Darul iertării (2)

“Atitudinile sunt greu de schimbat. Îmi amintesc că atunci când eram copil mi se spunea “să-mi schimb atitudinea”, ca și cum ar fi existat un buton pe care să-l pot apăsa și care să fi determinat o acțiune imediată la nivelul minții mele! Atunci când se luptă cu un spirit neiertător – sau cu ranchiuna, cum o numesc unii – oamenii au nevoie de o schimbare de atitudine semnificativă. Următoarea întâmplare arată cum poate fi schimbată, de fapt, o atitudine.

Era odată un băiat care locuia cu mama și cu bunicul lui. Bunicul nu era chiar bătrân, dar era țintuit într-un scaun cu rotile și nu prea putea să-și folosească mâinile. Fața lui era plină de cicatrici și avea dificultăți în înghițirea hranei.

În fiecare zi, băiatul avea datoria de-a merge în camera bunicului său și de a-i da să mănânce la prânz. Băiatul făcea acest lucru cu credincioșie, dar fără tragere de inimă. Se cam făcea mizerie în jur când îi dădea bunicului să mănânce.

Ajuns adolescent, băiatul a început să se sature de această responsabilitate. Într-o zi, a dat buzna în bucătărie și a anunțat că a răbdat destul. I-a spus mamei sale:

– De-acum înainte, n-ai decât să-i dai tu să mănânce!

Dând dovadă de multă răbdare, mama lui s-a oprit din treburi, i-a făcut semn fiului ei să ia loc și i-a spus:

– Acum ești un tânăr bărbat. A venit vremea să știi tot adevărul despre bunicul tău.

Apoi a continuat:

– Bunicul tău nu a fost imobilizat într-un scaun cu rotile din totdeauna. De fapt, chiar a fost atlet. Totuși, când tu erai încă foarte mic, a avut loc un accident.

Băiatul s-a aplecat înainte în scaun, în timp ce mama lui a început să plângă. Ea a continuat:

– A fost un incendiu. Tatăl tău lucra în pivniță și credea că tu erai sus cu mine. Eu credeam că este jos cu tine. Amândoi am ieșit repede din casă, lăsîndu-te singur la etaj. Bunicul tău era în vizită la noi atunci. El a fost primul care și-a dat seama ce se întâmpla. Fără nici un cuvânt, a intrat din nou în casă, te-a găsit, te-a înfășurat într-o pătură udă și a sărit nebunește prin flăcări. Te-a adus în siguranță la mine și la tatăl tău.

În timp ce asculta, ochii băiatului se umplură de lacrimi. Nu știuse niciodată; bunicul nu-i spusese niciodată nimic. Și fără nici un efort conștient din partea lui, atitudinea lui s-a schimbat. Fără alte plângeri, a luat tava cu mâncarea bunicului și a intrat în camera acestuia.” (p. 23-24)

Darul iertării – Charles Stanley, Editura Casa Literaturii Creștine, Brașov, 2005, 165 p.

Un răspuns to “Darul iertării (2)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: