„Termenul hipster reapare în America anilor ’90 pentru a descrie o nouă generaţie de tineri proveniţi în special din familii din clasa de mijloc, care erau interesaţi de şi/sau implicaţi în arta şi muzica alternative şi care dezvoltaseră un stil vestimentar aparte. Hipsterul era definit de muzică, film, artă independente şi aderarea la un stil de viaţă ce presupunea, printre altele, mersul pe bicicletă – în special aşa numita fixed-gear -, cumpărături în magazine second-hand, consum de bere locală şi mîncare organică. La nivel ideologic, hipsterul anilor ’90 ar fi valorizat un discurs contracultural, creativitatea, politici progresiste şi liberale, gîndirea critică şi independentă şi folosea în mod curent ironia, uneori usturătoare. […]
Odată cu explozia internetului la nivel mondial, estetica şi etosul hipster au pătruns rapid în cultura de tineret globală, ajungîndu-se la „un creuzet trans-atlantic de stiluri, gusturi şi atitudini” care „definesc ideea greu definibilă de „Hipster”; hipsterii sînt acum conectaţi printr-o „reţea globală de bloguri şi magazine ce promovează o viziune estetică universală bazată pe modă” (Haddow 2008). În acest context parodic în care hipsterul este asociat cu un pozeur plin de afectare, inautenticitate, preţiozitate, superficialitate şi estetism găunos, nu este de mirare că una dintre trăsăturile definitorii ale hipsterului actual este vehemenţa cu care refuză eticheta.”
Ciprian State, „Hipsterism şi hipsteritate”, în Dilema veche, Nr. 414, 19 – 25 ianuarie 2012
Romania Evanghelica 
Lasă un răspuns