Reimaginarea bisericii (15)

“Noul Testament nu promovează altă formă de conducere în biserică decât cea la care toți membrii iau parte. Domnul a ales să-Și conducă biserica prin comunitatea celor mulți, a tuturor membrilor. Prezbiterii au apărut mai târziu. Ei ofereau îngrijire pastorală bisericii și asigurau supravegherea. În plus, în orice biserică din primii ani ai creștinismului existau prezbiteri, și nu doar un singur prezbiter.

Însă simplul fapt al slujirii în biserică de către mai mulți prezbiteri nu garantează că biserica va fi sănătoasă. Dacă prezbiterii nu supraveghează potrivit cu viața și harul lui Hristos, ei pot face mai mult rău decât poate face un singu prezbiter. (Din nefericire, cunosc și eu cazuri de biserici în care lideri autoritari și-au impus voința prin forță. Acești lideri nu se considerau opresori, dar biserica exact așa îi percepea.)

Din acest motiv, problema luării deciziilor în biserică este una crucială. Spre deosebire de sistemul clerical modern, prezbiterii din primul secol nu erau priviți ca figurile proeminente ale bisericii.

După cum am observat deja, în întreg Noul Testament constatăm o lipsă de atenție aproape totală acordată prezbiterilor. Această omisiune este semnificativă. Ea ridică, de regulă, serioase semne de întrebare cu privire la noțiunea protestantă de preeminență a pastorului și cu privire la noțiunea populară din terminologia “bisericii în case” a preeminenței prezbiterilor. Ambele noțiuni sunt în dezacord cu principiile Noului Testament.

În capitolul 8, am văzut că modelul biblic de conducere militează împotriva otravei supunerii forțate, a structurilor de autoritate cu greutate la vârf și a relațiilor ierarhice (Mat. 23:11; Marcu 10:42-45; Luca 22:26-27). Modelul noutestamental de conducere servește ca măsură de garantare a poziției de Cap, reală și vie, a lui Hristos. În același timp este și o măsură de prevenire a autoritarismului. Înflorirea toiagului lui Aaron ilustrează foarte frumos faptul că temeiul autorității spirituale este viața înviată (Numeri 17:1-11) și niciodată poziția deținută.

Supraveghetorii bisericii primare își exercitau slujba prin exemplu, nu prin coerciție sau manipulare. Respectul pe care-l primeau din partea celorlalți membri era direct proporțional cu măsura în care se jertfeau în slujbă (1 Cor. 16:10-11, 15-18; Filip 2:29-30; 1 Tes. 5:12-13; 1 Tim. 5:17). Autoritatea lor era înrădăcinată în maturitatea lor spirituală mai degrabă decât poziția lor sacerdotală. În cuvintele lui Petru, ei nu supravegheau “ca și cum ar stăpâni peste cei ce le căzuseră la împărțeală, ci făcîndu-se pilde turmei” (1 Petru 5:3). […]

Simplu spus, supravegherea în Noul Testament nu era o obligație înrobitoare și nici o necesitate nemiloasă. Dimpotrivă, era o resursă familială valoroasă, marcată de smerenie, relaționare și servitute.” (p. 159-161)

Reimaginarea bisericii – Frank Viola, Editura Kerigma, Oradea, 2011, 277 p.

Reclame

Un răspuns to “Reimaginarea bisericii (15)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: