Un comentariu pe blogul lui Doru Cîrdei

1. Spuneți: „Credinciosul care se îmbracă necorespunzător are o problemă!”

Necorespunzător cu ce?

Care să fie standardul?

Păi ține de cultură și de temperament (în Asia, în Africa, la țigani, la nemți, la italieni), de epocă (hainele – ca și limbajul – diferă chiar la 20 de ani, darămite la 50 sau 100 de ani), de eveniment (la chinezi ALBUL este culoarea doliului), de nivelul de civilizație (proștii de români au rîs în anii ’90 de papionul lui Ioan Rațiu) etc.

2. Spuneți: „Îmbrăcămintea exteriorizează “tainele” sufletului meu.”

Uneori da…

Dar alteori nu…

Un curvar sau un mincinos poate să se ascundă bine în haine de duminica, nu? La fel ca și în haine „necorespunzătoare”…

Iată cîteva chestiuni ridicate de Frank Viola și George Barna în Creștinism păgân? O explorare a originilor practicilor bisericii:

„Practica îmbrăcării pentru biserică este un fenomen relativ recent. A apărut spre sfârșitul secolului al optsprezecelea, odată cu Revoluția industrială, și a devenit larg răspândită pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea. Până atunci, practica îmbrăcării în „ținută de gală” pentru evenimente sociale se întâlnea numai în rândurile celor foarte bogați. Motivul era cât se poate de simplu: numai cei bogați, aristocrații din înalta societate, își puteau permite haine frumoase. Oamenii obișnuiți nu aveau decât două rânduri de haine: cele de lucru la câmp și cele mai puțin uzate, de mers în oraș.” (p. 170)

„Primii metodiști s-au împotrivit într-atât îmbrăcării cu haine scumpe pentru mersul la biserică, încât la ușa bisericii îi întorceau acasă pe cei care purtau astfel de haine. Și primii baptiști s-au împotrivit hainelor scumpe, spunând că acestea divizau biserica în bogați și săraci.” (p. 171)

„Îmbrăcarea de duminică contrastează în mod flagrant cu simplitatea cu care se îmbrăcau primii creștini, simplitate ce devenise chiar semnul distinctiv al bisericii primare. Când se întâlneau, creștinii primului secol nu se ‘îmbrăcau de biserică’. Ei se întruneau în simplitatea caselor proprii. Nu se îmbrăcau pentru a-și afișa poziția socială, ba chiar se străduiau să-și arate absoluta desconsiderare față de distincțiile de clasă socială.” (p. 173)

3. Spuneți: „Îmbrăcămintea este reprezentativă din punctul de vedere al misiunii unei personae. Iată de ce, avem ținută militară, uniformă pentru polițiști, haine corespunzătoare pentru personalul medical, etc.”

Dar pocăiții nu sînt nici militari, nici polițiști și nici cadre medicale…

Nu există nici o instituție pe lumea aceasta care să adune oameni atît de diferiți ca vîrstă, educație, statut social, precum biserica!

Nu sîntem înregimentați în nici un fel! Nu sîntem purtători ai vreunei uniforme!

4. Reproșul meu la adresa articolului însă are de a face cu nivelul mediocru la care este prezentată problema.

Nu apare nivelul SPIRITUAL!

Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, ridică ORICE problemă cotidiană la un alt nivel: cel SPIRITUAL, în legătură cu sufletul ființei umane, adică în legătură cu interiorul ei, nu cu felul în care apare în exterior. Din inimă ies izvoarele vieții (sau ale morții)…

Iată cîteva recomandări din Efeseni 5:

Nu vă îmbătați de vin – Fiți plini de Duhul Sfînt

Zilele sînt rele – Răscumpărați vremea

Umblați nu ca niște neînțelepți – Umblați ca niște înțelepți

Așadar, cînd apar probleme, ar trebui să fim conștienți de latura lor SPIRITUALĂ și să ne adresăm în primul rînd SUFLETULUI. Această treabă este una grea, desigur (mai ales dacă, pe bloguri, avem la dispoziție doar cuvintele).

5. Acum cîteva săptămîni am ajutat un prieten să se mute la Cluj și, la insistența lui, am rămas două zile în Cluj. Eram în pantaloni scurți. Aș fi vrut să merg la biserică duminica dimineață dintr-un motiv foarte important: să întîlnesc ACOLO un amic pe care nu l-am întîlnit de cîțiva ani. Dar pantalonii mei scurți nu erau corespunzători, nu?

Înțeleg rostul hainelor, al protocolului, al creării unui eveniment.

Dar să nu uităm că urmașii lui Hristos din biserica primară se întîlneau în diverse locuri, nu într-un ANUMIT loc, la o ANUMITĂ oră, într-o ANUMITĂ zi.

Nu doar duminica este ziua Domnului, ci a Domnului e pămîntul cu tot ce e pe el, cu toate zilele săptămînii.

Dacă sîntem Templul Duhului Sfînt, atunci chestiunea hainelor pe care le purtăm este mult mai puțin importantă decît chestiunea goliciunii pe care o ascund ele.

Transformarea noastră spirituală are de a face și cu modul în care ne îmbrăcăm, conducem mașina, administrăm blogul, stăm la rînd la hîrtie igienică (pe vremea lui Ceaușescu), votăm (pe vremea lui Obama) sau strigăm la copilul vecinului care ne-a spart fereastra cu mingea.

Dar nu în aceste chestiuni găsim esențialul problematicii spirituale. ÎNTOTDEAUNA Dumnezeu se uită la inimă!

Deplîng modul aspru în care se exprimă de prea multe ori bisericile, pastorii, liderii de tineret, dirijorii de cor, casierii și ușierii la adresa multor probleme care le sar în ochi în perimetrul lor eclesial și faptul că nu depun efort consistent în a vorbi cu psalmi, cu cîntări de laudă și cîntări duhovnicești.

„Cîntatul” ăsta nu are de a face doar cu duminica, ci cu TOATE zilele săptămînii.

Fiecare pasăre pe limba ei piere…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: