Reimaginarea bisericii (7)

“Reforma a recuperat adevărul preoției tuturor credincioșilor, dar a eșuat în a reintegra practicile organice care întrupează această învățătură. Conceptul reformat cu privire la preoția tuturor credincioșilor era de tip individualist, nu colectiv. Era un concept limitat la soteriologie (doctrina despre mântuire), fără să includă și eclesiologia (doctrina despre biserică). Reformatorii revendicau teritoriul preoției tuturor credincioșilor, dar au eșuat în ocuparea acestui teritoriu. În biserica protestantă tipică, doctrina preoției tuturor credincioșilor nu este altceva mai mult decât un adevăr steril. O doctrină căreia i s-ar potrivi mai bine denumirea de doctrină a “preoției unor credincioși”.

Într-adevăr, puține lucruri sunt mai favorabile culturii unei vieți spirituale decât întrunirile de biserică deschise participării tuturor, așa cum sunt înfățișate acestea în Noul Testament. Dumnezeu a statornicit adunările cu participare deschisă ca o modalitate de manifestare a glorioasei realități a exprimării lui Hristos printr-o preoție care îi angajează pe toți.

Autorul Epistolei către evrei demonstrează pe larg că participarea deschisă la viața trupului este vitală pentru creșterea spirituală a fiecărui membru. El ne învață că sfătuirea reciprocă este antidotul divin pentru prevenirea apostaziei, cerința divină care asigură perseverența și mijlocul divin pentru cultivarea unei vieți spirituale individuale:

Luați seama, deci, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să- vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: “Astăzi” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. (Evrei 3:12-13)

Aici ni se spune că sfătuirea reciprocă este remediul pentru inima împietrită și necredincioasă și pentru mintea înșelată. În aceeași manieră, Noul Testament prezintă sfătuirea reciprocă drept măsura divină de siguranță împotriva păcatului voit:

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia… (Evrei 10:24-26)

Cu toate că, de obicei, mulți clerici folosesc acest text pentru a sublinia importanța “mersului la biserică”, ei ignoră într-o veselie restul pasajului. Pasajul spune că sfătuirea reciprocă (și nu ascultatea predicii de la amvon) este scopul principal al întrunirii bisericii. Și tot sfătuirea reciprocă este inhibitorul rânduit de Dumnezeu pentru păcatul voit.

În opinia mea, noi ignorăm învățătura întreagă a acestui pasaj, spre propria noastră pierzare. Motivul este simplu: prosperitatea noastră spirituală depinde de întruniri ale comunității de credincioși care să se desfășoare sub semnul funcționării deschise a fiecărui membru spre folosul tuturor.” (p. 52-53)

Reimaginarea bisericii – Frank Viola, Editura Kerigma, Oradea, 2011, 277 p.

Un răspuns to “Reimaginarea bisericii (7)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: