Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani

Marius Cruceru a identificat 7 provocări pentru baptiști în anii care urmează:

1. O nouă Mărturisire de credință
2. Relația Biserică – Stat
3. Restaurarea imaginii pastorului
4. Problema bisericilor mici care se sting din zona rurală
5. Familiile tinere şi problemele din cuplu
6. Disciplina spirituală şi viaţa lăuntrică a tinerilor
7. Reorganizarea cultului

Tușa articolului este cu totul previzibilă:

– Se simte clar tonul ideologic-confesional, nu unul teologic-pastoral. Marius Cruceru nu pare interesat de organismul eclesial și potențialul lui spiritual, ci de organizarea aparatului cultic și a documentelor de funcționare.

– Schița de eseu a bloggerului amestecă diferiți parametri ai mediului confesional baptist, decanul orădean combinînd jenant chestiuni axiologice cu cele conjuncturale.

– Apariția unui astfel de pseudoarticol cu relativ puțin timp ÎNAINTE de Congresul baptist din luna mai are de a face mai degrabă cu apetitul lui Marius Cruceru pentru politica confesională decît cu interesul pentru chestiuni fundamentale ale mediului baptist românesc.

– Apariția unui astfel de “caleidoscop baptist” cu imagini asimetrice DUPĂ josnica campanie publică împotriva lui Iosif Țon orchestrată de Marius Cruceru și DUPĂ simulacrul Colocviului de la Providența (vezi și: 10 lucruri despre Colocviul de la Providența) constituie o manevră manipulatoare, care distrage atenția de la necesitatea evaluării activității trecute și prezente a facțiunii emanueliste ale cărei interese le susține Marius Cruceru pe Internet.

– Marius Cruceru, de mai mulți ani, introduce o nouă mediocritate în spațiul confesional baptist (despre care voi scrie, de va voi Domnul, anul acesta).

– Am avertizat în numeroase rînduri asupra pripelii cu care acționează în public Marius Cruceru. Schița prezentată este doar una dintre alte și alte astfel de încropiri cică analitice, nu fără talent, dar lipsită de consistența argumentelor și de o critică pertinentă.

Deși aș fi preferat o altă ordine de dezbatere a chestiunilor avansate de Marius Cruceru (de exemplu, aș fi început cu: “Actualul preşedinte şi actualul secretar general pot mai mult decît atît. Dacă nu pot, atunci să vină alţii.”), pentru o mai bună relaționare cu aceste chestiuni, sînt nevoit să le iau în ordine.

1. O nouă Mărturisire de credință

Faptul că Marius Cruceru ne trîntește în fruntea listei această chestiune este o lipsă de respect pentru cititori. Cu alte ocazii Marius Cruceru și-a exprimat părerea conform căreia există posibilitatea manipulării cititorilor și acum pare că apelează din plin la această posibilitate.

Să fie atît de necesară pentru baptiști o nouă Mărturisire de credință încît decanul Facultății de Teologie de la Universitatea Emanuel să o pună în fruntea listei? Nu au baptiștii români ALTE chestiuni mai importante pe care să le abordeze?

Iată o cu totul opinie, cea a lui Dănuț Mănăstireanu (mentorul lui Marius Cruceru în tinerețe), exprimată într-un comentariu pe blogul lui Teofil Stanciu:

„Povestea cu ‘reformarea’ mărturisirii de credință este extrem de complicată și implică un grad de politică bisericească ce o face a fi un proces extrem de periculos în perioada patologică prin care trecem. Rezultatul lansării premature a acestui proces ar putea fi ceva mai rău decît avem acum. Dacă baptiștii n-au murit (de tot) cu cea actuală – proastă, ambiguă, generală și desuetă așa cum este ea – nu vor muri încă 10-20 de ani.

Sincer, nu cred că generația actuală de teologi baptiști are competența și este capabilă de integritatea pe care le-ar implica un asemenea demers.

(…) o spun cu mîna pe inimă, căci îi știu (prea bine) pe cei mai mulți dintre ei.”

Consider comentariul lui Dănuț Mănăstireanu cu mult mai important decît schița în 7 puncte a lui Marius Cruceru. Voi oferi argumente pe parcursul articolului meu.

Deocamdată, este important să vedem că există o cu totul altă opinie decît cea a lui Marius Cruceru.

Sînt de acord că Mărturisirea de credință a Cultului baptist ar trebui să aibă o formulare reînnoită a doctrinei Sfintei Treimi.

Nu sînt de acord că “în următorul mandat al preşedintelui, oricare dintre candidaţi va fi acela, este urgentă o revizuire pe ici pe colo şi în întregime a Mărturisirii de Credinţă”, precum scrie același (ironist) Marius Cruceru, care își încheie astfel primul punct:

“Baptiştii de pe alte meleaguri au realizat acest lucru şi l-au făcut cu îndrăzneală, adaptîndu-se vremurilor şi definindu-şi predania, fără a părăsi credinţa înaintaşilor, în conformitate cu noile provocări. Un aggiornamento ar fi absolut necesar şi cred că sîntem deja cu 20 de ani în urmă.”

Marius Cruceru nu menționează despre ce meleaguri este vorba, nici nu prezintă vreun astfel de caz ca punct de plecare pentru revizuirea “urgentă”! Va prezenta ceva concret pînă în luna mai? Mira-m-aș! Pătrățosul om-orchestră e ocupat cu diverse alte chestiuni decît cu cele “urgente”, cu atît mai puțin cu cele… importante!

Marius Cruceru consideră că baptiștii sînt cu 20 de ani în urmă, în ceea ce privește Mărturisirea de credință (ce a ajuns – calul de bătaie al pătrățoșilor!), Dănuț Mănăstireanu, dimpotrivă, consideră că baptiștii ar mai trebui să așteptă încă 10-20 de ani pentru realizarea unui astfel de demers.

Cred că este evident că Dănuț Mănăstireanu este un om mult mai de încredere decît Marius Cruceru. Măcar în această chestiune… :)

2. Relația BisericăStat

Nu sînt convins că acest subiect este unul care aparține gîndirii din ultimii 10 ani ai lui Marius Cruceru, care a împlinit anul acesta 40 de ani.

Mai degrabă ucenicia este un aspect autentic al mentalității cruceriene, moștenit din mentoratul lui Dănuț Mănăstireanu. Relația Biserică – Stat este principalul subiect al “apocaliptului” Paul Negruț. “Cezaro-papismul” este tema preferată de rectorul orădean, fost președinte dublu al baptiștilor români, actualmente unul dintre vicepreședinți și, din nefericire, mogulul emanuelist în jurul căruia gravitează interese dubioase din mediul baptist bihorean, și nu numai.

Relația Biserică – Stat pare a fi mai degrabă o temă asumată în regim de mercenariat de către Marius Cruceru și este a doua temă populistă din agenda prezentată în 7 puncte.

După cum teologii actuali și actanții politici din sfera confesională nu au competența și voința de a elabora o nouă Mărturisire de credință, tot la fel, în ceea ce privește acest subiect al relației dintre Biserică și Stat, pastorii și delegații care participă la Congresul baptist nu au competența de a aborda echilibrat acest subiect.

Este de ajuns să menționez stupida reglementare (3) din Art. 116 din Statutul Cultului Baptist: “Nu pot ocupa funcții de reprezentare sau de conducere în cult membrii partidelor politice.” (ceea ce este un caz clar de discriminare) ca să înțelegem la ce decizii penibile pot ajunge pastorii și delegații baptiști.

Paul Negruț, în Scrisoare deschisă către Bisericile Crestine Baptiste din România din 30 decembrie 2009, cu 2 luni ÎNAINTE de întîlnirea Consiliului Uniunii Baptiste și cu 3 luni ÎNAINTE de Conferința Națională, declara, referitor la decizia Consiliului Uniunii Baptiste din 28 octombrie 2009 în legătură cu accesarea fondurilor de stat:

“Consider că, din motive biblice, doctrinare și Statutare, la proxima ședință a Consiliului Uniunii se impune revenirea asupra acestei decizii care duce Cultul Baptist într-o direcție greșită. Personal mă disociez de o asemenea hotărâre și mă alătur membrilor Consiliului Uniuni care au cerut respectarea Bibliei, doctrinei baptiste și Statutului.”

Ca să nu lungesc discuția, despre care am scris le vremea respectivă – vezi articolul: Este corect din punct de vedere biblic ca Biserica să fie subvenționată de Stat?, voi menționa aici un comentariu al lui Dănuț Mănăstireanu:

“Deocamdată n-am văzut o discuție foarte serioasă, angajată teologic, a acestei probleme a finanțării parțiale a bisericilor cu fonduri de la stat. Nici NP [Paul Negruț], și nici OB [Otniel Bunaciu] nu fac asta, chiar dacă încearcă a lăsa această impresie.

Discuția este, în mod evident, una politică. Tema discuției nu este însă decît un pretext, foarte transparent, pentru un nou atac al fostului președinte la persoana președintelui actual. Cît despre reacții, cele mai multe sunt fie isterice, fie epigonice. Excepție face, cred eu, intervenția lui Taloș, care deși argumentează, la fel de neconvingător aș spune, de partea lui PN, este mult mai decent în ton și atitudine, cel puțin în aparență.”

Așadar, dacă Dănuț Mănăstireanu are (iar) dreptate, atunci Marius Cruceru a venit cu o a doua chestiune care, în condițiile actuale, nu pare a putea fi dezbătută în mediul baptist din România.

3. Restaurarea imaginii pastorului

Probabil această chestiune e cea mai enervantă dintre cele 7 pe care le prezintă Marius Cruceru.

Dacă are dreptate și imaginea pastorului baptist român este discreditată, este enervant faptul că are dreptate. Este enervant faptul că pastorul baptist român poate fi descris în termenii negativi pe care i-a prezentat Marius Cruceru:

“Pastori corupţi, neglijenţi cu turmele, setoşi de cîştig, plîngăreţi a sărăcie, dar cu beneficii materiale greu de explicat, taţi iresponsabili, dar cu pretenţii de părinţi spirituali, soţi care-şi bat soţiile, dar care predică duminică de duminică, pseudopastori divorţaţi, care predică dragostea şi oficiază căsătorii, toţi aceştia au contribuit la decăderea vertiginoasă a imaginii pastorului, astfel că tinerii parohi ajung între enoriaşi cu un handicap greu de sufocat.”

Dacă nu are dreptate și imaginea pastorului baptist român NU este discreditată, este enervant faptul că îndrăznește să exagereze!

Avînd în vedere obișnuința lunară a lui Marius Cruceru de a exagera, de a oferi informații inexacte și uneori chiar a dezinforma, mai degrabă tind să cred că exagerează și de această dată.

Pe de altă parte, din cîteva discuții în ultimii ani cu pastori baptiști, inclusiv cu Marius Cruceru, care mi-au spus: “Aline, situația este chiar mai rea decît o prezinți tu pe Internet.”, nu am îndoieli că sînt destule probleme în mediul baptist din România (și diaspora). Dar vina nu e în întregime DOAR a pastorilor, nu? Nu sînt pastorii baptiști produsul mediului confesional baptist? Au aterizat, măcar vreo 2-3, de pe altă planetă? Cea a conceperii lor imaculate?

La acest punct al agendei cruceriene, miza constă nu în tematica propusă (populistă, din nou), ci în măsurarea gradului de decadență din ghetoul baptist, al gradului de corupție și trafic de influență, al gradului de vinovăție la nivelul pastoratului.

Din nou, Marius Cruceru nu oferă minime informații care să susțină punctul său de vedere.

Avem de a face cu o opinie, pe care trebuie să o luăm în considerație, dar pe care trebuie să o amendăm conform informațiilor pe care le avem despre persoana publică Marius Cruceru și despre procedurile sale în spațiul public pe Internet.

Marius Cruceru este unul dintre cei care produc corupție și trafic de influență în spațiul confesional baptist. Despre activitata sa ignobilă Marius Cruceru, desigur, nu amintește. A dat de alții mai păcătoși decît el și șleatha emanuelistă și se folosește de cazurile lor, mai degrabă un număr limitat decît o majoritate care exprimă degradarea morală a pastorilor baptiști, și crede că cititorii vor trece mai repede peste păcatele emanueliștilor. Unii nu! Mai puțini, e adevărat, dar mai… deștepți! Sau cel puțin atenți, fără amnezii oportuniste și fără complexe resentimentare.

Cunosc bine modul în care evadează Marius Cruceru în acest punct al discuției: da, sînt (cel puțin) două grupări politico-confesionale. Ce să facem, deci? Fiecare cu grupul lui politic!

Mentalitatea cruceriană e una a proiectelor, a pașilor ascendenți, în vederea realizării unor obiective, a pasiunilor și înmulțirii lor. Mentalitatea cruceriană nu este una a relaționărilor și a rezolvării crizelor relaționale (inconturnabile) în mod creștinește. Nu e prima dată cînd spun că Marius Cruceru e laș. Nu dorește să consume prea mult timp cu chestiuni relaționale, care aduc la lumină aspecte nedorite ale caracterului celor implicați în conflict (sau în gașcă). Pînă la un punct e de înțeles, că e foarte ocupat.

Dar tocmai această acumulare de funcții (vezi modelul negruțian) mi se pare mult mai periculoasă pentru sănătatea mediului confesional baptist decît tot ce a menționat Marius Cruceru despre ‘ticăloșii’ ăștia de pastori baptiști care strică imaginea…

A curvit vreun pastor? Păi e clar că e păcat, se poate da sancțiunea. Dar trebuie să o dea biserica, nu-i așa?, nu vreun blogger tare în clanță în vreo mahala evanghelică pe care nu o controlează nimeni…

A furat vreun pastor? Păi e clar că e păcat, se poate da sancțiunea. Dar trebuie să o dea biserica, nu-i așa?, apoi instituția de unde a furat nesimțitul…

Își bate vreun pastor soția? Păi e clar că e păcat, se poate da sancțiunea. Dar trebuie să o dea biserica, nu-i așa?, că unii altora se poartă păcatele, după aceea urmează amenzi, închisoare, divorț și alte cele…

Aici nu vreau să pierd prilejul și să-mi exprim olecuță de satisfacție pentru bătăiuța primită de fundulețul feminos, în compensație pentru bîrfa multor soții de pastori din cauza căreia suferă destule biserici.

A colaborat vreun pastor cu Securitatea? Există vreunul…?! Păi e clar că e păcat, se poate da sancțiunea. Dar trebuie să o dea biserica, nu-i așa?, că biserica știe mai bine ce și cum…

Dar Marius Cruceru nu vorbește despre… biserică. El vorbește despre… pastor!

Marius Cruceru nu vorbește despre… imaginea bisericii! El vorbește despre… imaginea pastorului!

El nu vorbește la nivel de organism eclesial, biserica locală cu autonomie proprie și care este într-o asociație de biserici, Uniunea Baptistă, de la care speră să-i reprezinte interesele, nu să o folosească ca pion pe un eșicher suprabisericesc, cu Comunități regionale, Consiliu, Comitet, vicepreședinți, secretar general și președinte, că nu vă mai săturați odată de funcții și șefii!

Marius Cruceru, în sfîrșit cu o minimă imagine de om adult, la 40 de ani, este implicat la ALT nivel, domnilor, nu doar academic sau regional… NU, el are de dat multe indicații prețioase (o fi văzut destui pastori prostănaci, de se crede buricul pământului…).

Are de suferit imaginea pastorului baptist român? Are!

Dar CÎT?

Este această chestiune de așa mare importanță încît să fie pe locul 3 în agenda supradimensionată a lui Marius Cruceru, marele sfătuitor al Congresului baptist?

Nu e mai importantă imaginea BISERICII baptiste care a avut de suferit? Mai ales în ultimii ani?

Dacă, să zicem, în următorul mandat al președintelui baptist vor dispărea pastorii detectați ca sursă de degradare a imaginii pastorului baptist român, se va îmbunătăți astfel imaginea BISERICII baptiste române?

4. Problema bisericilor mici care se sting din zona rurală

Dacă punctul 3 era cel mai enervant, punctul 4 e cel mai penibil.

Nu voi aloca timp acestei patetice și populiste teme din agenda cruceriană.

Este cu totul anacronică în condițiile în care urbanizarea populației are loc în diverse locuri din lume, inclusiv în România, uneori într-un ritm cu totul amețitor, iar bisericile baptiste (manevrate de lideri cu subiecte “amețitoare” precum baticul, cerceii, pantalonii fetelor – vezi articole penticostale pe Creștin Total) nu reușesc să țină pasul cu această urbanizare, folosind un limbaj de lemn teribil și ghetoizîndu-se într-un mod cu totul de neînțeles din perspectiva Marii Însărcinări.

Voi cita doar două paragrafe de pe ultima copertă a cărții de 100 de pagini intitulată O perspectivă asupra misiunii urbane, de Raymond Bakke, Editura Adoramus, Iași, 2006.

Traducerea – Marinela Blaj, fotografia copertei – Voicu Bojan, grafica și tehnoredactarea – Daniel Mănăstireanu, i-am menționat pentru că toți trei sînt prieteni de-ai lui Marius Cruceru și presupun că are cartea în bibliotecă și cunoaște tema “urgentă”.

“În ultimele secole, bisericile și-au concentrat eforturile misionare asupra mediului rural, acolo unde oamenii erau receptivi și unde problemele erau destul de clare și ușor de identificat. Există însă o lipsă de viziune a bisericii în ce privește misiunea creștină în orașe, unde concentrarea populației este tot mai mare și unde problemele sociale, culturale și spirituale sunt tot mai complexe. Raymond Bakke prezintă o perspectivă biblică asupra misiunii în orașe, arătând interesul special al lui Dumnezeu pentru orașele din vremurile biblice, printre care și Antiohia. Biserica din acest oraș a fost cea care a inventat misiunea în străinătate, prin faptul că i-a trimis pe apostolul Pavel și pe Barnaba pentru a duce mesajul Evangheliei printre neamuri.

Din ianuarie 2000, scrie Raymond Bakke, există în lume 410 orașe cu mai mult de zece milioane de locuitori. Dumnezeu aduce lumea în orașe. Orașele noastre sunt un câmp de misiune gata de recoltă, iar modelul bisericii din Antiohia, oricât de vechi ar fi, este exact cel de care avem nevoie – adaptat la secolul XXI… Nu voi disprețui niciodată bisericile mici de sat. Misiunea a fost tribală și rurală începând cu secolul al XIX-lea. Aceste mici biserici de sat produc mari lideri de misiune. Dar nimeni nu ar trebui să folosească experiența rurală în defavoarea misiunii urbane, deoarece acum, pentru prima dată în istoria umanității, majoritatea celor 6 miliarde de oameni locuiește la oraș. Altfel, trebuie să aruncăm o nouă privire asupra bisericii din Antiohia și s-o așezăm din nou în paradigma misiunii globale – o paradigmă de ajutorare a celor aflați în nevoi și a celor pierduți, până când Domnul nostru va veni din nou sau ne va chema la El.”

Una dintre cărțile lui Raymond Bakke se intitulează A Theology as Big as the City – O telogie la fel de mare cât este orașul.

5. Familiile tinere şi problemele din cuplu

Marius Cruceru: “Divorţul, mai ales din pricina adulterului, în familiile tinere între 25 şi 45 de ani va deveni aproape pandemic în bisericile din zona urbană.”

Hopa, a apărut cuvîntul… urban!

Mă întreb: Oare nu tocmai datorită faptului că biserica nu se concentrează asupra contextului urban (și relației ekklesiei cu societatea) una dintre consecințe e tocmai divorțul?

Bloggerul își continuă reflecția: “Există vreun răspuns din partea bisericii noastre? Mă tem că nu şi problema va exploda în următorii ani. Pastorii nu sînt pregătiţi pentru aşa ceva, iar familia lărgită caută să ascundă sau să treacă cu vederea ceea ce este devine imposibil de ascuns.”

Pastorul și familia lărgită sînt cele două instituții menționate, dar nu… BISERICA!

Apoi Marius Cruceru amintește de Uniune! Dar iarăși cu un ton politico-confesional…

Oare după ce stabilește primele 3 puncte ale schiței, Marius Cruceru mai gîndește?

6. Disciplina spirituală şi viaţa lăuntrică a tinerilor

Încă un punct dedicat tinerilor!

Hm…

Să citim ce scrie:

“Tinerii din bisericile noastre sînt hiperconectaţi şi asta le (ne) afectează viaţa lăuntrică şi disciplina spirituală. Ucenicia este inexistentă, părinţii sînt absenţi din viaţa tinerilor. Aceştia cad uneori pe mîna unor şarlatani spirituali, călăuze oarbe, oameni fără adîncime spirituală şi fără autoritate peste propriile case, nişte retori “simpatici”, simpli disk-jokey, mustind de glume şi de lozinci. Uniunea tocmai a înfiinţat un departament pentru tineret. Va putea acesta să ne propună soluţii? Să sperăm că da.”

Iarăși referință la… Uniune! Nu la… BISERICĂ!

Marius Cruceru nu polemizează cu “şarlatani spirituali, călăuze oarbe, oameni fără adîncime spirituală şi fără autoritate peste propriile case, nişte retori “simpatici”, simpli disk-jokey, mustind de glume şi de lozinci”…

Marius Cruceru polemizează cu… Uniunea!

Dacă lucrul acesta nu a părut cuiva evident, ultimul punct al agendei lui Marius Cruceru îl dumirește pe deplin.

7. Reorganizarea cultului

M-am tot uitat la acest punct și m-am tot uitat…

Spre deosebire de celelalte 6, acest punct conține și date concrete, 6 nume…

De ce acestea și nu altele?

4 dintre ele apar în articolul, cu peste 200 de comentarii, Prezidenţiabili – de această dată Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România.

Dar niciunul nu apare în penibilul sondaj al lui Beniamin Cruceru, nepotul…

Dacă Uniunea Baptistă nu are nevoie de o nouă Mărturisire de credință, de ce ar avea nevoie de… reorganizarea Cultului?

Cînd sînt ALTE chestiuni mai arzătoare…

Marius Cruceru vrea reducerea numărului de membri în Consiliul Uniunii. Ioan Bunaciu menționează, în “Istoria răspândirii credinței baptiste”, că în 1991 au fost 51 de membri în Consiliul Uniunii, Marius Cruceru a prezentat în 5 ianuarie 41 de membri. Cu cîți ar mai trebui redus Consiliul?

Dar care este ARGUMENTUL lui Marius Cruceru?

“Atmosfera din C.U. a fost greu de suportat din multe pricini, dar una dintre cauze a fost şi numărul prea mare de “reprezentanţi” nereprezentativi. Deseori mă uit cu drag la colegii din C.U. dar, cu tot respectul, unii dintre dînşii (şi mă gîndesc chiar şi la mine, ca să nu se supere nimeni) n-au ce căuta în acest for.”

Așadar, dacă ar exista de 4 ori mai mulți “reprezentanţi” REPREZENTATIVI, ar trebui ca numărul membrilor în Consiliul Uniunii să… crească? Că altfel ar fi… competiție?

Marius Cruceru amestecă chestiuni axiologice cu chestiuni conjuncturale.

Faptul că acum sînt mai puțini pastori reprezentativi nu exclude posibilitatea ca peste 10 ani să fie mai mulți.

“Multe comunităţi, multe orgolii, multe tensiuni.”

Marius Cruceru vrea și reducerea numărului de Comunități regionale…

ALTE CHESTIUNI

Agenda lui Marius Cruceru nu s-a încheiat la punctul 7. În trecere mai adaugă:

“Mai există cîteva probleme: bisericile în conflict şi în rupere, bisericile independente, rupte din cult, mişcarea carismatică, problemele noi ivite în dreptul şcolilor confesionale odată cu apariţia noii legi a învăţămîntului, lipsa unui cadru în care să se facă ucenicie autentică între păstorii tineri şi cei mai în vîrstă, ucenicie în general în biserică… etc.”

Păi în trecere mai adaug și eu cîteva:

– Universitatea Emanuel are 20 de ani de existență. Știți vreun proiect editorial autohton de anvergură realizat în cadrul Universității Emanuel? Un dicționar de termeni religioși? O enciclopedie a evenimentelor importante din istoria baptiștilor? Un album cu biserici baptiste mari? O colecție de eseuri ale profesorilor pentru librăriile laice? Sau măcar pentru librăriile evanghelice?

– În mod nepermis (și suspect) de lejer Marius Cruceru trece pe lîngă chestiunea Internetului. Spațiul virtual a devenit un important cîmp de manevră pentru idei confesional-ideologice. Masa Rotundă (grupul de discuții inițiat acum cîțiva ani de Iosif Țon), blogul La Pătrățosu (al lui Marius Cruceru), blogurile pastorilor penticostali lansate în ultimele luni (Croitor, Lascău, Ionescu) – fie și numai aceste cîteva exemple arată importanța crescîndă a Internetului în dinamica confesională.

– Atitudinea suspect de lejeră a lui Marius Cruceru față de fenomenul Răscumpărarea Memoriei. Odinioară un înrăit susținător al deconspirării pastorilor colaboraționiști, de data aceasta Marius Cruceru a avut o atitudine uimitor de lejeră: “N-am citit-o şi s-ar putea să nu o citesc. Îmi amărăsc sufletul degeaba… sau o voi citi după ce va trece valul. Acum încerc să mă abţin de la orice fel de comentarii referitoare la situaţiile create de carte. Pe unii dintre cei pomeniţi acolo îi cunosc. Bunicul din partea mamei este din biserica penticostală. Toată aprecierea pentru munca lui Vasilică Croitor şi felicitări! Nu ştiu cartea, dar felicit demersul.”

– La fel de lejer trece Marius Cruceru și pe lîngă chestiuni precum mișcarea carismatică sau muzica contemporană în bisericile baptiste, deși cu alte ocazii a făcut mult scandal pe aceste teme.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ceea ce prezintă Marius Cruceru NU este o radiografie autentică a spațiului confesional baptist.. Este doar o schiță de eseu la nivelul unui student de anul 2. Și este o manevră aparent inteligentă de distragere a atenției cititorilor de la evenimentele din ultimele luni și de la chestiuni autentice care ar trebui să-i preocupe pe lideri baptiști în următorii ani.

Revin la comentariul lui Dănuț Mănăstireanu de la începutul articolului meu (comentariu mult mai important decît schița în 7 puncte a lui Marius Cruceru):

„Povestea cu ‘reformarea’ mărturisirii de credință este extrem de complicată și implică un grad de politică bisericească ce o face a fi un proces extrem de periculos în perioada patologică prin care trecem. Rezultatul lansării premature a acestui proces ar putea fi ceva mai rău decît avem acum. Dacă baptiștii n-au murit (de tot) cu cea actuală – proastă, ambiguă, generală și desuetă așa cum este ea – nu vor muri încă 10-20 de ani.

Sincer, nu cred că generația actuală de teologi baptiști are competența și este capabilă de integritatea pe care le-ar implica un asemenea demers.

(…) o spun cu mîna pe inimă, căci îi știu (prea bine) pe cei mai mulți dintre ei.”

De data aceasta, la sfîrșit de articol, atrag atenția asupra expresiei “perioada patologică prin care trecem”.

Principalul reproș pe care îl fac la adresa postării lui Marius Cruceru este că evită să abordeze patologia perioadei prin care trecem. El însuși face parte din această patologie. El însuși a generat o bună parte din această patologie prin remarcile ironice, bădărane și fără argumente la adresa lui Iosif Țon și a Mișcării Străjerilor, și, implicit, la adresa cititorilor.

Să nu uităm și că Marius Cruceru a publicat Scrisoarea lui Mateaș Zidarul (acum parolată), care exemplifică patologia în discuție.

Cea mai categorică reacție îi aparține tot lui Dănuț Mănăstireanu:

“Dacă Marius Cruceru ar fi un idiot, dintre cei care abundă în blogosfera noastră, aș înțelege. Dar nu este, în mod evident.

Așa fiind, cred că i-a luat mințile cauza (îndoielnică) pe care o slujește sau, mai probabil, a devenit pe nebănuite, dar la fel de evident pentru oricine are ochi de văzut, marioneta Marelui Inchizitor.

Altfel nu-mi explic cum anume poate găzdui pe blogul său asemenea inepții. Oare s-a terminat sămînța oamenilor inteligenți și de bună credință din comunitățile baptiste și, în disperare de cauză, s-a simțit obligat să facă publicitate ideilor bicisnice ale acestui ilustru necunoscut.”

Acesta este motivul principal pentru care Marius Cruceru nu a reușit să facă o radiografie autentică: înregimentarea lui ideologică, care a dus la decontextualizarea textului său.

În esență, e vorba de IPOCRIZIE.

Marius Cruceru face parte în continuare din Consiliul Uniunii Baptiste, deși în postarea sa dă de înțeles că NU ar trebui să facă parte.

La rîndul lui, Consiliul Uniunii Baptiste a comunicat public decizii pe care le-a luat în 8 decembrie 2010 FĂRĂ a menționa fundamentele doctrinare și/sau statutare pe baza cărora a luat deciziile respective.

Așadar, DE CE să fie nevoie o nouă Mărturisire de credință cînd Consiliul Uniunii Baptiste NU a apelat la ea atunci cînd a luat deciziile din 8 decembrie 2010?

Există vreo garanție că, dacă se va elabora o nouă Mărturisire de credință, deciziile Consiliului Uniunii Baptiste vor fi luate PE BAZA Mărturisirii de credință?

Sau va fi vorba doar de același sindrom (românesc) al coeziunii de grup în jurul unor interese? Și nu de o atitudine demnă care are la bază dorința de adevăr și dreptate și consecvența în manifestări, conform spiritului adevărului și al dreptății…

Minciuna pastorului Doru Hnatiuc este doar unul dintre exemplele de iresponsabilitate a celor din imediata apropiere a lui Marius Cruceru, scrisoarea publică a lui Iulian Necea un alt exemplu, din care citez:

“Folosindu-se de pârghiile politicii eclesiale, domnul pastor Florian Negruțiu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a tergiversa sau evita discutarea celor sesizate mai sus atât în Comisia pastorală a Uniunii Baptiste (în care este membru), cât și în Consiliul Uniunii. Totodată, susținătorii domniei sale s-au dedat atât la atacuri fizice (pastor Teodor Vereș), cât și calificative verbale descalificante pentru un pastor (pastorii Teodor Vereș, Dorin Hnatiuc și Marius Cruceru – toți membri în Comitetul Comunității Baptiste din Oradea) la adresa subsemnatului, fără ca aceștia să fi avut minima disponibilitate creștinească de a-mi asculta punctul de vedere.”

Așadar, ceea ce ne-a băgat sub nas bloggerul pastor conferențiar vicepreședinte Marius Cruceru (care cîntă la 22 de instrumente) este un document interesant la prima vedere, dar care este discreditat de acțiunile pastorilor din conducerea Comunitatății Baptiste din Oradea, care a devenit un focar de corupție și ipocrizie.

Postarea lui Marius Cruceru nu conține cuvinte precum: adevăr, dreptate, demnitate.

Cuvîntul “biserică” este folosit cu referire la instituția bisericii, nu la organismul eclesial, Comunitatea Duhului, care este Duhul Adevărului.

Duhul care bîntuie printre rîndurile lui Marius Cruceru este cel ideologic-confesional, nu cel teologic-pastoral.

Concluziile sale sînt bazate pe observații personale (utile într-o anumită măsură), nu pe o minimă detentă eclesiologică.

În articolul său, Biserica nu mai apare ca Mireasa lui Hristos, care, oricît de mizerabil s-ar comporta unii pastori, are potențialul infinit de a fi Trupul lui Hristos.

Printre rînduri găsim un blogger obosit, un jumătate de pastor (cum Marius Cruceru însuși s-a declarat cu altă ocazie), un sfert de dascăl care deschide cîte un ochi analist între cîteva sforăituri și o lipsă de inspirație ideatică și retorică care contrastează evident cu cele două volume de eseuri sau, și mai trist, cu fenomenul Pătrățosu de acum cîțiva ani.

Stilul interogativ, oral indică reflexul Pătrățosului de a gîndi cu voce tare, fără a-și fi dus pînă la capăt, ce zic eu capăt?, măcar pînă la jumătate de drum gîndul, dar indică și conștiența faptului că sînt destui care s-au obișnuit să-l asculte cum gîndește cu voce tare și care s-au obișnuit să nu polemizeze prea mult în afara palierului propus de bloggerul orădean.

Iată ALTE 7 chestiuni pe care le consider mai importante, decît cele amintite de Marius Cruceru, pentru următorii ani în spațiul baptist românesc:

1. Respectarea ACTUALEI Mărturisiri de credință și a Statutului Cultului Baptist

Dacă o instituție nu își întemeiază deciziile pe documentele de funcționare se discreditează singură. Spre deosebire de anii regimului Ceaușescu, trăim într-o perioadă de libertate și de liberă circulație a informațiilor. Enoriașii baptiși dar și instituțiile românești seculare cu care vin în contact instituțiile Uniunii Baptiste se așteaptă ca liderii ei să respecte reglementările conținute în documentele de funcționare și să le comunice în mod deschis.

Congresul Baptist, dar și biserici baptiste, instituții și diverse individualități baptiste ar trebui să ceară reformularea Comunicatului Consiliului Baptist din 8 decembrie 2010 conform unor decizii corecte luate pe baza documentelor de funcționare a Uniunii Baptiste: Mărturisirea de credință și Statutul Cultului.

Art. 117 – (1) din Statut menționează că hotărîrile luate și actele încheiate în cadrul cultului cu încălcarea prevederilor statutului sînt nule.

Pentru ochișori micuți: Cel mai important lucru pentru viitorul baptiștilor din România îl reprezintă recuperarea demnității pe care o dă adevărul.

Deși acest lucru costă și e dureros, e cel mai necesar lucru pentru viitorul baptiștilor și acest reflex al trăirii în adevăr trebuie menținut constant, iar, dacă se întîmplă că se pierde, așa cum am arătat că s-a întîmplat din diverse cauze, el trebuie recuperat.

Marius Cruceru trebuie să-și recunoască public ipocrizia. Florin Negruț la fel. Doru Hnatiuc trebuie să-și recunoscă public minciuna și să facă gesturile necesare de compensație. Minciuna pastorului Doru Hnatiuc nu doar că discreditează imaginea pastorului baptist, ci discreditează imaginea bisericii baptiste, mai concret, imaginea Bisericii Emanuel din Oradea – de multe ori m-am întrebat cum se poate ca o astfel de biserică să permită pastorului să predice în continuare fără ca acesta să dea socoteală de minciuna dovedită.

Consiliul Uniunii Baptiste trebuie să facă cumva să își spele rușinea asta cu Comunicatul din 8 decembrie 2010 (afișat în 14 decembrie!).

2. În strînsă legătură cu cele scrise mai sus, problematica pastorilor colaboraționiști rămîne o chestiune mult mai importantă, în contextul actual, decît relația BisericăStat.

Ironia sorții face ca postarea lui Marius Cruceru să apară la doar 3 zile după întîlnirea Comitetului Comunității Regionale Penticostale Constanța cu Comitetul Executiv al Cultului Penticostal avînd o singură chestiune de dezbatere: Rezoluția constănțenilor din 4 septembrie 2010 în care aceștia avertizau că “realităţile istorice făcute publice ne silesc să fim oneşti cu privire la trecutul mişcării penticostale din România în perioada comunistă”.

Fenomenul Răscumpărarea Memoriei care se prelungește, iată, și în 2011, susține afirmația mea din septembrie 2010, conform căreia lansarea cărții Răscumpărarea Memoriei este, la evanghelicii din România, evenimentul anului.

Între cele 5 puncte ale Rezoluției penticostalilor constănțeni, relația Biserică – Stat este doar pe locul 4.

Propunerile lui Marius Cruceru sînt anacronice întrucît evită patologia perioadei pe care o străbatem și amestecă chestiunile conjuncturale cu cele axiologice. Astfel, Marius Cruceru este în mod evident mult mai interesat de 2011 ca Anul Congresului Baptist decît de fenomenul deconspirării pastorilor colaboraționiști care ia amploare în mediul confesional penticostal din România și diaspora.

Reducerea numărului de pastori membri în Consiliul Uniunii Baptiste este o chestiune derizorie față de marea miză a adevărului cu privire la trecutul și prezentul baptiștilor români.

3. Restaurarea imaginii bisericii.

Nu imaginea pastorului baptist este miza adevărată, ci imaginea bisericii baptiste.

O droaie de biserici baptiste, prinse în iureșul politicii confesionale, trebuie să-și elimine “complexul forurilor superioare” – Comunitatea și Uniunea, Mărturisirea de credință precizînd foarte clar: “Nu recunoaștem grade ierarhice.”

Cu alte ocazii am dat citate din Istoria baptiștilor a lui Alexa Popovici și din cartea “9 semne ale unei biserici sănătoase”, de Mark Dever, în care se afirma răspicat că autoritatea finală este BISERICA.

Aceasta este ipocrizia care domină Comitetele bisericilor, ale Comunităților regionale și al Uniunii: deși pastorii știu bine că BISERICA este autoritatea finală și un pastor baptist care respectă Mărturisirea de credință nu are cum să susțină altceva, există un duh ideologic-confesional care subminează bisericile și le transformă în mase de manevră pentru acești ipocriți.

În cele din urmă, nu imaginea pastorului sau a bisericii ar trebui să ne preocupe (anii trecuți Andrei Pleșu scria admirabil despre obsesia românilor de a avea o imagine bună în străinătate, dar nu asta ar trebui să ne preocupe – dacă vom fi harnici, corecți, ne vom ține cuvîntul, atunci o să fie de la sine o imagine bună), ci Biserica ar trebui să fie preocupată să fie… Biserică! Nu asociația de biserici contează în primul rînd, ci modul în care Biserica se manifestă ca organism eclesial.

Atît timp cît pastorii mint fără ca organismul eclesial să producă, în mod natural, anticorpi spirituali care să sancționeze minciunile înseamnă că e vorba de… PATOLOGIE (Dex: Ramură a medicinei care studiază cauzele și simptomele bolilor).

Marius Cruceru e atins de patologia retoricii inexactității. Exact el NU ar fi trebui să scrie un astfel de articol. Decît DUPĂ un exercițiu de trăire în adevăr. Grea treabă! Poate cea mai grea din lumea asta!

4. Accent pus pe misiunea urbană

Nu bisericile mici din zona rurală ar trebui să fie în atenția Comunităților și a Uniunii Baptiste.

Treziți-vă la realitate odată, baptiștilor!

5. Nu doar familiile tinere trebuie să beneficieze de asistența spirituală a Bisericii, ci TOATE familiile și toți cei necăsătoriți, indiferent de vîrstă.

Iar asistența spirituală ar trebui acordată în funcție de situațiile specifice, corelate cu parametrii vieții din perioada social-istorică pe care o traversăm.

Pentru ochișori micuți: Biserica este ORGANISM eclesial în primul rînd, apoi instituție administrativ-religioasă. Organismul eclesial este cel care își simte cel mai bine starea sănătății mădularelor sale. Îmbolnăvirea mădularelor nu trebuie să ducă la… extirparea lor! Ci la însănătoșirea lor.

Nu vreo asociație de biserici, trimițîndu-și delegați la ședințele unor biserici, va putea rezolva chestiunile de ordin spiritual. Va putea rezolva, eventual, chestiunile de ordin administrativ. După ce pleacă delegații rămîn tot eu, puță bleagă, la care se uită disprețuitor ochiul stîng sau unghia mare de la piciorul drept. Cum să-mi recapăt demnitatea dacă funcționalitățile organice nu sînt relaționate corect?

Orice puță bleagă poate deveni potentă în anumite poziții CORECTE!

A devenit o modă să se vorbească despre… tineret. Mult prea multă vorbărie despre tineret!

Și mult prea multă gălăgie face tineretul, în mod nelegitim!

Este evident că tineretul este tributar unor mentalități, reflexe și proceduri dobîndite de la… bătrînet.

Cum are loc reforma bisericii fără apel la adevăr și la disciplinare? Cum are loc însănătoșirea organismului eclasial fără un diagnostic real?

A pune accentul pe lucrarea cu tinerii evitînd discuția MATURĂ despre biserică este din start un palier eronat de acțiune.

Pe deasupra, a mai apărut și blogosfera evanghelică, în care mai orice pubert întîrziat are veleități de jurnalist, dar e, de obicei, un opinioman care nici măcar nu știe să scrie corect românește, darămite să facă legături logice între idei care depășesc 2-3 rînduri.

6. Cine face disciplina tinerilor? Familia sau Biserica?

Cît timp tînărul are statut de copil al părinților creștini, disciplina ar trebui să o facă mai mult familia și mai puțin Biserica – copilul e “proprietatea” familiei creștine.

Cînd tînărul devine parte din organismul eclesial, Biserica are responsabilitatea mai mare față de tînăr decît familia. Tînărul a devenit “proprietatea” Bisericii.

Relaționările se schimbă permanent în cadrul Bisericii – întotdeauna Trupul eclesial este unul reînnoit cu mădulare noi! Vai de biserica care nu se reînnoiește permanent!

Din nou, e vorba de Biserică, aici e bătălia spirituală, nu la Comunitate sau la Uniune!

Acolo e bătălia politică, vedea-v-aș scrijeliți odată!

Stimați cititori, cît timp Marius Cruceru sau altcineva vă îndreaptă atenția mai mult spre Uniune sau Comunitate decît spre biserica locală, feriți-vă de astfel de imagini!

Cît timp vorbește cineva mai mult de pastori decît de Biserică, să știți că ceva s-a răsturnat…

Carul cu proști…

7. Reforma BISERICII

Asta contează, Biserica să se reorganizeze în așa fel încît să fie citadelă divină în mijlocul gunoiului acestei lumi.

De unde și pînă unde reorganizarea Cultului?

Ne doare în cot de cum e organizat Cultul și de comunicatele penibile ale Consiliului Uniunii!

Acum sînt alte priorități!

ADEVĂRUL – Asta e prioritatea nr. 1!

BISERICA – Trupul lui Hristos!

SUFLETUL – nici lumea întreagă nu poate (răs)cumpăra sufletul!

Închei, în ceas de noapte, cerîndu-mi scuze că nu am avut timp să scriu un articol mai scurt.

Reclame

2 răspunsuri to “Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani”

  1. 10 postări în Top 100 WP (14 februarie 2011) « România Evanghelică Says:

    […] Declaraţie de ziua îndrăgostiţilor: soţia mea nu-mi citeşte blogul! (mariuscruceru.ro) 14. Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilo… (romaniaevanghelica) 26. Au voie fetele sa intre intr-o biserica fara batic? (crestintotal.ro) 36. […]

  2. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: