Creștinismul pe înțelesul tuturor (5)

Creștinismul pe înțelesul tuturor – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 170 p.

“Primul lucru care trebuie spus despre Isus din evanghelii este faptul că, fără urmă de îndoială, El a fost o ființă umană reală. […] La procesul Său, Pilat a putut îndrepta degetul spre El și să spună: “Iată Omul.” Isus a fost omul reprezentativ, prezentând viața umană la nivelul ei cel mai înalt și mai bun. Chiar și cei care nu pot crede în divinitatea Lui sunt atrași de Persoana Lui. Mahatma Gandhi și Dostoievski sunt doar doi dintre miile de oameni din diferite neamuri și culturi care au privit la viața lui Isus și au spus: “Așa ar trebui trăită viața umană.” Există ceva frumos și irezistibil în acest Om.

Dar dacă spunem că Isus a fost un om “ca și noi”, trebuie să mergem mai departe și să întrebăm: “Ca și care dintre noi?” Când analizez viața Sa observ că de fapt El nu a fost la fel ca mine, el nu a trăit ca mine, nici nu a făcut lucrurile ca mine, și nu a murit așa cum voi muri eu. Există o dimensiune a vieții lui Isus care Îl distinge drept o persoană cât se poate de remarcabilă.

Să luăm trei evenimente din primii treizeci de ani ai vieții Sale pentru a demonstra unicitatea lui Isus din Nazaret.

Primul a fost nașterea Sa. Într-un fel a fost un eveniment normal. El a ieșit din pântecele mamei Sale prin același proces dureros. Însă originea acelei nașteri nu a fost una normală. El nu a fost conceput ca rezultat al unui act sexual dintre un bărbat și o femeie. El S-a născut dintr-o femeie virgină. […]

Știm foarte puține lucruri despre copilăria Sa, însă unicul eveniment consemnat este suficient pentru a demonstra cât era de extraordinar. La vârsta de doisprezece ani a fost dus de Iosif și de Maria la Templul din Ierusalim pentru ceremonia la care fiecare băiat evreu de vârsta Lui trebuia să ia parte – “Bar Mitzvah”. Aceasta marchează momentul în care El a devenit bărbat și partener oficial în afacerea Tatălui Său. Însă după încheierea ceremoniei, în timp ce se întorceau la Nazaret, părinții au observat că Isus lipsea. Ar fi trebuit să fie cu tatăl Său, acum că era “bărbat” (bărbații și femeile călătoreau separat), dar Iosif s-a gândit că probabil era cu mama Sa. Și-au dat seama că de fapt lipsea când s-au oprit să înnopteze, așa că Iosif și Maria s-au întors în Ierusalim să-L caute. L-au găsit în Templu, purtând discuții erudite cu rabinii. Maria, supărată pe bună dreptate, L-a mustrat.

“Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare.”

Răspunsul Său a fost simplu, dar surprinzător: “Nu știați că trebuie să mă ocup de lucrarea Tatălui Meu?”

În acel moment Maria a realizat, probabil șocată, că Isus știa prea bine că nu Iosif este tatăl Său, ci Dumnezeu, că El realizase ceva neobișnuit în pântecul acelei tinere – ceva ce nu se mai întâmplase înainte și nici nu avea să se mai întâmple vreodată.

Al treilea eveniment unic a fost botezul lui Isus. Nu am mai auzit de vreun botez la care să se audă o voce care să declare: “Ești Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.” Și nu am mai auzit de vreun caz în care Duhul Sfânt să coboare în formă vizibilă – cea a unui porumbel – deasupra candidatului. Botezul Său a fost unic.

Am privit doar trei situații din primii treizeci de ani de viață ai lui Isus; dar dacă trecem la cei trei ani de slujire publică, putem vedea o mulțime de astfel de cazuri. Dovezile unicității Sale sunt atât de copleșitoare, încât singura explicație logică ar fi că Isus este Fiul lui Dumnezeu din ceruri și că este diferit de orice altă ființă umană de pe pământ.” (p. 65-68)

Un răspuns to “Creștinismul pe înțelesul tuturor (5)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: