Cum se mănîncă căcăt pe blogul lui Cristian Ionescu (08.06.2011)

Cristian Ionescu permite încă un comentariu mizerabil în Mahalaua Evanghelică care a devenit blogul lui (nu de azi, de ieri): „Am facut si eu gresala (doar din curiozitate) sa citesc postarea lui A.C. Regret fapul ca am pierdut 10 minute findca gunoaie puteam sa aud sau sa citesc si in alte locuri. Dar se pare ca acest individ care isi etaleaza toate studiile a ramas repetent la materia “bunului simt”. Daca ar fi si crestin ,cum isi spune, asemenea “perle ” nu cred ca au ce sa caute in vocabularul unui urmas a lui Hristos, dar probabil ca noi suntem prea “inapoiati” si nu intelegem ideea fara a privi la cuvinte (citat din AC).

Vorba unui frate de-al nostru: nu le puneti pe toate la inima ca va distrugeti ficatul frate Cristi.

Continuati sa postati pe blog, iar acestor asazisi maestri ai blogosferei, sa faca bine sa-si posteze mizeriile unde vor vrea, numai pe aici pe la dumneavoastra “nu le ziceti bun venit si nu le urati de bine”.

Har si pace.
Nitu Barac”

Iată încă unul care mănîncă căcat, expresie care, în limbajul Mahalalei, înseamnă: vorbește prostii, minte (de îngheață apele).

1. Acest comentator introduce expresia „așa-zișii maeștri ai blogosferei” (probabil că se referă la blogosfera EVANGHELICĂ), dînd de înțeles că eu aș fi un astfel de impostor, și, în același timp, expresia indică faptul că ar exista AUTENTICII maeștri ai blogosferei (iar eu spun: printre care, să fie clar, nu se numără Cristian Ionescu sau vreun alt pastor penticostal; Ghiță Mocan este cel mai elegant blogger-pastor penticostal, dar e departe de măiestria blogging-ului).

Avînd în vedere statutul notoriu pe care mi l-au acordat alții PÎNĂ MAI IERI – inclusiv bloggeri-pastori precum Petru Lascău sau Cristian Ionescu – etichetez comentariul de mai sus ca fiind MINCIUNĂ. Și, probabil, este vorba de IGNORANȚĂ combinată cu indignare agresiv-ideologică: comentatorul e vizibil iritat (ceea ce pe mine mă încîntă) de întîlnirea cu comentariile mele upercut la adresa „distinsului” pastor Cristian Ionescu și se trezește scriind măgării la adresa celui care a avut o astfel de îndrăzneală. Asta, desigur, cu permisiunea bloggerului-pastor.

2. Comentatorul în discuție se referă la mine (și) în următorul fel: „Se pare că acest individ care își etalează toate studiile a rămas repetent la materia “bunului simț”. Dacă ar fi și creștin, cum își spune, asemenea “perle ” nu cred că au ce să caute în vocabularul unui urmaș a lui Hristos, dar probabil ca noi suntem prea “înapoiați” și nu înțelegem ideea fără a privi la cuvinte (citat din AC).”

Aici sînt mai multe chestiuni, pe care le voi lua pe rînd.

În primul rînd, sînt nu doar individ, ci sînt chiar… PERSOANĂ. Sînt destui cititori care cunosc diferența și ce vreau să spun.

Tot aici, la stilul în care un comentator scrie despre un „individ” (pe un blog EVANGHELIC!) intră și modul în care se referă la acel „individ”: prin inițiale.

Această „lene” de a scrie prenumele și numele cuiva e, de fapt, adevărata lipsă de bun-simț.

Cei care mă citesc de ani buni știu că am luptat pentru această chestiune tot timpul: cînd ne referim la o PERSOANĂ să o facem prin menționarea prenumelui și numelui: Paul Negruț, Iosif Țon, Vladimir Pustan, Alin Cristea.

Nu e nevoie să scriem nici „frate”, nici „domnul”, și nimic altceva, decît dacă e vorba de o anumită stilistică sau o dorință, peste medie, de folosire a unor forme de adresare care să ne așeze într-o poziționare relațională superioară – adică să încerc să respect interlocutorul fie conform statutului său public, fie conform statutului meu public.

Folosirea inițialelor e bădărănie – am spus de ani de zile și voi continua să o spun.

Ba chiar un ofuscat îmi scria odată cam așa: a.c., vezi, ți-am scris cu litere mici, că nici nu meriți să-ți scriu inițialele cu litere mari!

Ce să mai zic?!

3. O chestiune deosebit de gravă este următoarea: comentatorul zice că citează din A.C., dar nu pune ghilimele, ca să știm la ce se referă.

Iată ce scrie: „probabil că noi suntem prea “înapoiați” și nu înțelegem ideea fără a privi la cuvinte (citat din AC)”.

Din cîte văd, omul NU a înțeles ce am scris eu.

Probabil că se referă la următoarea chestiune pe care am scris-o: „…oricum cititorii sînt atenți la cuvinte, nu la… IDEI (sau la expresii)!”

ACEASTĂ propoziție îmi aparține. Această IDEE îmi aparține. Nu ceea ce menționează comentatorul. El pornește EXACT invers: spre cuvinte! Ori eu am spus (cum spun atîția alții, de fapt) că vorbele își capătă semnificația ÎN CADRUL expresiilor. Așadar: nu înțelegem cuvintele fără a privi la… expresii. La IDEI!

Căcat e un cuvînt. A mînca căcat e o expresie.

Cuvîntul căcat dobîndește semnificație ideatică în cadrul expresiei.

Din nefericire, cititorii (evanghelici) rămîn PREA ADESEA la cuvinte! Nu sînt atenți la semnificația EXPRESIEI!

În expresia „a drege busuiocul” nu e vorba de nici un busuioc! Iar în expresia „a sta cu morcovul în fund” nu e vorba de nici un morcov. Și de nici un… fund!

Am mai scris lucrurile astea, dar se pare că trebuie să le mai scriu, că în fiecare săptămînă se trezește cîte un pudibond evanghelic cu urechi prea sensibile (ce păcat că nu îl dor urechile de la cîte minciuni aude și sufletul de cîtă ipocrizie vede), dar cu gura mare!

4. Cîteva chestiuni minore în raport cu cele menționate pînă acum:

– Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT: „Iar acestor asazisi maestri ai blogosferei, sa faca bine sa…”

– Desigur, trebuia cuvîntul „acești”, nu „acestora”.

– Greșala – trebuie: Greșeala

– urmaș a lui Hristos – trebuie: urmaș AL lui Hristos

Bă pocăiților, așa vreți să dați cu mucii în fasole în public?

Atenție, nu e vorba nici de muci, nici de fasole, ci de gafele pe care le faceți, și apoi tot vouă vă sare muștarul (atenție, nu e vorba de muștar, ci de altceva!)

– comentatorul pune cuvîntul „înapoiați” în ghilimele, la fel cum pune și alte cuvinte.

Precizez că nu eu nu am folosit cuvîntul acesta în postarea la care se referă.

Dar cum am folosit cuvinte mai năstrușnice decît acesta, ce mare brînză era să-l folosesc și pe acesta? (Atenție, nu despre brînză e vorba!)

5. Cică mi-am etalat TOATE studiile. Unde?

Eu nu am avut această senzație.

La ce se referă oare comentatorul? Zicea că a pierdut doar 10 minute să citească ce am scris eu. Să-mi fi citit și CV-ul? (oricum incomplet…)

6. Ajungem la partea cea mai gravă și mai delicată: Este A.C. creștin?

Sau: CINE stabilește dacă un „individ” este creștin? CE stabilește „creștinitatea” unui om?

Nu ar trebui să fim mai rezervați în modul în care folosim apelativul „frate” la adresa cuiva și nu ar trebui să fim mai rezervați în modul în care, apoi, la un moment dat, i-l refuzăm?

Această chestiune nu e nicidecum nouă în discursul meu public, am abordat-o și în alte ocazii, cu exact ACELEAȘI idei pe care le susțin și după cîțiva ani: Să fim atenți la modul (supeficial) în care ne adresăm unul altuia, cu vorba, dar mai ales cu… sufletul.

Sîntem creați după chipul Dumnezeirii, creștinismele de tot soiul avînd ca docrină FUNDAMENTALĂ cea care subliniază Sfînta Treime ca PERSOANE. O întreagă filozofie. O întreagă teologie, de fapt. Aici ar trebui să ne consumăm timpul (și sufletul), nu în replici mai mult mai puțin ironice.

Așadar, și noi, ființele umane, ne îndreptăm unul către altul într-un mod complex. Nu doar prin vorbe. Nu doar prin priviri. Nu doar scuipîndu-ne sau șuierînd printre dinți.

Ceea ce lipsește, evident, în blogosfera evanghelică, este tocmai această poziționare a noastră suflet către suflet. Sau, ca să fiu mai puțin pretențios, ne lipsește corespondența dintre ceea ce scriem și ceea ce se înțelege.

Nu toți sînt la fel de pricepuți în a mînui cuvintele pentru a rezona ceva din sufletul lor sau ceva ÎN sufletul altora.

Dar toți avem suflet și „pricepem” cumva, chiar dacă uneori cu o marjă de eroare mare, dacă sîntem pe aceeași lungime de undă (atenție, nu e vorba de tranzistori!).

Omule, cum să pricepi tu în 10 minute ce am scris eu în… 5 ore? Cum să pricepi, citind „din curiozitate”, cum mi-am crucificat eu sufletul în acele momente în care căutam cuvintele-privighetori care să redea ceva din zbuciumul meu lăuntric?

Ai citit cu ochelari de cal! (Atenție, nu e vorba de nici un subiect ecvestru!)

Pe care ți-i i-a pus un… pastor!

Unul care, de fapt, ar fi trebuit să te învețe ce înseamnă libertatea (care vine la pachet cu responsabilitatea!).

Mă interesează să am dezbateri publice cu UNII pastori pentru că ei o anumită influență asupra enoriașilor / cititorilor.

Așa a lăsat Dumnezeu să funcționeze lumea: UNII să aibă influență asupra altora. Dar unii se folosesc de influența lor într-o direcție bună, pe cînd unii se folosesc de influența lor într-o direcție greșită.

Eu sînt un blogger (sau jurnalist sau free lancer sau cum vreți să mă numiți) cu mult mai multă influență decît alții. Mă simt dator să o folosesc într-o direcție pe care EU o consider bună.

Omule, nu-mi mai scrie numele cu inițiale, că nu-mi pică nasul, pe bune! Eu știu bine cine sînt (ca persoană, ca persoană publică, ca păcătos de care s-a îndurat Dumnezeu, ca român care a ales calea vocației în detrimentul altora parametri de existență care mi-ar fi asigurat probabil o viață comodă). Nu mă dărîmi doar cu atît! Găsește altceva, mai de soi! Dacă nu, de ce te-ai trezit vorbind? Să vorbească și nea Ion, că și el e om…

„Har și pace”? Unde e harul? Unde e pacea?

Dracul ne face să pierdem timpul…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: