Școala de vară (2)

„Postmodernismul este epifenomenul cultural, artistic și, în cele din urmă, literar al postmodernității, calitate în care el reflectă trăsăturile filozofice și ideologice ale acesteia: perspectivismul nietzchean, pierderea simțului realității, estetizarea existenței, asocierea constantă cu societatea democratică, înalt tehnologică, informatizată și mediatică de astăzi.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul, Editura Humanitas, București, 1999, 558 p.)

Va’s’zică, acum că ați citit definiția postmodernismului, știți ce este postmodernismul?

Nu prea cred…

La fel e și cu liberalismul – nu e de ajuns să citim definiția liberalismului ca să pricepem imediat CE este liberalismul.

Acesta e motivul pentru care, atunci cînd am ținut, acum cîțiva ani, cîteva prelegeri de introducere în postmodernism, am început nu cu definiția postmodernismului, ci am considerat că e mult mai bine ca el să fie… simțit. Astfel, am prezentat imagini cu picturi, sculpturi și instalații realizate în secolul XX, printre care tema sărutului la Rodin, la Brâncuși și la Klimt. În felul acesta, vizual, putem SIMȚI cam încotro bate postmodernismul… O și mai bună introducere ar fi cu exemple din arhitectură.

În legătură cu definiția de mai sus, să subliniem că aceasta este doar O definiție. În alte părți găsim definiții exprimate în alte moduri, depinde de locul unde apare și nivelul de abordare a subiectului.

Propunerea mea a fost ieri să căutăm informații despre liberalism în DIVERSE locuri – în cărți cu discurs specializat, dar și în cărți de cultură generală, în articole din reviste, dar și pe Wikipedia. Important e să facem conexiuni între informațiile pe care le găsim. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pe lumea asta e să nu emitem evaluări despre chestiuni despre care nu știm prea multe lucruri. Iar cînd ne exprimăm anumite opinii, ele să fie doar la nivelul la care am ajuns pînă în momentul acela.

Lecția de ieri despre liberalism a avut de a face cu ce scrie în Enciclopedia Britannica (lb. română, 2010).

Lecția de azi despre liberalism are de a face cu ce am găsit în următoarea carte: Dicționarul spiritului tolerant, Editura Evenimentul, București, 1997.

Ieri mă întrebam ce legătură o fi între liberalism (politic) și democrație. Poate că și alții v-ați întrebat.

Astăzi avem ocazia să percepem o anumită legătură din ceea ce citim în această carte, la articolul Liberalism, mult mai amplu decît articolul similar din Enciclopedia Britannică (lb. română, 2010).

Iată prima frază:

Liberalism – Sistem de gândire destul de recent în istorie și având aplicații în numeroase sfere de activitate (teologie, filosofie, cultură, politică, administrație și activitate economică.)

Așadar, dacă ieri am ciulit urechea la informația că ar exista liberalism în trei domenii – politică, economie, teologie, iată că azi e vorba de „NUMEROASE sfere”.

Următoarea frază e complexă și ne introduce adînc în istoria conceptului.

Astfel, liberalismul se constituie prin 3 elemente cumulative:

1). prin individualismul personalist al antichității greco-romane, radical opus totalitarismului endemic, modului de producție afro-asiatic;

2). prin concepția evanghelică a egalității tuturor oamenilor, în calitatea lor de odrasle ale divinității și de ființe individuale mântuite de urmările păcatului originar prin răscumpărarea în persoana Mântuitorului;

3). prin individualismul contractualist feudal și prin instituția reprezentativă a adunărilor de stări.

Vedeți ce ne fac definițiile din diverse dicționare – ba ne simplifică direcțiile de definire, ba ni le complică…

O să mai citez o frază complexă, de pe pagina următoare unde se continuă articolul, deoarece conține niște referințe importante:

Exemplul revoluției americane și ispita concilierii doctrinare și instituționale a liberalismului cu democrația (exclusiv la nivelul coloniștilor europeni liberi) a contribuit la punerea în discuție a modelului parlamentar bicameral britanic, iar Revoluția franceză, prin egalitarismul ei ideologic împins până la genocid, va avea darul să compromită și liberalismul și democrația și să creeze premizele aplicării în Franța, după o jumătate de veac de ezitări, a modelului despotismului rațional, prin experiența consulară și apoi imperială napoleoniană. După 26 de ani de frământări sângeroase (1789-1815), spiritele liberale europene, care izbutiseră să supraviețuiască măcelurilor Revoluției și Imperiului, au tras concluzia sinistrelor devieri ale gândirii politice unitare a Aufldärung-ului prin următoarea formulă: „Statul monarhic rămâne un rău necesar. Sarcina spiritelor liberale este să facă statul să facă tot mai puțin rău și pentru aceasta să-l facă să fie cât mai puțin necesar.” Aceasta implica exercițiul inițiativei creatoare individuale într-o sferă largă de servicii publice, substituindu-se birocrației de stat. În spiritul acestei doctrine liberale a evoluat Europa în tot decursul secolului al XIX-lea (1815-1914), de la apus spre răsărit, uneori prin intermediul unor revoluții, în virtutea unui corp de doctrină favorabil monarhiei constituționale, parlamentare și tolerante, și libertății individuale, într-un mare număr de sfere de activitate: cultură, economie, pluripartitism politic etc.

Am ajuns de unde am plecat: NUMEROASE sfere…

Acum, dacă paragraful ăsta „monstruos” ar fi citit de către Tibi Pop, din Belgia, colegul meu de studenție la teologie în anii ’95-’99 (care azi, la Deva, a luat sala și mîine are orașul, la examenul de condus mașina), mare amator de istorie și dezbatere, ar fi pur și simplu încîntat de un așa discurs bogat…

Eu, cum sînt mai greu de cap (cel puțin uneori, dar asta o știe doar nevastă-mea), ei bine, eu am nevoie de clarificări, reformulări, distincții, iar reformulări, exemple, apoi iar reformulări, pînă pricep și eu, în cele din urmă, despre ce e vorba în „poezia” de mai sus…

Dar vă spun un secret: am învățat, în numeroșii mei ani de studiu, să nu am aroganța de a vrea să pricep ORICE citesc. Fac eforturi să pricep, desigur, dar nu chiar orice și nu cu orice preț…

Din cele de mai sus putem observa că apar termenii 1) liberalism și 2) democrație, și că e vorba de reconcilierea lor 3) doctrinară și 4) instituțională.

Simt că am prins cîte ceva… Voi nu?

În acest moment vă pot demonstra ce importante sînt cărticelele care au definiții mai puțin pretențioase decît prezentate pînă acum.

Un dicționar al lumii moderne – geopolitică, economie, istorie, geografie, Editura Lucman, București, 2000 – acesta îmi oferă o necesară relaxare intelectuală după cearșaful de mai sus.

Aici citesc, așa, pentru ochișori micuți, lucruri instructive despre liberalism și democrație:

– Liberalismul a fost la origine un principiu distinct de cel al democrației. Totuși „logica liberalismului duce la democrație prin intermediul principiului egalității în fața legii. Dar democrația cere, ca să fie reală, respectarea libertăților personale, libertății de exprimare și de punere în discuție, libertății de asociere și de grupare”. (Raymond Aron, Eseu despre libertăți) Democrația liberală rezultă deci din această sinteză.

HOPA! Atenție! A apărut o expresie care ne pare a ne fi familiară: DEMOCRAȚIA LIBERALĂ. Din cîte știu eu, aceasta este țelul politic al statelor care au cunoscut totalitarisme, precum comunismul în țările est-europene.

Și democrația liberală reprezintă forma politică de organizare Statelor Unite, de care s-au bucurat din plin o droaie de români, printre care și Cristian Ionescu (în mintea mea, așa se numește ceea ce facem noi: Școala de vară Cristian Ionescu – adică Școala de vară din cauza lui, datorită lui, și pentru Cristian Ionescu).

Liberalismul politic și economic nu sunt totdeauna legate în mod indisolubil. În Occident, stânga social-democrată a aderat la democrația liberală dar contestă liberalismul economic. În sens invers, dictaturile de extremă dreapta, precum cea a lui Pinochet în Chile (din 1973 până în 1990) resping liberalismul politic, dar aderă la liberalismul economic.

Ai, ia, ia, ia, ia, ia, ia… Ne prindem urechile cu atîtea informații…

Dar asta e lumea în care trăim, foarte complexă…

E de înțeles de ce unii preferă să citească mai bine Psalmul 23 și Ioan 3:16. Și spun poezii care sună din coadă… Și zdrăngănesc cu chitara sau cu acordeonul…

Ce atîta… școală (de vară)?

6 Răspunsuri to “Școala de vară (2)”

  1. Cristi Jugariu Says:

    Dacă luăm doar cele două sfere: politicul și economicul, în cadrul sistemului liberal clasic, întotdeauna se vor influența unul pe altul, dar economicul va influența într-o mai mare măsură politicul.

    Cred că tocmai măsura în care cele două sfere se influențează reciproc rezultă într-o paletă largă de nuanțe ale liberalismului ca și sistem de guvernare.

  2. Alin Cristea Says:

    Cristi,

    S-ar putea să ai dreptate, dar aș vrea să oferi argumente (celor ca mine, care iau de bună doar afirmația argumentată).

    S-ar putea ca, în vremurile noastre, economicul să influențeze mai mult politicul decît politicul economicul… Dar dacă ai adăugat cuvîntul ÎNTOTDEAUNA, eu mă îndoiesc că a fost întotdeauna așa… Oricum, eu sper ca în viitor politicul să influențeze economicul.. Altfel sîntem la cheremul celor cu bani… (Iar eu, un tip deștept, dar oarecum fără fonduri consistente, cum să suport așa ceva?…)

    S-ar putea ca „în cadrul sistemului liberal clasic” să se întîmple ceea ce zici tu… Dar ce înseamnă sistemul liberal CLASIC? Școala de vară încă nu a ajuns cu cercetările acolo… :)

    Revenind la prioritatea pe care se pare că o acorzi economicului, se întîmplă că tocmai în seara aceasta am citit următoarele (în Marile curente ale filosofiei politice, Institutul Cultural, Iași, 2000):

    „Pentru Joseph de Maistre nu există instituții durabile care să nu fie fondate pe principii religioase: ‘Marile instituții politice sînt perfecte și durabile în măsura în care în ele se regăsește uniunea dintre politică și religie.” Maistre aduce, cu marea sa erudiție, numeroase exemple împrumutate din antichitatea greacă și romană, pentru a dovedi această aserțiune. Alianța între tron și altar este una dintre ideile adesea susținute de monarhiștii contra-revoluționari.” (p. 90)

    Așadar, în seara aceasta (e după 24.00 de fapt, așadar 8 iulie), citesc că tu susții că economicul influențează politicul, dar citesc și că omul cestălalt zicea religia influențează politica – e vorba de fundamentul religios al instituțiilor.

    Eu cu cine votez?…

  3. Cristi Jugariu Says:

    ÎNTOTDEAUNA politicul și economicul se influențează. Ceea ce spuneam eu că în liberalismul clasic economicul influențează într-o mai mare măsură politicul. Eu am luat doar cele două sfere pentru că am vrut să evidențiez multitudinea de nuanțe care pot rezulta dintr-o astfel de relație. Desigur în realitate aceste două sfere nu se pot separa de celelalte: social, religios, etc.

    Poate niște exemple sunt mai potrivite:
    1. În comunismul românesc ideologia (religia) a subordonat politicul și acesta a subordonat economicul.
    2. În democrația românească post-decembristă economicul subordonează atât politicul cât și ideologia (religia)

    În care din cele două societăți ai vrea să trăiești? :)

  4. Cristi Jugariu Says:

    „Aceasta implica exercițiul inițiativei creatoare individuale într-o sferă largă de servicii publice, substituindu-se birocrației de stat. În spiritul acestei doctrine liberale a evoluat Europa în tot decursul secolului al XIX-lea (1815-1914), de la apus spre răsărit, uneori prin intermediul unor revoluții, în virtutea unui corp de doctrină favorabil monarhiei constituționale, parlamentare și tolerante, și libertății individuale, într-un mare număr de sfere de activitate: cultură, economie, pluripartitism politic etc.”

    Aici mai apare o nuanță, etapizarea istorică… dar ce facem cu țările arabe care în plin post-modernism occidental parcă au rămas undeva în Evul Mediu, când ideologia (religia) subordona politicul și economicul? Și de ce societatea musulmană condusă de sharia nu duce la libertăți individuale cum a dus puritanismul din US? („Alexis de Tocqueville suggested in Democracy in America that Puritanism was the very thing that provided a firm foundation for American democracy. As Sheldon Wolin puts it, „Tocqueville was aware of the harshness and bigotry of the early colonists”; but on the other hand he saw them as „archaic survivals, not only in their piety and discipline but in their democratic practices”. The theme of a religious basis of economic discipline is echoed in sociologist Max Weber’s work, but both de Tocqueville and Weber argued that this discipline was not a force of economic determinism, but one factor among many that should be considered when evaluating the relative economic success of the Puritans.” – http://en.wikipedia.org/wiki/Puritans)

  5. Școala de vară lui Alin Cristea « Surprins de Dumnezeu Says:

    […] 2. https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/07/07/scoala-de-vara-2/ […]

  6. 3 postări din Rețeaua România Evanghelică în Top 100 WP (08.07.2011) « România Evanghelică Says:

    […] Unu-Unu – a treia biserică baptistă care transmite LIVE – ClujulEvanghelic 88. Școala de vară (2) – România […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: