“Dumnezeu, care este perfect, are dreptul să determine ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este greșit. Este firesc să îi judec pe alții comparându-i cu mine. Și când procedez așa, nu fac altceva decât să distorsionez standardele, deoarece eu însumi nu le ating. Însă când judecă Dumnezeu prin comparație cu Sine, rezultatul este dreptate absolută. Iar aceasta face ca judecata mea să fie falsă, și a lui Dumnezeu adevărată.
O altă implicație a perfecțiunii lui Dumnezeu este următoarea: El are nu doar dreptul să spună ce e greșit, ci și să pedepsească pe cel care greșește.” (p. 30)
Lasă un răspuns