Reimaginarea bisericii (5)

“Unii creștini încearcă să justifice o mulțime de practici bisericești nebiblice, spunând că biserica e diferită în fiecare cultură și că se adaptează la lumea în care trăiește. Prin urmare, s-ar crede că Dumnezeu este de acord cu sistemul clerical, conducerea ierarhică, închinarea de tip performeri-spectatori, modelul liderului unic, conceptul de “mers la biserică” și cu o seamă de alte practici care au fost create în jurul secolului al patrulea ca rezultat al împrumutului de astfel de elemente de către creștini din obiceiurile greco-romane ale vremii aceleia.

Este însp biserica diferită în fiecare cultură? Și dacă este, înseamnă asta că suntem liberi să adoptăm în închinarea noastră orice practică ne place? Sau biserica s-a adaptat prea mult la cultura occidentală modernă, atât în teologir cât și în practica sa?

Vorbind despre problema contextualizării excesive, Richard Halverson scrie: “Când grecii au primit Evanghelia, au transformat-o într-o filozofie; când romanii au primit-o, au transformat-o într-o instituție; când europenii au primit-o, au transformat-o într-o cultură; și când aceeași Evanghelie au primit-o americanii, au transformat-o într-o afacere.”

Voi pune o întrebare, folosind cuvintele lui Pavel: “Nu vă învață chiar și firea?”

Noul Testament afirmă cu claritate că biserica este un organism, o entitate biologică (Ef. 2:15; Gal. 3:28; 1 Cor. 10:32; Col. 3:11; 2 Cor. 5:17). Această entitate biologică se naște atunci când sămânța vie a Evangheliei este plantată în inimile oamenilor cărora li se îngăduie să se adune în mod natural.

ADN-ul bisericii produce anumite trăsături identificabile. Câteva dintre acestea sunt experiența unei comuniuni autentice, o dragoste familială, un devotament al membrilor unii față de alții, centralitatea lui Isus Hristos, instinctul nativ de adunare fără niciun ritual, dorința înnăscută de a iniția relații profunde centrate în Hristos, impulsul lăuntric pentru o participare deschisă la întruniri și impulsul plin de dragoste de a-L mărturisi pe Isus Hristos unei lumi pierdute.

Sămânța Evangheliei produce aceste trăsături particulare în mod natural, dar modul în care sunt acestea exprimate s-ar putea să difere ușor de la o cultură la alta. De exemplu, eu am plantat odată o biserică organică în Chile. Cântecele pe care le cântau, felul în care interacționau unii cu alții, felul în care se așezau, felul în care se purtau cu copiii lor, toate acestea erau altfel decât în bisericile organice născute în Europa sau în Statele Unite.

Cu toate acestea, biserica despre care vorbesc avea toate trăsăturile principale care sunt prezente în ADN-ul bisericii. Nici acea biserică și nici alta asemenea ei nu a produs vreodată un sistem clerical, un pastor unic, o structură de conducere ierarhică sau o ordine a închinării care să-i transforme pe majoritatea participanților la adunare în spectatori pasivi.” (p. 40-41)

Reimaginarea bisericii – Frank Viola, Editura Kerigma, Oradea, 2011, 277 p.

Un răspuns to “Reimaginarea bisericii (5)”

  1. ungandbun Says:

    O carte buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: