Archive for 24 iulie 2011

Iosif Țon predică azi la Biserica Baptistă Română din Atlanta

24 iulie 2011

Azi dimineață, 24 iulie 2011, Teofil Cocian, pastor al Bisericii Baptiste Române din Atlanta și vicepreședinte (coasta de est) al Asociației Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada, a anunțat că după amiază Iosif Țon va predica la Biserica Baptistă Română din Atlanta, în cadrul serviciului religios care începe la ora 18.00 (01.00 – Ora României).

Acest anunț a fost făcut după ce Teofil Cocian a menționat că Biserica Baptistă Română din Atlanta a găzduit în perioada 21-23 iulie 2011 o întîlnire pe care a numit-o istorică.

La această întîlnire, la care a participat o comisie pastorală din cadrul Asociației Baptiste, „s-au dezbătut probleme legate de relația Bisericii Române Baptiste cu fratele Iosif Țon”.

Iată cîteva precizări pe care le-a făcut Teofil Cocian în porțiunea de 4 minute și jumătate, 09.08-13.35, din înregistrarea de pe site-ul Bisericii Baptiste din Atlanta:

11.41 Fratele Iosif Țon mai întîi a recunoscut că a greșit cînd a spus că baptiștii l-au dat afară.

11.51 Al doilea lucru, fratele Iosif Țon a subliniat și a afirmat încă o dată că a fost, este și va fi baptist toată viața lui.

12.03 Și al treilea lucru pe care l-a afirmat fratele Iosif este că fratele Iosif Țon respectă și crede și mărturisește Mărturisirea de credință a Cultului Baptist din România și a Asociației Baptiste Române din Statele Unite.

12.22 Deci fratele Iosif Țon, așa cum l-ați cunoscut, a rămas și este fratele nostru și, ca și frate al nostru, fratele Iosif Țon va fi după amiază musafirul nostru aici, în locul acesta, și ne vom bucura să-l ascutăm vestind Cuvîntul lui Dumnezeu.

http://frbcatlanta.org

Blogurile au adus sciziune?

24 iulie 2011

Cineva scrie pe blogul lui Vasilică Croitor: Blogurile au adus sciziune și dezbinare.

Iată comentariul meu:

„Blogurile au adus sciziune și dezbinare.” – aceasta este o afirmație ambiguă, incompletă și periculoasă în ceea ce privește potențialul de… dezbinare!

Unde au adus sciziune? Între penticostali? Între conducerea Cultului și fundații precum Peniel? Între baptiști și penticostali? Între generația tînără și generația în vîrstă? Între lumea academică și fiefurile regionale penticostale?

CARE bloguri au adus sciziune?

În ultimii ani am făcut o listă cu 1.000 de bloguri evanghelice. Cît la sută dintre ele au adus sciziune?

În ultimii ani am făcut și o listă cu 1.000 de site-uri evanghelice.

Blogurile au adus sciziune, dar site-urile nu?

De ce nu e folosită afirmația: „Internetul a adus sciziune.”?

Dar oare pe Internet nu e proiecția pe web a lumii confesionale evanghelice?

Nu exista DEJA sciziune atunci cînd blogurile au „adus”-o?

Oare nu cumva trebuie să apreciem ANUMITE bloguri pentru că au arătat cu degetul spre chestiuni pe care trebuiau să le identifice, de fapt, instituții confesionale și asociații religioase precum Alianța Evanghelică din România, Cultul Penticostal din România, Convenția Bisericilor Penticostale Române din SUA și Canada, Asociația Bisericilor Baptiste Române din SUA și Canada, Cultul Baptist din România, Universitatea Emanuel din Oradea, Institutul Teologic Baptist din București, Institutul Teologic Penticostal din București etc.? Și să le evalueze doctrinar, statutar, academic, moral și spiritual…

12 bloguri în Top 100 WP (24.07.2011)

24 iulie 2011

24 iulie 2011, 19.05

Top ZeList cuprinde 63.347 bloguri româneşti.

4. mariuscruceru.ro (140)
8. popaspentrusuflet (708)
13. lascaupetru (1483)
20. romaniaevanghelica (248)
22. crestintotal.ro (425)
35. vaisamar (561)
42. rascumparareamemoriei (826)
62. penticostalismulazi (2767)
68. petricamoisuc (2346 )
80. adamaica (378)
95. trezirespirituala (2125)
97. dyobodiu (1789)

What a wonderful world

24 iulie 2011

Cîteva știri pe care le-am citit AZI pe HotNews:

Atentat fundamentalist la Oslo: 93 de morți și 96 de răniți

Texas: Cinci persoane au fost împușcate mortal la un patinoar

Iran: Expert nuclear, asasinat la Teheran

Crime macabre în SUA: Un fost marinar a ucis 11 femei și le-a ascuns cadavrele în casă și grădină

Fiul unui primar din Timiș, căutat de Poliție după ce a înjunghiat trei tineri

Două trenuri s-au ciocnit în China: 35 de morți și 210 răniți

Japonia: Cutremur de 6,5 grade în zona centralei nucleare de la Fukushima

Guatemala: O groapă de 12 m adîncime, apărută în dormitorul unei case

România: Ploi torențiale, descărcări electrice, grindină în toată țara

Popas pentru suflet – 500.000

24 iulie 2011

http://popaspentrusuflet.wordpress.com

Vezi: Bloguri evanghelice cu peste 500.000 de vizite

O astfel de rotunjire ar putea fi prilej pentru… critică și autocritică.

Dar, avînd în vedere postarea După șase luni: Blogul, o autostradă a minții, pe care a avut-o în 4 mai 2011 Cristian Ionescu, cu prea puține informații, însă cu opinii vulcanizate, nu cred că ne putem aștepta ca bloggerul-pastor penticostal să abordeze aniversarea de acum într-un sens benefic.

Pe pagina Cristian Ionescu 2011 de pe blogul România Evanghelică am afișat lista titlurilor celor 210 postări din primele 6 luni ale anului 2011.

Din păcate, pe blogurile evanghelice, mai ales pe cele care au deja sute sau mii de postări, nu găsim LISTA postărilor.

Aceasta se poate afișa cu o comandă simplă, pusă între paranteze drepte:

archives type=postbypost limit=

La sfîrșitul comenzii, după semnul de egalitate, se trece numărul ultimelor postări pe care dorește bloggerul să le afișeze. Titlurile se afișează automat cu link.

(Eu am avut pînă acum cifra 7.000, azi am pus 10.500, numărul postărilor fiind de 10.490 pînă în 24 iulie 2011.)

Cristian Ionescu a avut 210 postări în primele 6 luni ale anului 2011, ceea ce înseamnă o medie de circa 1 postare pe zi (33 postări pe lună).

În cele 6 luni blogul lui Cristian Ionescu a avut circa 325.000 de vizite.

4 postări au adunat peste 100 de comentarii fiecare:

319 – Peniel – Oradea, 2011: Un festival al Satanei
143 – De ce este atacat darul vorbirii în limbi
138 – Peniel: Celebrare pe înălțimile de la Oradea (Guest Post – Pastor Daniel Chiu)
104 – „Jocul de-a teologia” – Un articol care își merită numele

În cele 6 luni din 2011, cele 210 postări au adunat 3.102 comentarii (pînă în 23 iulie 2011 – data monitorizării).

Așadar, o medie de circa 15 comentarii pe postare.

(Pătrățosu a avut în 2008 o medie de 37 de comentarii pe postare, iar în 2007 de 17 comentarii pe postare.)

100 postări – cel puțin 10 comentarii
81 postări – între 2 și 9 comentarii
12 postări – 1 comentariu
17 postări – 0 comentarii

În cele 6 luni, pe blogul lui Cristian Ionescu au scris comentarii circa 400 de comentatori.

(Pătrățosu a avut în primele 4 luni ale anului 2008 circa 500 de comentatori.)

Circa 60 de comentatori au scris cel puțin cîte 10 comentarii.

Dintre aceștia, 10 au scris cel puțin 50 de comentarii, dintre care 5 au scris peste 100 de comentarii.

cristianionescu – 800
Gabi Bogdan – 400
Chris Prunean – 115
Remus – 115
Val – 110
DRAGO – 100
Alin Cristea – 64
ADrian.S – 62
Florin N. – 60
pete – 53
mediesanul1234 – 46
Corneliu Olan – 45
cornelius – 45
viorel chis – 45
Ioan C – 44
Ovidiu Marinca – 44
CI – 38
Han Christian – 35
Mihai – 35
eLioR. – 33
Alex Pop – 30
aliatul tau -30
elisa – 28
ungandbun – 28
george.F – 27
Daniel Floruta – 22
Mihail – 19
Phileo – 19
Aurelio Texano -18
Dyo – 18
Shifu – 17
Syme – 17
Lidie L – 16
NouaOrdineCrestina – 16
Sorin – 16
Tiberiu – 16
Emi Zarnescu – 15
Eugen – 15
Mit – 15
Pop Alexandru – 15
Ben – 14
ascultareacredintei – 13
Daniel G – 13
Barac Nitu – 12
Florin Puscas – 12
mike o – 12
rasvancristian – 12
Aurel B. – 11
Catau Adrian – 11
Crainic Teodor – 11
dave007 – 11
George – 11
horvathliviu – 11
Liviu Matei – 11
adarash – 10
Cristi B – 10
gabriel.C – 10
incognito – 10

Mai bine de un sfert din cei circa 400 de comentatori au scris cel mult cîte 3 comentarii.

Mai bine de jumătate dintre comentatori sînt anonimi: Adi, Alex, Anca, Angela, Aron, Ben, Dan, Dana, Daniel, Gheorghe, Ghiță, Ștefan, Tity, descumpanitu, Dreapata radicala, eu, iubescmuzicabuna, sf paraschiv, ursubucatar etc…

Comentariul sub anonimat rămîne una dintre marile probleme ale blogosferei evanghelice.

Nu îmi aduc aminte ca vreodată să fi scris că TOATE comentariile ar trebui semnate cu nume reale. M-am ferit să apelez la o astfel de măsură radicală. Am văzut că unii bloggeri evanghelici au avut această intenție.

Cred că se pot găsi diverse măsuri intermediare. De exemplu, în prima jumătate a lunii să se permită comentarii ale celor anonimi, dar în a doua jumătate a lunii să nu se permită comentariile celor anonimi.

Sau, dacă ar dori 2-3 bloggeri notorii să muncească ceva mai mult la monitorizare, să li se permită comentatorilor anonimi doar 3 comentarii pe lună (sau pe an).

O dată cu atingerea pragului de 500.000 de vizite de către blogul lui Cristian Ionescu, iată că avem ocazia să comparăm unele date cu cele referitoare la primul blog al lui Marius Cruceru, date pe care le-am prezentat la vremea respectivă.

Blogul lui Petru Lascău a trecut de 450.000 de vizite, așadar, în curînd, la 500.000, vom avea ocazia să facem o analiză pe termen lung – de cel puțin 6 luni – a principalelor 3 bloguri evanghelice care domină în prezent blogosfera evanghelică, ele aflîndu-se în Top 10 / 20 WordPress (lb. română).

Cele 3 bloguri aparțin unor pastori: Marius Cruceru – pastor baptist, Cristian Ionescu și Petru Lascău – pastori penticostali.

Există caracteristici și diferențe între aceste bloguri, pe care va fi interesant să le observăm în curînd.

Spre deosebire de Marius Cruceru, cei doi pastori penticostali nu au încă o contribuție consistentă la blogosfera evanghelică. Eu îi consider încă în faza de parazitare a blogosferei evanghelice.

Cristian Ionescu rămîne notoriu pentru mizerabila campania antiPeniel (la fel cum Marius Cruceru o să fie asociat întotdeauna cu mizerabila campanie împotriva lui Iosif Țon), dar și pentru grotescul titlu al postării cu cele mai multe comentarii, peste 300: Peniel – Oradea 2011: Un festival al Satanei.

De asemenea, Cristian Ionescu rămîne în memoria colectivă pentru impostura intelectuală în care s-a situat prin folosirea neglijentă / agresiv-ideologică a termenului „liberal”.

Cristian Ionescu nu prezintă cărți (sau reviste), nu are anunțuri umanitare, nu are blogroll și nici un Top zilnic al celor mai citite postări.

Am afișat ieri postarea despre Mogulii blogosferei evanghelice. Cei 4 bloggeri care fac jocurile în blogosfera evanghelică sînt baptiști. Pînă acuma penticostalii mai degrabă au făcut mult zgomot (pentru nimic) decît să-și pună la punct o strategie de poziționare în blogosfera evanghelică și de influențare a fluxului de informații și dezbatere.

Iată doar cîțiva dintr-o listă cu anumiți comentatori care au avut foarte puține comentarii ÎN ȘASE LUNI pe blogul lui Cristian Ionescu:

5 – Petru Lascău
2 – Cornel Avram
2 – Aurel Mateescu
1 – constantinjoldes
1 – Vasilică Croitor
1 – Daniel Chiu

Un sindrom îngrijorător al blogosferei evanghelice este pătrățoșirea blogosferei evanghelice. Aceasta este mai degrabă o tarabă cu pătrățele-blog decît o comunitate rotundă de bloguri evanghelice.

În NUMEROASE rînduri am indicat că există posibilități tehnice ca blogosfera evanghelică să își facă simțită prezența în afara ghetoului confesional, prin vîrfuri care să construiască poduri spre spații laice de pe Internet.

La fiecare 500.000 de vizite (de ce nu la 100.000?), fiecare blogger-pastor ar trebui să-și reevalueze poziționarea pe Internet. Sînt sigur că dacă ar da semne de reorientare (fără să-și piardă identitatea dobîndită pe Internet), ar fi zeci de bloguri evanghelice care le-ar susține eforturile.

O concluzie este clară: „lenea” evanghelicilor, despre care am mai scris, încă e… mare.

Sînt încă extrem de puține gesturi normale pe care le-ar putea o droaie de evanghelici care vizitează blogosfera evanghelică: scurte comentarii, click-uri LIKE sau LIKE, transmiterea unui link pe Messenger, Twitter, Facebook etc.

Versetul zilei – 24 iulie 2011

24 iulie 2011

Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion, și la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceștia ai celui dintîi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!

Amos 6:1

11 postări în Top 100 WP (24.07.2011)

24 iulie 2011

24 iulie 2011, 13.30

4. Cândva în România – 3 (guest post Marinel Blaj) (mariuscruceru.ro)
8. Dialog Sau Monolog? (popaspentrusuflet)
21. Bunule doctor, sunt bolnav? (petricamoisuc)
25. Colaj de melodii – Biserica penticostală nr. 1 Dej (penticostalismulazi)
31. Zâmbetul de sâmbătă (lascaupetru)
39. Acoperă-mi inima cu mâna Ta (demcovaci)
40. 1 Corinteni 16. Traducţie nouă (vaisamar)
44. Mogulii blogosferei evanghelice – Primăvara / Vara 2011 (romaniaevanghelica)
86. Scoala de predicare Ciresarii (crestintotal.ro)
92. Vorbitorii de la Conferinta Nationala a Politistilor Crestini din Romania – editia 2011 (suceavaevanghelica)
98. Ținuta bărbatului în adunări (adamaica)

Hawt Post – 24 iulie 2011

24 iulie 2011

http://emizarnescu.wordpress.com/2011/07/23/teroare-in-oslo

24 iulie 2011, 13.30

Botezuri – 24 iulie 2011

24 iulie 2011

Vulcan: Biserica Penticostală Maranata
Portland (SUA): Biserica Baptistă Română

Top Posts – 24 iulie 2011

24 iulie 2011

24 iulie 2011, 01.45