Reimaginarea bisericii (16)

“Disjuncția dintre practica bisericii instituționale în ce privește luarea deciziilor și realitatea Noului Testament este profundă. Ar trebui să ne oprim și să ne întrebăm cum de s-a ajuns aici.

În multe biserici instituționale, pastorul (uneori “comitetul”) ia decizii independent de biserică. Același lucru e valbil și în unele biserici în case în care cei care conduc sunt prezbiterii. În aceste bierici prezbiterii decid fără să le pese de poziția sau opinia bisericii. Membrii acesteia nu au cuvânt în chestiunile ce privesc viața bisericii. Și ce e și mai grav, dacă unii dintre membri își exprimă nemulțumirea și nu vor să se alinieze hotărârii venite de sus, li se spune că sunt liberi să plece la oricare altă biserică doresc.

În bisericile în care decizia se ia pe baza votului majorității, cei care pierd la vot ajung să pună la îndoială judecata majorității. (Uneori aceștia ajung să pună la îndoială însăși corectitudinea votului.) Faptul că Scriptura este plină de exemple în care majoritatea a greșit este trecut cu ușurință cu vederea, fiind mai convenabil. Adesea, când 52 la sută dn membrii unei biserici consideră că au obținut o mare victorie, ceilalți 48 la sută cârtesc și caută să submineze decizia majorității.

Fără îndoială că ajungerea la consens costă. Pentru atingerea acestui obiectiv, tuturor membrilor unei biserici le revine responsabilitatea de a căuta ei înșiși voia lui Dumnezeu. De asemenea, membrii bisericii trebuie să se confrunte între ei și să dezbată, cu răbdare, pentru a descoperi voia lui Domnului. Ajungerea la consens presupune, adesea, renunțarea la decizii grăbite pentru ca, în schimb, să se câștige încredere prin amânare. Dar ce zidire laolaltă se dobândește! Ce lucrare a răbdării! Ce expresie a dragostei și respectului reciproc! Ce exercițiu de viață comunitară creștină! Ce înfrânare impusă firii! Ce purtare a crucii! Și ce moarte față de propria agendă!” (p. 165)

Reimaginarea bisericii – Frank Viola, Editura Kerigma, Oradea, 2011, 277 p.

Un răspuns to “Reimaginarea bisericii (16)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: