Drumul spre iad (5)

Ce este iadul

“Este un loc al disconfortului fizic. Trebuie să ne reamintim că iadul este un loc real pentru oameni cu trupuri reale (vom arăta mai clar acest lucru mai târziu în acest capitol). Temperatura înaltă și setea pe care o provoacă pot fi,d eci, luate în serios, ca și mirosul neplăcut (pucioasă sau sulf, care este ingredientul de bază al multor mirosuri neplăcute, mai ale al celor asociate cu dezintegrarea și putrefacția). Poate că cel mai înfricoșător aspect “fizic” este starea de întuneric absolut, astfel că oamenii vor fi practic orbi.

E un loc al torturii mintale. Una din cele mai frecvente expresii folosite de Isus a fost “plânsul și scrâșnirea dinților”. Această expresie combină două emoții foarte diferite – tristețea și mânia – care se combină în frustrare. A ști ce ar fi putut să fie și de acum nu va mai putea fi niciodată produce exact starea pe care o descrie Isus, un chin sufletesc ce îmbină tristețea și resentimentele – ambele emoții centrate pe sine. În treacăt fie spus, toate acestea includ în mod clar continuitatea memoriei.

E un loc al depravării morale. E o iluzie ideea că unele ființe umane sunt, în ele însele, mai rele decât altele – bestii perverse, criminali inveterați. Dacă am da masca jos și am îndepărta mâna lui Dumnezeu care limitează răul, s-ar dezvălui ceea ce suntem fiecare dintre noi cu adevărat. Pavel ne dă o idee despre ce se întâmplă atunci când oamenii Îi întorc spatele lui Dumnezeu și când El răspunde întorcându-le la rândul Său spatele – slăbiciunile ascunse se manifestă public (Rom. 1:24-32). Iadul va desăvârși acest proces. A fi separat de Dumnezeu înseamnă a fi separat de bunătate, căci El este singura sursă a bunătății.

Este un loc al izolării sociale. Existențialistul Sartre a spus: “Iadul sunt ceilalți.” Dar a trăi pentru veci cu eul tău centrat pe sine e mult mai rău. Se prea poate ca iadul să fie aglomerat, dar este posibil să fii disperat de singur într-o mulțime, mai ales într-un loc din care lipsește cu desăvârșire iubirea, simpatia și bunătatea. Bogatul din Luca 16 (vezi studiul E) pare să fie cu totul singur în agonia lui, neavând în jur pe nimeni la care să apeleze să ceară milă sau ajutor. Isus descrie iadul comparându-l cu starea celor rămași afară de la o petrecere (Lc. 13:48 și urm.).

E un loc al morții spirituale. E numit “moartea a doua”. Moartea înseamnă separare. Iadul înseamnă separare de Dumnezeu. Înseamnă a fi “afară”. Nu va exista acolo închinare, căci nu va exista niciun Dumnezeu căruia să I te închini. Rugăciunea nu va avea rost. Când s-a pierdut orice contact cu divinul, și umanitatea dispare. Chipul lui Dumnezeu în om e pierdut în întregime. Urmează inevitabil dezintegrarea personală.

Absența lui Dumnezeu e egalată ca groază doar de prezența lui Satan, sursa a tot ce e rău. Mii de “îngeri” ai săi (de la răzvrătirea lor împotriva cerului sunt numiți “demoni”) vor umple iadul, poluând atmosfera cu gândurile, cuvintele și faptele lor murdare. Absența oricărei virtuți va fi însoțită de prezența fiecărui viciu. Nu e de mirare că Isus S-a adresat celor condamnați la acest loc astfel: “blestemaților” (Mt. 25:41).” (p. 57-58)

Drumul spre iad – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 255 p.

Un răspuns to “Drumul spre iad (5)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: