Răspuns declarațiilor lui Cristian Ionescu – 15 noiembrie 2011

Cristian Ionescu scrie azi un articol intitulat Alin Cristea nu (mai) există pentru mine (deocamdată), în care face anumite declarații, cărora sînt obligat să le dau răspuns.

1. Declarațiile lui Cristian Ionescu sînt la fel de răsuflate ca și cele ale lui Marius Cruceru de acum cîțiva ani. Măcar Marius Cruceru era mai inventiv, mai țîfnos, mai bărbătuș.

Atunci Pătrățosu încerca, și el, bietul, să scape de umbra Rotundului ce se așternea tot mai mult peste blogul său (Întîiul, apoi Al Doilea), precum în ampla blogosferă evanghelică.

A încercat omul diverse strategii în nonrelația pe care a avut-o cu mine. Eram printre puținii cu care conversa pe Messenger, m-a chemat la o beție, a urmat și memorabilul drum pe care l-am făcut împreună, Pătrățosu și Rotundu, de la Oradea și Iași și înapoi, apoi Oradea-Târgu Mureș și înapoi…

Ce vremuri… Exista speranță, fermitate, bon ton

O dată cu invazia celor trei bloguri ale pastorilor penticostali – Croitor, Lascău, Ionescu – s-a dus dracului speranța, și fermitatea, și bon ton-ul

Pătrățosu a făcut o droaie de astfel de declarații răsuflate la adresa mea, intenția vădită fiind aceea de a-mi limita influența în blogosfera evanghelică / Internetul evanghelic.

A reușit ceva în acest sens? E clar că NU!

Acum mă-ntreb: Cît de fraieri pot să fie Petru Lascău și Cristian Ionescu să creadă că ei vor reuși ceea ce nu a reușit Pătrățosenia Sa?

Tustrei, la momente diferite, au dat de înțeles că nu vor să îl mai ia considerare ÎN NICI UN FEL pe Alin Cristea.

Dar stă în puterea vreunuia dintre ei să facă acest lucru?

La urma urmei, doi dintre ei nu au făcut nimic altceva decît ceea ce am urmărit eu: Să se coalizeze pe o anumită direcție combativă. Ar mai fi încă un pas de făcut – să-și exprime și Marius Cruceru, încă o dată, ÎN MOD OFICIAL, că Alin Cristea trebuie marginalizat, uitat, lăsat să se stingă în suc propriu…

Cristian Ionescu nu a declarat vreodată că Alin Cristea există pentru el, așadar ce rost are să declare acum că Alin Cristea nu mai există pentru el?..

Alin Cristea există, bine mersi, și fără să-l bage în seamă Ionescu, Lascău sau Cruceru.

La fel cum Alin Cristea poate să nu mai existe și fără permisiunea extincției din partea lui Ionescu, Lascău sau Cruceru.

Astfel de inițiative „prometeiane” nu sînt pe măsura unor Ionescu, Lascău sau Cruceru.

În cercul lor strîmt, ei nu au luciditatea de a percepe ridicolul unor astfel de exlucubrații…

2. Cristian Ionescu este chiar în contradicție cu propriile intenții declarate.

Iată cronologia din 14 noiembrie 2011:

6:48 PM

Manuela-ServingGodforever: Fratele Ionescu, Probabil ca ati citit de decizia fr. Petru Lascau ( luata azi dimineata )cu privire la AC. Va ganditi in a urma decizia aceasta si d-voastra?

8:23 PM

Cristian Ionescu: Da.

11.12

Cristian Ionescu: Deci… am început deja!

L-a moderat pe ACIDUZZU.

Dar cu două minute înainte nu l-a moderat pe Mihail, al cărui comentariu conține referire la mine în mod clar și menționarea, de 2 ori, a prenumelui meu.

Așadar, la 8.23 Cristian Ionescu își declarase intenția, dar la 11.10 încă nu o pusese în aplicare. :)

Mai mult, APOI a venit articolul despre… Alin Cristea. :)

Și uite-așa se lungește lista cu articolele despre Alin Cristea…

Cum aminteam și cu altă ocazie, Iosif Țon și Alin Cristea sînt persoanele despre care s-au scris cele mai multe articole în blogosfera evanghelică. Doi baptiști, unul mai pîrlit decît celălalt…

Penticostalii nu au reușit să impună vreun subiect sau vreo numele vreunei persoane publice pe platforma superioară a blogosferei evanghelice…

Vladimir Pustan ce-ar mai fi putut suscita, cît de cît, interesul în blogosfera evanghelică, dar el e de felul lui povestaș palavragiu, nu scribălău chițibușar, și, oricum, nu are timp, că e purtat ca ursul prin toate părțile…

3. Cristian Ionescu iar nu și-a făcut temele.

Reflexul clasic al pocăiților leneși: Nu-și fac temele, nu studiază subiectul, ÎNAINTE de a face declarații publice.

Iată ce scrie Cristian Ionescu: „Cuvintele folosite de Alin Cristea depășesc mult sfera ideilor sau expresiilor tari, degenerând scârbos. Răsvan Cristian Stoica i-a răspuns într-o măsură potrivit… stării sale dar Marius Cruceru, Petru Lascău, Cristian Ionescu și alți pastori nu își pot permite acest lucru.”

Păi nu e chiar așa!

Cronologia ne indică iar… ADEVĂRUL:

13 ianuarie 2008 – Răsvan Cristian Stoica, zis Vindecătoru, își lansează blogul

7 martie 2008 – Marius Cruceru se dezice de Vindecătoru, pe care îl nășise ca blogger:

„Îmi asum responabilitatea lansării lui Rasvan în blogosferă, dar se pare că a învăţat să umble pe propriile lui picioare, iar direcţia în care a luat-o prin ultimele posturi nu corespunde direcţiei pe care eu am visat-o pentru blogosfera evanghelică din România. Ironia cristică, cel mult socratică, da, puţină urzică şi un pic de acid, poate, dar nu bătaia de joc la scena deschisă.”

Așadar, cronologic vorbind, nu Răsvan Cristian Stoica i-a răspuns lui Alin Cristea, ci Marius Cruceru i-a răspuns lui Răsvan Cristian Stoica, denunțînd „bătaia de joc la scena deschisă” de pe blogul Vindecătorului.

Acum, venind încoace spre contextul la care pare că se referă Cristian Ionescu, în repetate rînduri am declarat, cum declar în continuare, că blogul Vindecătorului este cel mai jegos blog evanghelic din cele peste 1.000 în limba română.

Amintirea numelui lui Răsvan Cristian Stoica de către Cristian Ionescu este o manevră neinspirată, care însă îl așază pe Vindecătoru la un nivel inferior: Pastorii nu își pot permite ceea ce își permite Vindecătoru.

Din păcate, IDEEA aceasta e contrazisă de realitate: ACEȘTI trei pastori – Ionescu, Lascău, Cruceru – și-au permis uneori ceea ce și-a permis și Vindecătoru: „bătaie de joc la scenă deschisă”, dezinformări și MINCIUNI, prin contribuția comentatorilor ale căror mesaje mizerabile le-au găzduit acești trei pastori, ale căror bloguri au degenerat în Mahala Evanghelică.

Deciziile lui Ionescu, Lascău, Cruceru de a nu-i mai permite lui Alin Cristea să comenteze pe blogurile lor nu rezolvă tocmai PROBLEMELE care au dus la apariția „expresiilor tari” ale lui Alin Cristea.

Pe de altă parte, Alin Cristea și-a anunțat, an de an, intenția să folosească, pe blogul România Evanghelică, expresii tari. Nu a reușit decît într-o anumită măsură. Va continua să încerce să fie mai dur în luările de poziție față de bătaia de joc, dezinformările și MINCIUNILE din Mahalaua Evanghelică.

Din cîte știu, ultimul meu comentariu aprobat de Marius Cruceru pe blogul lui a fost în 20 noiembrie 2010.

Lascău și Ionescu au fost mai fraieri. Cu 1 an… :)

4. Cristian Ionescu mai și minte:

„Am dovedit că nu mă dau înapoi de la o ”ceartă de cuvinte” pe care o consider absolut necesară clarificării unor principii.”

Da’ de unde!

Cristian Ionescu este un impostor intelectual, care nu reușește să stăpînească semnificația unor concepte, darămite să facă niscaiva clarificări!…

Cristian Ionescu este, probabil, cel mai ambiguu blogger evanghelic.

Mai tot timpul s-a dat înapoi de la „cearta de cuvinte” (a se citi CONCEPTE) pe care am generat-o de un an.

Din cîte îmi amintesc, parcă și Dionis Bodiu îi reproșa faptul că obișnuiește să dea replici scurte, nu să discute subiectele.

Verdictul lui Dionis Bodiu a căzut, teribil, încă de acum cîteva săptămîni, ba chiar cîteva luni:

– 3 octombrie 2011

Cristian Ionescu „…și-a făcut un renume din a ataca pe oricine și orice nu-i place domniei sale. În aceste condiții, nu dau doi bani pe audienta sa …”

– 29 iulie 2011

Blogul lui Cristian Ionescu – „…un blog tot mai mizer în invective şi etichetări, cu o incultură teologică crasă şi, nu în ultimul rând, cu o mentalitate de ghetto pe care o împrăştie între acoliţi fără teamă de răspunderea pe care o are înaintea Dumnezeului în care ne spune că crede.”

Iată mai jos și comentariul unui cititor al blogului lui Cristian Ionescu, indignat, pe bună dreptate, de „celebrul” articol ionescian „Peniel – Oradea, 2011: Un festival al Satanei”.

„Ma tem frate Cristi, ca “popas pentru suflet” este de fapt un popas care seamana mai mult cu popasurile de tiristi pe care le poti gasi in oricare judet din Romania, plin de aroganta, de vorbe care ranesc si nu in ultimul rand, de “hrana” pe care trupul meu nu o poate primi.

V-ati permis cu insensibilitate sa ironizati atatea comentarii, prin care tinerii incercau sa isi exprime multumirea fata de Dumnezeu si fata de staff-ul Peniel si incercau sa incurajeze, sa imbarbateze pe cei care au muncit probabil zile, saptamani sau chiar luni pentru a organiza o astfel de conferinta, in loc sa isi “etaleze sfintenia iesita din comun” pe bloguri. Sincer sa fiu, cred ca daca v-ati depune CV-ul la Antena1, impreuna cu acest “exceptional” review despre conferinta Peniel, eu cred ca cu brio i-ati lua locul lui Mircea Badea in emisiunea “In Gura Presei”. […]

Inchei prin a va cere insistent, revizuiti articolul. Este o rusine pentru intraga comuniune penticostala.”

5. Așteptările lui Cristian Ionescu sînt nelegitime:

„Alin Cristea poate avea prietenia și simpatia noastră dar numai în condițiile unei schimbări radicale de exprimare (măcar) publică.”

Avînd în vedere cele de mai sus și, totodată, faptul că eu mi-am declarat, de la an la an, intențiile de a crește duritatea limbajului meu pe blogul România Evanghelică (ceea ce am reușit, din diverse motive, doar într-o anumită măsură), așteptările lui Cristian Ionescu sînt nelegitime.

Nu-mi aduc aduc aminte să fi solicitat „prietenia și simpatia” celor care mă numesc „frustrat”, „capră rîioasă” sau spun cu nonșalanță minciuni despre mine (sau despre alții – că doar pentru alții m-am băgat întîi în discuții, apoi pentru mine).

Acum un an mă amuzam cînd a scris cineva: Marius Cruceru o să rămînă în istorie prin ce a făcut, pe cînd Alin Cristea doar ca oponentul lui Marius Cruceru…

Acum mă umflă rîsul de-a binelea (știți scena de la tavan din Mary Poppins?): Alin Cristea o să rămînă în istorie prin ce a făcut (citiți, pe lîngă ce au scris alții, și ce a scris însuși Cristian Ionescu la începutul articolului său răsuflat), iar Ionescu-Lascău-Cruceru ca oponenții lui Alin Cristea…

2 răspunsuri to “Răspuns declarațiilor lui Cristian Ionescu – 15 noiembrie 2011”

  1. isacfilip Says:

    pai , risc sa nu mai pot comenta nici eu pe blogurile acestor domni care sunt foarte grijulii cu cuvintele si a caror pozitie ii obliga sa cenzureze tot ce nu este demn de inaltsfintiile lor asa ca ma abtin.

  2. Cele mai vizitate postări – 15 noiembrie 2011 « Romania Evanghelica Says:

    […] căcaturi în Mahalaua lui Lascău: DIAREE VÎSCOASĂ… – 141 Răspuns declarațiilor lui Cristian Ionescu – 15 noiembrie 2011 – 106 Despre Străjeri: Atenție la dezinformările de pe blogul lui Nicolae Rădoi – 15 […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: