Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? (1)

Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 199 p.

Ghiță Mocan: “Lucrarea este o pledoarie pe cel puțin patru paliere. În primul rând, o pledoarie pentru sârguință. Dacă mântuirea nu este un bun câștigat pe viață decât din perspectiva lui Dumnezeu, atunci înseamnă că omul intră într-un fel de cursă. Comparată mereu cu o alergare sau cu o bătălie, viața de credință are miza ei. Până la obținerea cununii, fiecare credincios trebuie să-și dea silința și să fie veghetor. El este chemat să fie persuasiv și să nu se oprească din drum. Pe marea întinsă a vieții, printre ispite și pericole, copilul lui Dumnezeu trebuie să rămână mereu vigilent. Strădania lui va fi onorată de Dumnezeu care-L va primi mai apoi în Împărăția cerească.

În al doilea rând, cartea este o pledoarie pentru discernământ. Pericolul autoînșelării este o realitate constantă. Concepțiile noastre se pot denatura foarte ușor, mai ales pe fondul unor presiuni lăuntrice. Așa stând lucrurile, alegerea între alb și negru; adevărat și fals; bine și rău devine tot mai delicată. Fără un deziderat concret omul le amestecă și cultivă haosul în propriul univers. Pe de altă parte, o voință bine orientată va conduce spre o viață de victorie și bucurie. Or, această viață este destinată celor cu conștiința iluminată de Duhul și care se pun mereu la îndoială. Biblia ne cheamă la o viață circumspectă și mereu pusă pe cântarul lui Dumnezeu.

Avem, de asemenea, și o pledoarie pentru consecvență. De foarte multe ori Isus a spus ucenicilor să rămână în El. Ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, subliniază și ea acest element. Odată ce am dobândit justificarea prin credință prin iertarea păcatelor, trebuie să perseverăm în sfințenie. Proba sfârșitului este o temă recurentă a Scripturii. E important cum începi, dar mult mai important cum finalizezi. Consecvența nu este o completare umană a mântuirii, un fel de adaos, ci doar o atitudine prin care credinciosul își păstrează poziția în Hristos. Acest urcuș necontenit spre Dumnezeu angajează convertitul într-o manieră aparte.

În fine, cartea pledează pentru autenticitate. Ultima parte ia în discuție miturile de natură teologică ce gravitează în jurul subiectului. Harul, predestinarea, siguranța și meritul sunt principalele concepte în care se cramponează cei indeciși. O situare biblică pare a aduce prejudicii dogmatice; pare că harul este ciuntit, predestinarea și siguranța de asemenea, în vreme ce faptelor li se acordă un loc nemeritat. Lucrurile stau așa doar în aparență. În realitate, fiecare credincios își dorește să fie autentic în ceea ce crede, iar această dorință duce la o căutare sinceră. A fi autentic presupune o raportare la normă, la o instanță superioară care să valideze crezurile noastre. Tocmai de aceea Sfânta Scriptură ocupă un loc inedit în viața creștinului matur. Dând măsură trăirilor sale, ea povățuiește și aduce bucurie.” (Din Prefață)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: