Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? (7)

Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 199 p.

“Ideea “odată mântuit, pentru totdeauna mântuit” are propria ei istorie. De cât timp a fost dezbătută? Cei mai mulți au impresia că a fost subiect de controversă numai în ultimii aproximativ 400 de ani. Asta pentru că cele două poziții ale disputei au fost cunoscute sub numele de calvinism (mântuirea nu poate fi pierdută) și arminianism (mântuirea poate fi pierdută), fiind numite după doi oameni care au trăit în secolul al XVI-lea. De fapt rădăcinile ideii “odată mântuit, pentru totdeauna mântuit” pot fi găsite cu o mie de ani înainte de aceștia.” (p. 111)

“Pelagius a fost un călugăr britanic care a venit la Roma în preajma anului 400 d.Cr. și a fost îngrozit de comportamentul delăsător din biserici. […]

A predicat o Evanghelie a “justificării numai prin credință” (el a fost primul care a adăugat cuvântul “numai” la formula lui Pavel, urmat fiind mai târziu de Martin Luther. […]

El a citit Confesiunile lui Augustin și a ajuns la concluzia că este o carte fatalistă și defetistă, care adoptă o perspectivă pesimistă asupra naturii umane. Putem fi sfinți – dacă alegem să fim, dacă ne disciplinăm mintea și voința în acest sens.

Este ușor de văzut cum și de ce a greșit Pelagus. În dorința lui aprinsă de a vedea o Biserică sfântă, manifestată în îndemnul la efort moral adresat membrilor acesteia, el a dezvoltat o viziune prea înaltă asupra puterii voinței umane, deși considera autodeterminarea un dar al harului – pentru toți, pentru credincios și pentru necredincios deopotrivă. Toți pot alege să facă binele și să fie neprihăniți. […]

Cel mai considerabil efect al accentului pus de el a fost încurajarea noțiunii de mântuire prin fapte mai degrabă decât prin har, prin credință. Ideea că ne putem mântui singuri prin propriile eforturi morale este răspândită în majoritatea celorlalte religii, și este agreată în special de poporul lui Pelagius, britanicii, pentru care creștinismul înseamnă “facere-de-bine”. Mândria umană este conservată prin această viziune optimistă cu privire la abilitățile noastre.

Este discutabil dacă Pelagius este cel care poartă toată vina pentru această pervertire a Evangheliei. După ce a părăsit Roma, a mers în Sicilia, apoi în Africa de Nord și în cele din urmă în Palestina, unde a fost judecat pentru erezie de două sinoade, dar achitat de toate acuzațiile.” (p. 113-115)

Un răspuns to “Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? (7)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: