Reimaginarea bisericii (6)

“Pentru creștini este ceva obișnuit să spună că “merg la biserică”. Prin asta ei se referă la participarea la un serviciu divin.

Este interesant însă că în Noul Testament nu apar nici “mersul la biserică” și nici “serviciul divin”. Amândouă aceste sintagme au apărut la mult timp după moartea apostolilor. Motivul este simplu. Primii creștini nu aveau aceste concepte. Ei nu considerau biserica un loc în care te duci și nici întrunirile lor nu le considerau “servicii divine”.” (p. 45)

În biserica primară, nici predica și nici predicatorul nu erau centrul atenției. Regula era participarea întregii adunări. Întrunirea era nonliturgică, nonrituală și nonsacrală. Nimic nu se făcea mecanic, ci totul venea din prezența vie a lui Hristos.

Întrunirea reflecta spontaneitate și flexibilitate, desfășurându-se într-o armosferă în care Duhul lui Dumnezeu deținea controlul în mod desăvârșit. Duhul Sfânt era liber să Se miște prin întreaga adunare și să atingă pe oricare membru al trupului, după cum voia (1 Cor. 14:26, 31). Și dacă I se îngăduia să conducă întreaga întrunire, totul se făcea în rânduială (1 Cor. 14:40).

Duhul Sfânt cârmuia adunarea într-o asemenea manieră, încât dacă cineva primea un gând de la El pe când altcineva vorbea, primul era liber să intervină în vorbirea celui de-al doilea (1 Cor. 14:29-30). Prin urmare, întreruperile erau ceva obișnuit în adunare (1 Cor. 14:27-40). O astfel de adunare este de neînchipuit în biserica instituțională de azi. (Imaginați-vă numai ce s-ar întâmpla dacă l-ați întrerupe pe pastor din predică, pentru a rosti în auzul bisericii un gând pe care l-ai primi de la Duhul.)

Nicăieri în Noul Testament nu găsim temei pentru o adunare de biserică dominată sau cârmuită de un om. Nu găsim nici temei biblic pentru adunări în centrul cărora se află amvonul și predicatorul.” (p. 49)

Reimaginarea bisericii – Frank Viola, Editura Kerigma, Oradea, 2011, 277 p.

Publicitate