Știri pătrățoase… „rotunjite”!

Marius Cruceru, zis Pătrățosu, s-a lăsat cuprins, ieri-alaltăieri, de o efuziune ciudată, ciudată mai ales pentru că, printre cele scrise în postarea Am fost la “Revoluţie”, pentru România încă există speranţă!, se află menționate și următoarele:

„Ne-am rugat şi pentru ultimele seri de evanghelizare de la Biserica Creştină Baptistă Emanuel din Oradea. Am înţeles că acolo a fost record de audienţă în acestă seară. Asta înseamnă peste 5000 de oameni.”

Asta-s știri pătrățoase… rotunjite!

Peste 5.000???

Păi Biserica Emanuel din Oradea are 2.700 de locuri! Cum au intrat PESTE 5.000 de persoane?

DE UNDE a înțeles Pătrățosu că ar fi fost „record de audiență”? Care a fost ultimul record înainte de „peste 5000”? (În repetate rînduri, Pătrățosu a declarat că nu e interesat de recorduri și de topuri…)

În definitiv, e vorba de aceeași persoană pripită în declarații – că nu există cuvîntul MOGUL în DEX, ba există, că ciorile ar trăi 300 de ani, cifră pe care a rectificat-o cu un zero, după intervenția mea publică, că Biserica Catolică din cartierul Nufărul ar fi pe strada Seleușului (care e în cartierul… Velența!), nu, e pe strada Bumbacului…

DE CE am avea atunci încredere că „peste 5000” ar fi cifra reală?…

De numele Bisericii Emanuel se mai leagă și alte informații care nu pot fi verificate:

Broșura Centenarului Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea (13 decembrie 2009) menționează că la vizita lui Billy Graham din 1985 la Biserica Baptistă Nr. 2 (actuala Emanuel) ar fi fost în stradă 35000 de oameni.

Populația orașului Sighișoara în 2002 era de 32.304 locuitori. Îmi e greu să-mi închipui cum a încăput populația unui oraș precum Sighișoara la intersecția unor străzi unde se afla fosta clădire a Bisericii Emanuel…

În diverse locuri (pe Internet), Biserica Emanuel este menționată ca fiind cea mai mare biserică baptistă / evanghelică din Europa sau a doua ca mărime.

Nu se menționează însă care e criteriul luat în considerare pentru un astfel de top: suprafața, mărimea pe verticală a clădirii, numărul de locuri, numărul de membri?…

Mai mult, nu sînt menționate a doua și a treia biserică de felul acesta din Europa, după Emanuel…

Știe cineva cu ce biserică baptistă / evanghelică din Europa se poate asemui Biserica Emanuel din mărețul oraș Oradea?…

Universitatea Emanuel se prezintă ca singura universitate baptistă conservatoare acreditată din Europa.

Știe cineva dacă mai există alte universități baptiste CONSERVATOARE (neacreditate) în Europa?…

Iar Biserica Emanuel o fi biserică baptistă CONSERVATOARE, nu?…

La cîți au încăput în ea deodată, peste 5000, ca într-o conservă, declanșînd efuziunea Pătrățosului…

Care, desigur, nu are cum să ne facă să uităm că de pe aceeași scenă a Bisericii Emanuel a fost lansată… minciuna pastorului Doru Hnatiuc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: