Iar te faci de rîs, Cristian Ionescu…

Cică RECENT te-ai lămurit „cît de josnică este media românească în general”.

Dar unde ai fost pînă acum, Cristian Ionescu, că doară nu ai 18 sau 19 ani!… Abia acum, RECENT, te-ai lămurit „cît de josnică este media…”?

Pînă RECENT nu te interesau o droaie de lucruri, acum, deodată, caști și tu ochii la ce scrie pîrlita asta de media românească…

Și la ce-ți folosește? Te bagi ca musca în lapte în chestiuni pe care nu le cunoști și cu care nu te poți confrunta în public…

Cum de ce? Pentru că ești INCOMPETENT! Pentru că nu îți faci temele înainte de a veni cu neprețuitele-ți propoziții în spațiul public.

Cine vrei să te ia în seamă? Vrei să schimbi ceva în media asta românească josnică?

Dacă crezi că „starea spirituală a bisericilor evanghelice este, fără să generalizăm, destul de săracă”, nu reușești să-ți vezi limitele profesionale / spirituale? Dacă nu poți să schimbi sărăcia spirituală din bisericile penticostale, cum crezi că ai putea să schimbi cu ceva josnicia din media românească?…

Nu ești pregătit pentru spațiul public, ești un om mediocru și limbut care nu știe să comunice chestiuni importante în spațiul public… Nu ai stil, nu ai cultura dialogului, nu ai… INFORMAȚII!

UNDE a apărut acest „asalt rușinos, anti-penticostal, în media românească”? Nu dai nici un link!

În schimb îl citezi, tot fără link, pe un blogger ortodox! Păi dacă aveai ceva experiență pe Internet, ca EVANGHELIC, atunci știai ce fel de tactici folosește nesimțitul ăla, căruia nici măcar nu ar fi trebuit să-i pomenești numele!… Ai căzut în capcană, la fel ca alți evanghelici nepregătiți pentru josnicia din spațiul public… Sînteți niște victime ale propriei ignoranțe și aroganțe…

Recent te-ai LĂMURIT?!?…

Da’ de unde! Îți arăți ignoranța din ce în ce mai mult! Și o dată cu ignoranța ionesciană transpare și lipsa de coeziune strategică a evanghelicilor români în spațiul public!…

„Potrivit știrilor, un tată de 33 de ani și-a bătut violent copilul…”

CARE știri? TOATE canalele de știri sînt la fel? Da’ de unde! BBC și Europa Liberă sînt ALTFEL, sînt un ALT FEL de știri decît Antena 1,2,3 sau PRO TV!…

Problema generalizărilor tale prostești e că uiți care e rolul PRESEI / MEDIEI în societate! Trăiești într-o societate în care PRESA E A PATRA PUTERE ÎN STAT!

Parcă îți place istoria! Înveți oare ceva din ea? Nixon a demisionat nu din pricina unor „știri”, ci din pricina unei investigații realizate de doi jurnaliști! Știi oare ce înseamnă a fi jurnalist? Știi cîți jurnaliști mor în fiecare an în multe țări? Și totuși jurnaliștii continuă să-și pună în pericol viața, ca tu și alții să aveți ȘTIRI! De-alea adevărate, de la fața locului.

Ce așteptări să avem de la media românească, cînd au trecut doar două decenii de libertate? Corupție e peste tot, în toate țările, dar nu în aceeași măsură și, mai ales, diferă amploarea luptei împotriva corupției, criminalității, dar și împotriva ignoraței și a prostiei.

O mare tîmpenie ai scris atunci cînd ai pretins că penticostalii sînt atacați: „asalt rușinos, anti-penticostal, în media românească”…

Dacă o să apară astfel de știri despre penticostali români din SUA în media americană, tot așa o să scrii, că sînt atacați penticostalii? Pe cine o să mai dai vina atunci? Doară nu pe catolicii din SUA!…

Îl iei la rost pe bloggerul ortodox? Să-i fie rușine?…

Păi ție să-ți fie rușine, Cristian Ionescu, că te ocupi cu lucruri așa minore!… Deja te știm, la cîte tîmpenii ai scris într-un an și jumătate!…

Ție să-ți fie rușine, Cristian Ionescu, că-ți folosești blogul pentru a-ți exhiba frustrări, dar într-un mod incompetent și brutal…

Habar n-ai de media românească dacă crezi că aceasta ar fi cu ceva interesată de evanghelici, unii jurnaliști nu știu nici să scrie corect cuvîntul, scriu „evangheliști”, nu au cultură religioasă (la fel cum nici intelectualii români nu au cultură religioasă, nici muzicală).

Păi tocmai EVANGHELICII sînt vinovați că nu oferă informații despre ei.

Spui că media românească „transmite știri eronate, neverificate”? De cînd citești media românească? Oare ce înseamnă pentru Cristian Ionescu „media românească” de își dă cu părerea despre ea?

Dar să citim încă o dată întreg paragraful de mare tîmpenie și aroganță pe care l-ai scris:

„Recent m-am lămurit cât de josnică este media românească în general (transmite știri eronate, neverificate, fără interes pentru dreptul la replică, lucru pe care l-am simțit pe pielea mea și nu am nevoie de confirmarea nimănui) așa că nu sunt mirat de această nouă coborâre a ștachetei de decență și profesionalism (dacă mai avea unde coborî).”

Nici în domeniul ĂSTA nu ai nevoie de confirmarea nimănui? Că deja știm o droaie de domenii în care nu ai nevoie de confirmarea nimănui. Toată omenirea, toată istoria, toată existența o privești prin fanta îngustă a ceea ce ți se întîmplă ȚIE!

Cască ochii și vezi că nu ești buricul pămîntului, că oamenii sînt diferiți și au experiențe diferite, în diverse epoci și perimetre social-culturale.

Și cocoșul crede că de-aia răsare soarele, că cucurigește el…

Iar ipocrizia ta mă scîrbește! Tocmai tu ai ajuns să sancționezi știrile eronate, neverificate, cînd blogul tău e plin de așa ceva?!…

Și postarea ta la fel, că cititorii nu pot verifica ce zici, că nu ai dat nici o referință!…

Cine ești tu, Cristian Ionescu, ca să vorbești despre „cea mai joasă speță de jurnalistică”?!…

Să-ți fie rușine pentru acest asalt rușinos, de cea mai joasă speță penticostală, împotriva jurnalismului!

Un răspuns to “Iar te faci de rîs, Cristian Ionescu…”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: