi 1968, când ştia foarte bine că până în 1973 dăduse note informative la securitate despre fraţii săi? Daniel Mitrofan i-a cerut să recunoască faptul acesta, şi strâns cu uşa a mărturisit. De ce nu a fost transparent în mărturia de la BBC?’

    Intr-adevar, dupa cate sugereaza intrebarile de mai sus, fr. Ton nu a fost foarte curajos in a-si marturisi public colaborarea cu securitatea. Acest lucru nu este un motiv de lauda pentru el. Poate banuia insa ca multi vor avea, in cazul confesarii lui, reactia care o si au azi in aceasta privinta: vor folosi acest fapt pentru a arunca o umbra intunecata asupra a tot ce a facut fr.Ton pana acum (indiferent daca ceea ce el a facut a fost bun sau rau). Poate ca gandea de asemenea si ca pacatul respectiv a fost facut pe cand nu (mai) era credincios, cand nu mai avea deci legatura cu biserica. Din cate stiu, confesiunea respectiva a facut-o insa celor despre care a informat (victimelor), si si-a cerut iertare de la ei pentru raul facut (acest gest nu stiu cati informatori l-au facut pana acum…). Sunt de acord ca nici faptul de a acuza pe alti informatori (din biserica) – cand el insusi a fost informator -, nu-i face cinste. Poate din nou, un motiv principal aici este tot punctul de mai sus: credea ca a fi informator atunci cand nu mai crezi in Dumnezeu (si deci nu mai crezi intr-o instanta caruia sa-i dea socoteala) este mai putin grav decat a face acelasi lucru in conditiile in care pretinzi ca esti un copil al lui Dumnezeu – adaugand astfel pacatului tradarii si pe cel al ipocriziei. In plus, poate gandea si ca ceea ce a facut mai tarziu: lupta pentru drepturile credinciosilor din Romania, stresul, terorarea si bataia pe care le-a ‘experimentat’ in acel context, ii ofereau un anumit drept moral in a judeca pe cei care s-au complacut – bucurandu-se de privilegii – in postura de informatori. Cat despre faptul ca Ton ar fi dat note informative Securitatii pana in 1973, eu nu cunosc acest lucru. Stiu doar ca a mai avut dupa pocainta sa acel episod cu fratele englez din Viena, dar pentru motivele pe care le-am expus intr-o alta postare, nu cred ca acel episod coincide cu genul de colaborare de pana-n 1968.

    ‘8. De ce a recunoscut iniţial că una din notele de informare ale securităţii din anii 1980 ce aveau scrisul său de mână şi semnătura lui era într-adevăr a sa, ca apoi să nege acest lucru?’

    Nu stiu prea multe despre documentul respectiv, si nici despre modul in care initial a acceptat si apoi ar fi negat ca l-ar fi scris. Din cate am auzit insa, chiar si atunci cand a acceptat ca el ar fi fost autorul textului, a negat totusi ca textul i-ar apartine in intregime: unele propozitii ar fi fost adaugate acolo de altcineva.

    ‘9. De ce credeţi că sunteţi mai calificat ca un grafolog şi puteţi declara cele două note ca fiind false, când expertiza grafologică a stabilit cu certitudine că cele două note îi aparţineau, iar posibilitatea falsificării scrisului de mână era zero? În chestiune nu sunt câteva cuvinte şi o semnătură, ci pagini întregi care certifică faptul că Iosif Ţon era din nou în slujba securităţii în anii 1980 şi 1981.’

    Nu sunt mai calificat decat un grafolog, bineanteles. Stiu insa ca grafologii, atunci cand analizeaza un text, iau in considerare si masura in care stilul exprimarii autorului corespunde cu cel din textul analizat. Eu am observat doar atat: ca stilul din textul pe care eu l-am citit nu pare a corespunde fr. Ton. Nu era nevoie sa fiu grafolog ca sa vad asta. Nu stiu cine a fost grafologul care a facut analiza documentelor cu pricina. Insa daca asa o analiza a fost facuta, pot sa va spun ca, din cate am citit – apropo de examinarea documentelor la grafologii americani – probabilitatea falsificarii scrisului de mana nu este zero…De fapt in justitia americana acesta este si motivul pentru care la un proces nu se foloseste in limbaj oficial expresia: ‘expertiza grafologica dovedeste’ ci mai degraba expresia: ‘conform parerii expertilor grafologi…’. Este adevarat, precizia analizei respective devine, odata cu progresul in domeniu, tot mai buna. Dar nu este inca perfecta. In plus, documentele respective n-a fost falsificate (daca erau niste falsuri ale securitatii) de niste amatori… Autorii lor erau niste experti in grafologie, care stiau foarte bine ca documentele vor fi analizate – probabil – de alti experti in domeniu. Prin urmare, cunosteau ceea ce expertii din urma vor analiza la aceste documente – si trebuie sa-si fi facut bine ‘tema de casa’. S-a spus ca Securitatea n-avea suficiente documente pe care sa le foloseasca drept ‘standard’ in vederea falsificarii. Ma indoiesc: este foarte probabil ca, odata ce fr. Ton le-a devenit oponent, ei sa fi interceptat, asa cum a fost cazul cu altii asemeni lui, toata corespondenta sa. Deci aveau suficiente monstre pentru a-si face bine treaba…

    ’10. De ce refuză să răspundă la întrebările care i se adresează? Un om cinstit nu are de ce să se teamă de un dialog şi de nişte întrebări.’

    Cred ca la unele din intrebarile care i s-au pus a raspuns. Exista alte intrebari la care, din cate se pare, raspunde doar prietenilor, nu si oponentilor. Banuiesc ca un anumit gen de polemica nu-i face placere (si-l inteleg…). Exista oare si intrebari la care nu ar raspunde nici prietenilor? Asta eu nu stiu…

    ’11. De ce a spus mereu în Apus că a fost expulzat din ţară, când la informaţiile pe care i le-a pus în faţă Daniel Mitrofan a recunoscut că el a cerut securităţii să plece în Apus şi securitatea i-a aprobat cererea?’

    Este adevarat ca a cerut securitatii sa plece in apus. Insa, din cate a marturisit cu alte ocazii, securitatea nu i-a dat initial viza. Doar dupa ce a luat apararea unor frati pastori – acuzati in mod fals de nereguli in gestiune – a primit rapid viza, cu conditia sa paraseasca tara in vreo trei saptamani (daca nu ma insel). In acest sens fr. Ton a vorbit de expulzare; si mie nu mi se pare, tinand cont de aceasta explicatie, ca exprimarea sa ar fi in acest sens complet nejustificata…

    O ultima observatie: raspunsurile pe care le-am dat mai sus foarte probabil nu va vor multumi. Nici mie modul cum fr. Ton justifica anumite decizii ale sale mai controversate din acele vremuri (in privinta cooperarii sale cu autoritatile) nu imi par absolut multumitoare (din punct de vedere etic). Se pot ridica in continuare intrebari cu privire la intarzierea in privinta marturisirii publice a colaborarii cu Securitatea. Granted. Insa eu nu am replicat scrisorii dumneavoastra pentru a exonera pe fr. Ton de orice umbra de vinovatie. Intentia mea a fost mult mai modesta: aceea de a argumenta ca fr. Ton nu este personajul sinistru pe care dumneavoastra il descrieti in scrisoare. Imi mentin in continuare aceasta parere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: