Cînd a devenit Iosif Țon o instituție?

Mia: „Cred ca reactiile aparute in mediul baptist se datoreaza faptului ca au fost acuzati ca au luat atitudine privitor la noile orientari ale fr. Ton. Daca ar fi considerat-o chestiune interna a baptistilor, nu cred ca s-ar fi facut atitea valuri. Trebuie sa acceptati ca pina acum cind fr. Ton e ridicat la nivel de institutie de unii, dinsul a avut multe relatii cu multi frati baptisti, care il cunosc foarte bine. Unul din ei este fr. Nicolae Radoi. Intre acesti doi frati este o stare conflictuala care dureaza de ani de zile si nu e rezolvata. Mi se pare corect ca inainte orice orice altceva, fr. Ton sa isi rezolve problemele cu fratii pe care i-a ranit si apoi ia ignorarat.” – comentariu pe blogul lui Daniel Lucescu

Iată comentariul meu:

Comentatoarea Mia are o perspectivă anacronică:

“…acum cind fr. Ton e ridicat la nivel de institutie de unii”.

Păi NU acum a devenit Iosif Țon o instituție!

Și nu UNII, puțini, l-au făcut instituție, ci O DROAIE… E vorba de un fenomen de masă (pe care este evident că comentatoarea Mia nu îl pricepe, sau, mai grav, dacă îl pricepe, refuză să lucreze cu parametrii realității, apelînd la un subiectivism patetic).

Iosif Țon a fost și este în continuare cea mai notorie instituție a baptiștilor români!

Că ne place sau nu, asta e altă chestiune.

Că ACUM e subiectul zilei, iarăși: e altă chestiune.

Oricum, lansarea cărții Răscumpărarea memoriei a lui Vasilică Croitor e un eveniment mai important decît vreun subiect legat de Iosif Țon. Spre deosebire de Cazul Iosif Țon (unde mai toți par că se pricep să ne spună cine a fost și cine este Iosif Țon, ba chiar cine sînt Străjerii, deși nu au avu de a face cu ei), comentariile la adresa cărții Răscumpărarea memoriei sînt mult mai dificil de făcut dintr-un motiv clar: trebuie citită cartea ÎNAINTE.

Lansarea cărții, împreună cu lansarea blogului, a generat Fenomenul Răscumpărarea Memoriei.

Întorcîndu-ne însă la jalnica percepție a realității pe care o are comentatoarea Mia (și probabil crede că cititorii sînt cam proști dacă vine cu astfel de comentarii penibile), să observăm și chestiunea “stării conflictuale” dintre Iosif Țon și Nicolae Rădoi.

Păi Iosif Țon are și stare conflictuală cu Timotei Pop din Biserica Baptistă Română din Portland, din cauza căruia Iosif Țon a plecat din acea biserică. A încercat să “rezolve” starea conflictuală și nu i-a ieșit cum a vrut.

Dar, oricum, cea mai notorie stare conflictuală a lui Iosif Țon e cea cu Paul Negruț.

Anii trecuți scriam că dacă Iosif Țon și Paul Negruț nu au reușit să-și rezolve starea conflictuală, de ce să existe așteptări ca Marius Cruceru și Alin Cristea (Pătrățosu și Rotundu) să-și rezolve starea conflictuală. Au existat încercări – de exemplu prima întîlnire pe care eu am solicitat-o lui Marius Cruceru, acum vreo 6-7 ani, a durat 6 ore!, iar Marius Cruceru m-a invitat acum 2 ani într-o (celebră) călătorie în 2, cu mașina, pînă la Iași și înapoi, dar iată-ne în fața realității: nu ne-am rezolvat starea conflictuală.

Sînt destule cazuri în țară (și, aoleu, în diaspora), mai mult sau mai puțin cunoscute, care ajung să descrie o stare conflictuală extinsă în bisericile locale, dar și la nivel regional și național.

Comentatoarea Mia ar trebui să caște ochii mai bine la realitate.

Ce aleg atunci oamenii să facă? Se implică în diverse proiecte.

Și aici apare o mentalitate în bună măsură coruptă: persoanele publice se legitimează prin reușita proiectelor.

Iosif Țon este cazul notoriu de reușită – activitățile / proiectele pe care le-a inițiat și le-a susținut înainte și după 1989 i-au asigurat un loc meritat în memoria colectivă.

Ar trebui să existe un capitol separat despre Iosif Țon pe care să-l studieze studenții de la teologie baptistă.

Ar fi trebuit să apară de ani buni o carte despre Iosif Țon.

Amplitudinea staturii publice a lui Iosif Țon a apărut evidentă mai ales în ultimele luni, în comparație cu piticaniile care s-au constituit în oponenții lui.

Comentatoarei Mia i se pare corect ca Iosif Țon să-și rezolve conflictele cu unii (de parcă s-ar putea în toate cazurile).

Și mie mi se pare corect ca comentatoarea Mia să gîndească înainte de a scrie ceva. Și lucrul ăsta chiar se poate – ÎN TOATE CAZURILE!

Dar dacă realitatea se dovedește a fi alta, ce să facem?

Peste 20-30 de ani, de ne-o ținea Domnul, o să scriu și eu o declarație publică despre Cazul Marius Cruceru.

Diferența constă însă în faptul că am scris destule declarații pînă acum și, MAI ALES, am mers în mai multe rînduri și am discutat cu subiectul “stării conflictuale”.

Ce bine ar fi să nu apară așa de des comentatoare precum Mia să dea sfaturi peste sfaturi tocmai acelora care le-au pus demult în practică.

Dar REALITATEA rămîne realitate!

Problema foarte gravă e că UNII nu vor să aibă de a face cu realitatea. E complicată, complexă, dură, neașteptat de surprinzătoare, dureroasă, năucitoare de-a binelea… Însuși Răscumpărătorul ar fi vrut să existe o posibilitate de a o evita…

Starea conflictuală apare și din acest reflex defensiv de evitare a realității…

Publicitate