Diferența dintre penticostali și carismatici (4)

„David Barrett, în lucrarea sa publicată în 1988, Survey of the Twentieth Century Pentecostal / carismatic Renewal in the Holy Spirit in its goal of World Evangelization, a subliniat formularea “Renewal in the Holy Spirit” (Reînnoire în Duhul Sfânt) cu referință la multele și diversele orientări din sînul mișcării. Formularea aceasta este una fericită pentru că este neutră, astfel că poate fi folosită de toți creștinii. O definiție mai teologică, dată de cunoscutul teolog catolic Fr. Kilian McDonnell, este următoarea:

‘Penticostali și carismatici sunt acei creștini care pun accent pe puterea și prezența Duhului Sfânt și pe darurile Duhului Sfânt folosite cu scopul de a proclama că Isus Cristos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.’

În lucrarea sa mai sus menționată, Barrett a introdus și cuvinte noi, nerăspândite încă în limbajul comun, ca: “pre-penticostali”, “quasi-penticostali”, “third wavers” (de la “cel de-al treilea val”), “cripto-carismatici” și “post-carismatici”. Explicăm mai jos ce înseamnă fiecare.

Pre-penticostalii

Sunt denumiți cu acest termen membrii mai multor mișcări existente înainte de secolul al XX-lea, care pot fi considerați predecesori ai penticostalilor moderni. Printre aceștia s-au numărat:

a. Călugări, preoți și călugărițe; frați și surori din Bisericile Catolică, Ortodoxă sau Anglicană care au manifestat de-a lungul secolelor daruri spirituale.

b. Quakeri, shakeri, mormoni și alte secte asemănătoare distincte de marile biserici.

c. Membrii mișcărilor din secolul al XIX-lea, Holiness și Higher Life, precum și cei ai unor mișcări pentru reformă socială, cum a fost cea a “metodiștilor sfințiți”; membrii bisericilor holiness născute din metodism, și cei ai mișcării “Higher Life” cu rădăcini în conferințele de la Keswick.

Penticostalii clasici

Aceștia au fost primii penticostali din Statele Unite. Prin 1970 li s-a dat denumirea de “penticostali clasici”, pentru a face distincție între ei și “neopenticostali”, cum au fost aceia denumiți atunci în Bisecile Protestantă și Catolică. Printre ei s-au manifestat trei curente distincte: penticostalii holiness sau metodiști, penticostalii baptiști și penticostalii “oneness” sau unitarieni.

Quasi-penticostalii indigeni neaparținători rasei albe

Aceștia sunt membrii neaparținători rasei albe ai unor mișcări creștine quasi-penticostale (aproape, aproximaiv penticostale) apărute printre indigenii din lumea întreagă și care se manifestă de manieră penticostală (au vise, vedenii, sunt umpluți cu Duhul, vorbesc în limbi, profețesc, se roagă pentru vindecare, au un stil expresiv de laudă și închinare etc.). Aceste mișcări au început fără sprijinul organizațiilor misionare din Vest. Barrett fixează începutul lor în anul 1741, în regiunea Insulelor Caraibe.

Penticostalii indigeni negri și de alte rase decât cea albă

Grupările acestea sunt legate de penticostalii clasici, dar nu sunt sprijinite sau controlate de bisericile (de alb) din vest. În această categorie s-ar include cei 5.500.000 de membri ai The American Church of God in Christ, sau cei 6.000.000 de membri ai The South African Zionist Church, care anual organizează cele mai mari adunări ale creștinilor din întreaga lume (2 milioane) cu prilejul Paștilor, la Pietermaritzburg, în Africa de Sud.

Protestanții carismatici

Cunoscuți mai întâi ca “neopenticostali”, aceștia își au începutul în jurul anului 1960, o dată cu lucrarea preotului Bisericii Episcopale, Dennis Bennett, din Van Nuys, California. Cu toate că Bennett și mulți dintre primii neopenticostali acceptau teoria “dovezii inițiale”, mulți alșii vedeau în vorbirea în limbi doar unul dintre multele daruri pe care cineva le putea primi în uram botezului cu Duhul Sfânt. Succesul nemaipomenit al lui Bennett de a rămâne în biserica sa a deschis calea altor mii de lucrători și laici de a începe mișcări carismatice de “reînnoire” în propriile lor biserici.

Catolicii carismatici

Avându-și începutul la Universitatea Duquesne, în anul 1967, și răspândindu-se cu rapiditate în întreaga lume, mișcarea aceasta a dovedit în cele din urmă caracterul universal al penticostalismului și a deschis ușa pentru nașterea unor mari mișcări catolice de reînnoire carismatică în peste 100 de națiuni. Catolicii, ca și cei mai mulți dintre penticostalii carismatici, vorbeau despre experiența penticostală ca despre o “eliberare” a Duhului Sfânt, aducând cu ea vorbirea în limbi drept consecința normală și, de asemenea, și alte daruri ale Duhului Sfânt.

Third Wavers (Al treilea val)

Începând prin anul 1980, aceștia sunt evanghelici care lucrează cu darurile spirituale și pun accesnt pe semne și minuni, dar nu se identifică nici cu penticostalii, nici cu carismaticii. Este posibil ca orientarea aceasta să fi început în California, în urma cursurilor ținute de John Wember la Fuller Seminary. Ei resping ideea unei experiențe emoționale extraordinare a botezului cu Duhul Sfânt ulterioară convertirii și văd în vorbirea în limbi numai unul dintre multele daruri ale Duhului.

Cripto-carismaticii

În categoria aceasta intră acei oameni care lucrează cu darurile spirituale, dar care, datorită persecuției sau pericolului de a fi excluși din biserică, păstrează secretul asupra experienței lor. Printre ei se includ și creștinii umpluți de Duhul Sfânt din națiunile necreștine în care creștinismul este interzis.” (p. 281-284)

Tradiția mișcării penticostale: mișcările carismatice din secolul XX – Vinson Synan, Valeriu Andreiescu, Editura Betania, Oradea, 2004, 381 p.

Postări cu subiect asemănător

Diferența dintre penticostali și carismatici (1)
Diferența dintre penticostali și carismatici (2)
Diferența dintre penticostali și carismatici (3)
Bă, pocăiților, care sînteți carismatici?

Publicitate