Manualul misionarului contemporan (2)

Manualul misionarului contemporan – Marjorie A. Collins, Succeed Publishing, Medgidia, 2011, 323 p.

“Va exista întotdeauna, desigur, un loc pentru misionarul evanghelist cu normă întreagă, care câştigă suflete pentru Cristos, care plantează biserici, care îi întăreşte în credinţă pe cei mântuiţi, pregăteşte lideri autohtoni şi vesteşte Evanghelia tuturor celor cu care intră în contact. Însă, în această epocă a specializării, este un fapt obişnuit pentru misionari să folosească titluri precum cele de secretar, profesor, inginer, doctor, asistentă medicală, muzician, editor, scenarist, lucrător în domeniul educaţiei creştine, administrator, tehnician, filolog, pilot, crainic, contabil, fotograf sau jurnalist, reunindu-le sub numele generic de misionar. Toţi aceştia sunt lucrători creştini care-L slujesc pe Domnul. Responsabilitatea lor de căpătâi este de a trăi Evanghelia lui Isus Cristos, în timp ce slujesc în domeniul în care sunt specializaţi. […]

Şi oamenii la care este trimis misionarul trec prin diferite schimbări. Devin mai educaţi şi mai sofisticaţi. Pot auzi mesajul Evangheliei prin intermediul literaturii, al radioului, al televiziunii, al programelor educative, cât şi prin cel al evanghelizării de la om la om. Învaţă să gândească singuri şi nu se vor mai mulţumi să asculte fără să pună la îndoială ce aud, ori să creadă fără să judece. Tinerii sunt prinşi în vârtejul unei gândiri radicale. Îşi însuşesc metode noi de lucru şi se familiarizează cu lumea din afară. Ţări odinioară dominate de naţiunile occidentale şi de gândirea occidentală devin acum independente şi îşi stabilesc propriile reguli, prevederi şi standarde, care nu sunt întotdeauna favorabile misionarilor. Rare sunt cazurile în care viza se obţine automat. Naţionalismul la nivelul conducerii guvernamentale sau chiar al maselor devine foarte puternic. Deşi sărăcia şi foametea îi ţin încă pe mulţi în rândul păturii de jos, pe când un alt segment al populaţiei ţărilor din lumea a treia se bucură de bunăstare şi de influenţă, se formează totodată şi o clasă de mijloc, una care nu a existat în trecut. Faptul acesta dă naştere atât unor noi oportunităţi pentru misionari, cât şi unor noi probleme.” (p. 26-28)

Un răspuns to “Manualul misionarului contemporan (2)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: