Chiuiturile lui Daniel Calvinul (1)

Pastorul baptist Daniel Chiu din Chicago a aterizat în Mahalaua Pătrățosului cu 3 scrisori (pînă acum), una mai „deschisă” decît alta:

26 noiembrie 2010
“Iosif Ţon se alătură prorocilor lui Baal” – Scrisoare deschisă a pastorului Daniel Chiu (guest post) UPDATE: Scrisoarea lui Aurel Popescu către Iosif Ţon

16 decembrie 2010
“Când glutenul determină teologia” – guest post Daniel Chiu

26 februarie 2011
“Jocul de-a teologia” guest post

Dacă primele două articole conțineau evidente atacuri josnice la adresa lui Iosif Țon, al treilea articol e diabolic de-a binelea, întrucît josnicia nu este evidentă la prima vedere, fiind „împachetată” într-un simulacru de eseu teologic, confirmînd ceea ce scria Dănuț Mănăstireanu la apariția primului articol:

„Nu mă îndoiesc că este un om sincer, dar, nu numai că este fundamentalist și legalist, ceea din punctul meu de vedere este deja foarte grav, dar este și unul care trăiește în autoînșelarea tipică celor care cred că îl dețin pe Dumnezeu la degetul cel mic.

Atacul lui josnic la adresa lui Iosif Țon nu este surprinzător pentru mine. De la astfel de oameni nu ne putem aștepta decît la asemenea fapte.”

În acest prim episod din seria „Chiuiturile lui Daniel Calvinul” doar menționez, din al treilea articol, 11 paragrafe în care este incriminat Iosif Țon.

Mira-m-aș să fie vinovat Iosif Țon de TOATE acuzațiile pe care i le aduce Daniel Chiu. După prima lectură, impresia e că Daniel Chiu a avut luna asta, cîndva, prea mult timp liber. Ocupă-i-l, Doamne, cu treburi mai importante!

Și, desigur, printre rînduri duhnește lipsa de respect pentru cititori, Daniel Chiu crezîndu-ne probabil niște fraieri care înghit articolele stufoase precum înghit și prelungile predici de duminică.

1. “Iosif Ţon,  nu face distincţie între darurile fundaţionale (ale apostolilor şi ale profeţilor aleşi să pună temelia Bisericii şi să ofere Noul Testament, daruri însoţite de „semne”) şi cele generale, accesibile tuturor credincioşilor.”

2. “Iată o premisă eronată a mişcării harismatice: existenţa apostoliei şi a revelaţiei noi. Iosif Ţon este deja înregimentat în această concepţie şi ne spune că el are conversaţii cu Dumnezeu…”

3. “Iosif Ţon afirmă că primirea Domnului Isus prin credinţă nu garantează nimănui mântuirea (Predica ţinută în 11 februarie 2011, la Elim, Chicago), ci este doar un început ce se poate finaliza în orice direcţie. Această învăţătură nu este nouă, ci a fost avansată în decursul veacurilor de mulţi eretici, printre care a fost Pelagius, un teolog tare îndrăgit de Iosif Ţon. De fapt această teologie este o formă de synergism, doctrina care susţine că mântuirea este opera comună a lui Dumnezeu şi a omului. […] Iosif Ţon este foarte hotărât să atace teologia crucii, expusă de teologii reformei, care afirmă suficienţa credinţei în Domnul Isus pentru mântuire.”

4. “Iosif Ţon susţine că Duhul Sfânt se poate depărta de credincioşii Noului Testament, deoarece a făcut acest lucru cu templul Vechiului Testament (Predica ţinută în 11 februarie 2011, la Elim, Chicago).”

5. “Pentru a justifica noile învăţături şi „noul tip de creştinism” Iosif Ţon invocă o serie de texte biblice, dar face erori fundamnetale în argumentarea oferită. Sunt ignorate epistolele Noului Testament care au menirea să ne ancoreze temeinic în învăţătura apostolilor. În schimb, Iosif Ţon se apleacă obsesiv pe câteva pilde ale Domnului Isus şi pe câteva versete scoase din context.”

6. “Iosif Ţon consideră că păcatele noastre sunt certificatul de proprietate a diavolului asupra noastră şi că orice păcat îi dă drepturi celui rău asupra noastră (Idem). Înţelegem acum de ce susţine că oridecâteori păcătuim trecem din nou în stăpânirea Satanei. Dacă aceasta ar fi realitatea Biblia nu ar vorbi de răscumpărarea noastră în termeni categorici la timpul trecut! […] Păcatul lui Adam este o mostră a ceea ce se întâmplă cu noi când păcătuim, susţine Iosif Ţon, şi el nu sesizează că acel păcat ne-a înfundat în moarte şi inabilitate spirituală! Scriptura ne spune că suntem robi ai păcatului, şi nu avem libertatea trâmbiţată de Pelagius şi de Iosif Ţon. Aparte de harul divin omul nu poate alege binele şi nu poate trăi în conformitate cu cerinţele lui Dumnezeu. Categoria harului este inexistentă sau cel mult figurativă în noua teologie a lui Iosif Ţon. Accentul este pus pe capacitatea omului de a urma învăţăturile lui Isus Christos, ceea ce ne duce din nou la Pelagius, teologul pentru care Iosif Ţon are o slăbiciune remarcabilă.”

7. “Iosif Ţon nu face distincţia între credinţa formală (Ioan 2:23-25, 7:31, 8:30, 31, 41, etc.), care nu mântuieşte, şi cea autentică, mântuitoare (Ioan 3:16, 18, 36; 6:40, 47, etc.), ceea ce îl duce în postura să nege că credinţa ar fi suficientă pentru mântuire (Predica ţinută în 11 februarie 2011, la Elim, Chicago).”

8. “Iosif Ţon nu face distincţie între modul de lucru al Duhului Sfânt în Vechiul Testament şi lucrarea acestuia în noua realitate inaugurată prin coborârea de la Cinzecime. Astfel, el trage concluzia că orice creştin poate fi abandonat de Duhul Sfânt aşa cum Templul Ierusalimului a fost abandonat de Duhul lui Dumnezeu înainte de distrugerea lui de către babilonieni (Predica ţinută în 11 februarie 2011, Elim, Chicago). Iată de ce Iosif Ţon ignoră doctrina pecetluirii cu Duhul Sfânt şi a permanentei locuiri a Mângăietorului în cel credincios. Toate aceste premize greşite şi raţionamente eronate îl determină să elaboreze doctrine eretice.”

9. “De fapt, atacând teologia crucii a reformei protestante, Iosif Ţon dă un atac împotriva lucrării Domnului Isus de la cruce. Deosebirea pe care o face între acceptarea morţii  Domnului Isus (pe care o descrie ca având „scopuri limitate” şi fiind doar „o poartă”), şi acceptarea învăţăturii Domnului Isus, este menită să nege suficienţa jertfei Domnului Isus pentru mântuirea noastră. […] Iosif Ţon consideră că cei credincioşi pot beneficia de lucrarea răscumpărării, fără a beneficia de lucrarea învăţării păzirii poruncilor Domnului Isus (trăirii în sfinţenie). Confuzia lui se datoreşte faptului că nu distinge între lucrarea declaraţiei de neprihănire (primul aspect al mântuirii) şi lucrarea de sfinţire, al doilea aspect care urmează cronologic şi legic după primul. El crede că sfinţirea (pe care o identifică a trăi după învăţătura Domnului Isus) este cauză a mântuirii şi nu efectul legic al acesteia. Se pare că Iosif Ţon are o înţelegere greşită nu numai a Epistolelor (Epistola către Evrei spune desluşit că printr-o singură jertfă noi am fost făcuţi desăvârşiţi), ci şi a Evangheliilor, unde ni se oferă marea afirmaţie „S-a sfârşit” avându-se în vedere opera mântuirii de la început până la capăt. […] Într-una din predicile sale recente Iosif Ţon spunea că credinţa în jertfa Domnului Isus nu garantează intrarea în cer a niciunui om (el ironizează învăţătura Bibliei ce afirmă că cine crede în Domnul Isus are viaţa veşnică: „crezi, şi ai primit un tichet pentru cer, şi gata!”). Conform „învăţăturii noi” a lui Iosif Ţon intrarea în cer depinde de ceea ce facem noi înşine după ce am crezut (Predica ţinută în 11 februarie 2011, la Elim, Chicago). În acord cu „noua teologie” a lui Iosif Ţon, credinţa în Domnul Isus nu este suficientă şi nici nu garantează sfinţirea şi glorificarea celui credincios. Ori Romani 8 arată că toţi cei socotiţi neprihăniţi prin credinţă vor fi şi glorificaţi (deci sfinţiţi, vs. 29-30). Iată de ce „noua teologie” a lui Iosif Ţon este un atac asupra răscumpărării lucrate de Domnul Isus, deoarece consideră lucrarea de la cruce limitată, neterminată, noi urmând să îi adăugăm ceea ce îi „lipseşte.” Iosif Ţon nu formulează până la capăt toate implicaţiile noii lui învăţături, dar implicaţiile arătate nu pot fi evitate.”

10. “Iosif Ţon ignoră înadins doctrina pecetluirii cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13-14; 4:30), care este garanţia inviolabilităţii noastre şi a apartenenţei noastre la familia Domnului (Romani 8:15-16). […]conform „noii teologii” a lui Iosif Ţon, noi avem parte de o mântuire neterminată, în care trebuie să ne menţinem noi înşine. Duhul Sfânt poate să ne abandoneze oricând, şi părăsirea noastră de Duhul Sfânt atrage tăierea noastră de către Dumnezeu. Iosif Ţon nu are loc în teologia sa pentru doctrina păzirii (1 Petru 1:5) şi a păstrării (Iuda 1) celor credincioşi datorită credincioşiei lui Dumnezeu care finalizează în noi ceea ce a început (Filipeni 1:6; 1 Corinteni 1:8; Romani 8:31-39; etc.). Prin urmare, suntem îndemnaţi de Iosif Ţon să lăsăm la o parte încrederea în Cuvântul Domnului Isus care ne asigură de mântuire, de păstrare şi de finalitatea salvării. Prin opoziţie, suntem îndemnaţi de acelaşi Iosif Ţon să acceptăm noua teologie a incertitudinii,  dar şi a încrederii în noi înşine (deoarece mântuirea şi finalizarea ei depinde de noi!).”

11. “Iată ce avem în noua teologie a lui Iosif Ţon: o Scriptură incompletă, o lucrare Mesianică incompletă şi o mântuire neterminată, ceea ce însemnă un atac întreit asupra revelaţiei dumnezeieşti, asupra lucrării Domnului Isus, şi asupra lucrării Duhului Sfânt!”

No, și-a făcut Daniel Calvinul schița în 3 puncte…

Nu în… 5!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: