Fiecare zi merită o șansă (10)

Fiecare zi merită o șansă – Max Lucado, Editura Scriptum, Oradea, 2010, 137 p.

“Podeaua era acoperită de țărână. Șoarecii se strecurau pe sub grilajul gurii de aerisire. Gândacii împânzeau zidurile și se târau pe trupurile prizonierilor adormiți. Singurele raze de lumină pătrundeau prin trei găuri din apropierea tavanului aflat la patru metri și jumătate înălțime. Celula nu avea niciun pat, niciun scaun, nicio masă, nicio cale de ieșire pentru generalul american Robbie Risner. Vreme de șapte ani și jumătate, soldații nord-vietnamezi l-au ținut pe el și zeci de alți soldați la Zoo, un lagăr pentru prizonieri de război din Hanoi.

Mizeria era standardul. Carcera, înfometarea, tortura și bătăile deveniseră rutină. Anchetatorii suceau membre rupte, tăiau pielea cu baionetele, vârau bețișoare pe nări și hârtie în guri. Urletele planau peste lagăr făcând să înghețe sângele în vinele prizonierilor.

Ascultă descrierea făcută de Risner: “Totul era trist și deprimant. Aproape că era esența disperării. Dacă ai fi putut extrage sentimentul din cuvântul disperare, ar fi ieșit ceva cenușiu, plictisitor, de culoarea plumbului, prăfuit și murdar.”

Cum e posibil să supraviețuiești șapte ani și jumătate într-o astfel de fundătură? Despărțit de familie. Fără vești din Statele Unite. Ce faci? Iată ce a făcut Risner. S-a uitat intens la un fir de iarbă. La câteva zile după întemnițare, s-a chinuit să dea la o parte grilajul de la o gură de aerisire de la nivelul solului, s-a aplecat cu capul în dreptul deschizăturii și a început să se uite, printr-o gaură cât un creion din zidul de cărămidă și mortar, la un singur fir de iarbă. În afară de tulpina acestuia, lumea lui nu avea nici o culoare. Așa că își începea fiecare zi cu capul în gura de aerisire, inima în rugăciune, uitându-se fix la firul acela verde de iarbă. Numea aceasta o “transfuzie de sânge pentru suflet”.” (p. 107-108)

“Ți se pare că lumea ta arată ca aceea din celula generalului Risner din lagărul de prizonieri? Dacă te străduiești destul de mult și te uiți cu suficientă atenție, așa va părea. Până și grădina Edenului li se pare unora cenușie. Dar nu trebuie să arate cenușie pentru tine. Învață o lecție de la prizonier. Acordă fiecărei zile o șansă. Uită-te printre cărămizi, ignoră șoarecii, pentru a descoperi firul de iarbă. Și odată ce l-ai găsit, nu mai privi în altă parte.” (p. 111)

Un răspuns to “Fiecare zi merită o șansă (10)”

  1. convietuire Says:

    Adânc text. Cea mai pilduitoare mi se pare, însă, ultima parte: ” şi odată ce l-ai găsit, nu mai privi în altă parte”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: