Plictisit în epoca divertismentului (5)

Plictisit în epoca divertismentului – Richard Winter, Editura Scriptum, Oradea, 2011, 190 p.

“În calitate de creștini suntem conștienți că trebuie să ne autoprotejăm în această lume căzută însă adeseori ne închidem prea mult sentimentele și dorințele ca răspuns la povara experiențelor neplăcute și amenințătoare. De la cădere, am devenit supuși frustrării năzuințelor noastre. Lucrurile rareori merg întotdeauna așa cum ne-am dori. Viața nu mai este cea care ar fi trebuit să fie. Nutrim răni și sentimente de dezamăgire, respingere și mânie față de Dumnezeu. Când suntem confruntați cu pierderea și eșecul, găsim că e mai puțin dureros să negăm realitatea și să trăim în indiferență.

Teologul Henri Nouwen spune:

Cele mai mari ispite ale noastre sunt plictiseala și amărăciunea. Când planuri bune sunt întrerupte de vremea capricioasă; pacea minții, de răvășeala interioară; speranța noastră pentru pace, de un nou război; dorința după un guvern stabil, de schimbarea constantă a conducerilor care ar fi trebuit să ne dea sentimentul de siguranță; iar dorința noastră după nemurire, de o moarte reală – suntem tentați să cedăm plictisului paralizant sau să cădem pradă amărăciunii distructive.

Dacă ascundem de Dumnezeu aceste gânduri și trăiri, de altfel e suficient să nu le recunoaștem în mod deschis față de noi înșine, s-ar putea să descoperim că sensul vieții și al vitalității în relația noastră cu Dumnezeu și cu alți oameni intră în declin. S-ar putea să nu mai simți că citirea Bibliei, rugăciunea sau închinarea sunt interesante sau că te atrag în vreun fel. Norul plictisului coboară peste noi în timp ce încercăm să ne protejăm pe noi înșine și să dăm la o parte simțămintele “nepotrivite” față de Dumnezeu – sentimente care par atât de urâte, încât nici nu vrem să le recunoaștem față de noi înșine.

Plictiseala, odată recunoscută, poate fi un semnal de bun augur. Ar trebui să ne forțeze să ne oprim pentru a reflecta asupra motivului principal care stă la baza stării noastre și apoi să adoptăm atitudinea necesară. Putem învăța din această experiență și ne putem maturiza. Unii terapeuți chiar își încurajează anumiți pacienți să înfrunte plictiseala, să renunțe la atitudinea de indiferență și la a mai căuta distracția în toate părțile, și să-și îngăduie să resimtă plictiseala în mod profund. Pe măsură ce o identificăm și începem să o pătrundem, îi vom putea vedea rădăcinile și ramificațiile în viețile noastre. O prietenă care a trăit mulți ani într-un mariaj dificil și distant, a fost încurajată de terapeut să petreacă un timp undeva retrasă, pentru a putea încerca, recunoaște și explora plictiseala din relația ei cu partenerul de viață. Niciodată până atunci nu s-a gândit la sentimentele ei din această perspectivă a plictiselii și a fost șocată, în prima fază, de sugestia terapeutului. Mai târziu a realizat cât de adevărat era lucrul acesta cu privire la experiența ei, ceea ce a ajutat-o să înfrunte realitatea. A te lăsa în mod deliberat să te simți plictisit s-ar putea să fie de ajutor

pentru că îți oferă șansa de a te conecta cu propriu-ți suflet, pe care plictisul l-a paralizat. Rămânând conectat la sentimentele tale cele mai profunde, cei descoperi un nou sentiment de uimire și vei experimenta o nouă sensibilitate. Aceasta conduce de obicei la o viață îmbogățită în care aspectul spiritual al faptului că ești uman este regăsit. Viața în alb negru devine colorată; de la ceva pur rațional, la emoție; de la un calcul rece, la un risc asumat cu bucurie; de la ceva previzibil, la ceva aventuros.

Psalmii reprezintă niște exemple minunate de exprimare potrivită a emoțiilor. Regele David pare să fie deplin conștient de sentimentele sale și de modul în care ele se leagă de gîndurile lui. Citind în cartea Psalmilor este ca și cum am asista la multele sale ședințe de psihoterapie. David își varsă temerile, mânia, deprimarea, vina, rușinea, durerea, mulțumirea, bucuria, încântarea și închinarea în prezența Tatălui din ceruri. Nimic nu este ținut în umbră. Încrederea lui în acceptarea lui Dumnezeu este atât de puternică, încât își poate permite să fie pe deplin onest. El este plin de viață, pasionat în dragostea lui pentru Dumnezeu sau în ura față de rău. Este pe deplin conștient de minunile lumii naturale, de gloria chipului divin în om, și e durerea și zdrobirea adusă de rău și păcat. Ne arată că deprinderea de a fi sincer cu privire la lumea ta interioară este într-adevăr o trăsătură cerească. Ea reprezintă opusul înăbușirii și reprimării gîndurilor și emoțiilor inconfortabile și reprezintă un antidot uimitor pentru monotonie și plictiseală.

De-a lungul secolelor creștinii au scris despre experiența apatiei și pierderea interesului în legătură cu lucrurile lui Dumnezeu. Pe măsură ce am descoperit experiențele părinților bisericii și ale călugărilor din Evul Mediu, am înțeles că relatările lor rezonau foarte clar cu multe din descrierile contemporane ale plictisului. Am găsit de asemenea câteva indicii utile pentru a putea face diferența între plictiseală, depresie și apatia mâhnirii.” (p. 91-94)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: