Lanțurile legalismului (12)

Lanțurile legalismului – Neil Anderson, Rich Miller, Paul Travis, Succeed Publishing, Medgidia, 2008, 303 p.

“Când privim la felul în care Satana L-a ispitit pe Isus în pustie, un fapt reiese clar: deși a fost învins în atacurile sale, Diavolul știa exact cum și unde să atace. A încercat să lovească în dedicarea lui Isus de a trăi o viață de dependență față de Tatăl. Așa îi atacase și pe primii oameni și a folosit aceeași strategie și cu Isus. Cu Adam și Eva a reușit. Cu Isus, a eșuat.

În sinea ei, orice ispită este momirea de a ne lua viața în propriile mâini. De a nu-L aștepta pe Tatăl. De a fi propriul nostru dumnezeu și de a ne urma propriile dorințe. De a ceda în fața temerilor noastre. În cazul legalismului, este momeala de a ne crea propriul sistem religios (sau de a-l accepta pe al altora) – un sistem pe care, în mod eronat credem că-l vom putea urma, mulțumimdu-L astfel pe Dumnezeu prin propriile puteri și resurse.

La rădăcinile sale, legalismul este un sistem făurit de Diavol și dezvoltat de om, pentru a-i împiedica pe oameni să trăiască într-adevăr în dependență de Tatăl. O regulă devine Stăpâna noastră. Legea devine și ea Stăpâna noastră. Performanțele noastre bazate pe fire devin un substitut pentru relația personală de predare și dependență față de Dumnezeu.” (p. 207)

Publicitate

Un răspuns to “Lanțurile legalismului (12)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: