Drumul spre iad (3)

“Iadul e încă o imagine familiară în perspectiva noastră mentală. Totuși, imaginea aceasta nu mai inspiră teamă, cu atât mai puțin groază. Omul modern a reușit să îndepărteze teama de iad – prin blasfemie, comedie și reinterpretare existențială.

E o ironie faptul că cuvântul în sine e folosit mai mult în afara bisericii decât înăuntrul acesteia. Împreună cu alte înjurături apropiate ca sens (cum ar fi: “Mânca-te-ar iadul!”), acest cuvânt reprezintă unul dintre cele mai folosit în înjurăturile de azi.” (p. 29)

“Un iad trivializat în aceste trei – sau în oricare alte – moduri nu mai trezește teama. Dar natura umană nu suportă vidul, așa că multe alte temeri s-au mutat în casa goală – frica de SIDA, de bobe, de cancer, de poluare, de șomaj etc. În mod surprinzător, oamenii se tem acum mai mult de procesul morții (care poate fi dureros și umilitor) decât de moartea în sine (despre care se presupune că duce la uitare, ceea ce reprezintă o ușurare binevenită pentru mulți, mai ales pentru cei vârstnici).

Instinctul de conservare este unul din cele mai profunde și mai primitive instincte ale noastre; niciun preț nu e considerat prea mare când e vorba de salvarea de la o moarte prematură, mai ales în contextul unui dezastru brusc. Cu toate acestea, generația noastră privește cu tot mai multă îngăduință eutanasia, grăbirea morții pentru cei bolnavi în stadiu terminal sau pentru bătrânii infirmi. Această inconsecvență aparentă se explică atunci când moartea este privită drept privare de viață, care, la rândul ei, trebuie considerată vrednică de a fi trăită.

Adevărata frică de moarte în sine are la bază credința în continuarea unei existențe conștiente dincolo de mormânt, cuplată cu credința conform căreia calitatea acestei vieți viitoare este direct legată din punct de vedre moral și juridic de viața pe care am trăit-o aici. Anticiparea retribuției e cea care conferă morții aspectul cel mai dureros. Ne temem de gândul de a da socoteală.

Pentru generațiile anterioare, moartea însemna intrarea în prezența Creatorului. Viața fiecăruia urma să fie examinată și să se dea un verdict. “Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Ev. 9:27). În Biblie ambele evenimente sunt absolut inevitabile.

E de înțeles că cei necredincioși din lume caută să evite această situație. O generație care caută plăcerea găsește astfel de gânduri cât se poate de neplăcute. Dar este uluitor să vezi că cei credincioși din biserică, dedicați adevărului lui Dumnezeu așa cum l-a revelat El, caută la rândul lor să evite această realitate. Dar și acest lucru reprezintă o fațetă a vieții de azi.” (p. 31-32)

Drumul spre iad – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 255 p.

Un răspuns to “Drumul spre iad (3)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: