Manualul misionarului contemporan (1)

Manualul misionarului contemporan – Marjorie A. Collins, Succeed Publishing, Medgidia, 2011, 323 p.

“Acum o sută de ani şi, în general, pe noile câmpuri de misiune, misionarii erau trimişi pentru a-i evangheliza pe cei pierduţi. Aceasta era slujba lor şi în felul acesta îşi petreceau timpul. Însă, schimbarea şi-a făcut simţită prezenţa şi în domeniul acesta. Astăzi există atât de multe câmpuri misionare bine stabilite, încât slujba misionarului clasic este doar una dintre numeroasele posibilităţi. Observăm o creştere uriaşă a numărului de oameni care pleacă peste hotare pentru a sluji în domeniul medical, al serviciilor sociale, al afacerilor, al comunicării, al educaţiei, al creşterii bisericii şi al administraţiei. Majoritatea acestor categorii, a căror implicare prezintă numeroase faţete, au rolul de a întări eforturile evanghelistice care constituie ţelul prioritar al celor mai multe dintre primele agenţii misionare. Părerile pot fi împărţite când se pune întrebarea dacă tehnicienii radio, mecanicii, inginerii sau fotografii sunt misionari în aceeaşi măsură ca şi evangheliştii sau ca predicatorii. Însă adevărul este că noi „suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” în îndeplinirea sarcinii uriaşe de a transmite mesajul Evangheliei până la marginile Pământului, începând cu noile câmpuri de misiune, unde, mai târziu, noile biserici vor continua răspândirea adevărului în rândul propriului popor, şi trecând apoi la alte câmpuri de misiune.” (p. 17)

Un răspuns to “Manualul misionarului contemporan (1)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: