Scrisoare deschisă către pastorul Petrică Vidu

Domnule pastor Petrică Vidu,

Vă scriu public avînd în vedere poziția, pe care o dețineți, de pastor al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea (sub a cărei autorități spirituale funcționează Universitatea Emanuel) și funcția de președinte al Comunității Baptiste din Oradea. Mă adresez dumneavoastră în calitate de cetățean orădean și de absolvent al Institutului Biblic Emanuel, actualmente Universitatea Emanuel din Oradea.

Vă compătimesc profund, considerînd că pentru a vă menține pe cele două poziții publice a trebuit să aveți conversații serioase cu conștiința dumneavoastră. Adresîndu-mă public, o fac pornind cu presupoziția că încă mai aveți conștiință, ceea ce nu cred că mai dețin colegii dumneavoastră de pastorală Paul Negruț și Doru Hnatiuc.

Dacă, în ceea ce privește poziția de pastor al Bisericii Emanuel, pot înțelege oarecum decizia dumneavoastră de a continua să fiți pastor al unei biserici aflate în cădere liberă, cum am scris nu o dată, și nu doar despre Biserica Emanuel, ci și despre Biserica Baptistă Providența din Oradea și despre Universitatea Emanuel din urbea orădeană, în ceea ce privește decizia dumneavoastră de a accepta să fiți președintele Comunității Baptiste din Oradea rămîne pentru mine o surpriză cu totul neplăcută.

Deocamdată am rămas pe palierul pe care vă compătimesc pentru această funcție pe care ați acceptat-o în cel mai prost moment din perioada postdecembristă a Comunității Baptiste din Oradea. Moșteniți astfel probleme pe care mă tem că nu aveți competența să le rezolvați, și pot menționa aici cel puțin două acțiuni abuzive ale Comunității Baptiste din Oradea: solicitarea Comunității Baptiste din Oradea către Biserica Baptistă Providența de a-l exclude pe Alin Cristea în 2006 și retragerea ordinării de pastor în 2011 a lui Lucian Ciupe, pastor al Bisericii Baptiste Providența în perioada 2007-2010.

Nu intenționez aici să intru în detalii despre aceste două cazuri, pe care le-am prezentat cu alte ocazii și pe care ar trebui să le cunoașteți, ca președinte al Comunității Baptiste din Oradea, cel puțin pentru un motiv: e vorba de doi dintre liderii studenților de la teologie din cea mai bună perioadă din istoria de 20 de ani ai Univerității Emanuel. Acest aspect devine de interes major pentru istoria evanghelicilor din România dacă e formulat în următorii termeni: cei mai buni studenți de la teologie din cea mai bună perioadă a Universității Emanuel (1997-1998) nu sînt integrați în structura sistemului : Paulian Petric (promoția 1998), Alin Cristea, Lucian Ciupe (1999), Dan Mierluț (2000).

Dacă mai adăugăm faptul că peste 20 de cadre didactice din perioada cea mai bună au trebuit să plece, fiind vorba printre ei de cei mai buni profesori pe care i-a avut vreodată Universitatea Emanuel – Radu Gheorghiță, Dănuț Mănăstireanu, Ken Tucker, Alexandru Nădăban, ca să nu mai numesc și tineri de perspectivă precum Adi Vidu, Sorin Sabou, Paulian Petric -, atunci imaginea de-a dreptul tragică a contextului orădean devine tot mai clară, la fel cum tot mai neclar îmi devine motivul pentru care ați acceptat să fiți reprezentantul public al unui astfel de context pervertit sau de ce nu ați făcut încă infarct din pricina conștiinței!

Domnule pastor Petrică Vidu, vă invit să recitiți un anumit paragraf despre Universitatea Emanuel din broșura Centenarului Bisericii Emanuel, din 2009, în care apare următoarea afirmație: „Viziunea universității a fost încă de la începutul anilor 90 o slujire creștină la orice nivel al societății.”

Poate că la începutul anilor 90 această viziune era formulată cu speranță și dedicare, dar reformularea ei la începutul anilor 2000 este o minciună. Nu există suficiente legături ale mediului evanghelic orădean cu societatea pentru a se putea afirma că există o slujire creștină „la orice nivel al societății”.

Este de ajuns să menționez lipsa cu desăvîrșire în Oradea a lansărilor de carte creștină produsă de editurile evanghelice, în condițiile în care există în Oradea cel puțin 17 astfel de edituri. De asemenea, nu există recenzii ÎN SOCIETATE, dar nici în mediul evanghelic, ale cărților produse de evanghelici. Nu prea există nici măcar reviste evanghelice care să anunțe noile apariții editoriale.

Iar blogurile evanghelicilor orădeni, nici măcar cel al doctorului în litere Marius Cruceru, nu prezintă astfel de cărți. Cu excepția blogului România Evanghelică, care a dat cîte 10 citate din multe zeci de cărți, primite de la editurile evanghelice în cadrul colaborărilor de ani de zile.

La nivel de IDEI, evanghelicii orădeni nu există ÎN SOCIETATE.

Ori credința creștină, în orice epocă și în orice societate, a propagat IDEI. Bătălia, spunea Francis Schaeffer, se dă la nivelul IDEILOR.

Sînt de aproape 17 ani în Oradea și nu îmi aduc aminte de articole în presa SOCIETĂȚII ale pastorilor / profesorilor evanghelici. Îmi aduc aminte, în schimb, de articole de scandal despre Paul Negruț, prezentat în polemică cu Dănuț Mănăstireanu sau cu Iosif Țon.

Am cunoscut o droaie de profesori / pastori orădeni guralivi la catedră și / sau amvon, dar mutălăi în SOCIETATE. Singurul care ar putea face față cît de cît unor dezbateri publice ar fi Marius Cruceru, poate Iuliu Centea și Ghiță Mocan. Cu cel puțin două clase deasupra lor, fostul orădean Emil Bartoș. Nu doar datorită pregătirii profesionale, ci mai ales pentru că își face temele înainte de a se prezenta în public.

Dar mediul evanghelic a produs, mai ales în ultimii 10 ani, pe lîngă o droaie de mediocrități, și destui absolvenți ale căror standarde sînt ridicate și ale căror abilități de comunicare în public ÎN SOCIETATE s-au dezvoltat de la an la an. Din nefericire, aceste valori produse de mediul evanghelic sînt sufocate de reflexele mediocrităților care reprezintă la ora actuală evanghelicii români, dar doar la nivel de clișee, nu și în realitate, în piața publică unde se dezbat IDEI și unde creștinii ar trebui să prezinte mesajul creștin.

Din această perspectivă, Universitatea Emanuel, la fel ca și bisericile evanghelice din România, și-a ratat viziunea, deoarece continuă să fie o unitate ghetoizată a regimentului confesional evanghelic, care nu are emisari ai slujirii creștine LA ORICE NIVEL în societate.

Din cînd în cînd, Se îndură Dumnezeu și oferă evanghelicilor români anumite momente în care pot să-și facă prezența ÎN PUBLIC alături de creștini din alte confesiuni (și Se îndură să schimbe rectorii de cursă lungă la instituțiile academice teologice). De sărbătorile pascale și cu ocazia Sărbătorii Nașterii Mîntuitorului se mai îngheagă, din cînd în cînd, cîte un concert ecumenic, moment nesperat pentru unele coruri ale bisericilor evanghelice să iasă în afara zidurilor și să comunice, cît de cît, cu publicul larg. Să nu uităm că trăim într-o societate secularizată, cu o droaie de tineri care nu știu nici măcar ce înseamnă Crăciun sau Paște!

Printre puținele momente în care evanghelicii din România se solidarizează oarecum sînt vizitele unor personalități de renume din Statele Unite, precum Franklin Graham (Paul Negruț s-a retras din organizarea Festivalului Bucuriei de la Timișoara, în stilul pur emanuelist de acțiune de pe poziții de forță), Josh McDowell, John Piper sau concerte ale unor cîntăreți și formații foarte cunoscute precum Michael W. Smith, Gaither Vocal Band, Ernie Haase & Signature Sound.

Anul acesta, în mod nesperat, a apărut o ocazie în care evanghelicii pot să se exprime în public: Marșul pentru Viață din 24 martie, care afirmă Darul Vieții și condamnă crimele prin avort, la care România se află printre primele țări în lume, alături de Vietnam și Cuba.

Dacă anul trecut 4 orașe din România au organizat un astfel de marș, anul acesta se organizează în mai bine de 14 orașe, printre care și Oradea.

Am participat la un astfel de marș în Oradea în 2006, dar nu am observat nici un pastor evanghelic să fi participat. Iată, la 6 ani de la acel marș, s-au făcut eforturi în sfîrșit să se organizeze un marș în condiții cît mai bune. Mai multe biserici și fundații și-au anunțat participarea și reprezentanți ai lor au fost prezenți la discuții privind organizarea marșului și a evenimentelor conexe.

Așa cum m-am temut, bisericile mari baptiste și penticostale din Oradea nu și-au anunțat prezența. Din nou e vorba de acea atitudine TÎMPITĂ de a nu participa la evenimente decît dacă sînt inițiate de ele și dacă le pot controla în totalitate. Din nou e vorba de acea grijă EXCESIVĂ a pastorilor evanghelice pentru imaginea lor în cadrul ghetoului evanghelic din care fac parte.

Dar acesta este un moment foarte important, la care pot participa personalități din diverse confesiuni, fără să își piardă în vreun fel identitatea confesională. Dimpotrivă, ar putea fi o binevenită ocazie pentru evanghelici de a se manifesta în public alături de bisericile tradiționale, mult mai cunoscute ÎN SOCIETATE.

Domnule pastor Petrică Vidu, dacă mai aveți conștiință, vă conjur să o întrebați dacă prezența dumneavoastră la Marșul pentru Viață ar călca cu ceva din convingerile religioase pe care le aveți. Vă implor să reflectați asupra acestui moment, nesperat, cum spuneam, în care creștinii de orice denominație pot să proclame Darul Vieții. Vă rog cu ardoare să vizualizuați importanța unui astfel de moment pentru orice oraș din România, dar mai ales pentru Oradea, în care cetățenii cu greu se adună la importante evenimente religioase sau culturale. Poziția publică pe care o aveți ar fi trebuit să vă facă tocmai pe dumneavoastră să inițiați un astfel de eveniment, care nu e brandul nimănui, dar care e lesne de înțeles de ce este inițiat de fundații pro vita.

Nu bisericile ar trebui să apere interesele celor care nu se pot apăra? Înaintea oricăror organizații…

Nu pastorii ar trebui să proclame, înaintea oricăror altora, bunăvoința lui Dumnezeu de a crea viață în toată istoria omenirii?

Nu are România nevoie de generații tinere care să ofere speranță? Nu sîntem doar într-o criză a finanțelor, sîntem într-o criză a speranțelor!…

Domnule pastor Petrică Vidu, oare înțelegeți ce rol ați putea avea ÎN ACEST AN, în 24 martie 2012?

Marșul va avea loc și fără dumneavoastră, dar dacă ați înțelege ce important e să participați la un astfel de marș, dînd un exemplu enoriașilor dumneavoastră, ați putea rămîne în memoria lor ca pastorul care a ieșit în public pentru dreptul la viață al nenăscuților.

Iar anul următor, pregătirile pentru marș ar începe de la un cu totul alt nivel.

În ceea ce mă privește, nu prea știu ce gesturi „mărețe” ale pastorilor evanghelici din Oradea mi-ar putea schimba părerea proastă pe care o am despre ei și despre bisericile ghetoizate, manipulate și schimonosite într-un rînjet de duminică asortat, grotesc, cu costume închise la culoare…

Nu pentru mine vă implor să participați la Marșul pentru Viață. Din partea mea nu veți primi nici un fel de milă. Vă voi trata ca și pe ceilalți pastori emanueliști, vinovați de prea multe potlogării și care nu dau socoteală pentru ele.

Nici măcar pentru dumneavoastră nu cred că m-am apucat să scriu această scrisoare deschisă. Nu meritați.

Vă provoc conștiința. Întrebați-o! Ați avut idealuri nobile în tinerețe? V-ați trăit viața conform acelor idealuri? Sau le-ați înșelat? Sînteți probabil spre sfîrșitul vieții! Cui îi mai pasă dacă călcați peste niște reguli stupide, nescrise, care, prin ticăloșirea lor repetată, v-au obligat să sprijiniți un sistem confesional corupt?

LUI DUMNEZEU ÎI PASĂ!

Lui Dumnezeu îi pasă de gesturile noastre (publice) dictate de CONȘTIINȚĂ, și nu de vreo grupare ideologică!

Cu speranța că o CONȘTIINȚĂ s-a adresat, cu luciditate și cu pasiune în același timp, unei alte CONȘTIINȚE,

Alin Cristea, cetățean orădean și absolvent al Institutului Biblic Emanuel (1999)

Oradea, 17 martie 2012, cu 7 zile înaintea Marșului pentru Viață

Publicitate