Gabi Luncă și Ion Onoriu: Povestea vieții noastre (4)

Povestea vieții noastre – Gabi Luncă și Ion Onoriu, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 287 p.

“Este momentul să mă întorc puțin și să vă povestesc frământarea care s-a născut în noi cu privire la muzica noastră după ce ne-am pocăit. Când ne-am dus la fratele Rafailă Roșca și i-am spus că vrem să fim botezați, el a fost foarte rezervat fiindcă știa cu ce ne ocupăm.

– Voi vreți să vă botez, dar nu cred că pot, pentru că voi cântați în lume și lui Dumnezeu nu-I place să slujim la doi stăpâni.

Auzind acest cuvinte atunci am spus că nu vom mai cânta la nunțile din lume, deși de acolo ne câștigam pâinea. Și într-adevăr, o perioadă nu am mai cântat, dar cu ce era să trăim? Am mâncat ce aveam. Veneau oamenii să ne angajeze să le cântăm, dar noi îi refuzam. Le spuneam direct că ne-am pocăit. Vă rog să mă credeți că am ajuns de nu știam ce să mai vindem. Onoriu avea șapte acordeoane și am vândut șase dintre ele. A rămas doar cu unul. Dar hotărârea era luată și deși ducea lipsă, ne-am botezat. […]

În dimineața de după botez, îmi aduc aminte că a venit peste noi o frământare mare. Despărțirea de viața de dinainte ne lăsa anumite regrete, pierdeam o sursă mare de câștig. Am hotărât cu Onoriu să ținem trei post un post negru, ca să ne rugăm lui Dumnezeu să ne lumineze El. A treia zi nu mai puteam de foame. Ne-am dus la o alimentară și am cumpărat ce se găsea pe atunci, apoi ne-am rugat în mașină pentru încheierea postului și am mâncat.

La puțin timp după aceea, un impresar de la Orchestra “Flacăra Prahovei” din Ploiești a venit să ne ia într-un turneu de o lună și jumătate. O zi întreagă a stat cu noi până ne-a înduplecat să semnăm contractul.

În toiul acestor frământări, ne aflam acasă la Costică, la rugăciune. Onoriu le-a spus fraților din Adunare:

– Nu știu ce să fac, mi-aș tăia un deget de la mână să nu mai pot cânta, că mi-e frică și rușine de Dumnezeu.

Era cu ochii în lacrimi, avea copii de crescut și trebuia să le dea să mănânce. Era și Moșu acolo și l-a auzit pe Onoriu. El venise ca să ne mustre fiindcă auzise că Onoriu mai cântă în lume. Când a auzit ce spusese Onoriu, că vrea să-și taie un deget, ce credeți că s-a întâmplat? Tocmai prin Roșca, acest bărbat care era și prooroc, a venit un cuvânt de prorocie pentru Onoriu. A spus așa: “Iată că nu te vreau nici lovit, nici ciopârțit! Te vreau întreg! Să nu-ți faci niciun semn pe tine că am de lucru cu voi amândoi și vreau să Mă vestiți cu viața și cu fapta! Ați făcut un legământ cu mine și eu am de lucru cu voi! Amin!”

Atunci Roșca, frățiorul nostru iubit, când a văzut că Dumnezeu nu judecă precum omul, ne-a spus că venise să ne mustre, dar că nu a fost să fie așa, că el se dă la o parte din calea nostră și lasă totul în mâna lui Dumnezeu.

I-am mulțumit Domnului că nu ne-a lăsat de rușine și am înțeles că avem dezlegare să ne facem meseria de artiști, dar că trebuie cu viața noastră să nu mai facem faptele din trecut. Din acel moment am continuat să cântăm, având grijă ca faptele noastre să se deosebească de ale acelora care nu credeau în Dumnezeu. Căutam de acum ocazii să facem fapte bune și să îi ajutăm pe cei necăjiți. Pe unde mergeam în turnee luam legătura cu frații noștri și cum terminam programul plecam la ei la rugăciune. Astfel am trăit plini de nădejde în Dumnezeu Tatăl și Fiul și în Duhul Sfânt.” (p. 89-91)

Publicitate