Relatări fascinante (10)

Relatări fascinante din viața unor personaje uitate – Charles R. Swindoll, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 250 p.

“Ozia a fost un “cineva” care a ajuns în final un “nimeni”. Așa cum am văzut pe întregul cuprins al acestei cărți, Dumnezeu îi iubește pe cei care sunt “nimeni”. Când Dumnezeu a umblat pe acest pământ ca om, El a spus: “Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” (Mc. 2:17) Ironia extraordinară a acestei povești este că împăratul cel mândru nu a făcut altceva decât să descopere cum fusese el de la bun început. Necurăția rănilor provocate de lepra lui și statutul lui de necurat și proscris l-au alertat cu privire la necurăția care fusese în sufletul lui dintotdeauna.

Când, în cele din urmă, și-a acceptat statutul de om neimportant, și-a ocupat locul alături de restul omenirii. Atunci, și numai atunci, a fost pregătit să Îl întâlnească pe Singurul cu adevărat important. Speranța mea este că Ozia, alungat din comunitate și exclus din serviciul public, L-a lăsat pe Domnul să facă din el un om al cărui exemplu să merite urmat. Este destul de posibil acest lucru. După un lung șir de îmnpărați cu totul răi și împărați buni deveniți răi, fiul lui Ozia, Iotam, a devenit singurul împărat al lui Iuda, într-o perioadă de 130 de ani, despre care s-a scris că a fost în exclusivitate bun. Mi-ar plăcea să cred că asta s-a datorat celor șapte ani pe care Iotam i-a petrecut în coregență cu tatăl său, posibil învățând din greșelile lui.

Dacă a fost așa, atunci acesta este impactul pe care ar trebui să îl aibă orice “nimeni”, inclusiv tu… și eu.” (p. 243)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: