Povestea vieții noastre – Gabi Luncă și Ion Onoriu, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 287 p.
“Onoriu mi-a spus că fosta soție provenea dintr-o familie mai bogată. Părinții ei erau foarte înstăriți, aveau multe animale. Erau cei mai bogați din sat, oameni gospodari, iar părinții lui Onoriu erau măcelari, oameni de rând, cu o familie mai numeroasă. L-am întrebat pe Onoriu de ce îmi povestește mie toate aceste amănunte din viața lui. “Vreau să scrii pentru copiii mei, să știe și ei de ce am lăsat-o pe mama lor, că eu de câte ori le-am povestit despre viața mea nu puteau să înțeleagă pentru că eram tineri, dar, când eu nu voi mai fi, îmi vor da dreptate.”
În familia soției, Onoriu s-a simțit foarte umilit de tatăl fostei soții. Fostul socru l-a tratat cu indiferență din cauză că el a fost mai sărac. Mi-a mai povestit Onoriu că odată se afla la foștii socri și stătea la masă. Pentru că nu erau socrii în casă, a mâncat singur. Atunci când a intrat fostul socru în casă, lui Onoriu i-a fost rușine, îi venea să se ridice imediat de la masă, dar a rămas totuși pe scaun: “Vezi, Onoriule? Acum stai și tu cu mine la masă! Vezi unde ai ajuns? Și mai vezi că mănânci din farfurie ca mine, că la voi mâncați din strachină.”
Fosta soție era de față, dar n-a zis nimic. Ar fi putut să-i ia apărarea, dar ea nu a intervenit. Atunci Onoriu i-a spus fostei soții: “Eu plec de azi la București, la frații mei! “, și a plecat. De aceea nici nu a fost o căsnicie trainică, pentru că el era prea sărac pentru ei care erau așa de bogați. […]
Se mai întorcea acasă, dar erau ca doi străini. El m-a rugat să scriu această carte pentru ca nimeni să nu aibă motiv să îl condamne că i-a părăsit și să știe că el n-a fost prețuit în familia socrilor lui, iar ea, dacă l-a iubit, nu i-a arătat niciodată că-l iubește. Totdeauna s-a crezut superioară lui, de aceea relația lor s-a răcit cu timpul și s-au despărțit. Când ne-am cunoscut, el a fost hotărât să nu se mai întoarcă la Fântânele.
Trebuie să înțelegeți că asta a fost viața lui ca om din lume, care nu îl cunoștea pe Dumnezeu. S-a căsătorit pe apucate, nu a făcut acte, s-a despărțit din pricina problemelor și a umblat după cum a crezut el de cuviință ani la rândul. După ce ne-am cunoscut și împreună ne-am botezat, pentru amândoi a fost clar că nu este altă cale decât să trăim în curăție și să fim devotați unul celuilalt.
Am fost într-adevăr potriviți unul pentru altul, viața a mers înainte, copiii au crescut mari. Nicoleta este căsătorită cu un băiat, foarte bun acordeonist, Gheorghiță Preț și împreună au treisprezece copii. Costel, pe care l-a iubit cel mai mult, are doi copii și șase nepoți, iar Puiu, cel mic, când eu m-am căsătorit cu Onoriu avea trei ani și jumătate, are acum trei copii, doi băieți și o fată și are 8 nepoți.
Fosta soție a lui Onoriu este și ea femeie credincioasă. Când eu m-am căsătorit cu Onoriu, ea era deja botezată la Adunarea din Fântânele și niciodată nu a venit la mine la poartă cu scandal sau cu intenția să se mute la București, ca să fie copiii mai aproape de Onoriu. Probabil că dacă ar fi făcut așa ceva, cât de mult aș fi ținut la Onoriu, l-aș fi îndemnat să se întoarcă la copiii lui. Dar această femeie, care acum îmi este și soră de credință nu a făcut așa.
Onoriu a decedat pe 28 ianuarie 1998.” (p. 214-215)
Wikipedia: Ion Onoriu
Romania Evanghelica 
Lasă un răspuns